1 min read

G7, circ fără pâine

Întâlnirea G7 și toată propaganda din jurul acesteia nu este decât o altă încercare de manipulare, prin furnizarea de mesaje către populație, sub aparenta autoritate a unui proiect susținut la nivel global.

Realitatea este că Occidentul nu mai are bani și nici soluții pentru falimentul companiilor sau foametea și frigul populației, iar o dovadă în acest sens este știrea distribuită de toate canalele propagandei de la noi, cu cele 14 milioane de dolari promise de SUA, pentru nu știu ce proiecte nucleare anecdotice.

Este de-a dreptul amuzant, pentru orice persoană rațională, care înțelege că această sumă este derizorie în raport cu miliardele de dolari donate de către populația săracă a acestei țări comercianților de armament american.

Pentru cei care încearcă să-și păstreze intacte facultățile critice, tot spectacolul G7 e doar o minciună bine ambalată, menită să acopere haosul și decăderea Occidentului, precum și lipsa de resurse financiare a SUA. Cât despre declarațiile lui Biden sau gogorița cu strânsul celor 600 de miliarde, pentru a combate China, mă abțin de la orice comentarii, deoarece, oricât aș încerca să le cosmetizez, acestea vor părea răutăcioase.

Cu alte cuvinte, nu este vorba despre democrație, drepturi sau libertate, ci despre resurse, control și putere. Aceasta este singura ideologie a Occidentului.

Depășind etapa pre-totalitară, Occidentul ne prezintă propria ofertă de totalitarism utopic, în contextul globalizării financiare, economice și ideologice.

Utopia globalistă e legată de un proiect abstract de gândire totalitară, prin justificarea morală a abuzurilor, cenzurii, restricțiilor și controlului populației, iar în plan concret, de înflorirea unei birocrații recrutate pe criterii ideologice, cu o loialitate aproape religioasă, și, evident, foarte bine plătite.

Modelul de succes pare a fi birocrația UE, deoarece, la Bruxelles, aceasta s-a dezvoltat furtunos în ultimii ani, propovăduind religia anticorupției statului de drept și a ecologiei.

Însă, de departe, apariția lui Trudeau, măcelarul din Otawa, este imaginea cea mai tristă a ruinei Occidentului democratic, alături de Ursula, o adeptă sinceră a dietei alimentare și a frigului în casele noastre. Însă despre aceasta, precum și despre foamete sau frig, care ne bat la ușă, potrivit directivelor privind măsurile pentru protecția dreptului la libera exprimare ale cetățenilor din statele membre ale UE, nu mai încape nicio discuție.

#ZooG7 #foametea #frigul

Iulian-Laurențiu Ștefan