1 min read

Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional! Atât cât se poate.

Domnul președinte a avut iarăși treabă pe la Bruxelles, dar a avut timp să se aplece și asupra problemelor interne. Și a fost întrebat de prețul la pompă și de măsura anunțată azi de guvernul său condus de generalul Ciucă.

Premierul Ciucă a anunțat astăzi că prețul carburanților va fi compensat cu 50 de bani pe litru, timp de 3 luni. Jumătate din această sumă va fi decontată de la buget. Compensarea se va aplica direct la pompă și va apărea și pe bonul fiscal.

Eu nu înțeleg ce îi oprește pe băieții deștepți cu benzinăriile să aplice o scumpire de încă 50 de bani pe litru în următoarele 2-3 zile, nu vorbim de aceste 3 luni.

Și ce înseamnă această pomană a porcului? Păi la prețul de astăzi de la benzinăria la care alimentez eu un litru de benzină 95 e 8,64 lei. La rezervorul meu de 45 de litri un plin costă 388 de lei. Reducerea ar însemna 22,5 lei.

Mărturisesc însă că nu prea am mai făcut plinul în ultima vreme, ceea ce însemnă că dacă bagi benzină d-asta “ieftină” de 100 de lei faci, grație guvernului, o economisire de … 5,5 lei. Yeyyyyy! Chiar se simte în buzunar, așa cum zice și președintele. Bine, el habar nu are cât e un consum București – Sibiu cu 5 limuzine.

Nu e ca și când vecinii unguri nu au reușit totuși “imposibilul” nostru, să plafoneze prețul la echivalentul a 5,88 lei.

Și cred că oamenii nici nu ar fi atât de supărați dacă ar ști că banii vărsați de ei la pompe s-ar duce către investiții, nu în buzunarele unor șmecheri.

Că eu când alimentez parcă simt cum vine un individ prin spatele meu și mă golește de carduri, lei sau telefoane.

Și atenție, această măsură care ne va scoate din foame va ține doar 3 luni. După, Dumnezeu cu mila.

Atât cât se poate, ce vreți! Atât cât se poate!

Trăiască Klaus Iohannis!

Paul Gabriel Andrei