Monomul

Am evitat subiectul până acum pentru că valul de indignare din societatea civilă mi s-a părut ipocrit și nu am reușit decât cu greu să înțeleg de ce am impresia asta.

Astăzi îmi pare clar: nu Helvig și Iohannis au pus bazele acestor texte de legi odioase – despre care s-a spus pe bună dreptate că sunt mai periculoase decât legile comuniste de dinainte de 89. Noi am făcut-o, iar evenimentele fondatoare sunt demonstrațiile din 2015 împotriva guvernului Ponta după Colectiv și cele împotriva PSD din Piața Victoriei în 10 august 2018. Am fost și eu acolo, la fel de indignat ca și mulți. Am crezut că sprijinim democrația dar în realitate cu toții am dat o mână de ajutor la militarizarea completă a politicii românești. Am accelerat cu toții tranziția de la Binomul DNA/SRI către Monomul Helvig-Iohannis. E doar normal ca Monomul, din moment ce controlează atât politicienii, președinția, guvernul, justiția, ce a mai rămas din presă cât și, probabil, CCR-ul, să vrea să-și consfințească domnia printr-un pachet de legi care să-l eternizeze la putere. În fond mandatul lui Iohannis se termină și cine știe cine naiba vine-n locul lui! N-ați văzut ce-a pățit săracul Băsescu?

Ca să înțelegem de ce e așa, e nevoie de puțină istorie, așa că inevitabil e un text ceva mai lung. Altfel însă argumentul risca să rămână doar o afirmație provocatoare. (cred că e mai comod de citit nu pe email ci pe web, aici.)

Epoca Băsescu

Rădăcinile fenomenului sunt în ultima parte a epocii Băsescu, când celebrul binom DNA / SRI, la început sub un relativ control, a prins gustul puterii. Totul a început la fel ca peste tot în lume și în istorie, justiția a fost folosită ca instrument formidabil de control politic, din moment ce cvasi-totalitatea politicienilor sunt șantajabili.

Am mai scris asta, într-un sistem politic în care finanțarea partidelor s-a făcut peste 20 de ani prin bani negri și gri, nici un politician, de la cei mici la cei mari, nu poate spune că nu a încălcat niciodată legea. Nici unul, cu Iohannis și Helvig în frunte.

Băsescu însă era lup bătrân, și cu el la cârmă, mai greu pentru pofticioșii din servicii să înhațe complet puterea. Funcționa ceea ce într-o democrație e esențial – balansul centrilor de putere. Însă iremediabilul se produsese deja: cea mai mare parte a electoratului era deja convinsă că fără controlul dur al DNA politica românească ar deveni un cancer național. Codruța devenise deja o super-woman care salvează democrația deși era din ce în ce mai clar că DNA comite abuzuri odioase atunci când vrea să compromită politicieni indezirabili pentru putere. Un Dan Tăpălagă foarte diferit de cel de astăzi, reflectând bine opinia majorității de atunci, putea spune despre abuzuri că sunt doar “victime colaterale”, inevitabile într-un război just. După căderea spectaculoasă a celebrului Portocală, a devenit însă limpede că victimele astea nu erau deloc “colaterale”. Instrumentarea justiției ca armă de eliminare a adversarilor politici era deja fapt curent, nu excepție. Însă puterea era încă la politicieni.

Iohannis și Helvig. Colectiv și controlul PNL-ului

Odată cu venirea lui Iohannis, are loc mai întâi o epurare tăcută în servicii, mai ales în SRI, sub bagheta celui care pare azi cel mai periculos personaj pentru democrația românească – Helvig. Practic toți “oamenii lui Băsescu” pleacă din sistem și sunt înlocuiți cu unii loiali noului șef. În afară nu s-a văzut mare lucru și nici n-ar fi avut de ce să se vadă.

În 2015 avem incendiul de la Colectiv și demonstrațiile împotriva lui Ponta. “Corupția ucide!”, bineînțeles. Ponta pleacă (nici până azi nu e clar de ce a plecat) și urmează lumina tehnocrației adusă de Cioloș (nici până azi nu e clar de ce a venit). Demonstrațiile din Piața Victoriei, alimentate de revoltă legitimă dar manipulate pentru scopuri oculte, vor fi modelul pentru ceea ce avea să devină actul fondator al Monomului – 10 august 2018. Însă mai e până atunci.

Imediat după Colectiv, în 2016, lui Vasile Blaga, șeful de atunci al PNL-ului alături de Alina Gorghiu, i se fabrică un proces pentru “trafic de influență” cu care e târât practic până azi prin tribunale după achitări și recursuri succesive ale DNA. Nu e nici o surpriză că ce i se imputa lui Blaga nu e că a obținut foloase pentru el ci că a obținut bani negri pentru campania electorală a partidului. Adică o faptă pentru care toată clasa politică românească, fără nici o excepție, poate intra la pușcărie. (Au făcut asta pentru a amenința pe toți: “dacă e cazul, săltăm pe oricare dintre voi!”) Vina reală a lui Blaga pare însă să fi fost că s-a opus numirii lui Cioloș, dorită de Iohannis. Procesul nu merge nicăieri dar Blaga a ieșit din jocul real al puterii, PNL-ul intrând pe mâinile lui Iohannis.

Anihilarea PSD-ului

Mai exista o problemă, pentru ca Monomul să poată prinde viață: PSD. Retrospectiv, acum e mai limpede că ce a urmat căderii lui Cioloș după alegerile din 2016, adică un PSD disperat să obțină imunitate generalizată și un șir ridicol de prim miniștri care se întorc împotriva propriului partid – Grindeanu, Tudose, Dăncilă – a fost doar suprafața unei bătălii dure pentru cucerirea PSD de către Monom.

Nu era limpede atunci, după cum pentru mulți nu e nici azi, că nu a fost un caz în care Golanii (PSD-ul lui Dragnea) atacau Binele (DNA-ul Codruței) ci, mai degrabă, la fel ca în Ucraina unde nu luptă Sfinții împotriva Necuratului, un caz în care Golanii 1 (PSD-ul & comp) încercau să scape din strânsoarea mortală a Golanilor 2 (SRI/DNA). Adică, mai pe șleau, o trupă de golani abili ne-au păcălit ca să-i susținem cu forța argumentului “majorității”, pozând în Slujitori ai Binelui. În timp ce trupa de golani mai prostănaci (Unde ești tu Nelule?) au picat de papagali.

Dragnea, cum era de așteptat, pierde partida și iese din scenă și, odată cu venirea PNL-ului la putere cu Ludovic Orban și a proletarului Ciolacu la PSD, scena s-a calmat ca prin farmec.

Domesticirea DNA-ului

În 2018 însă, intelectualul Tudorel Toader de la PSD face un lucru important: o concediază pe Codruța. Iar Iohannis a dat curs fără nici o obiecție. La vremea respectivă gestul a fost interpretat ca fiind un serviciu făcut taberei Dragnea din PSD, dușmanii tradiționali ai LCK. Retrospectiv însă, asta a privat DNA-ul de poziția de partener în Binomul cu SRI, transformându-l în subordonat. Codruța era prea mitică și puternică pentru Helvig, ca să rezumăm în limbaj simplu.

Cum partidele erau deja sub control, nu mai era nevoie să plimbăm politicieni cu cătușe la mâini și celebrul Portocală a fost sacrificat drept țap pe altarul știrilor. Din 2018 DNA intră în acțiune doar când e cazul – a se vedea Barna și alegerile prezidențiale.

10 August 2018

Ce s-a întâmplat la 10 august ar trebui să se vadă azi ca lumina zilei: jandarmii au acționat la ordinul Monomului , pentru a crea o situație aparent periculoasă și critică, pentru ca mai apoi ordinul să fie imputat lui Dragnea.

Am fost și eu prin Piață, înainte de intervenția brutală a jandarmilor și credeam sincer că apăr democrația de ambițiile totalitare ale lui Dragnea. Cât de ridicolă mi se pare azi convingerea de atunci! Nu întâmplător Dăncilă nu era în țară și nu degeaba a primit o rentă la BNR. Dar, mai ales ce a urmat, arată că nimic n-a mai fost la fel în politică din 2018. 10 August a fost momentul în care Monomul și-a lichidat complet adversarii și a demonstrat clasei politice că cine mișcă în front, pleacă! Nu mai conta nici o poziție, nimeni nu e suficient de puternic să reziste, nici măcar un Prim Ministru. Șef al celui mai mare partid din România? O glumă, nimic nu te poate scăpa de noi!

Militarizarea PNL-ului

De altfel, Ludovic Orban avea să constate pe propria piele în 2021 că poziția lui de prim ministru valorează exact cât a valorat cea a lui Grindeanu și a lui Dragnea, cumulate, adică zero. Eu unul nu-l regret pe Șică, în fond a fost omul sistemului cât timp i-a convenit și e dizident de când a pierdut puterea. Ce a urmat după Orban, adică Cîțu și Ciucă, dar și armata de parlamentari obscuri cu nenumărate studii de securitate națională, arată însă destul de limpede că PNL a devenit doar departamentul de actorie politică al SRI.

Pandemie și război. Acum e momentul!

N-o să reiau în detaliu șirul de experimente sociale sinistre derulate în pandemie mai ales pe parcursul lui 2021. Sunt doar fericit că unii au considerat prea riscant pentru calmul general (profitabil) să meargă până unde au mers Italia sau Australia și, cu mâna lui Ciolacu, au temporizat măsurile dure până când pandemia s-a pierdut în zare. Am să observ doar că pentru Monom, situația a fost mană cerească. Odată că a fost ca și cum au descoperit un zăcământ cu bani în curte, și a doua oară pentru că au avut ocazia să vadă pe viu cam care e pragul de toleranță al românilor la autoritarism dar și cât de remarcabil de eficientă a rămas frica în controlul națiunii.

Apropos de frică, când a venit războiul din Ucraina, era inevitabil ca Monomul să nu rateze oportunitatea. În fond, trebuie să ne unim cu toții în jurul a ceva, în fața pericolului. Iar acest ceva se numește Securitatea Națională. Și cum ne putem uni mai bine decât sub oblăduirea unor noi legi pentru Securitatea Națională, unele care să rezolve definitiv amenințarea nefirească că într-o zi ai putea să nu mai fii la putere!

Detaliile au fost dezbătute în lung și-n lat, indignarea “societății civile” e fără limite ba chiar și CTP a îndrăznit să iasă din rând, fiind rapid pleznit peste degete cu o concediere.

Doar Silviu Predoiu, într-un interviu pentru G4, amintește de fapt cauza fundamentală pentru care e posibil să avem această monstruozitate de pachet legislativ: o clasă politică compusă din oameni tâmpiți, ambițioși și servili, toți cu studii de, nu-i așa, Securitate Națională.

Nici el însă (nu dau link pentru că am dubii față de adevărata față a lui) nu merge până la capăt să observe că avem această clasă politică nătângă și obedientă în fața Monomului pentru că Monomul a lucrat la ea cu sârg în ultimii 10 ani. Și, chiar dacă e teribil de neplăcut, a făcut-o cu complicitatea noastră. Ei acum pot întreba pe bună dreptate “Nu voi ați spus că toți politicienii sunt o mizerie? Nu voi ați cerut să-i băgăm pe toți la pușcărie?”

Ce e de făcut?

Pe scurt, nimic! E mult prea târziu pentru a mai amputa ceva din enorma putere strânsă de Monom. Faptul că proiectul de legi a fost scurs în presă le-a mai întârziat planurile, însă contextul general, cu o criză economică majoră la orizont și impredictibilitatea totală a conflictului din Ucraina, urmează o serie nesfârșită de oportunități pentru a pune din nou pe tapet o versiune cosmetizată dar fundamental identică a acestei monstruozități în care șefii serviciilor sunt de facto inamovibili. Nu mai există nici în presă, nici în politică lideri cu suficientă greutate să ducă un război cu Monomul. De Băsescu se temeau, celorlalți, le râd în față.

Nouă ne rămâne doar să reflectăm la faptul că atunci când în politică sprijinim furios “Binele” ignorând griurile, uitând să reflectăm la realitatea profundă a naturii umane, ne trezim că am promovat din toată inima “Răul”. Măcar să nu mai fim surprinși de rezultat.

Florin Cojocariu, via Antimaterie