Cum va deveni Mariupol un centru cheie al integrării eurasiatice

Mariupol a fost lovit de Azov, batalionul ucrainean cu orientare de dreapta, cu mult timp înainte de lansarea operațiunilor militare de către Moscova. În mâinile Rusiei, acest port siderurgic strategic se poate transforma într-un centru de conectivitate eurasiatică.

Mariupol se află pe țărmul strategic al Mării Azov, la capătul Mării Negre, și reprezintă o ‘Mecca’ a industriei siderurgice europene. Cucerirea sa de către Rusia poate deschide calea spre un val eurasiatic de căi ferate și conectivitate.

Mariupol, orașul port strategic de la Marea Azov, rămâne în centrul furtunii din Ucraina.

Narațiunea NATO este că Azovstal – unul dintre cele mai mari combinate siderurgice din Europa – a fost aproape distrus de armata rusă și de către forțele sale aliate din Donețk, care “asediază” Mariupol.

Adevărata poveste este că batalionul neo-nazist Azov a luat zeci de civili din Mariupol ca scuturi umane încă de la începutul operațiunii militare ruse în Ucraina și s-a retras la Azovstal ca ultimă linie de apărare. După un ultimatum dat săptămâna trecută, aceștia sunt acum în curs de exterminare completă de către forțele rusești din Donețk și de către cecenii din Spetsnaz.

Azovstal, parte a grupului Metinvest, controlat de cel mai bogat oligarh din Ucraina, Rinat Akhmetov, este într-adevăr unul dintre cele mai mari combinate metalurgice din Europa, care ni se prezintă ca fiind o „întreprindere metalurgică cu producție integrată de înaltă calitate, care produce de la cocs și aglomerate, la oțel și laminate, profile și bare de înaltă calitate”.

În mijlocul unei avalanșe de mărturii care detaliază ororile provocate de neo-naziștii de la Azov asupra populației civile din Mariupol, o poveste invizibilă, mult mai promițătoare, este de bun augur pentru viitorul imediat.

Rusia este al cincilea mare producător de oțel din lume, pe lângă faptul că deține depozite uriașe de fier și cărbune cocsificabil. Mariupol – o Mecca a oțelului – obișnuia să se aprovizioneze cu cărbune cocsificabil din Donbass, dar a fost transformat în importator sub conducerea neonazistă de facto de la evenimentele din 2014 de pe Maidan. Fierul, de exemplu, a început să fie asigurat din Krivbas, în Ucraina, de la peste 200 de kilometri distanță.

După ce Donetsk se va consolida ca republică independentă, sau prin referendum va alege să devină parte a Federației Ruse, această situație se va schimba.

Azovstal investește într-o gamă largă de produse foarte utile: oțel structural, șine pentru căi ferate, oțel călit pentru lanțuri, echipamente miniere, tablă din oțel laminat folosită la utilaje, camioane și vagoane de cale ferată. Unele părți ale complexului de fabrici sunt destul de moderne, în timp ce altele, vechi de zeci de ani, au mare nevoie de modernizare, pe care industria rusă o poate asigura cu siguranță.

Din punct de vedere strategic, acesta este un complex uriaș, chiar la Marea Azov, care este acum, în toate scopurile practice, încorporată în Republica Populară Donețk, și aproape de Marea Neagră. Aceasta implică o scurtă călătorie până la Mediterana de Est, incluzând mulți potențiali clienți din Asia de Vest. Iar traversând Suez și ajungând în Oceanul Indian, regăsim clienți în toată Asia de Sud și Sud-Est.

Astfel, Republica Populară Donețk, posibil viitoare parte a Novorusia, și chiar parte a Rusiei, va controla o mulțime de capacități de producție a oțelului pentru Europa de Sud, Asia de Vest și dincolo de acestea.

Una dintre consecințele inevitabile este că va fi capabilă să alimenteze un adevărat boom al construcției de căi ferate pentru transportul mărfurilor în Rusia, China și în țările ‘prietene’ din Asia Centrală. Construcția de căi ferate se întâmplă să fie modul de conectivitate privilegiat pentru ambițioasa Inițiativă Beltand Road (BRI) a Beijingului. Și, în mod crucial, a mult acceleratului Coridor Internațional de Transport Nord-Sud (International North South Transportation Corridor – INSTC).

Așadar, pe termen mediu, Mariupol ar trebui să se aștepte să devină unul dintre nodurile cheie ale unui boom al rutelor Nord-Sud – INSTC prin Rusia și legătura cu țările ‘prietene’ – precum și al marilor modernizări BRI, al coridoarelor est-vest și sub-BRI.

Eurasia interconectată

Principalii actori ai INSTC sunt Rusia, Iranul și India – care se află acum, după sancțiunile NATO, într-un mod avansat de interconectare, completând mecanismele pentru a ocoli dolarul american în comerțul lor. Azerbaidjanul este un alt jucător important al INSTC, dar și mai volatil, deoarece privilegiază proiectele de conectivitate ale Turciei în Caucaz.

Rețeaua INSTC se va interconecta progresiv și cu Pakistanul – și asta înseamnă Coridorul Economic China-Pakistan (CPEC), un centru cheie al BRI, care se extinde încet, dar sigur, către Afganistan. Vizita improvizată a ministrului de externe Wang Yi la Kabul, la sfârșitul săptămânii trecute, a avut ca scop avansarea încorporării Afganistanului în Noile Drumuri ale Mătăsii.

Toate acestea se întâmplă în timp ce Moscova – extrem de apropiată de New Delhi – extinde simultan relațiile comerciale cu Islamabad. Toți trei, în mod crucial, sunt membri ai Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS).

Așadar, marele proiect Nord-Sud prevede o conectivitate fluentă de la Rusia continentală la Caucaz (Azerbaidjan), la Asia de Vest (Iran) și până în Asia de Sud (India și Pakistan). Niciunul dintre acești actori cheie nu a demonizat sau sancționat Rusia, în ciuda presiunilor continue ale SUA în acest sens.

Din punct de vedere strategic, acest lucru reprezintă conceptul multipolar rusesc al Marelui Parteneriat Eurasiatic în acțiune, în ceea ce privește comerțul și conectivitatea – în paralel și complementar cu BRI, deoarece India, dornică să instaleze un mecanism rupie-rublă pentru a cumpăra energie, este în acest caz un partener absolut crucial al Rusiei, egalând acordul strategic de 400 de miliarde de dolari raportat de China cu Iranul. În practică, Parteneriatul Eurasia Mare va facilita o conectivitate mai ușoară între Rusia, Iran, Pakistan și India.

Între timp, universul NATO este în mod congenital incapabil să recunoască măcar complexitatea alinierii, ca să nu mai vorbim de analiza implicațiilor sale. Ceea ce avem este interconectarea BRI, INTSC și a Parteneriatului Eurasiei Mari pe teren – toate noțiuni care sunt considerate anatema în Centura (Beltway) Washingtonului.

Toate acestea, desigur, sunt concepute în mijlocul unui moment geoeconomic care schimbă jocul, deoarece Rusia, începând de joia aceasta, va accepta plata gazului său doar în ruble din partea națiunilor ‘neprietenoase’.

În paralel cu Parteneriatul Eurasia Mare, BRI, de când a fost lansat în 2013, țese, de asemenea, progresiv, o rețea complexă și integrată de parteneriate eurasiatice: financiare/economice, de conectivitate, de construire de infrastructuri fizice, de coridoare economice/comerciale. Rolul BRI de co-fabricant al instituțiilor de guvernare globală, inclusiv al fundamentelor normative, a fost, de asemenea, crucial, spre disperarea alianței NATO.

E timpul dez-occidentalizării

Cu toate acestea, abia acum Sudul Global, în special, va începe să observe întregul spectru al jocului China-Rusia în sfera eurasiatică. Moscova și Beijingul sunt profund implicate într-o campanie comună de dez-occidentalizare a guvernării globaliste, dacă nu chiar de distrugere totală a acesteia.

De acum înainte, Rusia va fi și mai meticuloasă în construcția sa instituțională, coalizând Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA), OCS și Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) – o alianță militară eurasiatică a unor state post-sovietice selecționate – într-un context geopolitic de divizare instituțională și normativă ireversibilă între Rusia și Occident.

În același timp, Parteneriatul Eurasiei Mari va consolida Rusia ca ultimă punte eurasiatică, creând un spațiu comun în întreaga Eurasie care ar putea ignora chiar și Europa vasalizată.

Între timp, în viața reală BRI, la fel ca și INSTC, va fi din ce în ce mai mult conectată la Marea Neagră (bună ziua, Mariupol). Iar BRI însăși ar putea fi chiar predispusă la reevaluare în accentul pus pe legătura dintre China occidentală și baza industrială în scădere a Europei occidentale.

Nu va avea niciun rost să privilegiezi coridoarele BRI din nord – China-Mongolia-Rusia prin traseul transsiberian, și podul terestru eurasiatic prin Kazahstan – atunci când ai o Europă care coboară în demență medievală.

BRI se va concentra din nou pe obținerea accesului la produse de bază indispensabile – și asta înseamnă Rusia – precum și pe asigurarea aprovizionării esențiale pentru producția chineză. Națiunile bogate în produse de bază, precum Kazahstan și mulți jucători din Africa, vor deveni principalele piețe viitoare pentru China.

Într-o buclă pre-Covid prin Asia Centrală, se auzea în mod constant că China construiește uzine și căi ferate de mare viteză, în timp ce Europa, în cel mai bun caz, scrie foi albe. Lucrurile se pot înrăutăți oricând.

UE, ca teritoriu american ocupat, coboară acum, rapid, de la un centru de putere globală la statutul de jucător periferic inconsecvent, o simplă piață care se zbate la periferia îndepărtată a ‘comunității destinului împărtășit’ al Chinei.

sursa: https://thecradle.co/Article/columns/8480 via CristoiuBlog