Arhive categorii: Ortodoxie

Cred, Doamne…

Cred, Doamne! Dar nu vreau sa ascult
Voința mi-e-nrobită, dorința mi-e tumult.
Aș vrea să-ți cad în față, să plâng în umbra Ta
Ajută-mi Doamne Sfinte, te rog nu mă lăsa!

Cred, Doamne! Însă-n cuget, simțire laolaltă
Mă-ncununez cu lauri, cu slava cea deșartă
Și cred că mi se cuvine, în nebunia mea
Ca voia-Ți să se-ndoaie după dorința mea.

Cred, Doamne! Însă-n suflet dulceața mă îmbie –
A patimilor tandră și caldă viclenie,
Ce-mi dă mereu dreptate, cu lamuri mă-mpresoară
Și-ncet, pe nesimțite, sufletul mi-l doboară.

Cred, Doamne! Însă astăzi, și-n fiecare zi aș vrea
Să-mi fie toate proprii, mustind de voia mea.
Să cuget cum făptura-Ți, prin pronie de tină
Uitând de a Ta Slavă, smerită mi se-nchină!

Cred, Doamne! Însă vrerea-mi, născută din pământ
Se sprijină pe sine-și, uitând de Duhu-Ți Sfânt
Ș-ignoră-n toată vremea chemarea-Ți cea divină
Cercând prin întuneric a făptui Lumină.

Aș vrea să cred iar Doamne, cum am crezut odată!
Să simt în neputința-mi cum Harul mă îmbată!
Îngenunchiind de-a pururi sub Măreția Ta
Iartă-mă și mă scoate din nebunia mea!

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Grâul – chip al lui Hristos

Grâul este unul dintre simbolurile vegetale ale lui Iisus Hristos, iar imaginea de „chip” este atribuită strămoșilor noștri, care obișnuiau să creadă că pe bobul de grâu apare înfățișat chipul Mântuitorului. Așadar, moartea și viața spirituală se găsesc cuprinse în simplitatea bobului de grâu.

Grâul constituia, încă din cele mai vechi timpuri, principala sursă de hrană a omului. În credința populară, a fost considerat unul dintre elementele sacre, fiind prezent în cele mai importante momente din viața omului: la naștere, prin punerea grâului în prima baie a copilului, după botez, la nuntă, când se aruncă grâu asupra mirilor, la ieșirea din biserică – semn al fertilității și la înmormântare, sub formă de colivă.

Simbol al vieții, al morții, dar și al învierii, grâul poate fi privit ca și un simbol al creștinului care, asemenea sămânței celei bune, rodește aducând roadă însutită.

Dan-Mircea Borș

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Sfânta Icoană a Născătoarei de Dumnezeu „Axion Estin” (Cuvine-se cu adevărat)

Soborul şi praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numeşte “Axion estin”, la locul cel numit Adin. Şi a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum.

La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân şi îmbunătăţit, împreună cu un ascultător al său.

Şi fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, între-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: “Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie şi precum vei putea citeşte-ti rânduiala ta”; şi aşa s-a dus.

După ce a trecut seara, iată că bate cineva în uşa chiliei; iar fratele a alergat şi a deschis, şi a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Şi când au ajuns la “Ceea ce eşti mai cinstită…” monahul cel de loc cânta numai: “Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii…” şi celelalte până la sfârşit, adică obişnuita şi vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând aşa: “Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Domnului nostru”. Apoi a împreunat şi: “Ceea ce eşti mai cinstită…”, până în sfârşit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat şi a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai “Ceea ce eşti mai cinstită”, iar: “Cuvine-se cu adevărat…” niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste şi scrie-mi şi mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt şi eu Născătoarei de Dumnezeu”; iar acela răspunzând, a zis: “Adu-mi cerneală şi hârtie ca să scriu”.

Şi cel de loc a zis: “Nu am nici cerneală, nici hârtie”. Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: “Adu-mi o lespede”; deci monahul alergând, a aflat lespedea şi i-a adus-o. Şi luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: “Cuvine-se cu adevărat…”, şi, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca şi cum s-ar fi scris în ceara moale.

Apoi a zis fratelui: “De acum înainte, aşa să cântaţi şi voi ortodocşii”; şi acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească şi care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Şi mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: “Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin”. Căci părinţii de atunci făceau sobor, praznic şi liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind şi mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârşit a stat dumnezeiesc cântăreţ al Născătoarei de Dumnezeu şi hrănitor, slujitor şi vesel binevestitor al ei. Aşa a servit şi spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă.

După ce a venit bătrânul de la priveghere, şi a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: “Cuvine-se cu adevărat…”, după cum îngerul îi poruncise, şi a arătat bătrânului său şi lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind şi văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos şi au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte, şi la ceilalţi bătrâni ai obştescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu şi au mulţumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune.

Şi îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul şi la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut. De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toţi ortodocşii.

Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinţii Sfântului Munte în biserica Protatos, şi acolo se află pâna astăzi, aşezată în sfântul altar deasupra sfinţitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta.

Iar chilia aceea, a început a se numi: “Axion estin”, adică “Cuvine-se cu adevărat…”, şi valea aceea, în care se afla chilia, se numeşte de către toţi până astăzi, Adin, care însemnează “a cânta” sau “cântare”. Pentru că în acesta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu”

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Gânduri de vară

Din epistola întâi către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel:

Capitolul 5

  1. Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem,
  2. Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea.
  3. Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea.
  4. Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur.
  5. Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.
  6. De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji.

Din a doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru:

Capitolul 3

  1. Iubiţilor, aceasta este acum a doua epistolă pe care v-o scriu. În ele caut să trezesc, în amintirea voastră, dreapta voastră judecată,
  2. Ca să vă aduceţi aminte de cuvintele cele mai înainte grăite de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului, dată prin apostolii voştri.
  3. Întâi, trebuie să ştiţi că, în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor,
  4. Şi vor zice: Unde este făgăduinţa venirii Lui? Că de când au adormit părinţii, toate aşa rămân, ca de la începutul făpturii.
  5. Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult şi că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă,
  6. Şi prin apă lumea de atunci a pierit înecată,
  7. Iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi.
  8. Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.
  9. Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă.
  10. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui.
  11. Deci dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie,
  12. Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi!
  13. Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea.

Din Ieremia:

  • Lucruri înspăimântătoare se petrec în ţara aceasta: Proorocii profeţesc minciuni, preoţii învaţă ca şi ei, şi poporului Meu îi place aceasta. Dar la urmă ce veţi face?
  • Cu cine să vorbesc şi cui să vestesc, ca să audă? Că iată urechea lor este netăiată împrejur şi nu pot să ia aminte; şi iată, cuvântul Domnului a ajuns de râs la ei şi nu găsesc în el nici o plăcere.
  • Pentru că fiecare din ei, de la mic până la mare, este robit de lăcomie li, de la prooroc până la preot, toți se poartă mincinos.
  • Ei leagă rănile poporului meu cu nepăsare și zic: “Pace! Pace!” Și numai pace nu este!
  • Dar se rușinează ei, oare, când fac urâciuni? Nu, nu se rușinează deloc, nici roșesc. De aceea vor cădea printre cei căzuți și se vor prăbuși în ziua în care îi voi pedepsi, zice Domnul.
  • Așa zice Domnul Savaot: “Nu ascultați cuvintele proorocilor, care vă profețesc, că vă înșală, povestindu-vă închipuirile inimii lor, și nimic din cele ale Domnului. Necontenit grăiesc ei celor ce Mă disprețuiesc: “Domnul a zis că va fi pace peste voi”. Și tuturor celor care urmează inima lor învârtoșată le zic: “Niciun rău nu va veni asupra voastră!”
Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

În ce speră de fapt creștinii

Nu într-o viață mai comodă, nu în succese la examene și la job, nici măcar în sănătate și alte fericiri.

Creștinii speră în facerea în Cel care face noi toate și care va aduce Împărăția Sa:

1 Şi-am văzut un cer nou şi un pământ nou; fiindcă cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut, iar marea nu mai este.

 2 Şi-am văzut cetatea cea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă’mpodobită pentru mirele ei.

 3 Şi-am auzit venind din tron un glas puternic care zicea: „Iată locuirea lui Dumnezeu cu oamenii; şi El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Său şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei.

 4 Şi El va şterge toată lacrima din ochii lor; şi moarte nu va mai fi; nici bocet, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi lucruri au trecut”.

 5 Şi Cel ce şedea pe tron a zis: „Iată, Eu le fac pe toate noi”.

Apocalipsa 21, Biblia Ortodoxa traducere Bartolomeu Anania

Bogdan Duca

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Rugăciunea curată și sensul vieții

Foarte puțini sunt oamenii care își vin în fire, care înțeleg ce este viața.

Ne rugăm lui Dumnezeu numai cu trupul, cu buzele – împlinim aceasta de formă, și atunci pierdem duhul. Mijloace precum rugăciunea și postul ne slujesc la înălțarea sufletului, la întoarcerea lui către starea cea dintru început.

Trebuie să ne ostenim, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca întru noi să se împlinească însușirile Mântuitorului Hristos.

Știm că El a fost blând, pașnic și bun – și noi trebuie să ne ostenim să fim așa, dar noi nu avem putere pentru a face asta, și pentru aceasta trebuie să o cerem de la Dumnezeu. Așa cum este cu neputință ca becul să lumineze fără curent electric, așa nici noi nu putem fără Dumnezeu, precum și spune Domnul: „Fără de Mine, nu puteți face nimic.” (Ioan 15, 5)


Stareţul Tadei de la Vitovniţa († 13 Aprilie 2003)

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Vox Populi, Vox Dei

Ca tot sunt astăzi Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim, de fiecare dată această sărbătoare mă duce cu gândul la mulțimile care îl aclamează ca pe un învingător pe Hristos, ca pe unul care va îi va elibera de dominația romană. Dar toate aceste mulțimi peste nici o săptămână vor cere furioase răstignirea Lui. Ba mai mult ele însele se vor blestema “Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Matei 27: 25 )

Și de fiecare dată acest eveniment mă duce la citatul clasic deja. “Vox populi, Vox Dei” oare așa să fie? Oare cât de „Vox Dei.” este “Vox Populi”?

Așa ne spune o legenda mediatică “Vox populi, vox Dei” și multă vreme o credeam și eu până am dat peste citatul integral. Acesta aparține lui Alcuin din York ( Flaccus Albinus Alcuinus, pe numele lui în englezesc Ealhwine. 735 –804 d.Hr.) cărturar englez, teolog, profesor la şcoala palatină din Aachen, apropiat al lui Carol cel Mare.

Citatul integral și original este de fapt o fraza a lui Alcuin dintr-o scrisoare pentru acest mare rege. Așadar “Vox populi, vox Dei” este scoasă din context astfel că dacă citim textul integral sensul este exact pe dos.

❗️Zicea Alcuin în textul latin: “Nec audiendi qui solent dicere, Vox populi, vox Dei, quum tumultuositas vulgi semper insaniæ proxima sit” (Nu ascultați celor care pretind ca Vocea Poporului este Vocea Lui Dumnezeu, pentru că vacarmul maselor este intotdeauna apropiat nebuniei!)

Deci acest „Vox Populi, Vox Dei,” a fost tot timpul o frază, care scoasă din context a manipulat și continuă să manipuleze. Iar după aceste 2 exemple atât cel biblic cât și al lui Alcuin, dar și după mulțimile furioase ale Revoluției franceze, după psihoza maselor naziste sau bolsevice cum mai putem noi astăzi sa mai credem ca “Vox Populi, Vox Dei”?

Dacă ne uităm la mulțimile de astăzi și psihozele lor nu cred că am evoluat prea mult e suficient sa ne amintim de pandemie și înțepare, deși ne place sa credem ca suntem superiori tuturor celor dinaintea noastră.

P.S. Conform tradiției am pus ramurile de salcie sfințite în jurul crucii primite cadou de la nepoata noastră care a făcut-o la cursurile de sculptură tradițională.

sursa: Mircea Morar

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Ce-am facut cu tot ce ni s-a dat?

E vremea sa tacem mai mult si sa ne intrebam mai mult: CE AM FACUT SI CE FACEM CU TOT CE NI S-A DAT? Am umplut candelele cu untdelemnul harului Duhului Sfant sau am socotit aceasta, pentru noi, ca ceva fie subinteles, usor, fie facultativ, risipindu-ne timpul si puterile in ORICE ALTCEVA DECAT CELE ESENTIALE ale vietii noastre care sa atraga si sa statorniceasca in noi harul?

Sa nu ne slabim impietrita inima din biciul constiintei pana ce nu va constientiza, nu va sangera si nu va varsa lacrimi de recunostinta si de rusinare pentru tot ce am primit si am irosit.

E vremea sa intelegem ca, dincolo chiar de pocainta mea personala, ca obste, suntem, intr-adevar, in situatia evreilor de acum doua milenii si ca suntem, iminent si implacabil, chiar la ora scadentei, exact in pragul clipei cand, dupa ce am facut praf cu inconstienta toata “mostenirea” Tatalui, bate ceasul in care se cere rod de la noi. Si cand, cu siguranta, vom fi gasiti nevrednici si se va lua de la noi comoara de care nu am fost vrednici, via pe care nu am lucrat-o pentru Stapanul nostru si pentru ai Sai frati mai mici… Si atunci vom dusi in crunta robie, in amarnice lipsuri si in cumplite – deloc eroice – prigoniri, vom fi lasati sa ne vedem zdrentarosi, neajutorati, jefuiti de toate si sa ne plangem goliciunea ca, macar asa, in ultimul ceas, sa ne putem mantui, “ca prin foc”.

Sa multumim acum din inima pentru tot bunatatii lui Dumnezeu, sa fagaduim ca de ASTAZI nu ne vom mai bate joc de El si… sa ne pregatim cu nadejde, cu umilinta si spasire, pentru acele momente de incercare care stau sa vina mai curand decat credem…

sursa: Cuvantul Ortodox

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Entuziasmul nestatornic si Calea Imparateasca

[…]

Insa chipul Mantuitorului este trist si ochii Lui sunt plini de lacrimi. El este absolut singur cu gandurile Sale. Nimeni din gloata nu-L intelege, nu-L inteleg nici macar ucenicii Lui cei mai apropiati, care sunt antrenati de entuziasmul gene­ral. Toti asteapta de la El sa Se declare imparat, sa Se puna in fruntea ostirilor israelite si sa le duca, pe calea glorioasa a biruintelor, la rasturnarea odiosului jug roman, la indepen­denta, la putere. El stie insa ca asteptarile lor sunt zadarnice, ca nu poate sa le dea asta, ca nu pentru asta a venit, ca este vorba de aceeasi ispita cu care a incercat, la inceputul sluji­rii Lui, sa-L insele diavolul, ca daca gloata ar sti asta si nu s-ar amagi cu nadejdi desarte ar fi mai moderata in manifes­tarea entuziasmului sau.

El stie ca dupa cateva zile aceasta gloata Ii va intoarce spatele ca unui amagitor din pricina ca nu-i va indreptati asteptarile; stie ca, desi El nu le-a promis nimic si s-a straduit in repetate randuri sa ii scoata din rata­cire, dovedindu-le ca nadejdile lor sunt desarte, ei tot Il vor uri, din dezamagire, si ca aceiasi oameni care acum striga cu atata entuziasm: Osana! vorstriga peste cateva zile cu inversunare: Rastigneste-L!

Iata de ce este trist chipul Domnului nostru Iisus Hristos!

Intr-adevar, ce uriasa schimbare! Iata-i pe acesti oameni ce par a fi gata sa isi dea viata pentru iubitul lor Proroc… Au ragusit de atatea strigate triumfatoare, ochii le ard de entuziasm, in mainile lor se leagana mii de ramuri de finic, ridicandu-se si coborandu-se ca o padure in furtuna, haine­le colorate flutura in vazduh ca niste pete aprinse… Aceas­ta gloata orientala patimasa, agitata, si-a gasit eroul!.. Dupa cateva zile, tabloul se schimba radical: aceleasi fete, insa pli­ne de inversunare; ochii le ard de ura; mii de pumni stransi se ridica amenintator; din guri li se revarsa blesteme si hule… Iar inaintea lor se afla Acelasi Mantuitor, linistit si maret in blandetea Sa, in a Carui inima atat entuziasmul, cat si ura lor intampina doar durere si compasiune.

Gloata e nestatornica, si multi dintre cei ce fusesera cand­va ucenici ai Domnului, care il ascultau cu incantare si erau gata sa il urmeze peste tot L-au tradat si s-au lipsit de cununa vesnicei fericiri. Nu au avut destula statornicie.

Aceasta este pentru noi o mare lectie, mai ales pentru cei care sunt incepatori pe calea crestina. Dupa cat se pare, nestatornicia este unul dintre pacatele de moarte ale firii poporu­lui nostru. Ne pasionam usor de orice lucru nou, ne avantam cu incantare la orice lucrare noua, mai ales daca poarta pecetea idealismului, insa pasiunile acestea se racesc la fel de repede cum apar, iar cele dintai piedici ne potolesc ardoa­rea, incordarea vointei ne oboseste repede si, in fata unei cai lungi, pe care se vede un sir nesfarsit de greutati, pe noi pune stapanire descurajarea. Ne lasam pagubasi chiar fara a fi incercat sa ne luptam.

Deosebit de funest se face simtita aceasta lipsa a statornici­ei in viata duhovniceasca. Cati tineri n-au pierit duhovniceste din pricina lipsei de rabdare! La inceput, cand in penumbra ignorantei religioase a vietii obisnuite inaintea lor straluceste orbitor lumina adevarului evanghelic, ei nu se pot impotrivi, caci nu te poti impotrivi adevarului atunci cand l-ai recunos­cut. Se dedica cu pasiune noii vieti, in care totul le aduce atata bucurie, este perceput atat de profund si spune atat de mult inimii. La inceput, in ei este atata ravna, incat aproape intot­deauna se transforma intr-o nazuinta catre asceza.

Formele obisnuite ale slujirii lui Dumnezeu, care nu cer mare incorda­re, li se par prea slabe, prea incete, si de obicei se impovareaza de capul lor cu nesfarsite pravile de postire, de rugaciune, de metanii si de alte nevointe ale vietii asceticeVai! Cu cat iau mai mult asupra lor, cu atat obosesc mai repede, si cu cat este mai puternica pornirea de la inceput, cu atat se face simtita mai grabnic lipsa statorniciei. Dupa cateva luni ei merg deja in virtutea inertiei, se simt cumva pierduti, de parca rezulta­tele ravnei lor nu corespund cu asteptarile pe care le aveau, si raceala primei dezamagiri si a nedumeririlor se furiseaza in suflet.

Putin cate putin, se „coace” prima indoiala fatala: „Oare este buna calea pe care am ales-o?” – si, simtindu-se corecti in osardia lor, ei se straduie sa isi explice nereusita si insatisfactia nu prin nepriceperea lor duhovniceasca, ci prin aceea ca au fost inselati. Acesta este deja un pas spre necredin­ta si, mergand mai departe pe aceasta cale, in cele din urma renunta cu desavarsire la calea vietii duhovnicesti si trec in tabara vrajmasilor Evangheliei. Si se fac omului cele din urma mai rau decat necredinta dintai.

Poate ca amanuntele acestui proces nu sunt intotdeauna la fel, insa, oricum ar fi, aceasta nestatornicie, aceasta incapacitate de a-ti tine nerabdarea in frau si trista inclinatie spre a ceda rapid duhului dezamagirii si descurajarii fac multe victi­me, mai ales in randul tineretului. Daca am putea inconjura cu privirea intregul camp al luptei duhovnicesti din aceasta lume, ni s-ar parea ca un cimitir acoperit de cadavrele nadejdi­lor nedate in parg si al avanturilor pierite inainte de vreme.

Statornicia pana la capat, pana la moarte, este indispen­sabilaNu ajunge doar sa pornesti pe calea crestina, ci trebu­ie sa si ajungi la tinta – si daca viata crestina, dupa cum zice Sfantul Apostol Pavel, e ca o alergare in arena, in care toti luam parte la intrecere, este limpede ca premiul il primesc doar cei care alearga pana la finis. Atletul care la jumatatea cursei inceteaza sa mai alerge se elimina singur de pe lista pretendentilor la victorie, si oricat de rapid ar fi alergat pri­ma jumatate a cursei, asta nu ii va aduce nici un folos: e un efort zadarnic.

Si dreptul, daca se va abate de la dreptatea sa si se va purta cu nedreptate si va face toate acele ticalosii pe care le face nele­giuitul, va fi el oare viu? Toate faptele lui bune, pe care le va fi facut, nu se vor pomeni, ci pentru nelegiuirea sa, pe care va fi facut-o, si pentru pacatele sale, pe care le-a savarsit, va muri (Iez. 18, 24).

Fii credincios pana la moarte, si iti voi da tie cununa vietii (Apoc. 2, 10)

– iata regula fundamentala a vie­tii duhovnicesti.

Cum sa facem asta?

Nu vom vorbi aici despre staruinta in viata duhovniceas­ca: despre incordarea indelungata a vointei si despre lucrarea darza de biruire a greutatilor intalnite in cale. Despre aceasta am vorbit deja mai inainte. Aici este vorba doar de statorni­cie, adica despre capacitatea de a pastra neschimbate pana la capat scopul si orientarea fundamentala a vietii.

Se intelege de la sine ca este imposibil sa oferim un ras­puns exhaustiv la intrebarea data, fiindca aici totul depin­de, in ultima instanta, de voia lui Dumnezeu. Domnul are puterea sa-l mantuiasca pe om chiar si in situatiile cele mai disperateTotusi, putem arata o serie de piedici sau de pasi gresiti care, starnind dezamagirea sau descurajarea, impiedi­ca mai mult decat orice statornicia vietii duhovnicesti si care trebuie evitate cu multa grija!

Cea mai obisnuita piedica este aici orientarea gresita a nadejdilor fundamentale chiar la inceputul vietii duhovni­cesti. De ce gloata care era gata aproape sa Il divinizeze pe Domnul L-a tradat atat de curand? Am vazut deja ca cea mai insemnata cauza a acestei dezamagiri a constat in aceea ca asteptau de la Mantuitorul ceea ce El nu putea sa dea. Gloata voia sa Ii impuna voia sa si nadejdile sale, si s-a maniat atunci cand El nu i S-a supus, ci a mers pe calea Sa. Ovatiile zgomo­toase cu care ea L-a intampinat pe Domnul nu aratau dragoste fata de El personal, nici incantare de invatatura Lui, ci nadejdea ca El va putea sa-i infaptuiasca visele si dorintele. In acele clipe, oamenii care jubilau Il urmau pe Mantuito­rul nu fiindca pretuiau in El imaginea supremei desavarsiri duhovnicesti si recunosteau adevarul profund al cuvintelor Lui, ci fiindca asteptau de la El satisfacerea mandriei lor nati­onale, si atunci cand au vazut ca s-au inselat in asteptarile lor reactia a fost inevitabila.

Asa se intampla si in viata duhovniceasca.

[…]

sursa: Cuvantul Ortodox

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry