Ultimul Război American
Când Roma nu a mai avut forța pentru a impune Legea romană (Pax Romana), a ales să propage “dezordinea romană”, în numele supraviețuirii. Mai mult, Imperiul Roman de Răsărit a ridicat această strategie la rang de politică imperială pentru a-și proteja frontierele – dacă Imperiul nu putea guverna frontierele, alegerea a fost să le facă neguvernabile, imposibil de guvernat, deci fără miză se a fi cucerite.
Statele Unite ale Americii, un imperiu informal, au preluat această strategie, dar au modificat-o – dacă în cazul romanilor era o tehnică defensivă, folosită în interiorul teritoriului, în cazul Americii a devenit totalmente ofensivă, conflictele generate fiind externe homeland-ului. Caracteristic imperiilor în declin, profitând de poziția geografică izolată și sigură în intimitatea celor două oceane, aprinde conflicte în întreaga lume, de cele mai multe ori în proximitatea adversarilor și astfel se poziționează ca o oază de stabilitate și securitate, atrăgând fluxurile financiare din întreaga lume.
În concluzie, guvernarea prin haos și război este deosebit de profitabilă pentru SUA: își hrănește complexul industrial militar generând piață pentru armament, dar și restul companiilor americane, își slăbește adversarii, nevoiți să își consume resurse importante pentru a purta războaie induse care produc adeseori și instabilitate internă și, cel mai important, SUA își poate proteja produsul său de export cel mai valoros – petro/dolarul.
Problema cea mai mare este că acest joc nu este o formulă win-win, ci una lose-lose, miza nu este ca SUA să nu piardă, ci să piardă mai puțin decât adversarii. Profesorul Mearshimmer observa că SUA creează haos și distrugere și din teama ca pacea și dezvoltarea economică să nu ajute la întărirea unei alte puteri capabile să îi conteste hegemonia. Inevitabil s-a produs, iar după treizeci de ani de unipolaritate incontestabilă, China și Rusia bat la ușa Americii cu propunerea unei ordini mondiale multipolare – plăcinta trebuie împărțită! America, aflată în faza de declin accentuat, sau mai precis elitele sale, au aplicat și intern această tehnică a haosului (mișcările BLM) dar, de principiu, criza internă se exportă către alte țări.
În acest context, Ucraina nu are decât un rol marginal. Să lăsăm emoția să inunde discursurile analiștilor “profesioniști” și să avem puterea să verbalizăm evidența – morții și distrugerea Ucrainei, pe cât de tragice, pe atât de irelevante sunt în tabloul general al acestui Ultim Război American.
Eliberarea țării și lupta ei pentru suveranitate/popor sunt invenții ale aparatului de propagandă de la Washington la fel de reale precum soldatul care a mers două zile cu un glonț în inimă, fetița care a apăsat frâna, deși în picior avea un glonț al dușmanul rus sau pilotul-minune care a doborât toată flota de avioane rusești.
Oamenii au nevoie de mit și de excepțional, iar propaganda hrănește această foame a omului-modern, cu individualitate castrată, identitate incertă și păgân, autoexlus de la creștinism pe motiv de modă. Le vinde o apartenență, o suprapunere cu o cauză și ei cumpără, dovadă stă puzderia de conturi cu steagul Ucrainei la profil. Formă fără fond, cei mai mulți habar nu au unde este Ucraina pe hartă.
Prăbușirea URSS în 1991 a închis un ciclu istoric – pentru prima dată în ultimii 500 de ani, nicio țară europeană (imperiu) nu era o putere globală. Întregul sistem de relații internaționale a devenit oglinda acestei hegemonii americane – instituții internaționale (FMI, Banca Mondială, ONU) și controlul informațiilor (presa, rețele sociale).
Rezultatul? Invazia Irakului sub un pretext fals, deci o nesocotire fățișă a sistemul de securitate internațional, Libia, Iugoslavia, Afganistan, toate aceste agresiuni au fost posibile, permise și nesancționate. Se știe acum că intenția lui Gaddafi era să formeze Uniunea Statelor Africane, cu o monedă unică, dinarul libian, cuplat la aur, înlocuind atât dolarul ca monedă de referință, inclusiv pentru țările africane francofone dependente de francul francez. Țările NATO au reacționat pentru “reinstaurarea democrației” și înlăturarea dictatorului, în special Franța și SUA. Distrugerea Libiei continuă și azi, la zece ani de la înlăturarea lui Gaddafi, țara fiind neguvernabilă, un tărâm pierdut, captiv al unui război civil perpetuu.
Lui Saddam Hussein i s-au inventat arme de distrugere în masă. Coincidența, numai coincidența, face ca și acesta să fi cochetat cu vânzarea petrolul în altă monedă decât dolarul. Sistemul de legi internaționale este aliniat principiilor westafaliene (doctrina egalității suverane, indiferent de statut și de putere, orice stat are aceleași drepturi, o utopie pe care cele două războaie mondiale au spulberat-o) cel puțin în teorie, căci în practică nu se aplică și Americii care, împreună cu aliații europeni pot invada și schimba orice regim neprietenos, de preferință în țări cu resurse bogate.
Monopolul le-a aparținut până în februarie 2024 când Rusia a invadat Ucraina. Brusc, dreptul internațional bazat pe respectarea suveranității a redevenit relevant. Sigur, nu se poate legitima invazia Ucrainei prin intervențiile din trecut ale SUA/NATO (“Rusia are voie să atace Ucraina pentru că și Afganistanul a fost invadat”) , dar trebuie acceptată necesitatea schimbării acestui set de relații internaționale, altfel vom plonja într-o perioadă de volatilitate totală cu o singură normă: legea junglei. Dubla măsura este o politică nesăbuită, asta dacă nu dorim o ordine internațională care să fie un fel de Cosa Nostra, unde conduce o singură familie. Nu știi niciodată când apare un nou derbedeu în oraș, suficient de puternic pentru a o provocare.
Dintre toate tipurile de analiză a crizei din Ucraina, cel mai inadecvat mi se pare cel al perspectivei morale. Dacă ne referim la politicieni, abordarea în cheie morală sau moralistă a crizei ucraineano-rusă te duce într-o fundătură, compromisul celor doi beligeranți devine imposibil.
Întrebarea corectă nu este, în opinia mea, cine este eroul și cine este ticălosul, pentru că accentuarea acestei judecăți duce la perpetuarea războiului până la anihilarea unei părți, de preferință a celui rău. Dar dacă acesta este de neînvins, a celui atacat (eroul) deci, iată, perspectiva morală în astfel de situații este nu numai contraproductivă, dar și profund stupidă.
Întrebarea corectă este cine câștigă, iar în funcție de răspuns (realist, nu propagandistic), trebuie acționat. Este probabil un sindrom al epocii noastre ca, în același timp, să existe în poziții-cheie atât de multe personaje care nu înțeleg nimic din nimic, cu atât mai puțin esența relațiilor dintre state…
În absența unor principii general acceptate și aplicate, pentru state există interese și cam atât. Lordul Emerson ne-a avertizat în privința asta : “O naţiune nu are inamici permanenţi, nici prieteni permanenţi, ci numai interese permanente.” Și ca în orice confruntare/negociere contează atuurile pe care le deții – leverage – da, exact ca în filmele cu mafioți… Cei mai puțin vigilenți (eufemism) etichetează drept propagandă rusească cel mai puternic argument inventat de la începutul timpurilor – puterea. Poate ați uitat, dar în anii ’80 cei mai buni prieteni ai SUA erau Irakul și Afganistanul. Evident, nu mai sunt.
Dacă Ucraina este un “dosar” obișnuit , de ce consumă atâta cerneală? Pentru că este business as usual până când nu mai este. Un șoc pentru sistemul administrat de americani pentru a profita de haos? Da, desigur. Dar ultimul în această formulă. Beneficiară directă a sistemul globilizat pe care ea l-a creat, America are o mare problemă.
Dacă această globalizare va continua în formula sa extinsă, SUA își va pierde puterea de influență în fața Chinei. Nu are resursele Rusiei, nici comerțul extins al Chinei – singurul său avantaj (major) este dolarul, ca monedă de referință. China își extinde proiectul gigantic Belt and Road (Noul Drum al Mătăsii), iar înlocuirea dolarului cu alte monede este o chestiune de timp.
Nu poți invada toate țările din acest proiect, la fel cum ai invadat Libia, nu? Deci, ce faci? Distrugi sistemul, aplicându-i un șoc, și îl reduci la limitele sale vestice în fruntea căruia îți poți păstra sfera de influență.
Țările convocate de Lloyd Austin la Rammstein reprezintă limitele noii influențe americane, acei 12% din comunitatea globală. Dacă vă amintiți, la începutul războiului Larry Fink, CEO Al fondului BlockRock, a declarat că globalizarea a luat sfârșit. Cine este BlockRock? Alături de Vanguard și de alte câteva fonduri, băieții care stăpânesc lumea. La propriu, cu acte, nu este metaforă.
Tot la începutul crizei, Arabia Saudită a început să experimenteze probleme în comunicarea cu Joe Biden, în sensul că a refuzat să îi răspundă acestuia la telefon. Târgul era așa: SUA furnizează apărare și securitate Arabiei Saudite, iar saudiții garantează dolarul. China va plăti Arabiei Saudite în yuani, India va utiliza rupia și rubla, în relațiile de schimb cu Rusia. Ce putem spune? Cuplajul a intrat pe fir…
Probabil că atunci când te joci prea mult cu sancțiunile și blochezi Iranul, Venezuela și Rusia în același timp, nu poți câștiga. Dar adevărata lovitură dată dolarului a venit de la Washington. Furați de euforia momentului, birocrații americani au înghețat rezervele în valută ale Rusiei. O captură importantă, 300 miliarde, dar Rusia nu este Afganistanul. Toate țările au privit cu atenție momentul și au înțeles: rezervele în valută (dolari și euro) aflate în bănci occidentale pot fi oricând confiscate dacă SUA dorește. No deal zone, deci..
Iată de ce SUA are nevoie să distrugă sistemul, urmând să își hrănească puterea din canibalizarea Europei (UE). Aliați obedienți, aceștia au ales suicidul: dezindustrializarea Germaniei (dar nu numai – toată Uniunea), acceptarea condiției de clienți captivi ai energiei scumpe vândută de SUA sau clienți SUA, distrugerea monedei euro pentru a susține dolarul. Nu cumpărăm de la Rusia, dar cumpărăm gaz lichefiat de la Qatar? Pentru că desigur, Qatarul nu sponsorizează terorismul jihadist, ci niscai biblioteci…
Când tu, Germania, ai ministru de Externe pe Annalena Baerbock, care într-o lume normală nu ar trebui să conducă altceva în afara mașinii de spălat, orice este posibil. Absolut orice. Ce urmează pentru Europa? Inflație record, preturi mari la energie, șomaj, probleme cu valul de refugiați ucraineni. Deci principalii perdanți ai acestei crize ucrainene suntem noi, europenii, mai ales că, spre deosebire de perioada Războiului Rece, Rusia a decis să nu mai lupte cu SUA pentru Europa. Asia sună mult mai interesant, la Moscova existând un puternic curent de opinie în acest sens.
Creștinismul, umbra lui Petru cel Mare, visul celei de-a treia Romă, fascinația elitelor rusești pentru Europa sunt tot atâtea argumente pentru continuarea unei relații, însă virulența campaniei împotriva Rusiei și a rușilor va face foarte dificilă normalizarea acestei legături. În discursul din 9 mai, Putin nu a nominalizat la capitolul inamici SUA, ci statele NATO, deci țările europene.
Un continent prăbușit sub greutatea propriei prostii. Într-o întorsătură hidoasă a vremurilor, acest continent oportunist a ales să își rescrie istoria. Eliberat de f@scism și cu prețul a celor 27 de milioane de morți ai URSS, deci și ruși , alege să mistifice istoria. Cancelarul Germaniei ne anunță că vom învinge și acum, ca și în 9 mai 1945. Incredibil! Noi vom învinge din nou? Noi, adică Germania? Nu, putem să îi detestăm pe ruși, să îl batjocorim pe Putin, dar încercarea Germaniei de a arunca vina SA pe Rusia, nu are voie să treacă neobservată. Germania hitleristă a fost învinsă, iar 75% din pierderile germane au fost cauzate pe Frontul de Est. Morții cei mai mulți i-a dat Europa de Est, iar drept mulțumire, este pe punctul de a fi sacrificata încă o dată.
La fel de sinistră este confiscarea victoriei de către Ucraina, prin declarațiile năucitoare ale lui Zelensky. Se bate monedă pe pactul Ribbentrop-Molotov. Da, așa este, un acord al iadului. Dar este o memorie selectivă. Hai să vorbim și de trădarea poloneză care au intrat în Cehoslovacia, de crimele banderistilor ucraineni, de sprijinul acordat lui Hitler de către serviciile britanice, în anii ’30, acesta fiind văzut ca o soluție împotriva URSS, de banii veniți de peste Ocean către Germania n@zistă.
Un continent al vendetelor etnice, și nu numai în Balcani. Un continent care și-a anulat moștenirea: filozofia greacă, dreptul roman și creștinismul, alegând progresismul bizar făcut de proști pentru proști. Declarațiile Papei nu sunt apreciate decât în limita desfășurătorului neo-marxist. Kirill al Moscovei trebuie sancționat. Cine hotărăște? Marea Preoteasă Ursula? Cea care ne sfătuia să nu mai spunem mamei “mamă”, ci “părinte 1”? Cea care nealeasă a decis că a sărbători Crăciunul sau Paștele este greșit și neinclusiv?
Ei bine, dacă asta este noua Europă, nu știu dacă trebuie salvată. Pentru că este imbecilă și ticăloasă, rămasă blocată în același dispreț pentru estici, slavi, ortodocși, tradiționaliști. Rusia a înțeles, iar discursul lui Putin s-a adresat exclusiv acelei părți din America rămase raționale.
Răspunsul a venit printr-un text al lui Richard Haas, președintele CFR (Consiliul Relații Externe), în care se reitera nevoia de dialog cu Rusia, reevaluarea acuzațiilor de crime de război lansate de Zelensky. În plus, textul îl certa pe Lloyd Austin, șeful Pentagonului, pentru declarațiile nesăbuite în privința distrugerii Rusiei. Și parcă nici ideea de schimbare a regimului de la Moscova nu este oportună. Nu că nu-i o idee bună, dar nu e momentul… O palmă pentru istericii de serviciu.
Declarațiile lui Macron sunt în aceeași notă – Nu umiliți Rusia! Sigur că Macron se aliniază președintelui CFR – în fond răspund aceluiași număr de telefon. O schimbare a tonului. De ce? Pentru că Rusia câștiga în Ucraina, iar șansele să se piardă definitiv într-un război de uzură sunt din ce în ce mai mici, și probabil, un semnal pentru deschiderea unor negocieri nepublice – despre laboratoare, Hunter și cine mai știe ce.
Ucraina, caz singular în istoria negocierilor, va sfârși lipsită de litoral, deci de orice putere economică, și bogățiile Donbasului. Astfel în Marea Neagră vor sta Rusia și Turcia, iar Europa vorbește despre sexul îngerilor.
România? Interesul României? Ce interes poate avea o provincie îndepărtată a coloniei europene? Poate că înainte de a ne teme de ruși, ar trebui să ne termen de Ucraina… După ce Ucraina a fost anunțată, ieri, că va intra în UE în câțiva ani, Kuleba a răspuns că nu poate accepta o astfel de decizie. Și? Și a redus gazele rusești care trec prin Ucraina către Europa cu o treime… Nu este șantaj, este luptă pentru libertate.
Ar exista o soluție pentru a contracara acest joc cu haosul maximizat al Americii? Da, teoretic. Să arunci în foc mai multe zone și cu așa o violență astfel încât SUA să nu mai aibă timpul necesar să culeagă beneficiile șocul sistematic. Un exemplu – America de Sud. Sau să creezi interese divergente între SUA și Japonia sau între SUA și Germania. Strict teoretic.
Breșa o reprezintă energia, atât Japonia cât și Germania nefiind independente energetic. Dar nu o desprindere treptată de la furnizare, ci una rapidă. Din motive care îmi scapă (!), Rusia nu dorește, deși poate, să administreze acest șoc sistemului. În tot acest timp, ochiul Dragonului privește și învață din greșelile Rusiei. Dacă va invada Taiwanul, China va începe în forță. Blocarea aprovizionării cu apă și energie, comunicații tăiate, anihilarea completă a adversarului, bombardarea instituțiilor oficiale, eliminarea conducerii actuale, no Zelensky cu ochi oblici. Umanitatea Moscovei și încercarea de limitare a pierderilor civile costă.
Martin Armstrong, un cunoscut economist, ne avertizează că toate statele își doresc un război generalizat pentru a ascunde deficitele imense, prăbușirea sistemelor de pensii nesustenabile, inflația năucitoare generată de tipărirea de hârtii în timpul pandemiei pentru a promova lockdown-uri fără beneficii, gândite de idioți monumentali precum Bill Gheiț. Și poate și efectele adverse ale vaccinului. Vom vedea. Varianta aceasta ar explica paginile lipsă din scenariu.
În timp ce harța mondială atingea înălțimi record, Statele Unite și Rusia au făcut schimb de prizonieri. Un american la schimb cu un rus. Deci Războiul Rece 2.0 a început. În fond ce sunt țările, dacă nu niște colonii ale unei mafii transcontinentale?