2 min read

Marionetele

27 iunie

Feriți complet de grija zilei de mâine, liderii noștri din G7 grupați sub titulatura de ”elite” s-au întrunit într-un décor de basm, la castelul Schloss Elmau situat la poalele Alpilor.

A fost nevoie de un gard de protecție de 18 km și de 18.000 de polițiști, în ciuda locației izolate.

Singurul subiect aflat pe ordinea de zi: ”Cum îl ajutăm pe Zelensky să continuie războiul, într-un moment în care trupele ucrainene se retrag și par resemnate cu înfrângerea?”.

Boris Johnson și Joe Biden au condus discuțiile de pe poziții de forță, ca de obicei. Ceilalți așa-ziși lideri și-au luat notițe fără să comenteze.

Macron, rebelul care stă pe telefon ore întregi cu Putin, a fost pus la colț imediat de Boris. Premierul britanic l-a avertizat să lase deoparte orice tentativă ”de a se recurge la o soluţie negociată ACUM în privinţa Ucrainei”. Încă nu-i momentul. Zelensky se află cu spatele la zid, o încasează rău de tot pe frontul din Est. Deci despre ce negocieri vorbim?

”Premierul Boris Johnson a subliniat că orice tentativă de a reglementa conflictul acum nu ar face decât să provoace o instabilitate de durată şi să-i dea lui Putin dreptul de a manipula ţările suverane şi pieţele internaţionale la nesfârşit”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic. Ați sesizat, da? E vorba de ”manipularea piețelor internaționale”. Adică de bani. Foarte mulți bani. De posibila detronare a dolarului ca monedă de rezervă, de către grupul BRICS și țările aliate.

Astfel se explică îndârjirea cu care G7 și aliații îl sprijină pe Zelensky până-n pânzele albe, indiferent de costurile imense decontate de populime. Și, bineînțeles, indiferent dacă se va ajunge sau nu la un război mondial catastrofal.

Macron şi Boris Johnson au stabilit să ofere mai mult sprijin Ucrainei. ”Ei au fost de acord că acesta este un moment critic şi că există o oportunitate de a schimba cursul războiului”, potrivit Reuters. Și președintele Consiliului European, marioneta Charles Michel, nu s-a lăsat rugat prea mult: ”UE va continua să ofere Ucrainei un sprijin solid – financiar, umanitar și politic. Deja am mobilizat 2 miliarde de euro pentru a furniza echipament militar. Dar Ucraina are nevoie de mai mult și ne angajăm să oferim mai mult”.

Michel o spune cu naturalețea omului care oferă miliardele din propriul buzunar, când în realitate nimeni nu ne-a întrebat (pe noi, contribuabilii europeni) dacă suntem de acord să participăm la acest război. Nimeni nu ne-a explicat, cu subiect și predicat, care este adevărata miză, nu cea vânturată de Pentagon și uneltele de propagandă (”Vin rușii peste noi!”).

După reuniunea G7 urmează întrunirea NATO, unde Biden va lucra cu cifrele în față: cât contribuie fiecare stat membru, ce anume se cumpără de banii ăia, când și pe ce rute va fi livrată marfa. Cine mai trimite mercenari.

Toate aceste marionete ale industriei militare și ale Deep-state-ului american ignoră un lucru. E de ajuns o singură scânteie pentru ca planeta să devină de nerecunoscut și miliarde de oameni să dispară cât ai zice ”robinet”.

Adrian Onciu