Sfântul Vasile cel Mare despre smerenie

Dacă omul ar fi rămas în slava ce i s-a rânduit de Dumnezeu, n-ar fi avut o falsă măreţie, ci una adevărată. Ar fi fost înălţat de puterea lui Dumnezeu, ar fi fost luminat de înţelepciunea dumnezeiască şi s-ar fi bucurat de viaţa veşnică şi de veşnicele bunătăţi.

Dar pentru că şi-a mutat în altă parte dorinţa de slavă dumnezeiască, pentru că nădăjduia să fie mai mare şi pentru că se grăbea să ia ce nu putea lua, a pierdut şi ceea ce putea avea.

De aceea, cel mai bun mijloc pentru mântuirea lui, pentru vindecarea de boală şi pentru întoarcerea spre starea de la început este smerenia, adică a nu-şi închipui că se poate împodobi prin propriile lui puteri cu vreo slavă oarecare, ci să o ceară de la Dumnezeu.

Aşa îşi va îndrepta greşeala, aşa îşi va vindeca boala, aşa se va întoarce la sfânta poruncă, pe care a părăsit-o. Cum vom dobândi, dar, smerenia cea mântuitoare şi vom îndepărta buboiul pierzător al mândriei?

Dacă în toate împrejurările vieţii vom pune în practică smerenia şi dacă vom face totul ca să nu ne vatăme mândria. Că sufletul ia chipul ocupaţiilor noastre, ia înfăţişarea celor ce facem şi se aseamănă cu ele. Să-ţi fie, dar, deprinse cu smerenia înfăţişarea şi haina, şi mersul, şi statul, şi hrana, şi aşternutul, şi casa, şi toate lucrurile din casă. Cuvântul, cântecul şi vorba cu vecinii să fie mai degrabă măsurate decât îngâmfate. Nu întrebuinţa vorbe umflate şi meşteşugite, nici nu folosi glas afectat în cântecele tale. Nu fi mândru şi grav în vorbirile tale, ci îndepărtează orice lăudăroşenie. Fii îndatoritor cu prietenii, blând cu slujitorii, răbdător cu cei care te supără, milostiv cu cei de jos.

Mângâie pe cei năpăstuiţi, cercetează pe cei bolnavi; nu privi de sus pe nimeni; vorbeşte cu blândeţe, răspunde cu bucurie celui ce te întreabă, fii binevoitor cu toată lumea; când vorbeşti, nu te lăuda şi nici nu pune pe alţii să te laude. Nu primi cuvinte necuviincioase; ascunde, pe cât poţi, însuşirile şi faptele tale bune; când păcătuieşti, învinovăţeşte-te şi nu aştepta mustrările altora (Prov., 18, 17), ca să te asemeni omului celui drept, care, el cel dintâi, se învinovăţeşte, ca să fii ca Iov, care nu s-a ruşinat de mulţimea locuitorilor cetăţii de a mărturisi în faţa tuturor greşeala lui (Iov, 31, 34).

Nu fi aspru când dojeneşti, nici grabnic şi pătimaş când mustri, că şi aceasta este tot mândrie. Nu osândi pe alţii pentru toate fleacurile, ca şi când tu ai fi cu desăvârşire drept. Priveşte cu ochi înţelegători pe cei ce greşesc şi ridică-i duhovniceşte din păcatul lor, aşa cum îndeamnă Apostolul, ’’luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită’’ (Galateni 6,1).

Să pui atâta râvnă în a nu fi slăvit de oameni, câtă râvnă pun alţii în a fi slăviţi, de-ţi aminteşti de Hristos, Care a spus că cel ce caută de buna sa voie laudă de la oameni şi face binele pentru a fi văzut de oameni pierde răsplata de la Dumnezeu, ’’îşi iau plata lor’’ (Matei 6, 2).

Să nu-ţi pierzi, deci, plata de la Dumnezeu, vrând să fii văzut de oameni. Dumnezeu este marele privitor al faptelor noastre. Să iubeşti slava pe care ţi-o dă Dumnezeu! El dă strălucită răsplată. Ai fost numit într-o slujbă înaltă şi te cinstesc şi te slăvesc oamenii? Poartă-te cu cei de sub stăpânirea ta ca şi cum ai fi egal cu ei, ’’nu ca stăpân al păstoriţilor’’ (I Petru 5, 3). Domnul a poruncit: ’’Cel care vrea să fie între voi întâiul să fie slugă tuturor’’ (Marcu 10, 44).

Pe scurt, urmăreşte atât de mult smerenia ca şi cum ai fi îndrăgostit de ea. Îndrăgeşte-o şi te va slăvi. Aşa vei merge pe calea care duce cu bine la slava cea adevărată, slava îngerilor, slava de la Dumnezeu. Hristos te va mărturisi înaintea îngerilor că eşti ucenic al Lui (Luca 12, 8) şi te va slăvi, dacă vei fi următor smereniei Lui, Care a spus: ’’Învăţaţi de la Mine, că blând sunt şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre’’ (Matei 11, 29), Căruia slava şi stăpânirea, în vecii vecilor, Amin.