Arhive etichete: China

Nici SUA nu vinde democrație, dar nici China libertate globală

1. Indiscutabil, știrea zile de ieri a fost despre Nancy Pelosi și vizita ei în Taiwan. Ironie, când Zelensky comunica lumii povești bombastice, discursul lui era preluat și disecat la nivel global, ieri, vedetă fiind aeronava în care se afla d-na Pelosi, declarația lui a trecut neobservată.

Dar ce a declarat atât de important? Despre Donbas: „Acolo este pur și simplu un iad. Nici măcar nu poate fi descris în cuvinte”. De asemenea, Zelensky recunoaște că, în ciuda armelor trimise de americani, forțele ucrainene nu au reușit să elimine superioritatea rușilor. Cu alte cuvinte, Rusia câștigă.

Deși victoria o contabilizează Rusia, pierderea este împărțită între Ucraina ( pierderi umane și teritoriale importante, economie în colaps, datorii, distrugere) și aliații săi. Cea mai importantă pierdere la nivelul imaginii o încasează, desigur, SUA, cea mai implicată dintre toți aliații occidentali. După retragerea pripită din Afganistan, percepută ca o înfrângere pentru un hegemon, forțat să plece în grabă și să-și abandoneze echipamentul militar, victoria Rusiei în Ucraina reprezintă pentru Washington o catastrofă, rezultatul strategiei falimentare a administrației Biden.

În disperată nevoie de restaurare a imaginii de forță și putere, Washington pune la cale o acțiune riscantă – vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. În ciuda avertizărilor părții chineze și a discuției lui Xi cu Joe Biden? Nu! Mai degrabă, DATORITĂ poziționării clare a Beijing în privința acestei vizite. Reușind să treacă peste linia roșie impusă de China fără ca aceasta să facă un gest agresiv (nu a doborât avionul, nu a atacat Taiwanul), China a părut slabă, iar SUA un adevărat hegemon căruia nimeni nu-i impune limite. Dacă a doua țară din lume nu se poate opune Americii, ce șanse are o țară mică? E un joc de imagine.

O armată de ‘analiști’ a avut sarcina să dea acestui zbor valențe apocaliptice și să prezinte China ca pe un stat slab, fricos, incapabil să contracareze SUA. Asemănător, analiștii au hotărât că Putin va captura Kievul în trei zile. După cele trei zile, Kievul nefiind sub administrație rusă, au decretat că armata rusă este o adunătură de neghiobi și incapabili. Paralel cu realitatea.

În sprijinul ipotezei că SUA avea nevoie disperată de mutarea atenției de la dezastrul din Ucraina, dar și de un succes de imagine, vine și informația eliminării liderului Al Qaeda, Ayman Al-Zawahiri, aflat în balconul vilei sale din Kabul. America is back again! Apară lumea de teroriști și salvează democrația pe unde o găsește, prin Taiwan, prin Kosovo și în alte locuri fierbinți! Plătitorii de taxe din America nu trebuie să se preocupe de miliardele rulate prin Ucraina în buzunarele lacome ale complexului militar, nici de inflație, nici de politicile publice dezastruoase. Dacă PR-ul ar ține de foame… Dar nu ține, iar gesturile de imagine, deși importante, au nevoie să fie dublate de strategie și acțiuni reale.

2. Deși precipitată de înfrângerea previzibilă a Ucrainei, mutarea interesului spre Asia este firească. Acolo este China, acolo se joacă supremația lumii, acolo sunt căile maritime cele mai importante, acolo este viitorul. Capcana lui Tucidide: când o putere emergentă amenință supremația puterii conducătoare, rezultatul cel mai probabil este unul violent. Atena si Sparta, exemplul cel mai folosit. Războiul (confruntarea), deși poate nedorit de niciuna din părți, este aproape inevitabil. Acesta este ciclul istoriei.

Vizita oficialului american nu a rămas fără consecințe, unele serioase în opinia mea.

– a justificat pentru partea chineză desfășurarea unor exerciții militare (cu foc viu) în 6 zone maritime și aeriene în jurul Taiwanului. Dacă le iniția fără provocarea acestei vizite, opinia internațională ar fi reacționat și China risca sancțiuni. Profitând de situație, China a mutat echipament militar aproape de Taiwan.

– China impune Taiwanului sancțiuni economice: interzice importul de citrice din Taiwan și exportul de nisip. Amuzant? Nu prea! Fructele proaspete reprezintă cea mai mare categorie de export pentru Taiwan în spaţiul agricol. Ţara exportă cantităţi mari de ananas proaspăt, mere cu zahăr, citrice, mango, mere ceară, pomelo, ponkan, struguri, banane şi grapefruit. China cumpără peste 80% din toate fructele exportate. Nisipul este esențial pentru producerea de semiconductori. Taiwan este cel mai mare producător de cipuri electronice, care sunt furnizate în aproape toate industriile, de la telefoane la laptopuri, ceasuri la console de jocuri, echipamente industriale la automobile şi avioane de pasageri şi aeronave de luptă. TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company) este cea mai mare turnătorie din lume şi deţine aproximativ 65% din producţia globală de cipuri.

coincidență, acum câteva zile, la Washington s-a votat legea privind stimularea producției de cipuri în America, proiect ce prevede peste 52 de miliarde de dolari pentru companiile americane care produc cipuri de computer, precum și alte miliarde de credite fiscale pentru a încuraja investițiile în fabricarea de cipuri. De asemenea, oferă zeci de miliarde de dolari pentru a finanța cercetarea științifică și pentru a stimula inovarea și dezvoltarea altor tehnologii din SUA. TSMC a promis că ca reloca o parte a producției sale de cipuri în SUA, urmând să deschidă 6 fabrici. Promisiunea este mai veche, neonorată încă din cauza costurilor de construcție și de producție. Iată că vizita lui Nancy Pelosi și accentuarea tensiunilor cu China au reușit să forțeze mâna companiei din Taiwan. Singura „mică” problemă – construcția unei astfel de fabrici durează 4 ani.

creșterea activității militare în zona strâmtorii Taiwan afectează lanțurile de distribuție și comerț. O treime din transportul maritim mondial trece prin Marea Chinei de Sud, peste 3 trilioane de dolari pe an. Cine controlează Marea Chinei de Sud, controlează Asia. Taiwan este un premiu pe care nici SUA, nici China nu își permit să-l piardă.

vizita lui Nancy Pelosi a fost și un mod de a testa reacția Chinei. O operație fără anestezie. Și înainte, dar și după finalul vizitei, Washington-ul, prin declarații oficiale, a spus răspicat că nu susține independența Taiwanului, accentuându-se pe diverse canale că decizia vizitei a fost una personală… Vi se pare octogenara o fiară imposibil de domolit, chiar și de intervenția Președintelui? SUA nu este dispusă (nu acum) la o confruntare cu China, iar răspunsul Chinei este în aceeași notă. Războiul economic va continua însă și ne va costa pe toți. Ce-i drept, mai puțin decât un război mondial, eventual și nuclear.

3. Paranteză. Surpriza neplăcută o reprezintă propaganda. Și de-o parte, dar și de cealaltă. Analizele nu au finețe, nu permit dubiul, neapărat trebuie să fie aliniate. Alb si negru. Studiu de caz: Taiwanul. Am citit rânduri frumos ticluite despre democrația minunată din Taiwan, despre independența țării. Nu recunoști că Taiwanul este o țară independentă, fără nicio legătură cu China? Ești un putinist, un conspiraționist, un troglodit.

E un caz splendid în care propagandiștii, din exces de zel și lipsă de lectură, exced linia oficială: America însăși NU a recunoscut independența Taiwanului. Inițial au recunoscut-o, după care au renunțat la recunoaștere în 1979. De ce? Pentru că era nevoie de China împotriva URSS-ului. Simplu. În cealaltă parte a Rubiconului propagandistic, sătui de NATO/EU/Imperiul american și globalismul care bântuie liderii occidentali, China este prezentată ca o speranță în lupta cu Davos-ul.

China? Țara care a fost modelul pentru lockdownul occidental? Țara cu credite sociale? Ce reproșăm WEF? Creditul social, ID ul digital, controlul. Și, totuși, China este văzută ca lumina de la capătul tunelului, țara care va învinge globalismul? Există foarte puține analize flexibile, interesate de decriptarea acestor crize și războaie, într-o mare de copişti, difuzoare pentru idei fabricate de alții. Nici SUA nu vinde democrație, dar nici China libertate globală. De unde ideea trăsnită că modelul chinezesc este nealiniat cu cel propus de WEF? Am închis paranteza.

4. Capcana lui Tucidide. China este, într-adevăr, puterea emergentă, singura capabilă să conteste hegemonul american. Acesta, deși în declin, rămâne cel mai puternic stat din lume. Pentru cât timp, acestea este întrebarea.

Dolarul, arma sa secretă, apărată de cea mai mare armată a lumii, își pierde treptat supremația. SUA și petrodolarul nu mai sunt singurii la butoanele comerțului cu petrol. Fisurile nu sunt mari, dar există, se vede rubla prin ele. Aventura ucraineană a Washington-ului a fost o mutare proastă.

Cei care cred că SUA sunt învinse în acest moment ar trebui să examineze situația țărilor europene. Ale cui comenzi au transformat Europa într-un continent irelevant? Declinul nu este sinonim cu finalul. Romei i-au trebuit 300 de ani până să fie jefuită și învinsă, imperiul otoman a murit lent și urât, iar prin Balcani îi mai simți încă mirosul, iar altor imperii numai milioanele de morți din două războaie mondiale le-au putut scrie necrologul.

Iată de ce cred că intrăm în cea mai periculoasă etapă a existenței imperiului american. Imperiile mor greu și sângeros. În acest moment, nici măcar China nu este suficient de puternică pentru a provoca frontal SUA.

Să nu uităm în analiză că principalul partener comercial al Chinei este SUA. Fără construcția unei alternative, să-ți provoci principalul partener comercial echivalează cu o sinucidere. Seppuku este un cuvânt japonez, nu chinezesc… La ce asistăm noi? La pregătirile acestei confruntări.

Întâi a fost globalizarea în vârful căreia a stat America, extrăgând bogăție și putere. Globalizarea a creat, inevitabil, China, fabrica lumii. Am uitat de pandemie… Cu fabrica închisă, Planeta nu a putut produce nimic, nici măcar măști. 90% din antibioticele consumate global se produc în China. Iată ce ar însemna un război între China și SUA acum. Blocaj total.

China s-a făcut mare și a inventat Noul Drum al Mătăsii, adică si-a inventat propriul proiect de globalizare, fără America. Un proiect win-win, pentru China, dar și pentru țările pe unde șerpuiește acest Nou Drum al Mătăsii. O alternativă pentru statele mici, care astfel au reușit să obțină astfel împrumuturi și să dezvolte proiecte de infrastructură, fără condițiile FMI și Banca Mondială, în fapt două unelte ale SUA pentru a accesa/monopoliza resursele naturale și bogățiile altor (majorității) țări.

Strategia de răspuns a SUA a fost o strategie a haosului, lose-lose. Sub pretextul democratizării, se prezenta militar în diverse puncte ale globului. În mod uzual, în cele care dețineau resurse, petrol, poziții strategice. Sau intervenea în politica internă prin susținerea unui candidat/partid/facțiuni care urma să-i fie fidel/ă. Dacă era nevoie, inventa un dușman intern sau extern. În situația în care toate acestea eșuau, produceau haos astfel încât nimeni să nu poată controla zona/tara respectivă, ca de exemplu în Libia transformată dintr-o țară bogată în țara nimănui.

În privința Rusiei, metoda a funcționat până când KGB-ul s-a trezit și l-a produs pe Putin. SUA a schimbat strategia: a încercat să domine sau să sădească focare la granița Rusiei sau sfera de influență Georgia, Belarus, Kazahstan. Identic, în jurul Chinei. Acesta a fost punctul de pornire al acestui proiect. Inevitabilul s-a produs – China și Rusia au pus alături BRI (Belt and Road Initiative) și forța militară a Rusiei. Au apărut BRICS-ul, Organizația de la Shanghai și alte organisme de Cooperare regională.

Nici SUA nu a ezitat – au apărut QUAD, AUKUS, extinderea NATO. Lupta este pentru resurse și pentru controlul rutelor de transport. E ceva nou sub soare? Venețienii și genovezii au trăit apogeul în epoca în care dominau rutele de navigație, Spania și Portugalia au cunoscut bogăția când au stăpânit oceanele și comerțul maritim, imperiul britanic a dispărut când a cedat rutele maritime Americii. E ciclul istoriei. Dar să nu ne grăbim spre înmormântarea imperiului american – cât timp controlează rutele maritime, controlează lumea. Procesul de deposedare al supremației este lung. Inevitabil, dar lung.

5. Un fapt interesant. Afganistan, țară importantă pentru BRI, prezență militară a SUA timp de 20 de ani. Acum două zile, liderul Al Qaeda este eliminat în Kabul, Afganistan. Ayman Al-Zawahiri era un lider puternic contestat din interior. Ce se întâmplă când liderul unei astfel de grupări teroriste este ucis? De obicei, apare altul mai agresiv și mai sângeros. Instabil, cu o rețea teroristă în dezvoltare, nu știu dacă Afganistan va face carieră pe Noul Drum al Mătăsii.

Luni, tulburări în Kosovo. De fapt și Bosnia are probleme. Croația dorește să se despartă de musulmani. În concluzie, Balcanii de Vest, regiune importantă din Noul Drum al Mătăsii, redevin o zonă instabilă. Azerbaidjan, tulburări la granița cu Armenia. Un șir lung de focare. De obicei, în zone cu resurse sau conectate la coridoare de transport. Există puteri bune sau rele? Nu cred.  Exista interese, cooperare, avantaje, țări mici, țări mari, lideri abili, lideri slabi.

6. Luni s-au scos armele la granița Kosovo/Serbia. Ieri, s-au pus bazele unei „frumoase” confruntări între China și SUA, prin proxy-ul Taiwan. În timp ce scriu, primesc notificări despre schimburi de focuri la granița Azerbaidjan/Armenia, în regiunea Nagorno-Karabakh. Neconfirmat, se pare că Iranul mută trupe la granița cu Azerbaidjanul.

Pe 5 august urmează să se întâlnească Erdogan și Putin, la Soci. Sigur, ei s-au întâlnit și la Teheran, au avut discuții fructuoase, acordul privind deschiderea transporturilor de grâne a devenit funcțional, nu-i așa? Singurul aspect divergent – Siria. În perspectiva întâlnirii de la Soci, agitația din Azerbaidjan poate fi o formă de presiune din partea lui Erdogan pentru a obține concesii din partea lui Putin în dosarul sirian. Sau poate trebuie să găsim explicații în acordul semnat de Azerbaidjan cu UE, în încercarea de înlocuire a gazului rusesc, iar acesta este răspunsul Rusiei. După vizita la Erevan, Naryshkin, șeful SVR, a plecat la Baku. Ce știm noi? Nu știm unde este adevărul, dar cu siguranță nu îl aflăm în delirurile propagandei.

Conducta Trans Anatolian Pipeline (TANAP) pornește din zăcământul Shah Deniz din Azerbaidjan, trece prin Georgia și Turcia și se unește la granița grecească cu conducta TAP, care transportă gaze naturale azere în Europa prin Albania și Italia. Balcanii de Vest (Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Croația) sunt interesați să conecteze la TAP conducta Ionian Adriatic Pipeline (IAP), care este în construcție. Conexiunea ar urma să fie realizată la granița cu Albania. De menționat că Balcanii de Vest sunt complet dependenți de gazul rusesc, motiv pentru care țările din regiune caută o nouă rută de aprovizionare. Coridorul Sudic, legătură între Marea Caspică și Europa, fără Rusia. Credeți că la Moscova se joacă resemnarea? Drept urmare, când analizăm conflicte de graniță, dezghețarea unor pricini vechi, vizite ciudate, întotdeauna trebuie luat în discuție factorul economic, nevăzut.

Înainte de războiul din Ucraina, ruta rusească era principala cale pentru comerțul terestru dintre China și UE, parte vitală a BRI. Războiul din Ucraina și sancțiunile occidentale impuse Rusiei su determinat China să caute alternative. Principala alternativă este rețeaua de aproximativ 6.500 de kilometri de drumuri, căi ferate și porturi care se întinde prin Kazahstan, Marea Caspică, Azerbaidjan, Georgia, Turcia și Europa cunoscută sub numele de Ruta Internațională de Transport Transcaspică (TITR) sau Coridorul de Mijloc. Din nou Azerbaidjan, dar și Kazahstan.

Declarațiile fluctuante ale președintelui Kazahstan, Tokayev, în contradicție cu cele ale Kremlinului își găsesc explicația mai ușor dacă privim rețeaua de conducte și coridoare de transport. Nu e vorbă, și replica rusească a fost clară! Pe 4 iulie, Tokayev a avut o convorbire telefonică cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în care primul s-a declarat gata să sprijine Uniunea Europeană să depăşească actuala penurie de energie. A doua zi, un tribunal districtual din oraşul-port Novorossisk, din Rusia, a ordonat închiderea terminalului prin care curge spre Europa majoritatea petrolului kazah, pentru 30 de zile. Caspian Pipeline Consortium (CPC) este consorțiul care operează conducta caspică ce aduce petrol din Kazahstan la Marea Neagră și are ca acționari și marile companii americane Chevron și Exxon. Ulterior, suspendarea funcționării conductei a fost revocată. O întrebare. Credeți că aceste companii americane au sunat la Washington ? Sau la Tokayev? Să lăsăm întrebările naive pentru propagandiștii de ambele părți…

În timp ce subiectul piesei îl reprezenta mobilitatea mâinii drepte a lui Putin, Dictatorul avea planuri privind altă rută comercială – Coridorul internațional de transport nord-sud (INSTC) – o rețea de 7 200 de kilometri de căi ferate, autostrăzi și rute maritime care leagă Rusia și India prin Iran. În iunie, Iranul a anunțat primul tranzit pilot de mărfuri din Rusia către India folosind INSTC, prin portul Bandar Abbas din Strâmtoarea Ormuz.

De atunci, cele două containere de lemn laminat au fost urmate de expedierea a cel puțin alte 39 de containere care se îndreptau din Rusia către portul indian Nhava Sheva din Marea Arabiei, în luna iulie. Până în 2030, se preconizează că INSTC va avea capacitatea de a transporta până la aproape 25 de milioane de tone de marfă în fiecare an – 75 % din traficul total de containere între Eurasia, Asia de Sud și Golf. Pe termen lung, INSTC ar fi o alternativă la Canalul Suez, Marea Mediterana şi Bosfor, dar și la BRI în regiune, China și India nefiind cei mai buni parteneri.

Ce putem face? În primul rând, să nu devenim captivi propagandei și să încercăm să privim dincolo de stereotipuri. Lumea este un formată dintr-o rețea densă de interese, conducte, coridoare și bani. O pânză de păianjen, iar noi, mici musculițe prinse în țesătură. Hai să nu ne mințim că o pânză e mai frumoasă decât alta și să căutăm soluții să nu atârnăm sinucigaș în vreun ochi de mare putere, strigând imbecil ‘slava‘ sau lăudând democrația chineză care ne-a salvat de sclavia americană. Noi, ca țară, dar și individual. E bine să fim vigilenți la trolii Kremlinului, dar vaccinurile nu au fost impuse de la Moscova, ci de la Bruxelles. Putin s-ar putea gândi să invadeze Europa, dar de confiscarea fermelor în Olanda nu se ocupă el, ci guvernul olandez. Basarabia ne-a fost luată de URSS-ul cel ticălos, dar guvernul de la Kiev a dispus înlăturarea statuii lui Alexandru cel Bun, iar „Basarabia este Ucraina” se alintă în vânt la Odesa, nu la Sankt Petersburg. Pe de altă parte, ticăloșia cu green pass-ul a venit de la Bruxelles, via OMS, dar nici nu poți ignora rolul Chinei în propagarea metodei. Șocant, pare o înțelegere între ei în detrimentul musculițelor. Neînțelegerile ulterioare au legătură cu împărțirea prăzii, nu cu noi.

Ana Iordănescu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Chestii care sar in ochi

Cateva chestii care sar in ochi:

  • reimbolnavirea lui Biden seamana a picior pus in ghips de Stanculescu… Daca lucrurile ies prost cu vizita lui Pelosi in Taiwan se poate spala pe maini-nu am putut impiedica nimic, eram bolnav…
  • cu cateva zile in urma, Blinken incerca disperat sa discute cu Lavrov…nu schimbul de prizonieri era tema arzatoare ci atitudinea Rusiei daca incepe un conflict in jurul Chinei… Blinken a oferit probabil Ucraina rusofona, Lavov o fi zis ca o poate lua si singur… Dupa convorbire lucrurile pareau ca se calmeaza-cu Pelosi enumerand tarile prin care va trece dar sarind Taiwanul-dar planurile se schimba iar mai nou…
  • un nou conflict in China, dupa cel cu rusii de langa noi, poate pune pe butuci economia Europei — dupa energie, sa fie lovita si de absenta marfurilor chinezesti e greu de suportat… desi, e posibil ca energia sa intre intr-un proces de ieftinire acelerata, in anticiparea rezolvarii mai rapide a crizei din Ucraina si a reducerii accelerate a puterii de cumparare in Europa…
  • daca lucrurile nu merg in directia confruntarii imediate in China, binomul Rusia-China iese si mai decis sa coopereze strans iar noi ramanem in periferia lumii occidentale care va fi lovita dupa criza energetica si de una monetara, prin aparitia acclerata a monedei Brics.

Cristian Dogaru

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

De la geopolitică la tehnologie

Există un domeniu în care Rusia a fost prinsă efectiv descoperită de sancţiuni. Şi, din acest motiv, e efectiv cu fundul în baltă. Din actualul conflict puteţi fi siguri că ruşii nu vor suferi de foame sau de frig. De asemenea, nu vor avea probleme majore de logistică sau de funcţionalitate a infrastructurii. Şi nici nu vor rămâne fără arme sau muniţie, aşa cum prevedeau generălaşii de doi bani ai SUA. Şi-atunci? E vorba de domeniul tehnologiilor înalte.

Stând de vorbă cu diverşi amici de-acolo, am realizat impactul loviturii aplicate Rusiei şi vă pot spune că acesta este teribil. Mai mult, ţara este prinsă de o lipsă de direcţie deoarece, pe de o parte se duce o luptă disperată pentru achiziţionarea de tehnologie înaltă prin importuri gri, iar pe de altă parte se caută o soluţie tranziţie tehnologică rapidă către o soluţie independentă.

Dacă din punct de vedere software tranziţia funcţionează bine, găsindu-se alternative pe plan local, din punct de vedere hardware e jale. Cu toate că ruşii s-au pregătit în tot acest timp, au făcut foarte puţin în direcţia unei independenţe reale. De exemplu, în domeniul procesoarelor, au dezvoltat celebrul Elbrus, care însă din punct de vedere tehnologic e rămas în urmă. De asemenea, au ingineri talentaţi care au produs Baikal. Baikal însă e dezvoltat pe baza unei licenţe ARM şi de-aici încep problemele întrucât, în virtutea noilor restricţii, s-a cam dus şi cu această arhitectură. Desigur, având o bază, ar putea-o pirata, însă mai e o problemă: ruşii nu deţin facilităţi moderne de dezvoltare a chip-urilor. Întreaga producţie a procesoarelor lor era externalizată la TSMC care, din cauza restricţiilor, i-au lasat cu buza umflată.

Şi iată cum problema devine mare cât casa. De exemplu, Rusia îşi propune să aibă pe teritoriul său un număr cât mai mare de centre de date. Doar că aceste centre au nevoie de hardware care nu prea mai poate fi importat decât pe căi ocolite. Americanii au declarat că vor urmări cu atenţie exporturile de tehnologie şi piaţa tehnologică globală, iar entităţile care vor exporta spre Rusia vor fi sancţionate. America încă deţine tehnologii cheie şi un know how impresionant, astfel încât o restricţie dură te poate arunca în epoca de piatră. De aceea e de aşteptat ca Rusia să sufere imens din cauza acestei probleme.

Situaţia i-a făcut pe chinezi să caşte bine ochii. Individul din imaginea ataşată prezentului articol se numeşte Bao Yungang şi este un om de ştiinţă de top din domeniul tehnologiilor hardware. În sarcina sa au transferat chinezii spinoasa problemă a obţinerii independenţei tehnologice reale faţă de SUA. Iar planul chinezului este acela de a dezvolta un procesor cu arhitectură derivată din cea a RISC-V. RISC-V este o arhitectură open source, susţinută de organizaţia RISC-V International, organizaţie cu peste 1000 de membri în 50 de ţări. Aşadar, tehnologia e cu adevărat deschisă.

Echipa lui Bao Yungang susţine că, în ciuda arhitecturii deschise, SUA ar putea pune restricţii şi pe această tehnologie. De aceea îşi propune să deriveze arhitectura, creând RISC-X, o tehnologie deschisă 100% chinezească şi care va fi împărtăşită cu toate ţările Belt&Road.

În RISC-X îşi pun speranţele şi ruşii, însă echipele lor de cercetare merg pe moment pe linia RISC-V. Astfel, grupul Varton – structura de bază a Baikal Electronics – a achiziţionat 34% din acţiunile Cloudbear, un dezvoltator de procesare din Sankt Petersburg, aflat într-un stadiu avansat pentru lansarea propriului procesor bazat pe arhitectura RISC-V. De asemenea, tot în Rusia, Syntacore sunt extrem de avansaţi în designul procesoarelor proprii bazate pe aceeaşi arhitectură.

Problema majoră a ruşilor nu pare a fi atât design-ul ci fabrica unde s-ar putea produce chip-ul. Rusia are, într-adevăr, un program extrem de ambiţios de dezvoltare a propriilor capacităţi de producţie, însă treaba este mai mult decât problematică întrucât şi China a impus propriile restricţii pentru exportul de tehnologie. Astfel ruşilor nu le rămâne decât să comande în China. Doar că şi aici e cu cântec.

China are capacităţi avansate de producţie, însă este dependentă de SUA în domeniul EDA(electronic design automation), astfel încât sancţiunile SUA ar putea să-i lovească destul de dur în acest domeniu, blocându-le capacităţile de producţie. Chiar şi aşa, Bao Yungang mizează pe design-ul său, sperând să creeze un întreg ecosistem hardware în jurul noului procesor. Asta în timp ce ruşii speră să reuşească să-şi acopere rapid găurile tehnologice.

Partea de-a dreptul hilară e că, în prezent, producţia de gadgeturi e atât de mare încât se estimează că în scurt timp piaţa se va proca din cauza lipsei cererii. În acelaşi timp, în Rusia, e o cerere imensă de tehnologie performată de bază, iar cine va reuşi s-o acopere va trage lozul câştigător.

De ce am scris acest articol? Pentru a vă atrage atenţia asupra marii „debranşări” tehnologice pe care-o trăim. Odată cu criza din Ucraina, apele încep să se separe şi din punct de vedere tehnologic. E abia începutul, însă totul se petrece exact aşa cum am descris-o încă de la începutul anului 2020 (de fapt de la primele conflicte SUA-Huawei). După ce chinezii, ruşii şi ceilalţi vor reuşi să pună la punct o tehnologie diferită, compatibilitatea sistemelor se va păstra, însă după acest moment absolut totul se va separa în cel puţin două blocuri. Şi uite-aşa vom trece de la multipolarismul geopolitic la cel tehnologic.

Dan Diaconu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Curat murdar

Germania, Italia, Austria, Olanda și Danemarca intenționează să compenseze lipsa gazului rusesc prin repunerea în funcțiune a unor centrale pe cărbune. Cel mai murdar combustibil. Greta Thunberg trebuie să fie în delir, mă gândesc.

La fel și președintele Biden, care speră că nu cărbunele va înlocui gazele rusești, ci GNL-ul și minicentralele nucleare, ambele provenite din Statele Unite.

Desigur, nimeni nu se întreabă de ce China, primul dușman al Americii potrivit Pentagonului, primește marea oportunitate de a livra către Occident panouri solare și mori de vânt. Cu alte cuvinte, de ce ar fi de preferat dependența față de China, în locul dependenței față de Rusia.

În linie perfectă cu politica de la Casa Albă, șefa Comisiei Europene a luat foc când a auzit de cărbune. ”Trebuie să ne asigurăm că folosim această criză pentru a merge înainte şi nu pentru a ne întoarce la combustibilii fosili murdari”, a declarat Ursula von der Leyen, citată de Financial Times.

Von der Leyen a atras, de asemenea, atenţia asupra necesităţii ”investiţiilor masive în energie regenerabilă”. Desigur, dacă mai rămân bani. Pentru că UE se pregătește să pompeze miliardele de euro cerute de Zelensky (și de Casa Albă).

La rândul său, Joe Biden aproape că și-a revenit după accidentul de bicicletă, deși în sondajele de opinie stă mult mai rău chiar și decât Kim Jong Un. ”Draga mea mamă obișnuia să aibă o expresie: din tot ceea ce este prost, ceva bun se va întâmpla dacă insiști. Avem șansa de a face o întoarcere fundamentală către energie regenerabilă, vehicule electrice și nu doar vehicule electrice, ci tot ce are legătură cu fenomenul”, a spus Biden, undeva pe plajă, în fața reporterilor.

Momentan situația se prezintă în felul următor: centralele pe cărbune vor reveni în forță într-o bună parte din Europa, pe măsură ce rușii închid robinetul de gaz. Așadar, ceva bun se întâmplă, dar nu în sensul dorit de Biden.

Și nu în casele oamenilor obișnuiți.

p.s. Interesant de urmărit ce au primit la schimb marile familii de petroliști (Exxon, Chevron) pentru a marșa la proiectele Green Deal. Sau poate au făcut-o în scop ideologic și partea financiară nu mai contează?

Adrian Onciu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry