2 min read

Al treilea. A venit

Statele Unite, prin intermediul lui Joe Biden, au declanșat deja al treilea război mondial prin coalizarea unei așa-numite Coaliții internaționale (din peste 40 de state) împotriva Rusiei.

Desigur, ar fi simplu să credem că o fac de dragul Ucrainei. Sau de dragul democrației și al respectării unor granițe și tratate internaționale. N-a fost prima dată când cineva le-a încălcat fără jenă. Și fără consecințe.

Așadar, vorbim despre interese majore pe care Casa Albă nici măcar nu se mai străduie să le ascundă. Să aloci 33 de miliarde de dolari conflictului din Ucraina, dintr-un singur foc, nu poate însemna altceva decât o declarație clară de război. O agresiune limpede. Care din nefericire implică nu doar participarea Statelor Unite (principalul promotor și beneficiar), ci și a întregii Europe. Deci inclusiv a noastră. Indiferent că vrem sau nu.

Vizita tripletei Cîțu-Ciolacu-Ciucă (triple ”C”) în Ucraina, pe alocuri penibilă, trebuie văzută în această cheie a efortului conjugat de război. Efort pe care România nu va înceta să-l susțină, cu orice sacrificii, pe măsură ce partenerii strategici ne-o cer. Așa cum trompeta globalistă Gigi24 tocmai ne-a anunțat (prin vocea ministrului Economiei) lăsăm în planul doi PNRR-ul și ne focalizăm pe armament: ”Muniţia cu efect perforant termobarică este un produs pe care România este gata să-l fabrice pentru Ministerul Apărării Naţionale (n.red. – al cui, al Ucrainei?!). Am participat, astăzi, în poligonul Uzinei Mecanice Plopeni, la testarea loviturii perforante termobarice pentru AG-9, în vederea omologării prototipului industrial”.

Desigur, n-o facem de capul nostru, că doar nu suntem ai nimănui. Am primit niște instrucțiuni. Am tras cu ochiul la Joe Biden, care iată ce frumos s-a exprimat: ”Săptămâna viitoare mă voi afla la Alabama, pentru a vizita o fabrică Lockheed Martin, unde se produc rachetele Javelin pe care le trimitem în Ucraina. Vreau să mulțumesc muncitorilor americani, să le mulțumesc pentru că produc armele care opresc avansul rușilor în orașele ucrainene, precum Kiev. Munca lor din greu a jucat un rol critic în a ne asigura că Putin eșuează în Ucraina.”

Cum ar veni, totul pentru front, totul pentru victorie.

Desigur, liderul de la Casa Albă a catalogat retorica nucleară venită dinspre Kremlin ca fiind ”iresponsabilă”, declarând că Statele Unite ”sunt pregătite pentru orice”. Nu la fel de iresponsabilă i se pare lui Biden escaladarea continuă a conflictului. Înarmarea Ucrainei până la refuz. Coalizarea și implicarea în război a peste 40 de state. Trimiterea de mercenari. Lipsa oricărei inițiative în negocierile de pace. Și așa mai departe.

Mai mult de 28 de celebrităţi din Germania l-au avertizat într-o scrisoare deschisă pe cancelarul Olaf Scholz că livrările de armament greu către Ucraina ar putea să ducă la declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial (deja s-a întâmplat, între timp, chiar dacă nimeni nu a anunțat oficial). ”Faptul că Vladimir Putin a încălcat dreptul internaţional atacând Ucraina nu justifică acceptarea riscului că acest război se va intensifica şi va deveni un conflict nuclear”, au precizat semnatarii scrisorii. Ei au mai spus că responsabilitatea declanşării unui posibil conflict nuclear nu aparţine doar ”agresorului iniţial”, ci şi ”celor care, în deplină cunoştinţă de cauză, îi oferă acestuia un motiv să acţioneze într-o posibilă manieră criminală”.

Din nefericire, marionetele pe care le-am surprins în acțiune în cei doi ani de pandemie se comportă identic și pe timp de război. Execută ordinele fără să crâcnească. Fără să le pese de impactul ”criminal” asupra simplilor cetățeni.

sursa: Adrian Onciu