7 min read

Bucha

Dan Diaconu:

Bucha trebuie să o vedeți ca pe o declarație de prelungire a războiului. Pe scurt: rușii au eliberat localitatea după ce mai bine de o lună de zile stătuseră acolo. Ucrainenii au preluat-o. Două zile nu s-a zis nimic. Isteria „cadavrelor de pe stradă” a început după două zile.

Cum e posibil să stai cu cadavrele pe stradă două zile și-abia apoi să te prinzi că i-au omorât rușii? Cum e posibil să faci live-uri de lângă mașini ciuruite, dar în jurul lor să nu fie nici picătură de praf? Cum e posibil ca morții să facă cu mâna sau să se trezească după ce trece mașina? E nutreț pentru proști.

Partea proastă e în spatele operațiunii nu sunt ucrainenii, ci englezii. Întreg narativul, tot scenariul și toate filmările au fost făcute de englezi. Iar asta e declarație de război.

Ceea ce trebuie să înțelegeți e că niciuna dintre părți nu vrea să pună punct conflictului. Pe moment fiecare e mulțumit în felul său: Putin o dă cu „Maica Rusie” care trebuie apărată de invazie, papițoiul din Ucraina merge pe scenariul creării noii țări, occidentalii își ascund incompetența și problemele economice majore prin „rușii ie dă vină(sic)” s.a.m.d. Ați înțeles? NIMENI NU VREA SĂ SE TERMINE ACUM! Partea proastă e că, pe măsură ce se lungește, apar complicațiile. Și ceva mai târziu, ceea ce părea un incident care poate fi închis oricând va deveni o problemă mondială.

Vreți să știți de ce fac englezii ceea ce fac? Pentru că ei n-au nimic de pierdut: dacă Rusia moare ei câștigă, dacă Ucraina moare unii de pe la ei din ogradă se bucură, dacă Europa pică lor le e bine s.a.m.d. Chiar și dacă SUA pică ei sunt în picioare. E o mostră de perfidie specifică.

Adrian Onciu:

Cu riscul de a primi, din nou, aceleași întrebări puerile (”E bine să fii plătit în ruble?”), mă văd nevoit să-mi exprim o mică nedumerire. În calitate de jurnalist independent – dar recompensat de Moscova, în bitcoini.

În ultimele 48 de ore presa globalistă și politicienii afiliați condamnă, la unison, ”măcelul de la Bucha”. Ar fi vorba de ”peste 400 de localnici executați de forțele ruse” aflate în retragere.

Se vorbește despre ”acte oribile, genocid, gropi comune”.

Ca jurnalist, m-aș fi așteptat ca politicienii să primească mai întâi o serie de probe indubitabile și abia apoi să deschidă gura. Înțeleg că există niște fotografii și filmulețe de DUPĂ măcel. Gigi24 prezintă drept ”dovezi îngrozitoare ale masacrului din Bucha” câteva ”imagini din satelit cu o groapă comună”. Și declarația primarului ucrainean: ”Acolo ar putea fi 300 de cadavre”. Rețineți, ar putea fi. Deocamdată, nu știm.

Desigur, acuzațiile ucrainenilor pot fi întemeiate. Însă din ce-am văzut în mass-media până acum, nu rezultă nimic elocvent. Spre exemplu, un filmuleț făcut cu telefonul mobil, de către un martor al ”măcelului”, ar fi fost mai mult decât edificator. La câți morți se vehiculează din rândul civililor, se presupune că au existat și martori. Măcar unul.

Iar martorii au telefoane mobile. Va apărea vreun astfel de filmuleț?

NATO vorbește despre acte “oribile” și “absolut inacceptabile”, Germania cere să se facă lumină asupra “crimelor comise de armata rusă” împotriva civililor, în timp ce Franța spune că autoritățile ruse vor trebui să răspundă pentru aceste crime (citat din Gigi24).

Astfel de grave acuzații trebuiesc probate. Însă nu cred că putem cere un proces ca la carte (și nu o execuție sumară), din moment ce Biden l-a etichetat pe Putin drept ”măcelar” cu mult înainte de ”măcelul de la Bucha”.

p.s. Voi reveni pe măsură ce apar noi evidențe.

(continuare…)

SPIRALA SPRE DEZASTRU / O întrebare grea: cum aflăm adevărul pe timp de război? Din păcate, nu prea avem cum. Se minte în draci, pentru influențarea opiniei publice.

Populația trebuie să susțină războiul. Să fie înfierbântată. Indignată la maxim. Plină de ură la adresa cotropitorilor. Cel puțin la fel de mult ca Joe Biden. Altfel, va fi greu spre imposibil să rabde sacrificiile care urmează. Și va fi dificil să aprobe, fără rețineri, funcționarea cazanului la foc continuu. Aprovizionarea non-stop cu armament greu și cu mercenari.

Dacă nu se întâmplă nimic special pe front, avem o problemă. Războiul nu trebuie să se banalizeze. Populația trebuie ținută în priză, implicată, adusă măcar virtual în prima linie. Acolo unde vedem sânge peste tot.

Acuzațiile de genocid, de măcel, sunt de o gravitate extremă. Și au darul de a escalada tensiunile. De a forța limitele. De a face, cumva, ca războiul să iasă din granițele Ucrainei.

Opinia publică trebuie să afle cât mai repede dacă acuzațiile lui Zelensky în legătură cu ”măcelul” de la Bucha sunt susținute de probe. E nevoie de o anchetă independentă, nu doar de declarații ale primarului, poze din satelit și filmulețe cu morți care fac din mână. Ele nu sunt credibile tocmai pentru că provin dintr-o singură sursă. O sursă direct implicată în conflict.

De altfel, până și publicația The New York Times a admis că ”autenticitatea informațiilor furnizate de autoritățile din Ucraina nu a putut fi verificată în mod independent”.

Totuși, vorbim despre un orășel de 36 de mii de locuitori, unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Execuția a 400 de civili (invocată de ucraineni abia la câteva zile după retragerea rușilor) nu putea trece neobservată. Ar fi imposibil să nu existe martori oculari. Să nu existe mărturii ale localnicilor, ale rudelor celor dispăruți.

Până astăzi, nu am văzut nimic concludent. Am citit reportaje de la fața locului (inclusiv pe Hotnews era unul) făcute total neprofesionist. Nu reieșea deloc dorința jurnaliștilor de a afla adevărul.

Și totuși, afirmațiile autorităților din Ucraina au fost preluate instantaneu, fără o minimă verificare. Iar de aici încolo, a venit rândul politicienilor să-și manifeste ”profunda indignare”. Și să-l pună la zid, din nou, pe măcelar.

Astăzi, profesioniștii de la Gigi24 menționează doar că au fost descoperite ”cinci cadavre cu mâinile legate la spate”, în subsolul unui sanatoriu. Și aduc drept ”probe beton” niște imagini din satelit. Cum orășelul Bucha se află acum în mâna autorităților ucrainene, ar fi fost doar o chestiune de ore ca observatori independenți să aducă, în sfârșit, niște dovezi lămuritoare. Concludente.

Încă o dată: acuzațiile de ”genocid și măcel” sunt de o gravitate extremă. Escaladează la maxim conflictul. Ele trebuie lămurite rapid. Cu probe indubitabile.

Deocamdată văd doar o ceață densă. Aștept să se ridice. Altfel, există riscul să apară noi și noi astfel de ”incidente”, care să inflameze spiritele și să ducă războiul până într-un punct fără ieșire.

Suntem la doar câțiva pași de catastrofă. Iar politicienii tratează totul cu o superficialitate criminală.

Paul Bașotă:

Știați că pe 1 aprilie a fost ziua internațională a păsărilor? Nici eu. Am aflat… de pe contul consiliului local din Bucea, Ucraina. Pe 1 aprilie, contul a postat mesajul video al primarului: “Ziua de 31 martie rămâne în istorie ca ziua eliberării orașului Bucea”. Nimic despre nici un genocid. Până pe 4 aprilie, consiliul a postat vreo duzină de alte mesaje, multe poze, un video, clipul poliției naționale de pe 2 aprilie. În imagini se văd distrugeri de război, dar nicăieri vreun cadavru!

Deci trupe speciale ale poliției intră în oraș pe 2 aprilie, filmează pe străzi, și n-au nimic de zis de cei 400 de morți, care de fapt nici nu se văd nicăieri? Știrea că ar fi avut loc un genocid apare brusc pe cont, pe 4 aprilie! La 4 zile după retragerea rușilor! Iar pe 1 aprilie, consiliul posta despre… ziua internațională a păsărilor! Ce s-a întâmplat de pe 31.03 până pe 04.04? Cine sunt cei morți? Armata rusă nu mai era în zonă.

Răzvan Bibire:

Ca sa lamurim cu “masacrul” de la Bucea…

Pe 30 martie, rusii se retrag.

Pe 1 aprilie, primarul din Bucea anunta “eliberarea” orasului:

“31 martie va intra în istoria așezării noastre și a întregii comunități teritoriale ca o zi a eliberării de orcii ruși, ocupanții ruși ai așezărilor noastre de către Forțele noastre armate ale Ucrainei”. “Astăzi afirm că această zi este fericită, o mare victorie a Forțelor noastre Armate în regiunea Kiev. Cu siguranță vom aștepta și vom face totul pentru a obține o mare victorie în toată Ucraina.” https://www.pravda.com.ua/rus/news/2022/04/1/7336396/

Nici un cuvant despre vreun masacru.

Pe 2 aprilie, trupele speciale ale Politiei Nationale intra in Bucea. Se filmeaza pe strazile orasului. Nici o imagine cu cadavre, nici un cuvant despre masacru:

“Echipa Swat a Poliției Naționale a început o operațiune de curățare a orașului Bucha de lângă Kiev. În prezent, în oraș lucrează Regimentul Combinat de Poliție Națională Safari, care include reprezentanți ai unităților speciale de poliție, luptători KORD și Thor, precum și specialiști ai serviciului de explozibili. Poliția face tot posibilul pentru a restabili ordinea în teritoriile eliberate, astfel încât localnicii să se poată întoarce în orașul natal cât mai curând posibil. Oamenii legii inspectează fiecare curte și adăpost, comunică cu oamenii și ajută localnicii. Cetățenii care au fost nevoiți să îndure ororile ocupației oferă o asistență maximă forțelor de ordine”.

Fotografiile arată că localnicii se plimbă pe străzile orașului, în ciuda unei operațiuni speciale de poliție. Una dintre fotografii arată un rezident îmbrățișând un apărător ucrainean. https://www.pravda.com.ua/rus/news/2022/04/2/7336657/

Filmul de 8 minute este si pe YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=Z7yIyNBMpQY

Pe 3 aprilie se anunta masacrul din Bucea.