Cred, Doamne...

Cred, Doamne! Dar nu vreau sa ascult
Voința mi-e-nrobită, dorința mi-e tumult.
Aș vrea să-ți cad în față, să plâng în umbra Ta
Ajută-mi Doamne Sfinte, te rog nu mă lăsa!

Cred, Doamne! Însă-n cuget, simțire laolaltă
Mă-ncununez cu lauri, cu slava cea deșartă
Și cred că se cuvine, în nebunia mea
Ca voia-Ți să se-ndoaie după dorința mea.

Cred, Doamne! Însă-n suflet dulceața mă îmbie –
A patimilor tandră și caldă viclenie,
Ce-mi dă mereu dreptate, cu lamuri mă-mpresoară
Și-ncet, pe nesimțite, sufletul mi-l doboară.

Cred, Doamne! Însă astăzi, și-n fiecare zi aș vrea
Să-mi fie toate proprii, mustind de voia mea.
Să cuget cum făptura-Ți, prin pronie de tină
Uitând de a Ta Slavă, smerită mi se-nchină!

Cred, Doamne! Însă vrerea-mi, născută din pământ
Se sprijină pe sine-și, uitând de Duhu-Ți Sfânt
Ș-ignoră-n toată vremea chemarea-Ți cea divină
Cercând prin întuneric a făptui Lumină.

Aș vrea să cred iar Doamne, cum am crezut odată!
Să simt în neputința-mi cum Harul mă îmbată!
Îngenunchiind de-a pururi sub Măreția Ta
Iartă-mă și mă scoate din nebunia mea!