Ce viitor mai au NATO şi UE?
„Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei ne-a adus pe toţi împreună” – urlau din toţi bojocii instrumentele de propagandă media. Iată-ne la aproape trei luni de la începutul confruntărilor şi, pe măsură ce treburile din teren devin mai clare, opiniile membrilor care clamau „unitatea de monolit” devin din ce în ce mai nuanţate.
Probabil nu aţi aflat încă, dar vizita Plăvanului la Kiev a avut parte de o presă extrem de proastă în Polonia. Oficialii de acolo îl critică pe slugoiul nostru deoarece, spun ei, a distrus unitatea ţărilor aflate în linia întâi a luptei cu Rusia. Acum, sincer să fiu, faptul că Plăvanul a îmbrăţişat retorica normalizării situaţiei de acolo prin mijloace diplomatice nu-i un lucru rău. Rău e însă că n-a făcut-o din convingere, ci din cauză că i s-a poruncit. Iar când porunca vine la unison atât de a francezi cât şi de la nemţi, servantul nostru execută fără crâcnire.
Şi nu numai Polonia ne atacă, ci şi … Ucraina. Supărat pe faptul că România nu-i mai susţine retorica belicoaso-dementă, Zelenskyi s-a apucat să arunce cu rahat în noi, declarând că România e principalul furnizor de arme avansate pentru Ucraina. Practic, prin tipul acesta de declaraţii, jigodia de la Kiev ne pune în cătarea ruşilor. Am făcut paranteza pentru ca tot românul să înţeleagă justeţea zicerii autohtone cu „facerea de bine”.
Revenind la nivelul alianţelor politico-militare, putem constata că treburile stau mai prost ca oricând. Într-o analiză pentru „Responsible Statecraft”, Robert Hunter – fost ambasador american la NATO în perioada 1993-1998 – ajunge la concluzia că cel mai bine ar fi ca summitul NATO din această vară să fie reprogramat. El îşi bazează concluzia pe disensiunile din ce în ce mai vizibile din interiorul Alianţei. SUA, UK şi Polonia sunt cele mai categorice susţinătoare ale „războiului până la capăt”. Însă Ungaria acordă suport pe faţă Rusiei, în timp ce Macron a şocat atunci când a afirmat că „Rusia nu trebuie umilită”. Aceasta însă e doar o părticică din întreg. Vă sunt probabil cunoscute controversele cu privire la aderarea Suediei şi Finlandei la NATO. Turcia s-a manifestat pe faţă împotriva aderării. Turcia însă e doar vârful vizibil. Ungaria de asemenea se opune. Şi, dacă e să privim logic, nici Germania şi nici Franţa nu sunt susţinătoarele ideii. Deci şi din acest subiect ar trebui să se aleagă praful. Iată de ce Hunter spune că mai bine nu s-ar mai ţine acel summit.
În ceea ce priveşte UE, treburile par mai clare, din moment ce Ucraina şi Moldova par a fi intrat în anticamera aderării. Oare? Întrucât joacă la perfecţie atât strategic cât şi tactic, Rusia şi-a afirmat opinia referitoare la poziţia UE, reducând cantităţile de gaz livrate Europei. Aceasta are ca efect creşterea rapidă a preţurilor, adică intensificarea efectelor inflaţiei. Iar inflaţie înseamnă dobânzi mai mari. Pe cine loveşte o asemenea situaţie? Presimt că încă nu v-aţi uitat la ţările supraîndatorate ale UE. Italia gâfâie, Spania la fel. De aceea avem o situaţie furtunoasă pe scena politică italiană, unde premierul abia se mai poate agăţa de fotoliul puterii. Spaniolii sunt mai discreţi, dar treaba e oablă şi la ei. Însă cea mai mare teamă o are Franţa. După ce-a pierdut alegerile, Macron trebuie să facă faţă unei situaţii sociale explozive, dublate de o problemă din ce în ce mai mare a datoriilor statului. Ce altceva poate ieşi din tot acest cocktail dacă nu o dezintegrare dezastruoasă a UE, acest gigant cu picioare de lut?
O prognoză ceva mai categorică este făcută de Scott Ritter, fost ofiţer de informaţii al Marinei americane şi fost inspactor în Irak. Bazându-se pe faptul că nici măcar n-a trecut un an de la dezastrul din Afganistan şi că pariul pe Ucraina este unul pe un cal mort, Ritter ajunge la concluzia că, în cazul în care Rusia câştigă conflictul din Ucraina, NATO devine o alianţă a looser-ilor, astfel încât urmarea logică este desfiinţarea sa. Iar interpretarea sa nu lasă nicio urmă de echivoc în ceea ce priveşte ceea ce se va întâmpla post-conflict: „Forţele armate ruseşti distrug armele trimise de membrii NATO pentru a prelungi războiul, iar Kievul cere în continuare alte arme. Când Rusia va termina de distrus armele vestice, iar vesticii nu vor mai avea ce să trimită acolo, Rusia va avea o armată care este cea mai experimentată, cu luptă reală la activ, care s-a confruntat fără probleme cu forțele NATO care, după cum se va vedea din ce în ce mai clar, sunt prost antrenate, prost conduse și, ghici ce, de-atunci şi prost echipate, deoarece și-au donat toate armele Ucrainei”.
Mai au NATO şi UE vreun viitor? Probabil dacă s-ar opri la timp ar mai putea salva ceva din bărcuţele care se scufundă. Doar că infatuarea e atât de mare încât cred – precum căpitanului Titanicului – că pot intra cu viteza maximă în orice obstacol care le iese în cale. Istoria ne-a arătat ce se întâmplă, astfel încât alte comentarii sunt de prisos.