RUSOFOBI ȘI RUSOFILI
Propaganda de război (dar și cea premergătoare) se axează pe un element psihologic esențial: rusofobia.
Cum am mai spus într-un comentariu, fenomenul are rădăcini adânci. E vorba, în principal, de Republica Moldova, tezaurul nereturnat și cei 45 de ani de comunism. Nu în ultimul rând, sunt poveștile transmise din generație în generație, despre cum s-au comportat soldații ruși ”eliberatori”.
După 1989, o dată cu destrămarea URSS, am trecut treptat sub influență americană. A fost o frenezie. O efervescență. În sfârșit, libertatea mult visată!
Moscova a fost prea ocupată cu urmările dezintegrării pentru a ne acorda o atenție specială. Relațiile au fost bune sub Ion Iliescu, însă niciun moment nu am văzut o deschidere dinspre Kremlin. O dorință de reconciliere. Mesajul arogant către București a fost ”ștergeți totul cu buretele”. Moscova nu a rămas datoare. Ne salutăm, facem afaceri, ne vizităm reciproc și cam atât.
Nu am remarcat nici un pas concret, un gest de bunăvoință măcar în dosarul tezaurului ”rătăcit” la Kremlin.
Rep. Moldova a rămas proiectul de țară (și de suflet) al României, creionat sub președinția de Traian Băsescu. A fost pilonul principal de negociere a parteneriatului strategic cu Statele Unite. Sacrificiile noastre în Irak și Afganistan, servilismul extrem în relația cu Washington-ul (inclusiv mușamalizarea unor dosare ca Bechtel și Microsoft), baza de la Deveselu, subordonarea Justiției, toate acestea și multe altele au vizat atingerea obiectivului strategic.
Americanii ne-au promis că ne vom reîntregi, într-o formă sau alta. Adică vom reuși să oblojim una dintre rănile profunde ale istoriei relativ recente.
Globalismul cu granițe mai mult formale ar fi condus oricum la același deznodământ. Doar că globalismul are hibele lui. Evidentele părți bune (libera circulație a mărfurilor și a indivizilor) au venit la pachet cu niște derapaje inacceptabile. Pandemia le-a scos în evidență. A scos în evidență cinismul și chiar nebunia așa-ziselor elite, grupate strategic în jurul Marelui Reset. Revoluția propusă de aceste elite este o aberație. Un soi de dictatură mai perversă și mai periculoasă decât nazismul sau comunismul.
Ei bine, rușii au dat peste cap globalizarea visată de gașca lui Schwab. De aici provine ura viscerală pe care Joe Biden și aliații au îndreptat-o împotriva lui Putin. Și nu doar asupra lui, ci a Rusiei pe de-a-ntregul: oligarhi, oameni de afaceri, artiști sau simpli cetățeni.
Întorcându-mă la relația noastră cu Moscova, sentimentul rusofob a fost cu grijă întreținut în mass-media, în ultimii 30 de ani. În mod constant analiștii politici au arătat că pericolul vine dinspre Est. Au justificat, astfel, prezența militară americană din ce în ce mai puternică. Și asta chiar dacă acțiunile Moscovei au fost mai degrabă neutre. Influența rusească în România, în ultimii 30 de ani, s-a dovedit a fi aproape inexistentă. Sau, în fine, la fel de decisivă ca cea din campania prezidențială a lui Trump.
Cu excepția senatoarei Șoșoacă (și a câtorva cazuri izolate din parlament), la nivel politic nu s-au manifestat simpatii evidente față de Kremlin. Cei de la AUR sunt, la rându-le, rusofobi. Sunt angrenați în proiectul de țară al lui Băsescu, mai sus menționat. Despre PSD, PNL și USR, nu are rost să amintesc. Iar în mediul de afaceri, schimburile comerciale cu Rusia au fost insignifiante față de cele cu Occidentul.
Așadar, rusofilia în România (ca fenomen) este o gogoriță a aparatului propagandistic, pusă în scenă după același scenariu cu care a fost atacat Trump. Însă cu cât propaganda oficială va uza mai mult de această ”armă”, cu atât va obține fix contrariul a ceea ce urmărește. Cetățeni până acum indiferenți, vor deveni rusofili tocmai din pricina agresivității propagandei deșănțate și a fake-urilor vehiculate de mass-media. Deja se întâmplă.
Am putut observa fenomenul și în pandemie. Prapaganda făcută de proști are un efect de bumerang.
Dacă nu se schimbă ceva semnificativ, în scurt timp, indiferent de ce se va întâmpla în Ucraina, vom vedea din ce în ce mai mulți rusofili în România.
Vă las pe voi să spuneți dacă e de bine sau de rău. Și dacă Rusia urmărește în Ucraina un obiectiv mult mai important decât Crimeea sau Donbas. Și dacă strategia Occidentului va da rezultate și ne vom întoarce la globalizarea lui Schwab.
sursa: Adrian Onciu