Arhive etichete: Ursia

Începe

Aleksandr Dughin a publicat prima analiză de după moartea fiicei sale. Pentru cei care se simt lezați, într-un fel sau altul, precizez încă din start un lucru evident: e vorba de punctul de vedere al rușilor. Sau, cum i se mai spune, ”propagandă rusă”. Cum propagandă americană avem din plin în mass-media, ca să ne apropiem cât mai tare de adevăr trebuie să cunoaștem și ceea ce gândesc ”dușmanii liberalismului”. Textul integral, mai jos.

În ultimele zile s-a produs o schimbare semnificativă a raportului de forțe în Ucraina. Acest lucru trebuie să fie înțeles în întregime.

Contraatacurile Kievului au fost, în general, nereușite în regiunea Kherson, dar, din păcate, au avut succes în regiunea Harkov. Situația de la Harkov și retragerea forțată a forțelor aliate reprezintă punctul de cotitură. Făcând abstracție de efectele psihologice și de sentimentele legitime ale patrioților, ar trebui să se constate că, în întreaga istorie a FAE, am ajuns la un punct de neîntoarcere.

Toată lumea recomandă acum măsuri extraordinare pentru a schimba situația, iar unele dintre aceste sugestii sunt destul de raționale. Nu pretindem că suntem originali, ci doar încercăm să rezumăm cele mai importante puncte și recomandări și să le plasăm în contextul geopolitic global.

Al treilea război mondial

Ne aflăm în pragul celui de-al treilea război mondial, pe care Occidentul îl împinge în mod compulsiv. Iar acest lucru nu mai este o teamă sau o așteptare, ci un fapt. Rusia este în război cu Occidentul colectiv, cu NATO și aliații săi (deși nu cu toți – Turcia și Grecia au propria lor poziție, iar o serie de țări europene, în special, dar nu numai, Franța și Italia, nu doresc să participe activ la un război cu Rusia). Și totuși, amenințarea unui al treilea război mondial este tot mai aproape.

Dacă se va ajunge la utilizarea armelor nucleare este o întrebare deschisă. Dar probabilitatea unui Armaghedon nuclear crește pe zi ce trece. Este destul de clar, și mulți comandanți militari americani (cum a declarat recent fostul comandant american în Europa, Ben Hodges) declară deschis acest lucru, că Occidentul nu se va mulțumi nici măcar cu retragerea noastră completă de pe teritoriul fostei Ucraine, ci ne va termina pe teritoriul nostru, insistând asupra ”capitulării necondiționate” (Jens Stoltenberg), ”dezimperializării” (Ben Hodges), dezmembrării Rusiei.

În 1991, Occidentul a fost mulțumit de prăbușirea URSS și de capitularea noastră ideologică, în primul rând prin acceptarea ideologiei liberale occidentale, a sistemului politic și a economiei sub mentorat occidental. Astăzi, linia roșie pentru Occident este existența unei Rusii suverane – chiar și în interiorul granițelor Federației Ruse.

Contraatacul din partea AFU în regiunea Harkov este un atac direct al Occidentului asupra Rusiei. Toată lumea știe că ofensiva a fost organizată, pregătită și echipată de comandamentul militar al SUA și al NATO și s-a desfășurat sub supravegherea directă a acestora. Nu este vorba doar de utilizarea echipamentelor militare NATO, ci și de implicarea directă a serviciilor de informații aerospațiale occidentale, a mercenarilor și a instructorilor. În ochii Occidentului, este începutul ”sfârșitului nostru”. Odată ce am avut o slăbiciune în apărarea teritoriilor aflate sub controlul nostru la Harkov, putem continua să fim înfrânți. Acesta nu este un mic succes al contraofensivei Kievului, ci primul succes tangibil al forțelor NATO în operațiunea Drang nach Osten.

Desigur, se poate încerca să se pună pe seama unor ”dificultăți tehnice” temporare și să se amâne analiza de fond a situației pentru o dată ulterioară. Dar nu ar face decât să întârzie realizarea faptului împlinit și, prin urmare, nu ar face decât să ne slăbească și să ne demoralizeze.

Așadar, merită să recunoaștem la rece: Occidentul ne-a declarat război și îl poartă deja. Nu noi am ales acest război, nu noi l-am dorit. În 1941, nici noi nu ne-am dorit războiul cu Germania nazistă și am refuzat să credem în el până la sfârșit. Dar, în situația actuală, când este purtată împotriva noastră de facto, acest lucru nu este decisiv. Tot ceea ce contează acum este să câștigăm, apărând dreptul Rusiei de a fi.

Sfârșitul USO

USO ca operațiune limitată de eliberare a Donbass și a unui număr de teritorii din Novorossia s-a încheiat. Acesta a degenerat treptat într-un război în toată regula cu Occidentul, în care, de fapt, regimul terorist nazist de la Kiev joacă doar un rol instrumental. Încercarea de a o asedia și de a elibera o serie de teritorii ucrainene controlate de naziști în Novorossia, menținând în același timp neschimbat echilibrul geopolitic existent al puterii în lume, ca operațiune tehnică, a eșuat. Iar a pretinde că pur și simplu continuăm SWO – undeva la periferia atenției publice – este pur și simplu inutil.

Dincolo de voința noastră, suntem acum în război, iar acest lucru afectează fiecare cetățean rus: fiecare dintre noi se află în vizorul inamicului, al teroristului, al lunetistului, al DRG-ului.

În atari condiții, avem o situația de așa natură încât, în ansamblu, încât este imposibil să se revină la condițiile inițiale – înainte de 24 februarie 2022. Ceea ce s-a întâmplat este ireversibil și nu ar trebui să ne temem nici măcar de vreo concesie sau compromis din partea noastră. Inamicul va accepta doar capitularea totală, subjugarea, dezmembrarea și ocuparea. Așa că pur și simplu nu avem de ales.

Sfârșitul OSU înseamnă necesitatea unei transformări profunde a întregului sistem politico-social al Rusiei moderne – pentru a pune țara pe picior de război – în politică, economie, cultură și în sfera informațională. Este posibil ca SWO să fi rămas un conținut important, dar nu singurul, al vieții sociale rusești. Războiul cu Occidentul subordonează totul.

Frontul ideologic

Rusia s-a aflat într-o stare de război ideologic. Valorile apărate de Occidentul globalist – LGBT, legalizarea perversiunii, a drogurilor, fuziunea dintre om și mașină, amestecul total în migrația necontrolată etc. – sunt indisolubil legate de hegemonia politico-militară și de sistemul său unipolar. Liberalismul occidental și dominația politico-militară și economică globală a SUA și a NATO sunt unul și același lucru. Este absurd să luptăm împotriva Occidentului și să acceptăm (chiar și parțial) valorile sale, în numele cărora acesta duce un război împotriva noastră, un război de anihilare.

Propria noastră ideologie cu drepturi depline nu ne-ar fi doar ”utilă” astăzi. Dacă nu avem o astfel de strategie, vom pierde. Occidentul va continua să ne atace atât din exterior, cu naziști ucraineni înarmați și antrenați, cât și din interior, cu a cincea coloană. Tot o coloană liberală, care corupe cu pricepere mințile și sufletele tinerei generații. Fără o ideologie proprie, care să definească în mod clar cine este prieten și cine este dușman, ne vom găsi într-o astfel de situație aproape neputincioși.

O ideologie trebuie să fie enunțată imediat, iar esența sa trebuie să fie o respingere totală și directă a ideologiei occidentale, a globalismului și a liberalismului totalitar, cu toate subspeciile sale instrumentale – inclusiv neonazismul, rasismul și extremismul.

Mobilizare

Mobilizarea este inevitabilă. Războiul îi privește pe toți. Dar mobilizarea nu înseamnă trimiterea cu forța a recruților pe front. Acest lucru poate fi evitat, de exemplu, prin formarea unei mișcări de voluntariat cu drepturi depline – cu beneficiile necesare și cu sprijinul statului.

Ar trebui să se pună accentul pe veterani și pe un sprijin special pentru luptătorii din Novorossia. Rusia are puțini, dar există și susținători în străinătate. Nu ar trebui să ne fie rușine să formăm brigăzi anti-naziste și anti-globalizare formate din oameni cinstiți din Est și Vest.

Dar, cel mai important, nu trebuie să-i subestimăm pe ruși. Suntem o națiune de eroi. Cu costuri mari, dar un dușman teribil, pe care l-am învins de mai multe ori în istoria noastră glorioasă. Vom fi victorioși și de data aceasta, chiar dacă va fi un război împotriva Occidentului, iar de data aceasta va fi un război al poporului. Câștigăm războaiele poporului, războaie în care oamenii uriași sunt treziți să lupte.

Mobilizarea implică o schimbare completă a politicii de informare. Normele pe timp de pace (în esență, reprezintă o copiere oarbă a programelor și strategiilor de divertisment occidentale care nu fac decât să corupă societatea) trebuie abolite. Televiziunea și mass-media în general ar trebui să devină instrumente de mobilizare patriotică în timp de război. A început deja, puțin câte puțin, dar până acum afectează doar o mică parte a canalelor. Dar ar trebui să fie peste tot.

Cultura, informația, educația, educația, iluminarea, politica, sfera socială – totul trebuie să lucreze în unanimitate pentru război, adică pentru victorie.

Economie

Orice stat suveran poate emite atâta monedă națională cât are nevoie. Dacă este cu adevărat suveran. Războiul cu Occidentul îi privează de orice sens de a continua să joace jocuri economice conform regulilor acestuia. O economie de război nu poate fi decât suverană. Ar trebui să se cheltuiască pentru Victorie atât cât este nevoie. Trebuie doar să se asigure că emisia este concentrată într-un circuit special destinat unor scopuri strategice. În astfel de circumstanțe, corupția ar trebui să fie asimilată unei crime de război.

Războiul și confortul sunt lucruri incompatibile. Confortul ca scop, ca punct de referință în viață, trebuie abandonat. Numai națiunile pregătite pentru greutăți sunt capabile să câștige războaie reale.

În astfel de situații există întotdeauna o nouă categorie de economiști al căror scop este salvarea statului. Acest lucru este mai presus de toate. Dogmele, școlile, metodele și abordările sunt secundare.

Putem numi o astfel de economie o economie de mobilizare sau o putem numi pur și simplu o economie de război.

Aliații noștri

În orice război, rolul aliaților este extrem de important. Astăzi, Rusia nu mai are atât de multe, dar ele există. În primul rând, este vorba despre acele țări care resping o ordine occidentală liberală unipolară. Este vorba de susținătorii multipolarității, cum ar fi China, Iranul, Coreea de Nord, Serbia, Siria, Republica Centrafricană, Mali, dar și, într-o anumită măsură, India, Turcia, unele țări islamice, africane și latino-americane (în special Cuba, Nicaragua și Venezuela).

Pentru a le face față, ar trebui mobilizate toate resursele disponibile, nu doar diplomația profesională, ci și diplomația populară. Și pentru aceasta, este nevoie din nou de ideologie. Trebuie să ne convingem aliații că am decis să ne despărțim ireversibil de globalism și de hegemonia occidentală și că suntem gata să mergem până la capăt în construirea unei lumi multipolare. Aici trebuie să fim consecvenți și hotărâți. Vremea jumătăților de ton și a compromisurilor a trecut. Războiul Occidentului împotriva Rusiei împarte omenirea pe diferite părți ale baricadelor.

Factorul spiritual

În centrul confruntării globale care a început se află aspectul spiritual, religios. Rusia se află în război cu o civilizație antireligioasă care luptă împotriva lui Dumnezeu, care răstoarnă însăși fundamentele valorilor spirituale și morale – Dumnezeu, Biserica, familia, sexul, omul. Cu toate diferențele dintre ortodoxie, islamul tradițional, iudaism, hinduism sau budism, toate religiile și culturile construite pe baza lor recunosc adevărul divin, înalta demnitate spirituală și morală a omului, onorând tradițiile și instituțiile – statul, familia, comunitatea. Occidentul modern a abolit toate acestea, înlocuindu-le cu realitatea virtuală, individualismul extrem, distrugerea genului, supravegherea universală, o ”cultură a abolirii” totalitară, o societate post-adevăr.

Satanismul deschis și rasismul deschis înfloresc în Ucraina, iar Occidentul nu face decât să sprijine acest lucru.

Avem de-a face cu ceea ce bătrânii ortodocși numesc ”civilizația lui Antihrist”. Așadar, rolul Rusiei este de a uni credincioșii de diferite religii în această bătălie decisivă.

Nu trebuie să așteptați până când dușmanul lumii vă va distruge casa, vă va ucide soțul, fiul sau fiica… La un moment dat va fi prea târziu. Doamne ferește să trăim pentru a vedea un astfel de moment.

Ofensiva inamicului în regiunea Harkov este chiar asta. Începutul unui război în toată regula al Occidentului împotriva noastră.

Occidentul își demonstrează intenția de a începe un război de anihilare împotriva noastră – al treilea război mondial. Trebuie să ne reunim tot potențialul nostru național cel mai profund pentru a respinge acest atac. Cu toate mijloacele – gândire, putere militară, economie, cultură, artă, mobilizare internă a tuturor structurilor statului și a fiecăruia dintre noi.

Adrian Onciu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Despre bombardarea centralei nucleare de la Zaporojie

Artileria ucraineana a bombardat azi-noapte din nou centrala atomică de la Zaporojie. O persoana a fost ucisa. Fragmente ale rachetei Uragan trase asupra centralei nucleare au căzut la cel mult 400 de metri de unitatea electrică. Zona afectata de explozii a fost pe teritoriul depozitului de combustibil nuclear.

Rusia atrage atenția că bombardarea Centralei atomice poate duce la un dezastru mai mare decât cel de la Cernobîl și Fukushima.

Zona de infectare (cu o raza de circa 420 km) va include regiunile Kiev, Zaporojie, Harkov, Poltava, Herson, Odesa, Nikolaev, Kirovograd și Vinnitsa, precum și RPD și LPR.

Accidentul va afecta și regiunile de graniță ale Rusiei și Belarusului, precum și Republicii Moldova, Bulgaria și România.

Situația poate fi grav agravată dacă Centrala Nucleară din Ucraina de Sud (capacitate 3.000 MW) și depozitul de combustibil nuclear de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, precum și căile navigabile, intră în zona de posibilă contaminare.

Marea Neagră și strâmtoarea Bosfor vor deveni nepotrivite navigației pentru o lungă perioadă de timp. Coastele Turciei, Georgiei, Abhaziei, Bulgariei și României vor fi contaminate cu niveluri ridicate de radiații.


Am văzut niste reactii la postarea cu bombardarea centralei nucleare de la Zaporojie de catre ucraineni. Unii spun ca Ucraina nu are rachete Uragan, deci rusii au tras. Relax, ucrainenii au Uragan o racheta destul de veche, de pe vremea URSS; pana si moldovenii au prins cateva instalatii cand s-a facut partajul, in 1991.

Mai sunt reactii de genul “sa plece rusii, si nu va mai exista pericol”. Presupunand ca ideea ar fi valabila (desi este de genul “plateste rascumpararea daca vrei sa-ti mai vezi copilul”), ce vina am avea noi, romanii, in cazul in care ucrainenii reusesc sa provoace accidentul nuclear? Ca noi nu putem forta rusii sa plece si nici pe ucraineni sa nu mai bombardeze instalatiile nucleare.

Răzvan Bibire

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Nici SUA nu vinde democrație, dar nici China libertate globală

1. Indiscutabil, știrea zile de ieri a fost despre Nancy Pelosi și vizita ei în Taiwan. Ironie, când Zelensky comunica lumii povești bombastice, discursul lui era preluat și disecat la nivel global, ieri, vedetă fiind aeronava în care se afla d-na Pelosi, declarația lui a trecut neobservată.

Dar ce a declarat atât de important? Despre Donbas: „Acolo este pur și simplu un iad. Nici măcar nu poate fi descris în cuvinte”. De asemenea, Zelensky recunoaște că, în ciuda armelor trimise de americani, forțele ucrainene nu au reușit să elimine superioritatea rușilor. Cu alte cuvinte, Rusia câștigă.

Deși victoria o contabilizează Rusia, pierderea este împărțită între Ucraina ( pierderi umane și teritoriale importante, economie în colaps, datorii, distrugere) și aliații săi. Cea mai importantă pierdere la nivelul imaginii o încasează, desigur, SUA, cea mai implicată dintre toți aliații occidentali. După retragerea pripită din Afganistan, percepută ca o înfrângere pentru un hegemon, forțat să plece în grabă și să-și abandoneze echipamentul militar, victoria Rusiei în Ucraina reprezintă pentru Washington o catastrofă, rezultatul strategiei falimentare a administrației Biden.

În disperată nevoie de restaurare a imaginii de forță și putere, Washington pune la cale o acțiune riscantă – vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. În ciuda avertizărilor părții chineze și a discuției lui Xi cu Joe Biden? Nu! Mai degrabă, DATORITĂ poziționării clare a Beijing în privința acestei vizite. Reușind să treacă peste linia roșie impusă de China fără ca aceasta să facă un gest agresiv (nu a doborât avionul, nu a atacat Taiwanul), China a părut slabă, iar SUA un adevărat hegemon căruia nimeni nu-i impune limite. Dacă a doua țară din lume nu se poate opune Americii, ce șanse are o țară mică? E un joc de imagine.

O armată de ‘analiști’ a avut sarcina să dea acestui zbor valențe apocaliptice și să prezinte China ca pe un stat slab, fricos, incapabil să contracareze SUA. Asemănător, analiștii au hotărât că Putin va captura Kievul în trei zile. După cele trei zile, Kievul nefiind sub administrație rusă, au decretat că armata rusă este o adunătură de neghiobi și incapabili. Paralel cu realitatea.

În sprijinul ipotezei că SUA avea nevoie disperată de mutarea atenției de la dezastrul din Ucraina, dar și de un succes de imagine, vine și informația eliminării liderului Al Qaeda, Ayman Al-Zawahiri, aflat în balconul vilei sale din Kabul. America is back again! Apară lumea de teroriști și salvează democrația pe unde o găsește, prin Taiwan, prin Kosovo și în alte locuri fierbinți! Plătitorii de taxe din America nu trebuie să se preocupe de miliardele rulate prin Ucraina în buzunarele lacome ale complexului militar, nici de inflație, nici de politicile publice dezastruoase. Dacă PR-ul ar ține de foame… Dar nu ține, iar gesturile de imagine, deși importante, au nevoie să fie dublate de strategie și acțiuni reale.

2. Deși precipitată de înfrângerea previzibilă a Ucrainei, mutarea interesului spre Asia este firească. Acolo este China, acolo se joacă supremația lumii, acolo sunt căile maritime cele mai importante, acolo este viitorul. Capcana lui Tucidide: când o putere emergentă amenință supremația puterii conducătoare, rezultatul cel mai probabil este unul violent. Atena si Sparta, exemplul cel mai folosit. Războiul (confruntarea), deși poate nedorit de niciuna din părți, este aproape inevitabil. Acesta este ciclul istoriei.

Vizita oficialului american nu a rămas fără consecințe, unele serioase în opinia mea.

– a justificat pentru partea chineză desfășurarea unor exerciții militare (cu foc viu) în 6 zone maritime și aeriene în jurul Taiwanului. Dacă le iniția fără provocarea acestei vizite, opinia internațională ar fi reacționat și China risca sancțiuni. Profitând de situație, China a mutat echipament militar aproape de Taiwan.

– China impune Taiwanului sancțiuni economice: interzice importul de citrice din Taiwan și exportul de nisip. Amuzant? Nu prea! Fructele proaspete reprezintă cea mai mare categorie de export pentru Taiwan în spaţiul agricol. Ţara exportă cantităţi mari de ananas proaspăt, mere cu zahăr, citrice, mango, mere ceară, pomelo, ponkan, struguri, banane şi grapefruit. China cumpără peste 80% din toate fructele exportate. Nisipul este esențial pentru producerea de semiconductori. Taiwan este cel mai mare producător de cipuri electronice, care sunt furnizate în aproape toate industriile, de la telefoane la laptopuri, ceasuri la console de jocuri, echipamente industriale la automobile şi avioane de pasageri şi aeronave de luptă. TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company) este cea mai mare turnătorie din lume şi deţine aproximativ 65% din producţia globală de cipuri.

coincidență, acum câteva zile, la Washington s-a votat legea privind stimularea producției de cipuri în America, proiect ce prevede peste 52 de miliarde de dolari pentru companiile americane care produc cipuri de computer, precum și alte miliarde de credite fiscale pentru a încuraja investițiile în fabricarea de cipuri. De asemenea, oferă zeci de miliarde de dolari pentru a finanța cercetarea științifică și pentru a stimula inovarea și dezvoltarea altor tehnologii din SUA. TSMC a promis că ca reloca o parte a producției sale de cipuri în SUA, urmând să deschidă 6 fabrici. Promisiunea este mai veche, neonorată încă din cauza costurilor de construcție și de producție. Iată că vizita lui Nancy Pelosi și accentuarea tensiunilor cu China au reușit să forțeze mâna companiei din Taiwan. Singura „mică” problemă – construcția unei astfel de fabrici durează 4 ani.

creșterea activității militare în zona strâmtorii Taiwan afectează lanțurile de distribuție și comerț. O treime din transportul maritim mondial trece prin Marea Chinei de Sud, peste 3 trilioane de dolari pe an. Cine controlează Marea Chinei de Sud, controlează Asia. Taiwan este un premiu pe care nici SUA, nici China nu își permit să-l piardă.

vizita lui Nancy Pelosi a fost și un mod de a testa reacția Chinei. O operație fără anestezie. Și înainte, dar și după finalul vizitei, Washington-ul, prin declarații oficiale, a spus răspicat că nu susține independența Taiwanului, accentuându-se pe diverse canale că decizia vizitei a fost una personală… Vi se pare octogenara o fiară imposibil de domolit, chiar și de intervenția Președintelui? SUA nu este dispusă (nu acum) la o confruntare cu China, iar răspunsul Chinei este în aceeași notă. Războiul economic va continua însă și ne va costa pe toți. Ce-i drept, mai puțin decât un război mondial, eventual și nuclear.

3. Paranteză. Surpriza neplăcută o reprezintă propaganda. Și de-o parte, dar și de cealaltă. Analizele nu au finețe, nu permit dubiul, neapărat trebuie să fie aliniate. Alb si negru. Studiu de caz: Taiwanul. Am citit rânduri frumos ticluite despre democrația minunată din Taiwan, despre independența țării. Nu recunoști că Taiwanul este o țară independentă, fără nicio legătură cu China? Ești un putinist, un conspiraționist, un troglodit.

E un caz splendid în care propagandiștii, din exces de zel și lipsă de lectură, exced linia oficială: America însăși NU a recunoscut independența Taiwanului. Inițial au recunoscut-o, după care au renunțat la recunoaștere în 1979. De ce? Pentru că era nevoie de China împotriva URSS-ului. Simplu. În cealaltă parte a Rubiconului propagandistic, sătui de NATO/EU/Imperiul american și globalismul care bântuie liderii occidentali, China este prezentată ca o speranță în lupta cu Davos-ul.

China? Țara care a fost modelul pentru lockdownul occidental? Țara cu credite sociale? Ce reproșăm WEF? Creditul social, ID ul digital, controlul. Și, totuși, China este văzută ca lumina de la capătul tunelului, țara care va învinge globalismul? Există foarte puține analize flexibile, interesate de decriptarea acestor crize și războaie, într-o mare de copişti, difuzoare pentru idei fabricate de alții. Nici SUA nu vinde democrație, dar nici China libertate globală. De unde ideea trăsnită că modelul chinezesc este nealiniat cu cel propus de WEF? Am închis paranteza.

4. Capcana lui Tucidide. China este, într-adevăr, puterea emergentă, singura capabilă să conteste hegemonul american. Acesta, deși în declin, rămâne cel mai puternic stat din lume. Pentru cât timp, acestea este întrebarea.

Dolarul, arma sa secretă, apărată de cea mai mare armată a lumii, își pierde treptat supremația. SUA și petrodolarul nu mai sunt singurii la butoanele comerțului cu petrol. Fisurile nu sunt mari, dar există, se vede rubla prin ele. Aventura ucraineană a Washington-ului a fost o mutare proastă.

Cei care cred că SUA sunt învinse în acest moment ar trebui să examineze situația țărilor europene. Ale cui comenzi au transformat Europa într-un continent irelevant? Declinul nu este sinonim cu finalul. Romei i-au trebuit 300 de ani până să fie jefuită și învinsă, imperiul otoman a murit lent și urât, iar prin Balcani îi mai simți încă mirosul, iar altor imperii numai milioanele de morți din două războaie mondiale le-au putut scrie necrologul.

Iată de ce cred că intrăm în cea mai periculoasă etapă a existenței imperiului american. Imperiile mor greu și sângeros. În acest moment, nici măcar China nu este suficient de puternică pentru a provoca frontal SUA.

Să nu uităm în analiză că principalul partener comercial al Chinei este SUA. Fără construcția unei alternative, să-ți provoci principalul partener comercial echivalează cu o sinucidere. Seppuku este un cuvânt japonez, nu chinezesc… La ce asistăm noi? La pregătirile acestei confruntări.

Întâi a fost globalizarea în vârful căreia a stat America, extrăgând bogăție și putere. Globalizarea a creat, inevitabil, China, fabrica lumii. Am uitat de pandemie… Cu fabrica închisă, Planeta nu a putut produce nimic, nici măcar măști. 90% din antibioticele consumate global se produc în China. Iată ce ar însemna un război între China și SUA acum. Blocaj total.

China s-a făcut mare și a inventat Noul Drum al Mătăsii, adică si-a inventat propriul proiect de globalizare, fără America. Un proiect win-win, pentru China, dar și pentru țările pe unde șerpuiește acest Nou Drum al Mătăsii. O alternativă pentru statele mici, care astfel au reușit să obțină astfel împrumuturi și să dezvolte proiecte de infrastructură, fără condițiile FMI și Banca Mondială, în fapt două unelte ale SUA pentru a accesa/monopoliza resursele naturale și bogățiile altor (majorității) țări.

Strategia de răspuns a SUA a fost o strategie a haosului, lose-lose. Sub pretextul democratizării, se prezenta militar în diverse puncte ale globului. În mod uzual, în cele care dețineau resurse, petrol, poziții strategice. Sau intervenea în politica internă prin susținerea unui candidat/partid/facțiuni care urma să-i fie fidel/ă. Dacă era nevoie, inventa un dușman intern sau extern. În situația în care toate acestea eșuau, produceau haos astfel încât nimeni să nu poată controla zona/tara respectivă, ca de exemplu în Libia transformată dintr-o țară bogată în țara nimănui.

În privința Rusiei, metoda a funcționat până când KGB-ul s-a trezit și l-a produs pe Putin. SUA a schimbat strategia: a încercat să domine sau să sădească focare la granița Rusiei sau sfera de influență Georgia, Belarus, Kazahstan. Identic, în jurul Chinei. Acesta a fost punctul de pornire al acestui proiect. Inevitabilul s-a produs – China și Rusia au pus alături BRI (Belt and Road Initiative) și forța militară a Rusiei. Au apărut BRICS-ul, Organizația de la Shanghai și alte organisme de Cooperare regională.

Nici SUA nu a ezitat – au apărut QUAD, AUKUS, extinderea NATO. Lupta este pentru resurse și pentru controlul rutelor de transport. E ceva nou sub soare? Venețienii și genovezii au trăit apogeul în epoca în care dominau rutele de navigație, Spania și Portugalia au cunoscut bogăția când au stăpânit oceanele și comerțul maritim, imperiul britanic a dispărut când a cedat rutele maritime Americii. E ciclul istoriei. Dar să nu ne grăbim spre înmormântarea imperiului american – cât timp controlează rutele maritime, controlează lumea. Procesul de deposedare al supremației este lung. Inevitabil, dar lung.

5. Un fapt interesant. Afganistan, țară importantă pentru BRI, prezență militară a SUA timp de 20 de ani. Acum două zile, liderul Al Qaeda este eliminat în Kabul, Afganistan. Ayman Al-Zawahiri era un lider puternic contestat din interior. Ce se întâmplă când liderul unei astfel de grupări teroriste este ucis? De obicei, apare altul mai agresiv și mai sângeros. Instabil, cu o rețea teroristă în dezvoltare, nu știu dacă Afganistan va face carieră pe Noul Drum al Mătăsii.

Luni, tulburări în Kosovo. De fapt și Bosnia are probleme. Croația dorește să se despartă de musulmani. În concluzie, Balcanii de Vest, regiune importantă din Noul Drum al Mătăsii, redevin o zonă instabilă. Azerbaidjan, tulburări la granița cu Armenia. Un șir lung de focare. De obicei, în zone cu resurse sau conectate la coridoare de transport. Există puteri bune sau rele? Nu cred.  Exista interese, cooperare, avantaje, țări mici, țări mari, lideri abili, lideri slabi.

6. Luni s-au scos armele la granița Kosovo/Serbia. Ieri, s-au pus bazele unei „frumoase” confruntări între China și SUA, prin proxy-ul Taiwan. În timp ce scriu, primesc notificări despre schimburi de focuri la granița Azerbaidjan/Armenia, în regiunea Nagorno-Karabakh. Neconfirmat, se pare că Iranul mută trupe la granița cu Azerbaidjanul.

Pe 5 august urmează să se întâlnească Erdogan și Putin, la Soci. Sigur, ei s-au întâlnit și la Teheran, au avut discuții fructuoase, acordul privind deschiderea transporturilor de grâne a devenit funcțional, nu-i așa? Singurul aspect divergent – Siria. În perspectiva întâlnirii de la Soci, agitația din Azerbaidjan poate fi o formă de presiune din partea lui Erdogan pentru a obține concesii din partea lui Putin în dosarul sirian. Sau poate trebuie să găsim explicații în acordul semnat de Azerbaidjan cu UE, în încercarea de înlocuire a gazului rusesc, iar acesta este răspunsul Rusiei. După vizita la Erevan, Naryshkin, șeful SVR, a plecat la Baku. Ce știm noi? Nu știm unde este adevărul, dar cu siguranță nu îl aflăm în delirurile propagandei.

Conducta Trans Anatolian Pipeline (TANAP) pornește din zăcământul Shah Deniz din Azerbaidjan, trece prin Georgia și Turcia și se unește la granița grecească cu conducta TAP, care transportă gaze naturale azere în Europa prin Albania și Italia. Balcanii de Vest (Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Croația) sunt interesați să conecteze la TAP conducta Ionian Adriatic Pipeline (IAP), care este în construcție. Conexiunea ar urma să fie realizată la granița cu Albania. De menționat că Balcanii de Vest sunt complet dependenți de gazul rusesc, motiv pentru care țările din regiune caută o nouă rută de aprovizionare. Coridorul Sudic, legătură între Marea Caspică și Europa, fără Rusia. Credeți că la Moscova se joacă resemnarea? Drept urmare, când analizăm conflicte de graniță, dezghețarea unor pricini vechi, vizite ciudate, întotdeauna trebuie luat în discuție factorul economic, nevăzut.

Înainte de războiul din Ucraina, ruta rusească era principala cale pentru comerțul terestru dintre China și UE, parte vitală a BRI. Războiul din Ucraina și sancțiunile occidentale impuse Rusiei su determinat China să caute alternative. Principala alternativă este rețeaua de aproximativ 6.500 de kilometri de drumuri, căi ferate și porturi care se întinde prin Kazahstan, Marea Caspică, Azerbaidjan, Georgia, Turcia și Europa cunoscută sub numele de Ruta Internațională de Transport Transcaspică (TITR) sau Coridorul de Mijloc. Din nou Azerbaidjan, dar și Kazahstan.

Declarațiile fluctuante ale președintelui Kazahstan, Tokayev, în contradicție cu cele ale Kremlinului își găsesc explicația mai ușor dacă privim rețeaua de conducte și coridoare de transport. Nu e vorbă, și replica rusească a fost clară! Pe 4 iulie, Tokayev a avut o convorbire telefonică cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în care primul s-a declarat gata să sprijine Uniunea Europeană să depăşească actuala penurie de energie. A doua zi, un tribunal districtual din oraşul-port Novorossisk, din Rusia, a ordonat închiderea terminalului prin care curge spre Europa majoritatea petrolului kazah, pentru 30 de zile. Caspian Pipeline Consortium (CPC) este consorțiul care operează conducta caspică ce aduce petrol din Kazahstan la Marea Neagră și are ca acționari și marile companii americane Chevron și Exxon. Ulterior, suspendarea funcționării conductei a fost revocată. O întrebare. Credeți că aceste companii americane au sunat la Washington ? Sau la Tokayev? Să lăsăm întrebările naive pentru propagandiștii de ambele părți…

În timp ce subiectul piesei îl reprezenta mobilitatea mâinii drepte a lui Putin, Dictatorul avea planuri privind altă rută comercială – Coridorul internațional de transport nord-sud (INSTC) – o rețea de 7 200 de kilometri de căi ferate, autostrăzi și rute maritime care leagă Rusia și India prin Iran. În iunie, Iranul a anunțat primul tranzit pilot de mărfuri din Rusia către India folosind INSTC, prin portul Bandar Abbas din Strâmtoarea Ormuz.

De atunci, cele două containere de lemn laminat au fost urmate de expedierea a cel puțin alte 39 de containere care se îndreptau din Rusia către portul indian Nhava Sheva din Marea Arabiei, în luna iulie. Până în 2030, se preconizează că INSTC va avea capacitatea de a transporta până la aproape 25 de milioane de tone de marfă în fiecare an – 75 % din traficul total de containere între Eurasia, Asia de Sud și Golf. Pe termen lung, INSTC ar fi o alternativă la Canalul Suez, Marea Mediterana şi Bosfor, dar și la BRI în regiune, China și India nefiind cei mai buni parteneri.

Ce putem face? În primul rând, să nu devenim captivi propagandei și să încercăm să privim dincolo de stereotipuri. Lumea este un formată dintr-o rețea densă de interese, conducte, coridoare și bani. O pânză de păianjen, iar noi, mici musculițe prinse în țesătură. Hai să nu ne mințim că o pânză e mai frumoasă decât alta și să căutăm soluții să nu atârnăm sinucigaș în vreun ochi de mare putere, strigând imbecil ‘slava‘ sau lăudând democrația chineză care ne-a salvat de sclavia americană. Noi, ca țară, dar și individual. E bine să fim vigilenți la trolii Kremlinului, dar vaccinurile nu au fost impuse de la Moscova, ci de la Bruxelles. Putin s-ar putea gândi să invadeze Europa, dar de confiscarea fermelor în Olanda nu se ocupă el, ci guvernul olandez. Basarabia ne-a fost luată de URSS-ul cel ticălos, dar guvernul de la Kiev a dispus înlăturarea statuii lui Alexandru cel Bun, iar „Basarabia este Ucraina” se alintă în vânt la Odesa, nu la Sankt Petersburg. Pe de altă parte, ticăloșia cu green pass-ul a venit de la Bruxelles, via OMS, dar nici nu poți ignora rolul Chinei în propagarea metodei. Șocant, pare o înțelegere între ei în detrimentul musculițelor. Neînțelegerile ulterioare au legătură cu împărțirea prăzii, nu cu noi.

Ana Iordănescu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Moartea este singurul fapt real din Ucraina

1. Deși urât și plin de moarte ca orice război, cel din Ucraina a avut, în mod paradoxal, încă din februarie, un aer de neseriozitate. De scenariu cu tușe groase. Vedete în plimbare la Kiev, concerte la metrou, știri despre eroi inventați, o atmosferă de serial fantasy peste care tronează, răgușit și nedormit, Zelensky. Când vezi imagini cu șirurile nesfârșite de morminte, mintea, relaxată de concertul lui Bono de la metroul kievean sau de discursul lui Zelensky la Cannes, îți joacă feste- aștepți să iasă figuranții din morminte, înviați precum Fantoma din Kiev, să strige „slava”. Nu iese nimeni. Moartea este singurul fapt real din Ucraina. În această notă suprarealistă, zilele trecute, președintele Zelensky a realizat cu succes un shooting pentru revista Vogue. Vogue… fashion. Împreună cu soția, frumoasă și fotogenică de altfel, un cuplu fashion îmbrăcat în haine de brand. Modă cățărată pe cadavrul unei țări. Ulterior, Eroul-fotomodel și-a făcut timp pentru a primi premiul ‘Churchill ‘ de la Boris Johnson. Aceasta este epoca, acesta este arhetipul eroului, nefirească pare mai degrabă o analiză serioasă a schimbărilor pe care le trăim.

2. Poate prezentarea de la punctul 1 v-a lăsat impresia unui Zelensky inofensiv și bonom. Nu este. A „reușit” pierderea unei suprafețe importante din Ucraina și, cel mai probabil, sub conducerea sa, Ucraina va înceta să funcționeze în interiorul granițelelor recunoscute la 24 februarie; distrugerea a 80% din totalul forțelor militare profesioniste; anihilarea completă a opoziției și confiscarea sediilor acestor partide.

Paranteză: pentru naivi, interzicerea oricărei vieți democratice în Ucraina, chiar și mimată, a început în iunie 2021, drept urmare nu are legătură cu războiul. Ce a mai reușit Zelensky? Companiile Cargill, DuPont și Monsanto au cumpărat 17 milioane hectare teren agricol, adică peste 60% din terenul agricol al Ucrainei, deși promisese că vânzarea terenului către străini se va face numai aprobată prin referendum. A reușit cu brio să exercite cenzura, să folosească SBU ca pe un instrument personal pentru înlăturarea opozanților, o veritabilă poliție politică – răpiri, torturi, ziariști morți. Recentele demiteri/suspendări ale Procurorului general și ale șefului SBU, alături de cele peste 600 de dosare instrumentate pentru trădare (colaborare cu Rusia), sunt parte a unei lupte pentru putere de la Kiev, nefiind nici măcar tangențial legate de binele Ucrainei. Pare că Eroul își pregătește scuza pentru înfrângere – trădătorii. Oricine, dar nu el.

3. Interesant, aproape ca o coincidență, deși marele joc nu le admite, după 5 luni în care declarațiile Rusiei privind înlăturarea lui Zelensky au fost rezervate sau au negat această dorință, săptămâna aceasta Lavrov a făcut vorbire de două ori despre necesitatea eliberării poporului ucrainean de regimul Zelensky. Simultan, SUA reînvie lupta împotriva corupției în Ucraina, „sfatul” fiind în direcția alegerii unui procuror general credibil. Washington-ul este nemulțumit de Erou? Sincronizarea este interesantă. Știm că nu ştim, dar cu siguranță se intră într-o etapă nouă. Mirarea o reprezintă întârzierea cu care Rusia își propune înlăturarea lui Zelensky. Poate că acum a devenit clar că acesta nu va semna o pace cu Moscova, legitimând noile granițe (micșorate) ale Ucrainei sau poate altele sunt resorturile ascunse ale declarațiilor.

Un exemplu: pe 15 iulie, directorul CIA, Burns, sosește în Armenia. El s-a întâlnit cu prim-ministrul armean Nikol Pashinian. În timpul vizitei directorului CIA, s-a hotărât înființarea unei Agenții de Informații Externe (un fel de SIE). Pe 18 iulie, la Erevan sosește Serghei Naryshkin, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei și se întâlnește cu prim-ministrul armean. Tigran Grigorian, un analist politic armean, a declarat pentru RFE/RL pe 15 iulie că „experți” în securitate din SUA și Rusia au sosit în ultimele zile la Erevan pentru discuții confidențiale axate pe războiul din Ucraina.

După Erevan, Naryshkin zboară la Baku, Azerbaidjan. De ce Azerbaidjan? Miza este normalizarea relațiilor dintre Armenia și Azerbaidjan pentru a permite funcționarea coridoarelor de transport din zona Caspică. În vizita lui Naryshkin la Baku s-a semnat un acord între Rusia și Azerbaidjan conform căruia Azerbaidjan va pune informațiile la comun inclusiv cu Armenia, deci cu noua agenție înființată la vizita șefului CIA…

Interesant, nu-i așa? În plus, așa cum am mai scris, pe 21 iulie la Moscova aterizează ministrul de Externe maghiar, Szijjarto. Nu de la Budapesta, ci de la Washington. Căsuțe poștale umane. Pură întâmplare, după 5 luni de emisiuni/articole halucinante, Burns anunță că Putin este sănătos tun.

4. La punctul 3 am menționat zona Caspică. Sigur, analiștii invitați în studiouri, ocupați cu bolile terminale de care suferă Dictatorul și cu victoriile inexistente ale Ucrainei, nu și-au găsit răgazul să vorbească.

Pe 29 iunie, la Ashgabat are loc Summit-ul Caspic. Prezenți au fost președinții celor 5 state riverane: Kazahstan, Iran, Turkmenistan, Azerbaidjan și Rusia. Liderii s-au concentrat pe comunicațiile de transport din Marea Caspică și au convenit că regiunea ar putea deveni un hub pentru coridoarele Est-Vest și Nord-Sud.

Summitul Caspic a avut loc la doar 5 săptămâni după ce forțele ruse au câștigat controlul orașului-port Mariupol (21 mai) și au dobândit supremația totală a Rusiei asupra Mării Azov și asupra strâmtorii Kerci din estul Crimeei. Strâmtoarea Kerci are un rol strategic în politicile rusești, fiind punctul maritim care leagă Marea Neagră prin Marea Azov de principalele căi navigabile ale Rusiei, inclusiv Don și Volga. Strâmtoarea Kerci asigură tranzitul maritim de la Marea Neagră până la Moscova și Sankt Petersburg, ca să nu mai vorbim de ruta maritimă strategică dintre Marea Caspică (prin Canalul Volga-Don) până la Marea Neagră și Mediterana.

Imaginea de ansamblu: râul Volga leagă și Marea Caspică de Marea Baltică, precum și Ruta Mării Nordului (prin calea navigabilă Volga-Baltică). Este suficient să spunem că Rusia a câștigat controlul asupra unui sistem integrat de căi navigabile, care leagă Marea Neagră și Marea Caspică de Marea Baltică și Ruta Mării Nordului (care este o bandă de navigație lungă de 4800 km care leagă Atlanticul de Oceanul Pacific).

Primul moment esențial a fost în 2014 – ocuparea Crimeei. Al doilea, la începutul Operațiunii Speciale când toată lumea aplauda rezistența Kievului, rușii ocupau Hersonul. Încă din data de 2 martie. Capturarea acestui oraș s-a dovedit extrem de strategică. Dar cine să gândească dincolo de declarațiile Eroului și de fanteziile nițeluș prostești cu gospodine șefe pe borcanul cu murături anti-drone? Capturarea Hersonului la începutul lunii martie a însemnat eșecul planului NATO de a-și extinde prezența militară în bazinul Mării Negre. Astăzi, jocul s-a încheiat practic pentru SUA și NATO, odată ce Rusia a preluat controlul asupra întregului bazin al Mării Azov. Rusia controlează acum de facto accesul Niprului către și dinspre Marea Neagră. Iar Niprul se întâmplă să fie principala cale fluvială pentru legăturile de transport ale Ucrainei către piața mondială.

Controlul strâmtorii Kerci asigură Rusiei un avantaj în ceea ce privește rutele de transport care leagă Europa de Vest și de Est de bazinul Mării Caspice, Kazahstan și China. Iată de ce SUA și-a recalibrat strategia în zona Caucazului și a Asiei Centrale. Acesta este și motivul pentru care Azerbaidjan a devenit punctul de interes. Ursula von der Leyen a mers la Baku și a semnat o înțelegere pentru cooperare energetică, iar la Bruxelles, Charles Michel, președintele Consiliului European, a organizat o întâlnire între președintele Azerbaidjanului Aliyev și prim-ministrul armean Nikol Pashinyan. Luni, Blinken a vorbit cu președintele Azerbaidjanului Aliyev pentru a sublinia oferta în așteptare a Washington-ului „pentru a facilita deschiderea legăturilor regionale de transport și comunicații”.

În concluzie, Azerbaidjanul este curtat de toată lumea. SUA/NATO dorește să înlocuiască prezența Turciei/Rusiei în această zonă vitală pentru marile coridoare de transport. Acesta este jocul și explicația vizitelor la Erevan și Baku. Lupta pentru supremație în zonă nu exclude posibilitatea (probabilitatea) unor negocieri secrete între SUA și Rusia în privința Ucrainei. Promovarea în discursul lui Viktor Orban de la Tușnad a soluției obținerii păcii prin negocieri directe ruso-americane nu este întâmplătoare, ci linia acestor evoluții.

5. Între 24 ianuarie și 1 iulie, volumul asistenței internaționale acordate Ucrainei a depășit 80,7 miliarde de euro. Pentru înțelegerea contextului, PIB-ul Ucrainei era, înainte de război, de 100 mld.

În ciuda acestui ajutor, Ucraina are probleme financiare majore. Oleg Ustenko, consilierul economic al președintelui Ucrainei, a declarat că acum sunt necesare 9 miliarde de dolari pe lună de la sponsorii occidentali pentru a acoperi deficitul bugetar uriaș. Înalți oficiali ucraineni au cerut creditorilor să anuleze datoriile externe ale Ucrainei.

Anul acesta, Ucraina trebuie să plătească aproximativ 60% din veniturile bugetare, sau mai mult de 21 de miliarde de dolari, datoria externă totală a Ucrainei fiind de peste 57 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, nimeni nu se grăbește să anuleze datoriile față de Ucraina, deși acest lucru s-a întâmplat în practica FMI. Reprezentantul FMI, Jerry Rice, se așteaptă ca Ucraina să continue să-și plătească datoriile față de fond (8,6 mld dolari în 2022). Deci vedeți, e minunat să strigi ‘slava’, dar datoriile trebuie plătite.

Companiei ucrainene de gaze Naftogaz i s-a refuzat o amânare a plății datoriilor. Cine a luat decizia? O firmă rusească? Nu, o firma de avocatură londoneză. Astăzi Naftogaz a intrat în incapacitate de plată. În mai 2022, țările UE au promis Ucrainei un ajutor de 9 mld de euro. În iulie, Germania și-a exprimat îndoieli și suma a fost redusă de la 9 mld la 1 mld, iar pe măsură ce criza lovește Europa, ajutorul pentru Ucraina va însemna foarte multe încurajări. Și atât. Mai ales, în lipsa lui Boris Johnson și a lui Mario Draghi. Sigur, există premierul României, dar domnia sa este specializat pe ajutorul refugiaților. Number one suntem!

Un război scump. Cine va continua să îl susțină? Rusia si-a dovedit pragmatismul și rezistența. Occidentul, nu. Putin merge la Teheran, pune piloni puternici noii ordini non-dolarizate (Iran-india-Rusia). Turcia si Arabia Saudită își exprimā dorința de a se alătura BRICS. Acordul de la Odesa permite exportul de cereale rusești în Africa-turneul lui Lavrov este un succes. Discuțiile despre Nord Stream 2 s-au redeschis. Sau de ce credeți că s-a dus Schroder la Moscova? Lumea se schimbă. România, deși feritā de problemele cu energia și dependența de Rusia, se simte solidarā. Avem și noi ‘Zelensky’ noștri. Mai mici, mai urâți, mai puțin belicoși, dar la fel de străini de interesul țării.

De fiecare dată când scriu despre Zelensky găsesc uimitoare capacitatea oamenilor de a admira un astfel de personaj. Găunos, toxic, dar māiastru în a pune o țară la pământ.

Între două poze pentru Vogue a semnat și anularea cetățeniei ucrainene pentru creatorul său, Kolomoiski. Normal, credeați că îl lasă să pice sub incidența legilor de la Kiev. Kolomoiski e cetățean israelian. Când își extrădeazā Israel cetățenii? Niciodată! Tocmai când devenise mai interesant, cu înregistrări vocale ale lui Biden amenințându-l pe Poroshenko pentru niște împrumuturi FMI rulate prin banca lui Kolomoiski.

Jocul e prea mare pentru a fi complet decriptat, dar va asigur că ultima preocupare este independența, suveranitatea și democrația Ucrainei. 

Ana Iordănescu via CristoiuBlog

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Chestii care sar in ochi

Cateva chestii care sar in ochi:

  • reimbolnavirea lui Biden seamana a picior pus in ghips de Stanculescu… Daca lucrurile ies prost cu vizita lui Pelosi in Taiwan se poate spala pe maini-nu am putut impiedica nimic, eram bolnav…
  • cu cateva zile in urma, Blinken incerca disperat sa discute cu Lavrov…nu schimbul de prizonieri era tema arzatoare ci atitudinea Rusiei daca incepe un conflict in jurul Chinei… Blinken a oferit probabil Ucraina rusofona, Lavov o fi zis ca o poate lua si singur… Dupa convorbire lucrurile pareau ca se calmeaza-cu Pelosi enumerand tarile prin care va trece dar sarind Taiwanul-dar planurile se schimba iar mai nou…
  • un nou conflict in China, dupa cel cu rusii de langa noi, poate pune pe butuci economia Europei — dupa energie, sa fie lovita si de absenta marfurilor chinezesti e greu de suportat… desi, e posibil ca energia sa intre intr-un proces de ieftinire acelerata, in anticiparea rezolvarii mai rapide a crizei din Ucraina si a reducerii accelerate a puterii de cumparare in Europa…
  • daca lucrurile nu merg in directia confruntarii imediate in China, binomul Rusia-China iese si mai decis sa coopereze strans iar noi ramanem in periferia lumii occidentale care va fi lovita dupa criza energetica si de una monetara, prin aparitia acclerata a monedei Brics.

Cristian Dogaru

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Mizele războiului

Războiul din Ucraina ne priveşte pe toţi.

Şi nu pentru că este în Ucraina ci pentru că este al treilea război mondial ce, deocamdată, se desfăşoară doar în Ucraina, deşi “ghioceii” războiului se străduiesc să apară şi în Kosovo, Bosnia, Taiwan…

Abia când înţelegem că e vorba de al treilea război mondial, care va reaşeza ordinea mondială, înţelegem şi care sunt mizele sale reale pentru noi.

Iar mizele sunt sufleteşti.

Dacă Vestul va câştiga acest război, lumea va intra într-un coşmar totalitar, cu corectitudine politică, deliruri gender, deliruri ecologiste şi alte nebunii de acest gen. Le “pregustăm”, deja…

Dacă va câştiga Estul, nu o să vină o lume mai bună, dar vom continua să trăim într-o lume cu probleme, complicaţii, râs şi plâns, griji, războaie, crize succesive. Adică o lume nomală.

Nu este o luptă între două ideologii ci este o luptă între globalizarea ideologică a Occidentului şi state normale, cu virtuţile şi păcatele lor, care se opun acestei globalizări.

Nici Rusia, nici China, nu vor să impună modelul lor politic lumii. Nu se vorbeşte despre “putinizarea” sau “chinezificarea” Vestului.

Din contra, se vorbeşte despre suveranitate şi pragmatism în relaţiile internaţionale şi în cele economice.

Putin nu vrea un putin la Bruxelles sau Berlin, ci vrea oameni rezonabili, raţionali, capabili să discute dincolo de propriile blocaje ideologice.

Nici Xi nu vrea să ne vadă în cămăşuţe maoiste ci doar bucurându-ne de chinezăriile sale şi suficient de prosperi ca să cumpărăm noua generaţie Huawei.

În schimb, Vestul vrea toată lumea la fel: distrusă moral, anticreştină ca valori şi mod de viaţă, degenerată intelectual şi disciplinată corect politic.

Şi o spun direct, o spun deschis, nu se ascund după degete.

Tocmai această sinceritate ideologică a Vestului şi non-ideologică a Estului indică că mizele acestui război sunt spirituale şi nu vom avea scuză în faţa lui Dumnezeu pentru opţiunile noastre.

Desigur, excludem aici pe sărmanii cu duhul care chiar cred în propaganda zelenskiană…

Iată, sunt două opţiuni: normalitatea, cu toate imperfecţiunile sale, sau totalitarismul ideologic globalist…

Eu am ales.

Bogdan Duca

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Adevărul care doare

România s-a chinuit timp de 30 de ani cu reforme. Ucraina a reușit în 24 de ore.

Înainte să atace Putin, Ucraina era cea mai coruptă țară din Europa, cu un indice de democrație sub Ecuador și Zimbabwe. Era plină de oligarhi și de firme căpușă care spălau miliarde în Vest. Avea un parlament cumpărat integral și un președinte incapabil să-și controleze serviciile secrete, armata sau grupările naziste. Zelensky era obligat să integreze mafiile și grupările paramilitare ca să poată stabiliza viața politică a Ucrainei. O țară cu viitor ciuntit, care se destrămase într-o furtună etnică și socială, în plină derusificare violentă și deromânizare. Ucraina era un coșmar administrativ în care ura etnică era încurajată de stat, de presa aservită și de sistemul educațional. O economie colapsată complet în care guvernul exporta avere și importa armament, în care companiile străine exploatau resursele naturale, iar ucrainenii își importau propria energie.

Etniile erau persecutate, limbile lor erau scoase din instituții, iar copiii erau mutilați ideologic în tabere ultranaționaliste finanțate din Vest. În încercările disperate de recucerire a Donbasului mureau 30 de mii de civili. Aproape 500 de mii se refugiau intern. Un milion se refugiau internațional, predominant în Rusia. Armata ucraineană folosea bombe cu fragmentație, gaze de luptă și expediții punitive în care mutilau localnici pentru obrăznicia Moscovei. OSCE și Amnesty International raportau frecvent crimele de război, epurările etnice și tortura comisă de armata ucraineană. Oficialii ruși făceau parada televiziunilor rusești cu gropile comune descoperite și cu satele distruse peste noapte. Jurnaliștii de opoziție erau arestați și persecutați, comunitatea LGBT nu putea ieși pe stradă decât încercuită de poliție, iar activiștii pentru drepturi erau atacați și disciplinați cu parul.

În 24 de ore de la invazie Ucraina devenea simbolul democrației. Președintele ei devenea erou pe plan internațional, liderul integru la care visam cu toții. Devenea brusc un adevărat martir pe catafalcul democrației. Armata ucraineană era zugrăvită în toată presa drept forța pură și curajoasă care apără valorile europene de inamicul sovietic. Extremismul era normalizat peste noapte, iar tortura etnicilor devenea justificată prin faptul că rușii sunt ruși și o merită din plin. Toate crimele erau băgate sub preș, Azov, S14, Centuria și Sector Dreapta dispăreau din toate feed-urile, iar corupția se evapora în neant. Administrația de la Kiev nu mai era alcătuită din mafioți și racheți care supraviețuiseră schimbând alianțele de la Est la Vest. Devenea administrația eclectică de Instagram. Eroina de news feed – curată, patriotică și dornică să-și apere patria cum o făcuse și până atunci. Toți infractorii și torționarii erau spălați în presa occidentală și deveneau apărătorii valorilor europene.

Se pare că Vladimir Putin este cel mai mare reformator din istorie. Nu numai că a reușit să elimine pandemia, dar a transformat Ucraina peste noapte într-un tărâm magic, în etalonul de democrație în care ne-am fi dorit să trăim cu toții dacă nu invadau rușii. Cel puțin așa am înțeles de la toată presa din Vest. Evident că, ce scriu eu aici, este doar o formă de putinism apărută pe parcursul acestor ani în Freedom House, LA Times, Washington Post, The Economist, New York Times, Reuters, The Guardian, Vice, OSCE, UNICEF și Amnesty International.

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Rambo, frate!

Cum era de așteptat, după ce Boris Johnson a demisionat, și-a găsit repede o ocupație demnă de statutul său de ”fost premier”: propagandist de război și trainer pentru trupele ucrainene.

”Săptămâna aceasta am vizitat trupele ucrainene care sunt antrenate de forțele armate britanice în North Yorkshire. Regatul Unit s-a angajat să facă tot ce poate pentru a ajuta Ucraina să continue să respingă agresiunea rusă”, a scris Boris pe Twitter, unde a atașat și filmulețul de la ”antrenamente” (vezi video în postarea de mai jos).

Cu siguranță englezii exultă. Tropăie de nerăbdare să se ducă voluntari pe front. Să fie și ei ca Boris, să arunce grenade, să tragă cu mitraliera, să omoare ruși. Și asta în timp ce familia rămasă acasă mai face un credit, până se întoarce eroul cu buzunarele pline sau între patru scânduri.

Suportul englezilor de rând, atât cât există, pentru ”cauza” ucrainenilor, are doar o singură explicație: propaganda agresivă din mass-media. Marea Britanie e prea departe de front pentru a avea mici emoții. Iar justificarea ”Apărăm ordinea mondială liberală” sună prea vag în urechile publicului. De fapt, sună ca dracu’.

Oamenii vor doar să traiască mai bine. Și să nu tremure de teama războiului nuclear, declanșat chiar și accidental (sau provocat de inși aflați cu spatele la zid), în timp ce liderii-circari se dau în stambă făcând-o pe-a Rambo. Englezilor nu le pasă de ”hegemonia americană”, de ”multipolarism” sau de alte sintagme folosite îndeobște de politicieni.

S-au săturat, însă, de pandemiile puse cu mâna de gașca lui Schwab. S-au săturat și de politicienii-marionetă, aflați la cheremul filantropilor din Big Pharma, dar care se pricep foarte bine și la încălzirea globală sau la războaie duse prin intermediari.

A spune că nu te afli în conflict direct cu Rusia când te lauzi pe Twitter cu astfel de filmulețe este ca și cum ai pretinde că ai fi virgin după 20 de ani de căsnicie. Este ridicol. Cu siguranță frontul din Ucraina (în special partea de vest, mai puțin lovită) colcăie de soldați și ofițeri NATO. Inclusiv din România.

Din păcate, politicienii noștri globaliști nu au căzut chiar pe treapta cea mai de jos a ridicolului. Mai urmează să-l vedem și pe Joe Biden într-un filmuleț propagandistic, trâgând cu mitraliera de pe bicicletă și aruncând grenade din galopul calului, în timp ce citește de pe prompter.

”Sfârșitul antrenamentului. Repetă aruncarea grenadei”.

Adrian Onciu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Indisciplinații

Ungaria, ”rebelul” UE în raport cu Rusia, își permite să pună interesul primordial al propriilor cetățeni înaintea intereselor obscure dictate de marioneta Ursula von der Leyen.

Ministrul de externe Peter Szijjarto s-a dus la Moscova să ceară mai mult gaz. Și asta în condițiile în care UE a impus al 7-lea val de sancțiuni și a anunțat o reducere cu 15% a consumului, ”în mod voluntar”. Ca să trecem cu bine peste iarnă.

Gestul probabil că i-a scos din sărite pe funcționarii de la Bruxelles. Însă este unul cât se poate de firesc, după ce trompeta Casei Albe (aka Ursula) a făcut tot posibilul să taie fondurile PNRR pentru Ungaria și să aplice sancțiuni drastice, pe motiv de ”neaplicare a legislației comunitare în materie de protecție a minorităților sexuale”. Legea promovată de Viktor Orban se referă la protecția minorilor față de propaganda LGBT, însă cine mai are timp să explice acest ”amănunt”?

Buna colaborare dintre Ungaria și Rusia (”relația strategică” pomenită de Lavrov) a reușit să-l scoată din pepeni până și pe Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, invitat la Gigi24. ”Sunt foarte curios care este reacția Bruxelles-ului în fața gestului Ungariei. Nu vă supărați, e mult prea mult. O spun și mă uit în cameră: așa ceva e mult prea mult! (…) Nu mă interesează că n-ai avut altă soluție, eu nu sunt pus în situația ta, eu sunt pus în situația de a mă judeca pe mine”, a afirmat Diaconescu.

Bineînțeles, politicianul român se teme că și alte țări ”o să iasă din rând”. Și riscă să fie puse la îndoială înseși principiile ce stau la baza construcției europene: ”Că nu a ieșit numai Ungaria din rând. A ieșit Spania din rând, iese Italia din rând, Grecia. Și vor face aranjamente sfidând practic logica de funcționare, aia profundă, a Uniunii Europene”.

Cristian Diaconescu se întreabă, candid, de ce nu vine Uniunea Europeană să exploateze gazul din Marea Neagră, apropo de solidaritate. Să-l scoată mai repede și să beneficiem cu toții. România un pic mai mult, că-i proprietară.

Răspunsul e simplu, domnu’ Diaconescu. Piața de energie din Europa nu este dedicată României. Nici măcar pe termen scurt, până la epuizarea rezervelor din Marea Neagră. Aici și-au făcut loc miliardarii din preajma lui Joe Biden. Așa că lăsați demagogia deoparte și spuneți-le oamenilor adevărul: nu marionetele de la Bruxelles au ultimul cuvânt în Europa, ci fix Casa Albă și Deep State-ul american.

Așa că decizia Ungariei de a continua bunele relații cu Rusia pare a fi unica soluție. Și cea mai înțeleaptă, pentru a nu risca să-și sacrifice cetățenii de dragul unor psihopați de peste ocean.

Adrian Onciu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Un zbor misterios

Un avion ucrainean care căra armament din Serbia în Bangladesh s-a prăbuşit lângă Kavala(la Elefteroupuli), adică aproape în grădina mea :). Ca să înţelegeţi mai bine, pe-aici nu se petrece mai nimic. În afara imbecilismului autorităţilor, talk show-urile sunt populate exact ca-n ţară cu tot felul de comentaci de profesie care se ceartă pe absolut orice temă. În aceste condiţii, orice eveniment care se petrece e pâine pentru semi-jurnaliştii care populează presa elenă. Şi, cu toate acestea, nu se zice mai nimic. Mă rog, sunt reportaje, dar cam slăbuţe. Că s-a neutralizat zona, că nu se permite accesul publicului, că s-ar fi găsit cutia neagră s.a.m.d.

Avionul a raportat iniţial că vrea să se întoarcă în Serbia din cauza unor probleme tehnice. Manevra de întoarcere s-a făcut undeva lângă Athos(vezi imaginea). După aceea a raportat probleme la un motor(nr. 4) şi a solicitat o aterizare de urgenţă. Grecii i-au dirijat către Kavala, însă avionul a căzut înainte de a putea ateriza controlat, rezultând o explozie similară unei ciuperci nucleare. Cel puţin aşa spun cei care-au văzut explozia. Nu-i greu de imaginat ce s-a întâmplat acolo în condiţiile în care avionul era plin cu muniţie. Mai mult, pe o suprafaţă întinsă s-a răspândit un praf alb de origine necunoscută.

Cam acestea sunt datele problemei. Clar? Nu, nu-i deloc clar. Întrebarea care-mi vine instantaneu în minte este ce naiba căuta un cargo ucrainean să transporte arme produse în Serbia? Pentru cei care nu au habar de comerţul cu arme poate părea o bagatelă, la urma urmei şi armele sunt tot nişte mărfuri, nu-i aşa? Ei bine, nu! Pentru a transporta arme, ai nevoie de o anumită certificare atât din partea statului sursă, cât şi din partea destinatarului. Această certificare nu e o hârtie simplă. În primul rând trebuie să fii verificat de securiştii statului sursă, care trebuie să se asigure că poţi păstra secretul transportului. Mai mult, echipajul este verificat deoarece nu vrei ca pe perioada zborului să se umble în bulendrele pe care le transporţi. Ceva similar e şi la destinaţie. Ăia trebuie să se asigure că totul e confidenţial. De aceea, de cele mai multe ori, transportul de arme îl faci ori cu contractori locali, ori – în cazuri mai rare -cu unii ai statului destinaţie.

OK, totul e limpede însă nimeni nu-şi pune problema ce naiba caută un cargo ucrainean în toată afacerea asta? De fapt, fix aici e problema. Pentru sârbi, ucrainenii sunt practic duşmani. Asta deoarece Serbia este partenerul ruşilor. Ca să înţelegeţi mai bine situaţia vă întreb dacă v-aţi putea imagina un cargo rusesc transporând arme româneşti către Polonia. Sau invers. Evident că nu, e un nonsens. Aşa că transportul către Bangladesh este cusut cu aţă albă. 

Însă întrebarea esenţială este cu totul alta: ce anume a transportat aeronava ucrainenă înainte de acest transport??? Aici e punctul nevralgic asupra căruia ar trebui să meditaţi. Personal am o bănuială cât se poate de rezonabilă. De fapt, nu zborul Nis-Amman-Riad-Dhaka este cel interesant, ci zborurile anterioare. De altfel asta se vede din faptul că în tot traseul prezentat autorităţilor greceşti ceva este extrem de neclar: de ce avea avionul nevoie de cele două escale intermediare? Nu-i logic! Autonomia unui Antonov 12 este de 5700 km. A face două escale la o distanţă de 1300 km una de cealaltă este cel puţin ciudată. Asta dacă nu ar fi trebuit să lase niscaiva „marfă” pe-acolo. Logic ar fi fost ca Antonovul să facă o singură escală la Riad. 

Aşadar, totul e destul de dubios. Părerea mea este că zborul acesta este doar o acoperire a ceea ce ucrainenii au transportat înainte. Dar care-au fost zborurile anterioare? Ei, aici e ceva dubios. Pe 14 execută un transport Marseille-Kiev, urmat, în aceeaşi zi, de unul Kiev-Paris şi-apoi imediat de unul Paris-Sarajevo. De la Sarajevo merge la Belgrad şi în aceeaşi zi ajunge la Ankara. De la Ankara ajunge la Nis, locul de unde va porni în ultima sa expediţie.

OK, întrebarea e ce anume puteau transporta ei de-acolo pe direcţia „frântă” Kiev-Belgrad? Părerea mea e că arme? Ce fel de arme? Probabil arme donate de Occident de care ar fi interesaţi „partenerii” ruşi. Sună ciudat, nu? O să vă întreb însă altceva: de ce credeţi că ar lăsa oficialii de la Kiev asemenea arme pe mâna soldaţilor lor? Aceştia, după cum s-a văzut, le vând ruşilor aproape pe gratis. Nu le trebuie decât bani graşi de buznar şi o ieşire ca „refugiat ucrainean” prin ţările baltice sau prin cele nordice. Iar ruşii fix asta le dau. Aşadar, de ce-ai da pe gratis răcanilor când tu, acoperit de securiştii tăi, poţi face afaceri la nivel mare cu ruşii prin proxy-ul sârbesc? 

Asta, dacă vreţi, este noul circuit al armelor în natură. Vestul e pe cale să prăbuşească lumea pentru „a salva” Ucraina, iar oficialii de-acolo, ştiind ce urmează, îşi văd de bunăstarea lor. Altfel cum naiba să-şi cazeze soţiile sau gagicile la hoteluri de lux pe perioade nelimitate?

Update:

* Praful alb nu este mortar sau ghips aşa cum au informat autorităţile, ci fosfor alb care, oxidat de atmosferă, se transformă în pentoxid de fosfor, care este … un praf alb!  

Dan Diaconu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry