1 min read

Adevăratul război

Președintele Vladimir Putin a declarat ieri că țările BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – lucrează în prezent la crearea unei noi monede de rezervă la nivel mondial, potrivit Indiatimes.

”Se lucrează la crearea unei monede de rezervă internaționale bazate pe un coș de monede ale țărilor noastre”, a declarat Putin la forumul de afaceri BRICS.

Potrivit președintelui rus, statele membre BRICS dezvoltă, de asemenea, mecanisme alternative fiabile pentru plățile internaționale. Anterior, grupul a declarat că lucrează la înființarea unei rețele comune de plăți pentru a reduce dependența față de sistemul financiar occidental. Țările BRICS au stimulat, de asemenea, utilizarea monedelor locale în comerțul reciproc.
…………….
Iată explicația, destul de simplă, a faptului că pentru Statele Unite războiul din Ucraina a devenit o chestiune de viață și de moarte. În care, vrând-nevrând, suntem băgați și noi până-n gât.

Cu prețul pe care îl vedeți de la zi la zi. Și din păcate ăsta e de-abia începutul.

Adrian Onciu