Arhive categorii: GheorghePiperea

Exemple de programare în beneficiul corporațiilor

Iată patru exemple de programare în beneficiul corporațiilor și al aparatului tehno/birocrat care le susține:

(i) Comisia Europeană și omologii săi de peste ocean au dat-o rău în bară cu green deal – ul, cu mașinile electrice, cu politicile de sănătate și alimentare și cu “lupta pentru pace”, masiv alimentată cu bani, arme și propagandă pentru război; țările UE din “viteza întâi”, adică Germania, Franța, Italia și Olanda (după expresia lui Junker, ex-președintele mereu cherchelit al CE), au dat-o rău în bară cu gazul și petrolul de la ruși, de care s-au făcut dependente; ca să camufleze aceste erori falimentare, tehno/birocrația UE a inventat “sobrietatea” energetică și solidaritatea țărilor sărace ale UE, din “viteza a doua – a treia” cu țările UE ultra-bogate; FMI a emis recent un minunat raport din care rezultă că statele UE nu ar trebui să plafoneze costurile energiei pentru populație, ci să le lase să crească oricât, ca să oblige lumea la “sobrietate”; deci, noi, amărăștenii UE, trebuie să fim sobri și solidari – să fim austeri, să economisim, să dăm din surplus și altora, desigur, pe doi lei; iată ce se întâmplă în România, țară – model în materie de “sobrietate” de ghiocel și de prostie solemnă:

“Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut energia pe anul acesta. Dacă vorbim de o reglementare cel puțin pe zona casnică. Trebuie o reglementare, mai ales că putem acoperi din producție proprie. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei. Pe zona casnică e exclus să nu se vină cu o reglementare clară”, a declarat Marcel Ciolacu, președinte al Camerei Deputaților și viitor premier.

(ii) toată lumea profețește foametea; seceta, “cupola de foc”, ne distrug viitorul alimentar, cică; numai că anul acesta au fost afectate de secetă 200 de mii de ha agricol, din 14,7 milioane; comparativ, în 2012, au fost afectate 3,7 milioane, în 2015, 1,6 milioane, iar în 2020, 1,4 milioane; s-au recoltat peste 25 de milioane de tone de cereale; se minte mai rău ca în comunism, numai că pe invers – atunci se exagerau producțiile la ha și pe cap de vită furajată, acum se umblă masiv la narațiunea deșertificării și a secetei (mizeria enormă constând în camuflarea adevăratei cauze a infertilității solului – agricultura chimică intensivă, practicată de marile corporații tehno-chimico-farma-agrare); potrivit ultimelor sondaje, peste jumătate dintre români consideră că situația generală era mai bună în comunism; nu mai miră pe nimeni asemenea nostalgii, de vreme ce salamul cu soia și insectele comestibile au devenit modă și semnale ale virtuții progresiste; este foamete, este sărăcire, este faliment agrar și alimentar? da, dar sunt programate, ca și pandemia, care a fost (este încă) o plandemie.

(iii) Corporațiile trebuie să vândă, dar nu îi pot obliga pe oameni să cumpere (cu unele excepții – medicamente, vakseenuri, servicii bancare, asigurări). Nu încă. De aceea e absolut necesar să aibă o imagine bună. Asta le este și principala vulnerabilitate, motiv pentru care au impus un întreg sistem totalitar de avertizori, verificatori ai faptelor, semnalizatori ai virtuților progresiste, cenzura, minciuna prin omisiune și tirania digitală. Toate acestea sunt “necesare” pentru a menține iluzia onestității și imaginea nepătată a corporațiilor. Doar că, la fel ca apa care curge, adevărul iese mereu la iveală. De exemplu, băncile au manipulat piața financiară în precedenta criză – până în 2012, americanii le aplicaseră amenzi penale de peste 230 de miliarde de dolari băncilor delincvente. Pe chestiuni de practici anti-concurențiale, de competiție neloială și de încălcare a drepturilor consumatorilor, Big Tech au fost amendate numai de UE, în ultimii 5 ani, cu mai mult de 5 miliarde de Euro. Novartis e dată în judecată de Grecia pentru despăgubiri de 225 de milioane de euro pentru că, prin coruperea unor medici și birocrați, a obținut creșteri exponențiale ale produselor sale, cauzând sistemului public de asigurări de sănătate creșteri forțate ale bugetelor de miliarde de euro pe an – dacă asta s-a

întâmplat în Grecia, s-a întâmplat și în România și peste tot în UE. Faizer a fost amendată recent de americani cu 75 de milioane de dolari pentru practici similare în domeniul medicamentelor anti-epilepsie. Majorările de preț au fost și de … 5000%. Cam așa a ajuns bugetul asigurărilor de sănătate la “scorurile” aberante de azi, făcând din Big Pharma o mega-afacere, iar medicamentele și vakseen-urile scopuri în sine. Culmea e că sunt corporații supuse unor acuzații crime contra umanității, numai că presa și rețelele de socializare nu ne lasă să știm asta (am scris ceva pe temă acum 2 luni, nu revin).

(iv) în România, Robor era de 6 ori mai mic anul trecut; cu nivelul de azi, ratele la creditele ipotecare s-au dublat, în timp ce salariile au rămas constante sau au scăzut; urmează un val enorm de executări silite și evacuări din locuințele familiale; între timp, corporațiile cumpără sau construiesc apartamente de închiriat, unde costurile vor crește discreționar, accesul va fi pe bază de portofel digital, energia se va da pe rație, căldura, când și cum va vrea corporația, iar transportul în și din complex se va face pe bază de rating social chinezesc; între timp, guvernatorul băncii “noastre” centrale spune că băncile “au sărit calul” cu Roborul, pe care l-au dus la niveluri prea ridicate față de dobânda de referință BNR; deci, băncile au manipulat Roborul; deci, legile anti-cămătărie (pe care le-am scris acum 4 ani, dar au fost blocate de bănci) sunt absolut necesare; doar că nu sunt pe placul băncilor, deci va fi scandal în Parlament.

Gheorghe Piperea

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Povestiri dă pă plajă

S-a dovedit științifico-fantastic că diferența dintre teoria conspirației și realitate e o perioadă de vreo 4 luni.

Când am atras atenția că ideea de a compensa cu bani publici facturile de utilități casnice este greșită (unu, pentru că va determina betonarea prețurilor și tarifelor la un nivel de 4-5 ori mai ridicat decât înainte de plandemie și be, pentru că statul nu are de unde să ia acești bani, plafonarea fiindu-i, totuși, la îndemână) mi s-a spus că sunt gică-contra, că nu sunt pentru popor, că nu știu ce muncă deosebită depun minunații noștri birocrați din energie și finanțe etc. În treacăt fie spus, eu am propus încă de acum un an plafonarea prețurilor și tarifelor, chestie pe care o fac acum mai toți europenii și care are și efect anti-inflaționist. Cîțu, desigur, nu a putut renunța la creșterea din pix a PIB – ului (lucruri fantastice se întâmplă pentru toți românii, gen), iar Ciucă nu a putut renunța la impozitarea și taxarea sumelor aferente facturilor energetice.

E, și ce să vezi: Ministerul Energiei cere Ministerului Finanțelor aprobarea unei rectificări bugetare de 31 de mld lei (cca 6,2 mld euro), dar primește doar… 2,4 mld.

Cele 6,2 mld euro sunt, pur și simplu, facturile scadente rezultate din “compensarea” acordată de stat cu titlu de sprijin pentru populație – cca 10 milioane de persoane.
Deci, statul e dator furnizorilor de energie cu 6,2 mld euro, dar nu are cum să le plătească mai mult de 500 de milioane de euro…

Asta, stimați co-sinistrați ai codului roșu la 23 de grade în august, înseamnă faliment generalizat al furnizorilor de energie și gaz.

Chestia cu lipsa de finanțare a “marii” compensări era vizibilă încă de acum două luni – o vreme, furnizorii s-au descurcat cu credite de capital de lucru, acordate de bănci cu garanția asupra facturilor (neplătite de stat încă). Până la un punct, însă, pentru că băncile s-au prins că statul nu are bani de acele facturi și a spus stop joc.

Notă intermediară: expunerile băncilor pe aceste facturi luate în garanție sunt suficient de mari ca să le creeze dificultăți, deci tre’ să ne așteptăm nu numai la ajutoare de stat pentru furnizori, ca să nu intre în colaps, ci și la noi facilități pentru bănci și la strângerea șurubului îndatorării consumatorilor de credite. Alți bani publici aruncați pe fereastră, altă perioadă de haiducie pe invers – statul va lua de la săraci ca să dea la ultra-bogați.

Notă intermediară doi: până și haiducia e pe invers în această lume cu fundul în sus.

Dacă furnizorii de energie și gaz intră în faliment, nu mai e nevoie de “sobrietate” energetică. Penuria și economisirea aferente vor rezulta “natural” din acest faliment sistemic. Nu o să mai risipim energie și gaz pentru că, pur și simplu, nu vor mai ajunge la noi. Buni sau rău -platnici, cum om fi… Particulari sau instituții publice unde învață copiii și studenții, unde sunt îngrijiți seniorii și bolnavii, unde de judecă procese, unde se face instrucție să ne batem de la egal la egal cu rușii, unde se dau legi și ordonanțe minunate etc. – nu va mai avea importanță. Oameni care pot și oameni care nu pot plăti facturi triple/cvadruple – respectul contractelor și al regulilor nu va mai avea importanță.

Notă intermediară trei: v-am spus că prețurile la energie și gaze rămân betonate, da? Este exact ceea ce “sugerează” gaspajița Kistalina Gheorghieva: statele UE să nu cumva să plafoneze prețurile la gaz și energie, să le lase mari sau să le umfle și mai și, ca să îi oblige indirect pe consumatori să facă economie…

Consecința doi: dacă nu mai există furnizori, producătorii de energie nu mai au altă soluție decât să o vândă la nemți, francezi, italieni etc. Solidaritatea europeană pă energie și pă gaz, “recomandată” de UE, se va impune “natural” la noi. O să închidem și mai simplu centralele termo…

Deja avem cea mai mică producție de energie pe cap de locuitor din UE: 3000 de Mw. Comparativ, Polonia produce 29.000 de Mw, iar Germania 45.000 de Mw, majoritar din cărbune și gaz.

Iar gazul, la noi, aproape că nu se mai utilizează industrial: cu excepția Oltchim, niciun alt combinat mare consumator de gaz nu mai funcționează.

Notă intermediară patru: și compensarea de 50 (25) de bani la litrul de carburant dispare zilele astea. Și prețul la carburant ss betonează la doi euro pe litru. Și mobilitatea individuală, și micile biznisuri care folosesc automobile vor fi puse la pământ. Iobăgie, casa ta e România de la toamnă…

Notă finală:
Dacă vedeți prostie crasă a “autorităților”, a birocraților și a “specialiștilor” în balada de mai sus, nu vă înșelați: chiar există prostie d-asta, cu duiumul. Dar mai e un tigru în odaie, care nu se vede, deși e la vedere: conspirație, fraților, uneltire malefică împotriva omului de rând.

Gheorghe Piperea

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

ROBOR

Mesaj de la BCR primit de un debitor care are un credit ipotecar/imobiliar:

“Vă informăm că din 10.10.2022, rata creditului ipotecar/imobiliar la care sunteți titular va fi de 3829.41 RON ca urmare a modificării ROBOR. Va mulțumim, BCR”.

Rata a fost relativ constantă în primii 5 ani de contract, întrucât dobânda a fost fixă, iar nu variabilă (nu conținea indicele ROBOR). La trecerea la dobândă variabilă (ROBOR + marjă fixă) costul lunar/rata se recalculează, dar nu la ROBOR-ul de acum 5 ani, ci la ROBORUL curent, care este de peste 5 ori mai mare. Ghinionul debitorului este cvadruplu: au crescut facturile la utilități și costul general al vieții, iar salariul s-a menținut constant, la nivelul de acum 5 ani.

O rată lunară de 2460 lei devine 3829.42 lei începând cu 10 octombrie 2022, dată care pică exact în perioada începutului școlii copiilor și a sezonului rece, unde la București va fi frig ca la Moscova sau la Berlin, va fi întuneric ca la Paris și va fi “sobrietate” energetică Bruxelles style.

Se observă o diferență la rata lunară a creditului de peste 1400 de lei, ceea ce este echivalent cu un salariu minim sau cu o pensie medie.

Clasa de mijloc, de care nu se preocupă nimeni din 2007 încoace, chiar dacă este principalul izvor de încasări la buget (consumă, iar acest gest generează tva, accize și locuri de muncă), va sărăci în mod accentuat. Cu un salariu de 4000 de lei nu se mai poate plăti decât rata la bancă. Cu un salariu de 5000 de lei se mai pot plăti și facturile la utilități. Nimic altceva. Debitorul, care teoretic are un salariu bun (1000 de euro) va fi obligat să treacă, în mod natural, la “sobrietate” energetică. Poate doar să spere că insectele comestibile nu vor fi mai scumpe decât carburantul (la care va renunța, de asemenea, “natural”).

De aceea, este de o urgență maximă ca Parlamentul să aprobe, în forma lor originară, iar nu cea emasculată de bănci, legile anti-cămătărie*, și să modifice urgent legea insolvenței persoanei fizice, într-o manieră care să impună prevenția supra-îndatorării și creditarea responsabilă și să permită tratamentul (extra)judiciar al supra-îndatorării și, mai ales, ștergerea de datorii, pentru insolvența scuzabilă.

*vorbim de:

(i) plafonarea dobânzilor și a celorlate costuri ale creditului,

(ii) combaterea executărilor silite abuzive, care duc la evacuarea debitorului din locuința familială,

(iii) retractul litigios, menit a neutraliza comerțul ilicit sau incorect cu datorii, derulat sub denumirea de “colectare de creanțe

Gheorghe Piperea

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Răceala Comisiei Europene

Comisia Europeană cere României să impună pentru sezonul rece o temperatură de maxim 19 grade în instituțiile publice. Începând cu spitalele, școlile, universitățile, instanțele și administrațiile fiscale sau locale, desigur, sclaveții noștri din administrație se vor conforma. Ba unii vor face exces de zel și vor fi fericiți în România. Plicușor Ban și ceilalți primari progresiști, care dădeau apă caldă în reclame, sunt salvați – nu mai e nevoie de apă caldă. Fiecare își va fierbe un ibric de apă pe aragaz, timp de 4-5 minute, și se va spăla doar prin părțile corpului mai dispuse la murdăreală și emanații olfactiv-deceptive. Să vedem, totuși, cine mai deschide vreun geam pentru aerisirea necesară combaterii valului șapte al plandemiei, totuși. Sunt curios cum se va mai putea face distincția între mucii copilului și noua variantă ultra-rapidă a încă-necunoscutului, dar mult așteptatului agent patogen al valului șapte.

Germania și Franța închid iluminatul public, stabilesc programe de “sobrietate” energetică și alimentară (raționalizare) și, în mod foarte onest, solicită statelor UE care, aparent, au mai multe rezerve și resurse de acest gen, să le pună în comun, la nivel european, ca să ajungă la toți, inclusiv până in fund la doamna taxatoare oiropeană. Evident, România este vizată în mod primordial, căci noi avem, se pare, rezerve și resurse (chiar dacă noi, vulgul, nu știm asta și nu o vedem pe facturi rezonabile). Adică, Germania și Franța pretind solidaritate de la săracii Europei, acum, când au dat de greu, cu toate că,

  • primo, și-au creat singure dependența față de resursele energetice ruse, extinzând dependența la nivel european,
  • secundo, au creat penurie energetică și alimentară, impunând nebunescul green deal,
  • terzo, au sărăcit populația proprie împrumutându-se halucinant și determinând scăderea puterii de cumpărare a banilor prin tipărirea de bani suplimentari, ieftini, aruncați din elicopter în capul marilor și falimentarelor lor corporații frauduloase.

La greu, hai să le luăm săracilor și puținul pe care îl au. La bine, nu îi acceptăm pe săraci nici la masa firimiturilor rămase după festinul granzilor: sunt corupți prin definiție, sunt medievali, sunt risipitori, nu prea le au cu “valorile” oiropene, deci îi ținem în viteza a treia sau a patra, la periferia colonială a centrului. Noi, centrul, motorul, Frankereich und/et Allemagne, sprintăm (către zid) cu prima viteză, cu 400 km/oră.

Ca în Evanghelia după Matei: cui are, i se va mai da; cui nu are, i se va lua și puținul pe care îl are.

Să fie clar: de vreme ce

  • România nu a putut să își salveze nicio întreprindere de teama cerberilor ajutorului de stat (excepție face Oltchim, salvat de mine, iar nu de stat – am înfrânt Comisia Europeană la ea acasă în această luptă), în timp ce corporații frauduloase franceze sau germane au fost cadorisite cu zeci și sute de miliarde, uneori cu prețul falimentului unor țări ca Grecia,
  • țara asta, a noastră, a fost transformată în colonie de consum,
  • stăm de 12 ani, în mod ilegal, sub monitorizarea MCV, cu consecința ștampilei de sistem judiciar corupt și riscant,
  • drepturile și libertățile și tradițiile noastre ne-au fost furate sub pretextul “luptei” contra diverselor plandemii și crize artificiale și programate,

Eu nu sunt de acord cu această punere în comun, la mezat, a resurselor energetice ale acestei țări. Nu pot fi solidar cu cei care au experimentat marea resetare. Nu pot fi solidar cu bogătașii pentru care milioane de cetățeni români plecați la muncă în străinătate au devenit iobagi.

Nici voi nu ar trebui să fiți de acord. Vorbiți, strigați, protestați, nu vă mai lăsați umiliți și obidiți.

Gheorghe Piperea

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Problemele care contează

Programul ONU pentru dezvoltare a constatat că, în ultimele trei luni, 71 de milioane de oameni au picat sub pragul sărăciei. Autorii raportului au subliniat că sărăcirea cauzată de războiul din Ucraina este mai abruptă decât cea cauzată de pandemie.

Nu s-a calculat numărul sărăciților și al înfometaților din cauza pandemiei – se poate intui că numărul de mai sus este mult mai mare. Probabil, depășește sfertul de miliard.

Șocant este că procentul de sărăcire este mult mai mare în rândul occidentalilor, obișnuiți cu alte standarde de confort minimal – ceea ce pentru un european e sărăcie, pentru un african e super-lux. De exemplu, un salariu de 2 mii de euro lunar.

Iar sărăcirea și penuria sunt doar la început. În maxim 3 luni vin frigul, școala copiilor, pregătirile de iarnă, situațiile de supra-îndatorare și executările silite, posibil soldate și cu evacuarea din locuința familială.

Prioritare vor fi hrana, îmbrăcămintea pentu copii, medicamentele pentru boli reale, iar nu green deal, prevenția bolilor închipuite, înarmarea, digitalizarea sau dreptul bărbatului de a face avort.

Nu va fi nicio zi/săptămână a luptei contra săracofobiei și a flămândofobiei și nicio paradă a mândriei de a fi rupt în fund și cu stomacul gol. Statul nu va fi capabil să își respecte statutul social și democratic. De aceea e nevoie ca oamenii simpli și buni să își creeze propriile plase de siguranță socială, propriii aliați, propriile rețele de sens. Propriile surse de hrană. Suntem aici, pe baricade.

Gheorghe Piperea

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Armele occidentale și corupția ucraineană

Ca să aveți o explicație clară a recrudescenței terorismului de la toamnă, din UE, țineți la îndemână această informație publicată pe site-ul gândește.ro, care preia o postare de pe feisbuc în legătură cu un schimb de mesaje de pe tuiter și telegram și cu un “comerț” cu armament pe darknet:

“Z’drastie.
În mâinile Armatei Ruse, sau mai degrabă în mâinile producătorului rus Uralvagonzavod, sunt două obuziere autopropulsate Caesar de 155 mm, donate de Franța Ucrainei drept ajutor militar.

Un avocat francez Régis de Castelnau, a scris pe contul său oficial Twitter, pe data de 20 iunie: „Un alt succes al lui Macron. Două obuziere franceze Caesar au fost interceptate de ruși. În prezent, ele se află la Uralvagonzavod pentru studiu și posibilă preluare inginerească. Mulțumim Macron, plătim pentru asta.”

Puțin mai târziu, pe 23 iunie, reprezentanții Uralvagonzavod i-au răspuns avocatului francez oficial pe Telegram: „Bună ziua, domnule Regis. Vă rugăm să transmiteți recunoștința noastră președintelui Macron pentru armamentul autopropulsat donat. Echipamentul franțuzesc desigur, este mai așa… adică mai prost. Nu se poate compara Msta-S-ul nostru! Dar, cu toate astea este util. Trimiteți mai multe, ca să ne dăm seama.

Surse militare franceze susţin că cele două tunuri autopropulsate Caesar nu au fost capturate de partea rusă. Ucraina le-a vândut pur și simplu adversarului său. La 120.000 de dolari fiecare. Prețul real, este de 7 milioane de euro.

Personalul militar ucrainean corupt este implicat în comerțul ilegal cu armament.
La începutul verii, pe darknet au apărut oferte pentru vânzarea de sisteme antitanc Javelin pentru 30.000 de dolari bucata. Aceste ATGM au fost furnizate Ucrainei de către Statele Unite. Vânzătorul din anunțul „întunecat” nu avea nume, dar Kievul a fost menționat drept adresă de expediere a sistemelor.

Interpolul este la curent cu vânzarea ilegală de arme de către ucraineni. Secretarul general al Interpol, Jurgen Stock, a vorbit despre faptul că armele occidentale furnizate Ucrainei vor cădea în mâinile organizațiilor criminale.

De fapt, nici măcar agențiile de informații americane nu știu unde sunt trimise armele furnizate Ucrainei. Comerțul cu arme se desfășoară cu complicitatea tacită a guvernelor occidentale, care furnizează fără logică Ucrainei ajutor militar și nu verifică cum ajung să fie folosite armamentul lor.

Deci, rușii vor studia tunurile autopropulsate franceze. Faptul că tunurile autopropulsate sunt la Uralvagonzavod indică intenția Federației Ruse de a le demonta și de a studia tehnologia lor în detaliu.

Sistemul de ghidare și coordonare a focului al tunului autopropulsat Caesar, prezintă un real interes pentru inginerii militari ruși. Trebuie studiate în detaliu, analizate și, cel mai probabil, copiate și îmbunătățite.

Drept urmare, Forțele Armate Ruse le pot folosi împotriva forțelor ucrainene.
Vânzarea celor două obuziere autopropulsate este un act rușinos al ucrainenilor implicați în acest caz. Înainte de a trimite armament la Kiev, țările occidentale trebuie să recunoască un fapt important despre care nu le place să vorbească: corupția din Ucraina, mai ales în rândul comandamentului militar ucrainean”.

Slava cui mai strigă acum idioții utili? Mă refer la acei eroi ai tastaturii și ai marșurilor mândriei progresist-globaliste care cred sincer că în Ucraina e plin de libertate, egalitate de șanse, onestitate și eroism, așa cum au crezut că spălatul des pe mâini îi scapă de plandemie, iar acum cred sincer că nespălarea generală îi scapă de Poutine și de încălzirea climei, iar transplantul de fecale de îmbătrânire…

Gheorghe Piperea

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Compensarea cu 50 de bani pe litru

Problema creșterii aberante a prețului carburantului a primit de la autoritățile noastre cea mai idioată soluție: compensarea cu 50 de bani pe litru.

În afară de gluma proastă cu acest cuantum de “reducere”, de 50 de bani, minunata măsură de politică economică chestia mai are aceste „avantaje”:

(i) prețul la pompă nu se reduce, el doar se va plăti de consumator și de se va co-plăti de stat, adică de noi; astfel, prețul se va consolida la nivelul actual sau, și mai rău, va crește progresiv la orice nivel vor considera producătorii și distribuitorii că este potrivit; poate fi un preț „potrivit”, de exemplu, 10 lei în iulie sau 15 lei în octombrie – noi să fim sănătoși, că ne dă Cîțu 50 de bani pe litru;

(ii) compensarea nu se va acorda tuturor, ci numai persoanelor sau întreprinderilor aflate în situație dificilă precară; vor fi emise criterii, proceduri, metodologii, vor fi făcute controale, va dura luni de zile până când cei 50 de bani vor fi alocați, deci reducerea nu va mai fi de la 9 lei la 8,5 lei, ci de la 15 lei la 14,5 lei; cine nu crede, să ia experiența „compensării” facturilor de utilități, unde a ieșit o minune de haos administrativ și economic;

(iii) cei 50 de bani vor fi suportați din taxe și impozite, plătite de plătitorii obișnuiți, adică de către noi, cei care nu practicăm evaziunea sau optimizarea fiscală (cauzele unei găuri anuale în buget ce 35 de miliarde de euro, btw), chit că noi nu vom primi minunata compensare;

(iv) ca să poată fi susținută, această compensare va genera taxe sau impozite noi; statul nu are cum să se mai împrumute pentru a o susține, căci dobânzile sunt deja dincolo de 9% pe an; și mai „interesant” – această compensare nu va fi susținută de stat printr-un impozit pe profiturile excepționale ale companiilor din domeniu, ale băncilor și ale multinaționalelor din comerțul de tip hypermarket, așa cum face Ungaria, de exemplu, ci din noi taxe și impozite aplicate nouă, cetățenilor și micilor afaceri;

(v) oamenii vor renunța treptat la mașinile cu motoare termice; avem 9 milioane de vehicule care vor sta pe marginea drumului, degeaba; există milioane de credite și de leasing – uri care nu vor mai putea fi achitate – și din acest domeniu ne așteptăm la viitoare executări silite, care vor putea duce și la evacuări din locuința familială; vom avea mase mari de oameni care nu se vor mai putea deplasa comod și rapid și peste un milion de micro-afaceri care nu mai pot funcționa; vom ajunge să cerem în piața publică rații și prețuri plafonate, ceea ce va fi însemnat cvasi-finalul economiei de piață.
Iată ce poate însemna să fii “liberal” în varianta afumatului Cîțu.

PS Sigur mă veți întreba ce soluții am eu. Bun, reamintesc că eu nu sunt premier sau președinte. Dar oareșce soluții simple și ușor aplicabile ar putea fi găsite, par egzamplu:

  • reducerea temporară a accizei la carburant* sau chiar suspendarea aplicabilității acesteia pe termen de 6 luni**;
  • plafonarea temporară a prețului, lucru permis de Legea concurenței nr.20/1996 și de OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor și a serviciilor de piață;
  • compensarea realistă a costului carburantului, aplicabilă doar pentru persoanele fizice sau juridice aflate în dificultate și numai dintr-un impozit temporar aplicat profiturilor excepționale ale corporațiilor din domeniu.

*puțină lume știe că accizele sunt taxe pe consum, menite a descuraja consumul anumitor produse sau servicii; exact la fel este și acciza la carburant; pentru a scăpa de conjunctura nefericită dată de prelungirea la nesfârșit a plandemiei și a războiului, unele state UE au luat deja acest gen de măsuri, renunțând o vreme la descurajarea consumului de carburant produs din resurse fosile, cauzator de CO2 și NOx.

**Joe Biden a cerut ieri Congresului american suspendarea pe 3 luni a taxelor care intră în prețul carburantului, măsură fără precedent în istoria americanilor.

Gheorghe Piperea

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Cargill, Monsanto, Dupont și foametea planificată

Începând cu 2014, trei giga-companii agroalimentare americane, recte, Monsanto, Dupont și Cargill, au cumpărat peste 17,5 milioane de hectare de teren agricol în Ucraina. Acest teren înseamnă de 3 ori suprafața agricolă a Italiei, fiind cu mult mai mare ca suprafața agricolă a României, care deține doar 14,6 milioane de hectare*.
Nu se știe încă ce terenuri deține bilgheiț în Ucraina, dar se știe că a cumpărat și cumpără masiv terenuri agricole în SUA și în America de Sud. Și, evident, deține acțiuni la toate cele trei mega-evil companies.

Aceste trei most evil companies din domeniul agro-alimentar sunt deținute de cele trei ultra bogate și constrângătoare giga-fonduri: Vanguard, Black Rock, State Street.

Cum s-ar zice, the usual suspects…

Aceste giga-fonduri, precum s-a putut vedea în plandemie, dețin și 95% din cele 7 mari grupuri globale de mass-media, deci controlul asupra informației, precum și 90% din companiile farmaceutice și laboratoarele de manipulare biologică sau genetică, deci controlul asupra sănătății și libertății oamenilor și asupra “științei” canonice, ideologizate, care nu mai suportă contradicție, concurență sau critică.

Precizez că în România, principalii deținători de material genetic pentru agricultură și de silozuri și infrastructură necesare colectării, depozitării și vânzării la suprapreț ale recoltelor sunt … americanii de la Cargill, Monsanto, Dupont (cărora li se adaugă “elvețienii” Glencore, o multinațională amerikanish nevertheless). Iar o treime din terenurile “noastre” agricole este deținută și exploatată de italieni, olandezi, austrieci, libanezi și de un șeic arab. Bravo lor, că noi nu știm.

De asemenea, precizez că cele trei giga-companies americane produc nu numai semințe, ci și erbicide (unele cancerigene***) și pesticide, precum și organisme modificate genetic.

Ce să faci cu resursele pentru atât de multă mâncare?
Păi, o controlezi și o distribui unde îți dictează planurile.
O folosești ca armă alimentară, mai eficientă decât armele clasice, decât armele biologice sau “armele” diplomatice sau de lobby.

Ce faci pentru a păstra o asemenea armă?
O plandemie.
Un război.
O mare resetare.

*actualmente, Monsanto, the most evil company in the world, este parte a concernului Bayer din Nemția, dar este încă foarte amerikanish 🙂
**ca să știți, și companiile străine dețin la noi cca 5 milioane de hectare de teren agricol
***deocamdată, doar Monsanto are la activ condamnări pentru cauzarea cancerului, pentru câteva miliarde de dolari cu titlu de despăgubiri

Gheorghe Piperea

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Misterioasa hepatită

Consecințele grave ale nebuniei plandemice încep să dea pe răscoale. Laptele matern al femeilor care s-au injectat cu serul experimental cu ARNm conține toxine periculoase, aduse sau produse de ser.

Pfizer a atenționat asupra riscurilor și a recomandat ca injecția să nu se facă și femeilor gravide. Propagandiștii, “experții”, “eroii din linia întâi” au contraire, au zis că e 100% safe.

Și iată că acum apar cazuri de leziuni hepatice… De răspuns pentru daune și cazuri letale nu răspund nici Pfizer, nici propagandiștii… Consecințele sunt doar pe capul cobailor.

*

Pfizer a cerut statelor care au cumpărat serul său experimental să constituie de urgență fonduri naționale de despăgubire a victimelor serului.

Adică, în locul său și al propagandiștilor săi, să plătim noi pagubele, iar ei, dragii de ei, să rămână cu profitul și onorariile de “succes”.

Nu, categoric nu, nu voi fi niciodată de acord cu asta! Trebuie să ne opunem cu fermitate acestui plan.

Pentru defectele produsului său, Pfizer trebuie să suporte pagubele, chiar să intre în faliment, iar managerii săi ultra-plătiți și propagandiștii să intre în pușcărie.

Așa cum am susținut în întreaga plandemie, aceasta este calea legală – mizerabilul de comerciant care a făcut bani din suferința oamenilor, cauzată de produsele sale cu defecte, să răspundă, civil, penal și moral. Așa scrie la lege – Legea nr.240/2004. Oamenii pot da în judecată individual sau în colectiv Pfizer. Aici, nu în SUA. Fără obligația de a plăti taxă de timbru.

Moral și politic, trebuie să răspundă și politicienii, experții, influencerii, jurnaliștii năimiți. Mai ales cei care cereau în stil nazist pedepsirea noastră și aruncarea peste zidurile cetății, pentru simplul fapt că am refuzat să ne supunem unui oribil experiment genetic și psihologic.

Idioții utili, mai ales cei care cereau cu voce tare ca cei ce au refuzat să se înțepe să nu mai fie tratați în spitale pe banii din asigurările publice, ci din propriul buzunar, nu au deloc căderea să ceară statului, adică nouă, să le plătim daunele cauzate de Pfizer. Nu. E cazul să suporte singuri consecințele ”alegerii” lor.

*

Anul trecut, citind din întâmplare un articol elogios referitor la cât de „admirată” este corporația Pfizer, mă minunam cum de pot fi oamenii atât de naivi și estimam că, atunci când vor apărea dovezi indubitabile ale daunelor ireparabile cauzate oamenilor de serul minune și probe certe ale minciunii prin omisiune (dublată de minciuna plătită de stat și de cenzura practicată sub forma „luptei” contra știrilor false) care au stat la baza hiper-profitabilei afaceri cu cantitățile gigantice și inutile de „imunizare” contra răcelii mileniului, același Pfizer va urca rapid în topul celor mai diabolice corporații (most evil), urmând a amenința poziția no.1 ocupată „pe merit” de Monsanto, de vreo 30 de ani.

Iată că acele moment a venit – documentele făcute publice de tribunalul din Texas probează minciuna, iar efectele negative, toxice, ale serului faizăr sunt din ce în ce mai ușor vizibile și mai greu de contestat.

Pe de altă parte, nu de puține ori m-am crucit să văd cât de multă încredere beneficia, ca „specialist”, dementul mesianic bilgheiț, care părea că a stabilit, cu de la sine putere, întreaga agendă a OMS și a autorităților sanitare americane, europene, canadiene sau australiene în domeniul plandemiei.

Iată că Bill Gates se plânge acum că îl agresează și îl înjură lumea pe stradă, acuzându-l de comportament de Big Brother. Păi, eu mă mir că nu i se administrează chiar bătăi crunte – sunt atât de multe zeci de milioane de oameni care au fost induși în eroare de acest moș uitat de Dumnezeu pe pământ și atât de multe zeci de milioane care au suferit sau chiar au murit pentru că lumea s-a concentrat pe obsesia sa pentru „imunizare” totală și obligatorie cu acest ser total inutil și – hellas – atât de nociv, mai ales pentru copii.

Dar știți cum zice românul – Dumnezeu nu bate cu parul …

Gheorghe Piperea 1,2,3

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Goldman Sachs a cumpărat NN Investments Partners

Cea mai proastă veste financiară și socio-politică a lunii: Goldman Sachs a cumpărat administratorul fondului de pensii NN Investments Partners, care colectează contribuțiile de asigurare socială (pensii) administrate privat și “plătește” niște pensii românilor “norocoși” că o parte din CAS-ul lor merge la “privat”.

E vorba de un segment consistent din “piață” (unii vorbesc chiar de 60%). Fondurile de pensii administrate privat au înghițit, pur și simplu, Bursa de Valori București, ajungând să impună și care anume acțiuni sau obligațiuni sunt “bune” sau “rele”, și ce companii se listează la bursă – medlife, digi comunication și one fiind exemple de “succes” în viața capitalistă, iar Hidroelectrica viitoarea țintă.

Mult mai gravă este implicarea fățisă, anti-românească, a acestor entități, în politica economică, fiscală și bugetară a României – e de ajuns să vă reamintesc că OUG nr.114/2018, care plafona prețurile la gaze, impunea o taxă pe activele băncilor și limita comisioanele indecent de mari ale administratorilor fondurilor de pensii a fost torpilată și distrusă de influencerii și politicienii “dă driapta” plătiți/spinsorizați/recompensați cu posturi gras plătite de administratorii fondurilor de pensii.

Criza prețurilor din energie ar fi fost mult mai ușoară dacă acești administratori “privați” de fonduri de pensii nu ar fi luptat cu toate armele din dotare, inclusiv mită și conflicte de interese, contra acelei ordonanțe care acum e istorie.

Vătaful nu s-a mulțumit să facă bani (nemeritați) pe cârca proprietarului – vătaful a ordonat cum să trăiscă și cum să respire proprietarul, atât cât să nu moară ca gâsca făuritoare de ouă de aur. Vătaful a devenit controlorul proprietarului, căruia i-a mai concesionat, cu pipeta, oareșce drepturi, și alea temporare și condiționate.

Controlorii vor fi acum controlați de unul dintre marii controlori globali. Mai precis, marii păpușari.

Dacă nu mai știți cine e Goldman Sachs, vă spun eu: e principalul autor al falimentului suveran al Greciei și al cvasi-falimentului Portugaliei, Irlandei, Spaniei și al Italiei, de după crahul Lehman Brothers din 2008 (pe atunci, cele 5 țări aflate în pragul falimentului erau reunite sub “elegantul” acronim PIIGS, adică poorci), principalul profitor al bail-out-ului american de bănci și asigurători din 2008 și principalul autor al tehnicii revolving door (exemple edificatoare: fostul președinte al Comisiei Europene din perioada falimentului Greciei, Barosso, este șef la Goldman Sachs; fostul șef al BCE, actual premier al Italiei, Mario Draghi, a fost șef la Goldman Sachs) pe care l-au utilizat cu atât de nociv succes băncile, companiile farma și cele din domeniul industriei chimico-agraro-industrială.

Dacă mai aveam nevoie de o cușcă, Goldman Sachs e exact colivia aurită de care aveam nevoie…

sursa: Gheorghe Piperea

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry