Creșterea dobânzilor

Jerome Powell, președintele băncii centrale americane (FED) a declarat că merge mai departe cu cu creșterea dobânzii, în ciuda opiniei multor analiști că aceasta împinge deja economia în recesiune. Pentru Powell mai importantă este stabilitatea prețurilor decât altceva (creșterea șomajului, scăderea PIB). Tot ieri președinta FED Clevelend a declarat că banca centrală americană (FED) este abia la începutul acțiunii de creștere a dobânzilor, și că ele vor urca la 4% anul viitor.

În același timp, doamna Lagarde, șefa Băncii Centrale Europene, a declarat că nu crede că ne vom întoarce la inflația mică pe care o aveam în trecut. Dincolo de ce crede Lagarde, mai important este că BCE nu prea face nimic pentru a combate inflația. Adică BCE lasă intenționat inflația să afecteze economia. Urmează abia acum să efectueze o creștere a dobânzii cu un pas foarte mic, de 0,25%.

Europa este mult în urma Americii ca acțiune contra inflației și asta se explică prin faptul că inflația este mai aprigă în SUA, unde opinia publică este foarte supărată, dar și prin faptul că UE este afectată mai mult de criza energetică care crește riscul unei crize economice de durată.

Ce va urma? Dacă operăm în paradigma anilor 1970-1980, la care am făcut adesea referire, când criza energetică și inflația cu două cifre (din anii 70) au dus la creșterea dobânzilor (în anii 80) și au provocat apoi crize ale datornicilor, atât în SUA cât mai ales în țările în dezvoltare puternic îndatorate, atunci trebuie amintit și faptul că, urmare a acestei creșteri de dobânzi, în anii 80 dolarul s-a apreciat considerabil. Din 1980 până în 1985 dolarul ca dublat, practic, în raport cu francul francez (era 4,2 franci în 1980 și a ajuns la 9 franci în 1985), lira italiană, marca germană.

Europa este în găleată. Are o economie care lâncezește, birocrație mare, popoare copleșite de lenea cultivată de socialism (chiar îmi povestea un amic despre „cheful” de muncă al francezilor), datorii mari și, colac peste pupăză, este cu chiloții în vine în fața lui Putin – economic vorbind. America nu este în această situație. Există un risc semnificativ ca în ceea ce privește cursul de schimb dolar-euro să trăim vremuri pe care nu le-am prins niciodată de la apariția euro sau de la Revoluție încoace.

Ca o notă mai generală, este foarte enervant că politrucii bruxellezi au adus Europa, pas cu pas, în postura vulnerabilă în care se află acum. Câteodată nu știu cum s-o spun elegant, dar m-am săturat ca Europa să fie proasta satului din punct de vedere geopolitic și nu numai. Europa are nevoie de liberalizare, de flexibilitate, de condiții cât mai prielnice pentru a crește producția și acumularea de capital – e nevoie de liberalism, în special când contextul istoric se împute – însă politicile actuale nu fac decât să o împingă mai rău în șanț. Politrucii vorbesc exact de ce nu trebuie: de taxe mai mari, de mai multă planificare centrală, de inflație care nu se va termina curând.

Bogdan Glavan