Teoria geamurilor sparte

În 1969, profesorul Philip Zimbardo de la Universitatea Stanford a realizat un experiment unic în psihologia socială.

El a luat două mașini identice și le-a lăsat în stradă în două locuri foarte diferite: una în Bronx, zona rău famată din New York și cealaltă în Palo Alto, o zonă bogată din California.

În câteva ore, mașina din Bronx a fost prădată și distrusă. Mașina lăsată în Palo Alto, în schimb, a rămas intactă.

Este ușor de atribuit cauzele crimei sărăciei cartierului, dar, cu toate acestea, experimentul a continuat.

Când mașina din Palo Alto era încă nedeteriorată după o săptămână, cercetătorii au decis să spargă unul dintre geamuri.

Rezultatul s-a schimbat. Furtul și vandalismul au redus vehiculul la o epavă. Ca în Bronx.

De ce geamul spart într-o mașină abandonată într-un cartier liniștit este capabil să declanșeze un astfel de proces?

Nu este sărăcia, ci ceva care are legătură cu comportamentul uman.

Un geam spart într-o mașină abandonată transmite un sentiment de dezinteres și lipsă de reguli. Și fiecare nou atac suferit de mașină reafirmă această idee.

Experimentele ulterioare au arătat că, dacă după ce s-a spart fereastra unei clădiri, iar aceasta nu este reparată, toate celelalte vor fi în curând sparte.

Dacă o comunitate prezintă semne de deteriorare și acest lucru nu pare să intereseze pe nimeni, crima se va dezvolta în curând.

Această „teorie a geamurilor sparte” nu este decât o ipoteză valabilă pentru a înțelege degradarea societății și lipsa de respect pentru valorile coexistenței civile.

Lipsa educației și formarea culturii sociale generează o țară cu „geamurile sparte”. O țară în care nimeni nu este dispus să le repare. Îți amintește ceva?

D. M.