1 min read

Scopul procesului electoral

Dincolo de prostiile predate la facultate, să înțelegem sensul procesului electoral – a fost conceput nu pentru a reprezenta pe cineva, ci pentru a evita schimbarea puterii prin violență.

Dacă în trecut monarhul sau dictatorul sfârșea decapitat sau spânzurat, cu haos și anarhie pe străzi, în “procesul democratic” puterea poate fi preluată printr-o simplă manipulare a opiniei publice, fără pistoale și tancuri. Frica de violență, iată care a fost motivul adevărat al adoptării votului. Problema este că în trecut autocratul se temea pentru capul său, atunci când se confrunta cu furia poporului, azi nu riscă cu nimic. Ce a riscat, spre exemplu, Ceaușescu și ce riscă Iohannis?

Totodată, procesul electoral reprezintă un ritual și o mitologie, care are drept funcția de a degaja energiile negative (cel rău este pedepsit) și de a oferi o speranță iluzorie în ziua de mâine. Cele două funcții asigură funcționalitatea sistemului și evită tot felul de scenarii revoluționare.

Așadar, democrația electorală are, în primul rând, o funcție sedativă, de a împiedica orice răsturnări de stiuație. Iată de ce cu timpul masele, chiar dacă sunt sedate, devin tot mai deprimate. Ele simt că toată această scamatorie nu mai reușește să le elimine starea de insatisfacție.

Prin urmare, mai devreme sau mai târziu, această criză a elitelor va aluneca spre autocrații și militarism. Lumea va obosi, pur și simplu, de clovni, blonde, senili și tot felul de infantili mâncători de muci și cu chiloței roz. Nu pentru că așa aș vrea eu să meargă lucrurile, ci pentru că e un proces absolut firesc, natural și inevitabil.

Octavian Racu