Dezrădăcinarea este cruntă

Primii ani de după plecarea de acasă sunt oarecum anesteziați de câștigul bun, traiul altfel. Ajungi să te feliciți c-ai luat hotărârea, însă cu condiția că te vei întoarce cândva.
Te integrezi bine în noua țară. Îți faci prietenii noi, locuri favorite să ieși, ceva credite.
Planul pentru “acasă” pierde in detrimentul planului “pentru aici”.
Te însori. Ți se nasc copii.
——
Apoi, într-un lung târziu, vine întrebarea părinților: “…și? Ați hotărât când vă veți întoarce?”

Atunci începi să te frămânți: să mă întorc unde?!

Te analizezi sincer și realizezi că-i mai bine “dincoace”. Printre străini.
Copiii nu știu de altă lume.
Ai o viață decentă.
Trăiești, poate cei mai fructuoși ani de când ai emigrat.

Dar chiar e bine?

Cauți dorul, să vezi dacă mai este. Este.
Dar teama de incert este mai mare ca dorul.
Părinții te cheamă, însă veștile tot mai rele despre țară te alungă.

Te gândești la când ai plecat.
Anul 2000, Ianuarie, iarna.
A fost greu.
Aveai doar un rucsac in spate, pașaportul și niște bani împrumutați.
Ai străbătut 5 țări, dintre care 3 le-ai străbătut ilegal.
În prima noapte când ai trecut granița cu Germania, dinspre Cehia, ai mers 23 de kilometri, noaptea prin zăpadă, de la Komutow la Annaberg.
Apoi, spre Berlin cu o mașină furată. De la Berlin la Aachen, unde nu-ți găsești un loc să stai.
Pleci, tot ilegal, în Belgia. Acolo nu te așteaptă nimeni.
4 luni și jumătate, ești homeless.
Apoi, se ivește șansa să pleci în Anglia.
Urci într-un tir olandez, te culci, te trezești in Leicester. Ești arestat la sosire, cumva scapi și ajungi la Londra, e 14 Iunie, au trecut 5 luni de când ai plecat din România.
Ai ajuns la destinație. A fost greu, tare greu.
Totuși, te gândești c-ai mai face încă o dată drumul, numai să ajungi tot aici.
———
22 de ani mai târziu, scrii asta.
Esti tot în Anglia.
Nu mai ești singur, acuma ai o soție și 3 copii.
Mama și tata încă te așteaptă să te întorci la ei.
Nu le spui nu, doar plângi, în inima ta, în taină: realizezi că întoarcerea acasă e mai grea decât plecatul.
Te doare.
Ești înrădăcinat de noul loc: ai prins rădăcini tu, soția și copiii.
Cum te vei smulge? Ce-ți va da puterea să o faci?

Dezrădăcinarea este cruntă…

Viorel Popescu