5 min read

La ce să ne așteptăm de la Ciulea cel Prost?

Statul a dat cu un deget și ia cu 100 de mâini.

Dacă vrei să distrugi o țară nu trebuie să faci nimic altceva decât să promovezi proști ticăloși la vârf. În acest context România este campioană întrucât de 20 de ani are numai asemenea specimene la vârf. Începând cu băsescu și continuând cu Plăvanul. România s-a înscris pe culoarul distrugerii absolute sub presiunea factorului extern care devine dominant în condițiile perpetuării la putere a marionetelor imbecile.

Ceea ce se întâmplă însă acum este ceva ce n-aș fi putut visa acum câțiva ani. Pentru mine etalonul imbecilității a fost reprezentat de boc, acel neica nimeni, bun de nimic și habarnist în toate, care a reușit să îngroape o groază de firme mici cu tembela inovație denumită „impozit forfetar”. Prostul n-avea habar de economie, dar turuia ca o moară stricată cum salvează el țara. Iar ceea ce a făcut s-a văzut cu vârf și îndesat: cea mai mare cădere economică a țării și cea mai mare pârjolire a antreprenorilor autohtoni din istorie.

Doar că, în ceea ce privește prostia, nu trebuie să ne iluzionăm niciodată că ar exista vreo limită. Oricând e posibil să-ți apară unul cu mult mai prost decât anteriorul. Și uite-așa, după ce am cunoscut piticul nul de la Cluj, a venit vremea să facem cunoștință cu covrigarul din Buzău. Nu vă lăsați păcăliți: imensa prostie pe care-o arată e dublată de o impresionantă cantitate de ticăloșie. Iar ceea ce-a făcut Ciuleacu e cu mult mai grav decât ceea ce s-a văzut până acum.

Desigur, eFactura este probabil cea mai „pe genunchi” inițiativă. Prostul s-a trezit cu bugetul în gaură majoră și caută să peticească povestea pe spatele contribuabilului. O analiză de bun simț ar fi impus, înainte de luarea unor decizii, o analiză din care să rezulte care-s problemele pentru care există acea imensă gaură în buget. Doar că așa ceva e interzis să se facă deoarece ar ieși la iveală imensele sume scurse absolut ilegal către Ucraina și cheltuielile exorbitante pentru înarmare. Ambele domenii sunt practic porunci primite de la ocupantul american, astfel încât nimic nu se discută. Și cum e ordin de la Înalta Poartă să se pună batista pe țambal, Ciuleacu a găsit metoda de întoarcere a portofelului astfel încât să fim noi cei puși pe nota de plată.

Ticălos fiind, a transformat chestiunea măririi pensiilor într-o amplă campanie de PR, astfel încât fraierii să fie păcăliți. Însă, în timp ce pozează într-un haiduc contemporan, Ciuleacu se pregătește să ne rupă pe toți, inclusiv pe bieții pensionari care așteaptă cu nerăbdare să li se dea ceea ce oricum li se cuvenea conform legislației în vigoare.

Să începem cu eFactura. Până la momentul actual autoritățile n-au habar care-i capacitatea de procesare a sistemului pe care l-au pus la punct. Te-ai putea lăsa convins de cântecul de sirenă al celor de la butoane dacă n-ai ști ce bălărie este Spațiul Privat Virtual. Dacă nu te-ai lovit cel puțin o dată de acea interfață ineptă care pare a fi construită de un copil oligofren, ai putea lua de bune predicile lui Boloș despre eFactura. În realitate, părerea mea e că sistemul o să crape cu zgomot. Am văzut de atâtea ori ce nebunie și ce blocaje sunt la depunerea declarațiilor astfel încât n-am de ce să cred că acum ceva va merge bine. 

Există însă o altă situație pe care probabil nu o știți. Până acum doar 20% dintre firmele românești s-au înregistrat în sistemul eFactura, astfel încât, conform legii, aceste firme nu pot emite facturi, sau dacă o fac ca până acum se află în ilegalitate. Însă inspectorii lui Ciuleacu abia așteaptă să-i vâneze pentru a-i amenda. De altfel, tocmai acesta este scopul imediat al eFactura: amendarea masivă a firmelor, astfel încât prostul nostru să strângă sume imense la Buget.

La fel se întâmplă situația și în cazul amenzilor de circulație. Câteva reglementări date pe sub masă au ridicat miza amenzii, astfel încât dacă ți-o iei te va ustura grav. Oamenii însă nu știu ce li s-a pregătit și, pe moment, merg ca și până acum. Și, cum ticăloșii de la putere știu bine asta, au scos potera la atac. Polițaii boschetari au răsărit din nou pe străzi precum păduchii, astfel încât un imens val de amenzi e așteptat la buget. Iar rolul polițaiului boschetar va fi luat spre sfârșitul anului de imensa rețea de camere de supraveghere care vor amenda în disperare! Camere instalate pe „bani europeni”, desigur. În caz că nu știați, sistemul terorist de monitorizare și pedepsire pus la punct pe repede înainte a fost o componentă esențială a așa-zisei digitalizări impuse de Comisia Europeană prin PNRR.

La fel se întâmplă situația și în cazul amenzilor de circulație. Câteva reglementări date pe sub masă au ridicat miza amenzii, astfel încât dacă ți-o iei te va ustura grav. Oamenii însă nu știu ce li s-a pregătit și, pe moment, merg ca și până acum. Și, cum ticăloșii de la putere știu bine asta, au scos potera la atac. Polițaii boschetari au răsărit din nou pe străzi precum păduchii, astfel încât un imens val de amenzi e așteptat la buget. Iar rolul polițaiului boschetar va fi luat spre sfârșitul anului de imensa rețea de camere de supraveghere care vor amenda în disperare! Camere instalate pe „bani europeni”, desigur. În caz că nu știați, sistemul terorist de monitorizare și pedepsire pus la punct pe repede înainte a fost o componentă esențială a așa-zisei digitalizări impuse de Comisia Europeană prin PNRR.

Cu toate că mulți îl înjură pe Ciuleac pentru blocajele ireversibile pe care le va provoca, adevărul e că imbecilul și-a făcut calculul șmecherește: „îi ard pe proști cu amenzi și astfel arăt că sunt capabil să echilibrez bugetul”. Orice om normal la cap înțelege că e un calcul prost. Într-adevăr, îi arzi pe câțiva oameni incapabili să emită facturile așa cum au gândit-o ei în timp ce luaseră poziția caprei în fața Comisiei Europene, doar că după ce-l cocoșezi cu amenzi pe unul care abia se ține pe picioare, acesta nu face altceva decât să cedeze. Își bagă firma în faliment și gata. Iar statul mai ia un rahat de pe urma sa. 

Am văzut personal ce dezastru e la nivelul firmelor mici și, de fiecare dată, i-am sfătuit pe cei în cauză să nu emită facturile ca până acum sperând într-o disfuncționalitate a sistemului. În ceea ce privește amendarea, ANAF-ul va funcționa impecabil deoarece ăsta e planul idiotului Ciuleacu. De aceea mai bine oprești activitatea până reușești să te înrolezi decât să riști inutil. Vă spun sigur: orice încălcare a termenului de încărcare a facturilor se va lăsa cu amenzi nemiloase! 

Tot din același ciclu este creșterea accizelor la combustibili. Într-o perioadă în care se anunță oricum majorări de prețuri, Ciuleacu a programat o mărire în două tranșe a accizei, care se va simți la pompă cu o majorare medie de 50 de bani pe litru. Și nu sunt singurele majorări: TVA-ul la construcțiile noi ajunge la 19%, impozitele și taxele locale se majorează din nou și tot așa. Statul a dat cu un deget (acele insignifiante majorări de pensii) și ia cu 100 de mâini.

Cât va funcționa jaful? Probabil în primul trimestru prostul nostru cel ticălos va face un bilanț victorios. Însă ceea ce va urma după va fi un dezastru cum n-ați mai văzut. Și dacă v-ați gândit că economia națională nu va mai cunoaște o pecingine mai mare decât boc, stați să vedeți ce consecințe va avea holera Ciuleacu!

Dan Diaconu