Anatomia unui război

Într-un interviu foarte recent, Alexei Arestovich, consilierul președintelui Zelensky, avansa posibiltatea, probabilitatea chiar, prelungirii confruntării militare ruso-ucrainene până în anul 2035. O perioadă de 10-12 ani de lupte minore, iar la fiecare 2 ani confruntări armate majore, cu mici perioade de acalmie, populația fiind invitată deschis să plece din țară.

Admirator public al ISIS, Arestovich este un personaj ciudat, autor și al altor declarații șocante în trecut – războiul a fost pregătit și așteptat de Ucraina încă din 2019, pe cale de consecință, activitatea diplomatică pentru prevenirea acestui război a fost, cu intenție, subdimensionată; deși autoritățile ucrainene aveau informații certe despre iminența invaziei rusești, au mințit populația, sub pretextul că exodul acesteua ar fi blocat podurile (?!).

Chiar și pentru un personaj ca Arestovich, declarația a părut excesivă. Până când nu a mai părut… Ieri, într-un interviu difuzat de către CNN, Zelensky a avansat același termen – 10 ani – timp pentru care Ucraina își asumă rezistența.

În februarie, la debutul crizei, liderii lumii au avut un mesaj comun: acest război va dura! Macron, Boris Johnson, Stoltenberg, Biden, Blinken. Hilary Clinton a fost și mai darnică în explicații – planul este ca Ucraina să fie pentru Rusia ceea ce Afganistanul anilor ’80 a fost pentru URSS – cauza prăbușirii, SUA urmând același rețetar al înarmării unor forțe interne ucrainene de extremă dreaptă, în rolul mujahedinilor afgani.

După două luni de conflict, aproape 15% din populația Ucrainei a părăsit țara. În zece ani, ce procent se va atinge? Unde se vor refugia? În Europa? Zelensky a solicitat țărilor G7 suma de 50 miliarde pentru acoperirea deficitului bugetar. În zece ani de război devastator, ce sume vor fi necesare? Ursula von der Leyen a primit, la rândul său, solicitarea ca UE să acopere un necesar lunar de 7 miliarde pentru plata salariilor și pensiilor ucrainene.

Zece ani?? Nu numai că Ucraina nu se va salva, dar va reuși prăbușirea totală și ireversibilă a Europei. Perspectiva belicoasă devine unica atitudine, orice discuție despre pace a fost eliminată din discursul public. Un moment periculos, șansele de transformare a acestui conflict local într-unul mondial fiind direct proporționale cu durata sa. Germenii prezentului au fost plantați cu mulți ani în urmă.

I. “Marea tablă de șah”.

1. În anul 1997, Zbigniew Brzezinski, fostul consilier de stat american, publica “The great chessboard”, carte fundamentală pentru înțelegerea strategiei și intereselor SUA în privința Ucrainei. Iată ce scria Brzezinski:

“Ucraina, un spațiu nou și important pe tabla de șah eurasiatică, este un pivot geopolitic deoarece însăși existența sa ca țară independentă ajută la transformarea Rusiei. Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu eurasiatic. Rusia fără Ucraina poate încă să lupte pentru statutul imperial, dar atunci ar deveni un stat imperial predominant asiatic, mai probabil să fie atras în conflicte debilitante cu asiaticii centrali treziți. [..]

Cu toate acestea, dacă Moscova recâștigă controlul asupra Ucrainei, cu cei 52 de milioane de oameni și resursele sale majore, precum și accesul său la Marea Neagră, Rusia își recapătă automat din nou mijloacele pentru a deveni un stat imperial puternic, care se întinde pe Europa și Asia. Pierderea independenței Ucrainei ar avea consecințe imediate pentru Europa Centrală, transformând Polonia într-un pivot geopolitic la granița de est a Europei unite”.

În decembrie 1979, Brzezinski se lăuda că a determinat invazia Afganistanului de către URSS prin sprijinirea cu arme a fundamentaliștilor islamici. Confruntat cu distrugerea Afganistanului și dezvoltarea incontrolabilă a Al Qaeda, derivată din forțele mujahedine înarmate de către SUA, Brzezinski a răspuns: “Ce este mai important pentru istorie? Talibanii sau prăbușirea URSS?”.

Privind retrospectiv, cred că și talibanii s-au străduit să fie devină relevanți pe scena istoriei, dacă nu prin fapte mărețe, măcar prin viețile și țările distruse. Iată deci strategia în privința Ucrainei – să fie noul Afganistan, adică transformarea ei în ruină, cu scopul precis de a falimenta Rusia și de a determina astfel o schimbare de regim.

Administrația Biden nu a făcut decât să preia strategia americană a anilor ’70 și ’80, teoreticianul “problemei ucrainene” fiind Brzezinski care a identificat Ucraina ca pe un stat – pivot, alături de Azerbaijan. Pentru corectitudinea relatării, administrația Biden nu a inițiat, ci a continuat politica de control a Ucrainei.

Ura împotriva lui Putin își are explicația în succesul pe care acesta l-a înregistrat de la preluarea conducerii Rusiei, reușind stabilizarea economiei rusești și oprirea jafului care avusese loc în timpul celor zece ani de privatizări sub Boris Elțin. În fapt, Putin a stopat preluarea resurselor Rusiei de către investitorii occidentali în colaborare cu oligarhi ruși conectați cu Vestul Europei și SUA (ceea ce, de exemplu, România nu a reușit). Putem adăuga și intervenția Rusiei în Siria împotriva forțelor susținute de către americani, împiedicând Siria să aibă soarta Irakului și Libiei (vă amintiți poate operațiunea “Timber Sycamore” despre care am scris în alt articol). Confruntarea este complexă, dar în esența ei se reduce la hegemonia mondială și salvarea Occidentul de la declinul economic accentuat. În concluzie, războiul ucrainean nu este rodul hazardului, ci rezultatul unei determinări, al unei strategii.

În februarie 2014, administrația Obama a susținut insurecția din Piața Maidan, care a dus la răsturnarea liderului pro-rus al Ucrainei, Viktor Ianukovici, după ce acesta a respins un împrumut al Fondului Monetar Internațional (FMI) care a venit cu condiții dăunătoare Ucrainei. După răsturnarea lui Ianukovici, PRIMUL act legislativ al noului guvern a fost abrogarea legii care stipula și rusa ca limbă oficială a Ucrainei. Modificarea legislativă a generat o furtună în rândul populației vorbitoare de rusă, aspru reprimată de autoritățile de la Kiev. Notabile sunt masacrele de la Mariupol și Odesa, din cursul anului 2014. Deși puțin cunoscut, în masacrul de la Odesa, 46 de oameni au murit arși de vii. Au urmat Acordurile de la Minsk – septembrie 2014 și februarie 2015 – pe care însă Ucraina, cu sprijinul SUA și țărilor europene, nu le-a respectat niciodată.

Începând din 2014 – 2015, NATO se implică și trece la instruirea armatei ucrainene. Iată, se construia încă de atunci războiul de azi. La solicitarea părții ucrainene, NATO a intervenit pentru reconfigurarea armatei ucrainene, participând activ la antrenarea forțelor armate. Ultima confirmare a prezenței trupelor NATO a avut loc acum câteva zile când s-a admis că forțele britanice speciale SAS au antrenat soldați ucraineni lângă Kiev.

Însă acest proces presupunea un timp îndelungat și atunci s-a apelat la varianta expres – înarmarea și mărirea efectivelor trupelor paramilitare neo-n@ziste, cu finanțare masivă din partea SUA, Canada, UK, Franța. În martie/aprilie 2014, a avut loc o rechemare a rezerviștilor ucraineni. La prima sesiune, 70% nu s-au prezentat. La a doua, 80 %, iar la a treia, 90% nu s-au mai prezentat.

Soluția disperată, dacă admitem că Ucraina ghidată de SUA pregătea capcana unei invazii rusești în anii următori, nu putea fi decât soluția luptătorilor de extrema dreaptă autohtoni și mercenarii straini. Deși populația Ucrainei este de aproximativ 40 de milioane, tinerii preferau să emigreze decât să lupte împotriva celor din Donbas.

Dezvoltarea acestor batalioane private, de sorginte ultra-naționalistă și neo-nazistă, a adus după sine o perioadă de opt ani de violențe extreme (crime, torturi, bombardate) împotriva civililor din Donbas, dar și-a atins scopul – a pornit războiul de care SUA avea nevoie. La începutul lunii februarie, s-a observat o intensificare a bombardamentelor armatei ucrainene împotriva celor două republici separatiste, iar pe 21 februarie, Rusia a raportat că a capturat un soldat ucrainean și a ucis alți cinci, după ce au trecut granița la Rostov, în Rusia. În aceeași săptămână, sute de mercenari americani au intrat în Ucraina.

2. Pacea. Pe 27 februarie, guvernul ucrainean este de acord să înceapă negocierile de pace cu Rusia. La câteva ORE de la această decizie, Uniunea Europeană a votat un ajutor de 450 de milioane euro pentru arme către Ucraina. Din acel moment, un acord de pace nu a mai fost imperios necesar. Mai mult, s-a trecut la eliminarea acelora în favoarea negocierilor. Pe 5 martie, SBU îl împușcă pe Denis Kireev, membru în delegația ucraineană prezentă în Belarus, sub acuzatia de trădare, în fapt fiind considerat prea favorabil unui acord cu Rusia. Pe 10 martie, Dmitri Demyanenko este și el asasinat pentru aceeași vină de a fi prea favorabil unui acord cu Rusia. Demyanenko era fostul director adjunct al SBU.

La Instabul, în momentul când părțile și anunțat că au ajuns la un acord pe care urmează să îl redacteze în câteva zile, a apărut masacrul de la Bucea. În acest moment, discuțiile despre pace au fost eliminate complet din peisaj.

3. “Democrația”ucraineană pe care Zelensky ne cere să o apărăm nu există. Mai mult, președintele ucrainean supervizează o campanie de răpiri, dispariții și torturi ale oponenților, în tandem cu subordonarea presei în totalitate și scoaterea în afara legii a partidelor de opoziție.

Deși presa internațională ignoră voit subiectul, de la începutul conflictului, SBU în coordonare cu trupele paramilitare neo-n@ziste a declanșat o campanie a terorii și a atrocităților. Pe de-o parte, pe câmpul de luptă, prizonierii de război au fost supuși torturilor și uciși, în totală nesocotire a Convențiilor internaționale.

De la începutul ostilităților, mai mulți primari au fost uciși, vina acestora fiind că au inițiat discuții de încetare a violențelor cu trupele rusești ocupante. Pe 1 martie, primarul orașului Kreminna este răpit de către SBU și ulterior este împușcat în inimă. Pe 3 martie circulă poze cu cadavrul său, urmele de tortură severă fiind vizibile. Pe 7 martie, primarul din Gostomel este ucis. Se pare că acesta negociase cu militarii ruși organizarea unui coridor umanitar pentru evacuarea rezidenților. Pe 24 martie, primarul din Kupyansk, Gennady Matsegora, face public un apel către Zelensky pentru eliberarea fiicei sale, răpită și ținută ostatic de către SBU.

Ce face Zelensky? Iese public cu o declarație dură pentru cei care vor încerca să colaboreze cu armata rusă, inclusiv cei care vor organiza coridoare umanitare, arătând astfel că violențele sunt aprobate de la cel mai înalt nivel. Să medităm, în lumina acestor informații, la descoperirea masacrelor de la Bucea și din alte localități. Cei uciși aveau semnul distinctiv al banderolei albe… În total, lipsesc cel puțin 11 primari, în afara celor ale căror trupuri nu au fost găsite.

Ucraina pretinde că au fost răpiți de către ruși, deși nu există nicio dovadă sau motivație coerentă. În total, mai mulți ziariști și disidenți au fost uciși sau reținuți și condamnați.

La începutul lui martie, milițiile neo-n@ziste l-au răpit și torturat sever (există filmări publice) pe Maxim Ryndovsky, un luptător profesionist MMA, pentru vina de a se fi antrenat împreună cu luptători MMA ruși și de a se fi pronunțat în favoarea păcii.

Nivelul de violență adus în societatea ucraineană de aceste forțe de extrema dreaptă hrănite cu bani occidentali este inimaginabil, începând cu asasinarea cunoscutului ziarist Oles Buzina în 2015 până la umilirea prin legarea cu bandă adezivă de copaci a romilor sau a cetățenilor vorbitori de rusă.

Situația gravă în sine capătă nuanțe tragice și rău-prevestitoare când presa main-stream face o adevărată echilibristica a minciunii, în încercarea de a cosmetiza realitatea – n@zismul nu este nazism, ci, cel mult, ultra-naționalism, violența ucraineană este justă, tortura este îngăduită sau ignorată. Ce monstru se naște la granița noastră?

Ultra-naționaliștii comit crime în stil ISIS (decapitari), dar nu este grav… Zelensky a închis cercul – a statuat că nu vor exista negocieri de pace dacă luptătorii Azov rămași pe platforma Azovstal vor fi bombardați de ruși, în același timp, același Zelensky a refuzat propunerea Moscovei de a permite luptătorilor Azov să se predea. Zelensky nu îi lasă să se predea, dar promite un război fără sfârșit pentru a-i răzbuna…

Domnul erou uită că totuși e un război în curs, iar opțiunile sunt incluse în joc – te predai sau mori în luptă. Sau este război numai când ucrainenii omoară și torturează, mai ales proprii civili? Aseară, pe contul de socializare al eroului a apărut un video în care acesta vorbea ciudat, fiind sub efectul unor substanțe. Astăzi, l-a șters.

Acesta este eroul care hotărâste soarta Planetei! Numindu-l dr@gat, Putin a avut dreptate. Rapid, “lumea liberă” face pasul înapoi în istorie și re-legitimează stigmatul de a te fi născut într-un anumit popor. Este, din nou, legal să urăști. Acum câteva zile la televiziunea germană, Florence Gaub, director adjunct al Institutului european de studii de securitate, explica senină că rusii nu sunt europeni, deși arată ca noi, nu le pasă dacă mor, nu sunt echipați (intelectual) pentru viața post-modernă, parcă citând din Hitler – deci un fel de sub-oameni. Pe bani europeni, la o televiziune GERMANĂ, ironia istoriei. Pentru că textul ne-a adus până aici, forțând-ne aducerea aminte a unor teme pe care le credeam îngropate în țărâna Celui De al Doilea Război Mondial, iată câteva operațiuni secrete CIA care reprezintă explicația multor mistere.

II. Operațiuni CIA.

1. Operațiunea Paperclip. Cu toate că Al Doilea Război Mondial nu se încheiase, Războiul Rece era o certitudine pentru anii ce aveau să vină, deci SUA deja începuseră pregătirea pentru viitoarea confruntare cu URSS.

Din punct de vedere al armelor deţinute, dar mai ales al tehnologiilor militare de-a dreptul vizionare, germanii aveau un avans considerabil în faţa anglo-americanilor și a sovieticilor. După înfrângerea din URSS, Hitler, conștient de valoarea savanților germani, a ordonat întoarcerea acestora în interiorul granițelor germane, mai precis la baza militară din Peenemunde, pe coasta maritimă din nord-estul Germaniei. Acolo, celor aproape 4000 de experți și ingineri – “armata de genii a lui Hitler” – li s-a dat ordin să conceapă un plan de stopare a Armatei Roșii.

În același timp, Hitler l-a desemnat pe Werner Osenberg cu întocmirea unei liste cu acei savanți demni de încredere – celebra Listă a lui Osenberg. Aliaţii au dat din pură întâmplare peste ea. În luna mai a anului 1945, un spion polonez a găsit fragmente din Lista lui Osenberg ascunse într-o toaletă dintr-o clădire a Universităţii din Bonn. Lista a ajuns în mâinile celor din serviciul secret MI6, care au trimis-o omologilor lor americani.

Robert B. Staver, şeful Direcţiei de Studii şi Cercetări asupra Aparatelor de Propulsie cu Reacţie din cadrul Armatei Americane s-a folosit din plin de această listă pentru a înjgheba, şi apoi completa, un prim nucleu de savanţi germani care aveau să fie capturaţi şi interogaţi. Printre primele nume din listă se evidenţia şi cel al celebrului Werner von Braun, cel mai important savant german şi pionerul rachetelor aşa cum le ştim şi la ora actuală.

Savanții germani aveau varianta colaborării cu americanii sau judecarea la Nurberg. Alegerea nu a fost grea… Werner von Braun, spre exemplu, avea grad de colonel în SS, şi se folosea din plin de acest grad pentru a se deplasa pe tot teritoriul deţinut de germani, chiar şi în ultimele săptămâni de dinaintea încheierii războiului. Talentul şi creativitatea omului care inventase tehnologia rachetelor precum şi prototipul V2 erau suficiente pentru ca americanii să ordone o operaţiune de „înălbire” a trecutului acestuia înainte de a fi trimis în Statele Unite unde a beneficiat de cele mai bune condiţii de trai şi lucru din lume pentru restul tuturor zilelor, Braun fiind creierul din spatele aselenizării cu succes a americanilor din anul 1969.

Problema majoră a americanilor a apărut în momentul în care și sovieticii au început propria “vânătoare de genii”. Până în anul 1947, Operaţiunea Paperclip putea fi considerată deja un succes, căci americanii reuşiseră să obţină un număr de aproximativ 1.800 cercetători germani, alături de 3.700 rude şi membri ai familiilor acestora care reuşiseră să scape de sovietici.

Se estimează că din cauza acestei operaţiuni, Statele Unite au ţinut în loc reconstruirea Germaniei timp de trei ani de zile, căci şi statul german ar fi avut mult de câştigat de pe urma cercetătorilor săi. Cercetarea americană, dar și cea mondială, au primit un impuls fantastic prin recuperarea acestor genii germane.

Creierele germane au stat la baza activității Programului Spațial american, dar și în domeniul aerodinamicii, electronice, medicinei și serviciilor secrete. Oficial, Protectul Paperclip s-a încheiat în anul 1957. Scopul său a fost fost de a împiedica să ajungă cunoștințele științifice germane la URSS și Regatul Unit și, totodată, de a opri Germania post-belică să dezvolte din nou cercetările militare.

Rachetele supersonice, rachetele ghidate, gazele paralizante, tancurile blindate, avioanele cu reacție au fost doar câteva din tehnnologille inovatoare dezvoltate de cercetătorii Germaniei naziste. Erau primele zile ale Războiului rece, iar SUA și URSS erau deja într-o cursă contra cronometru. Ca și astăzi în Ucraina, lupta împotriva nazismului contează… până când nu mai contează.

Americanii au reușit securizarea vastului complex Nordhausen, aflat sub Munții Harz, chiar înainte ca sovieticii să preia fabrica. În acea fabrică, Werner von Braun și grupul său fabricaseră rachetele Agrregat, V-I și V-2. Sovieticii nu au rămas mai prejos – în mai 1945, aceștia au preluat laboratoarele de cercetare atomică din cadrul Institutului Kaiser din Berlin. Arsenalul nuclear sovietic s-a dezvoltat pe captura din aceste laboratoare nemțești.

Se pare că și tehnicile de tortură și interogatoriu folosite de CIA au fost alcătuite pe baza informaţiilor obţinute de la cercetătorii germani care au făcut experimente pe oameni în lagărele naziste. Este cazul lui Hubertus Strughold care deşi a fost învinuit în cadrul Procesului de la Nurnberg că făcea experimente cumplite pe deţinuţii din Dachau, nu doar că nu a păţit nimic, dar se pare că a avut o funcţie importantă în cadrul NASA, iar biblioteca unei baze militare din San Antonio, Texas, poartă şi astăzi numele său.

În lumina acestor informații, finanțarea unor grupuri neo-n@ziste pentru a atrage Rusia în confruntare, pare o simplă etapă a unui joc extins pe zeci de ani și pe care nu îl putem acuza de vreo urmă de moralitate.

Nu vreau să rămânem cu impresia greșită că a existat numai Operațiunea Paperclip a americanilor. Nu, operațiunea simetrică a URSS s-a numit Operațiunea Osoaviakhim.

Încercând o vindecare miraculoasă de naivitate, amintesc alte operațiuni secrete – Operațiunea Savehaven (identificarea savanților capturați de sovietici, precum și a celor care reușiseră să fugă în Africa, Spania sau America de Sud) sau Proiectul Ratlines (o operațiune secretă care asigura rute de tranzit pentru ofițeri superiori SS și Gestapo din Europa către Argentina, Chile, Paraguay, Brazilia, Egipt, alte țări din Orientul Mijlociu.

2. Recent au fost declasificate documente secrete CIA care demonstrează, dincolo de orice dubiu, implicarea SUA în susținerea naționalismului ucrainean, văzut ca un instrument de slăbire a Moscovei. În anul 1946, SUA inițiau operațiunea Belladonna – OSS (predecesorul CIA) se implica în sprijinirea OUN (Organizația Naționaliștilor Ucraineni) și UHVR (Consiliul Suprem de Eliberare a Ucrainei) – organizație umbrelă pentru luptătorii ucraineni de extremă dreapta, ultra-naționaliști, luptători anti-URSS.

Figurile centrale ale acestei prime operațiuni au fost Stepan Bandera și Andrei Melnyk, cei doi lideri ai OUN. Coordonarea operațiunii se făcea de la München și urmarea sprijinirea luptătorilor de extremă dreapta, unii colaboratori naziști notorii, care se opuneau URSS acum.

Concomitent cu această operatiune, în anul 1947 era lansată o alta, Operațiunea Trident, care implica figuri mai puțin proeminente de extremă dreapta ucraineană și avea drept scop infiltrarea în serviciile secrete sovietice. În anul 1959, Stepan Bandera este otrăvit la München de către sovietici. CIA îl alege pe Mykola Lebed, un alt lider al OUN. Lebed este ales să conducă Proiectul Aerodynamic, o altă operațiune secretă a CIA. Jobul său era să răspândească propagandă anticomunistă și anti-URSS în Ucraina, sarcină îndeplinită cu brio timp de câteva decenii din poziția de director al Prolog Research and Publishing Association, o fundație/editură non-profit.

3. Operațiunea Gladio. Armatele de naziști “lăsate în urmă”. La începutul anilor ’50, SUA au început formarea și antrenarea unor rețele de voluntari de extremă dreaptă în Vestul Europei, astfel ca în cazul unei invazii a URSS CIA să poată să formeze o rezistență adecvată. CIA a finanțat și consiliat aceste grupuri, ulterior fiind cooptate în acest proiect și serviciile militare de intelligence ale țărilor europene (NATO).

Numite armatele “stay behind”, acestea au determinat o creștere fulminantă a terorismului în Europa. “Armatele secrete” ale NATO s-au angajat în activități criminale și subversive în mai multe țări, ridicând întrebarea fundamentală: sunt armate secrete, anticomuniste, cu puternice accente de extrema dreaptă sau grupuri teroriste?

În 1960 aceste grupuri “stay-behind”, în colaborare cu armata turcă, au organizat o lovitură de stat și l-au asasinat pe Adnan Menderes, premierul turc. În 1967, în Grecia, grupurile “stay-behind” au organizat o lovitură de stat și au impus dictatura militară. În 1971, 1971, în Turcia, după o lovitură de stat militară, armata rămasă în urmă s-a angajat în acțiuni numite „teroarea internă” și a ucis sute de oameni; în 1977 în Spania, armatele secrete au produs un masacru la Madrid. în 1985, în Belgia, grupurile “stay-behind” au atacat și împușcat cumpărătorii la întâmplare în supermarketuri, ucigând 28; în Elveția, în 1990, fostul șef elvețian al grupului elvețian a scris Departamentului de Apărare al SUA, amenințând că va dezvălui „întregul adevăr”. A fost găsit a doua zi înjunghiat cu propria baionetă. În 1995, Marea Britanie a dezvăluit că MI6 și SAS au ajutat la inițierea și dezvoltarea acestui proiect.

În concluzie, CIA împreună cu MI6 au o expertiză bogată în recrutarea/colaborarea/finanțarea elementelor n@ziste sau de extrema dreaptă, atât de adânci aceste rădăcini încât ajung până în perioada celui de AL Doilea Război Mondial. Situația batalioanelor Azov din Ucraina reprezintă, forțând metafora, business as usual.

Armata secretă a fiecărei țări primea un nume distinct. În Italia, armata a primit numele de armata Gladio (de la sabia folosită de gladiatori în Imperiul Roman). Armata Gladio italiană l-a răpit și asasinat pe Aldo Moro, premierul italian, în mai 1978. În 1990, premierul italian Giulio Andreottti a dezvăluit Parlamentului existența acestei armate secrete. Din acel moment întreaga operațiune CIA a primit numele de Operațiunea Gladio.

Jurnalistul Philip Willan estima că numai în Italia, între 1969 și 1987, 356 de persoane au fost ucise și peste 1.000 au fost rănite în „cel mai prelungit și traumatizant atac terorist” din Europa de Vest, în afara Marii Britanii și Spaniei. Aceasta a fost așa-numita „strategie a tensiunii” – în mare parte realizată de grupuri fasciste armate protejate de statul secret.

În Franța, unde Partidul Comunist Francez a fost ținut în afara guvernului, în ciuda câștigării alegerilor din 1945, armata secretă a fost numită Plan Bleu și a fost folosită pentru a ajuta la menținerea definitivă a comuniștilor departe de putere. Portugalia, aflată în plină dictatura de dreapta a lui Salazar, era folosită ca bază de antrenament și pregătire.

Ofițerul SS și Gestapo Klaus Barbie (direct responsabil pentru moartea a zeci de mii de luptători din rezistență și evrei) a fost recrutat de Corpul de contrainformații al armatei americane în 1947, ascuns de tribunalul pentru crime de război și scos din țară. Barbie a jucat un rol esențial în stabilirea părții vest-germane a rețelei Gladio – Bund Deutscher Jugend (Liga Tineretului German) și Technischer Dienst (Serviciul Tehnic) sub acoperire. A fost expusă și se presupune că a fost interzisă încă din 1952, după ce a apărut o listă de morți a politicienilor comuniști și socialiști (inclusiv oficiali guvernamentali actuali) pentru a fi „lichidați” în cazul unei presupuse invazii sovietice.

Fișierele publicate de guvernul german abia în 2014 au dezvăluit că aproximativ în aceeași perioadă, o altă armată secretă nazistă în stil Gladio a fost înființată de guvernul Germaniei de Vest. Descrisă eufemistic fie „Compania de asigurări”, fie „Schnez-Truppe”, armata secretă nazistă a fost creată de fostul colonel nazist Albert Schnez. De altfel, elita militară a Germaniei de Vest abunda în n@ziști de rang înalt din armata lui Hitler.

Majoritatea detaliilor operațiunilor Gladio rămân obscure și extrem de secrete până în ziua de azi. Dar anchetele italiene, belgiene și elvețiene din anii 1990 au reușit să scoată la iveală câteva detalii despre aceste campanii teroriste. O caracteristică importantă a tuturor acestor operațiuni o reprezinta desfășurarea ca operațiuni de tip false flag, fiind frecventă greșeala încadrării acestor acte de terorism ca fiind opera stângii.

Sfârșit prima parte.

sursa: Ana Iordanescu