Arhive categorii: AnaIordanescu

Nici SUA nu vinde democrație, dar nici China libertate globală

1. Indiscutabil, știrea zile de ieri a fost despre Nancy Pelosi și vizita ei în Taiwan. Ironie, când Zelensky comunica lumii povești bombastice, discursul lui era preluat și disecat la nivel global, ieri, vedetă fiind aeronava în care se afla d-na Pelosi, declarația lui a trecut neobservată.

Dar ce a declarat atât de important? Despre Donbas: „Acolo este pur și simplu un iad. Nici măcar nu poate fi descris în cuvinte”. De asemenea, Zelensky recunoaște că, în ciuda armelor trimise de americani, forțele ucrainene nu au reușit să elimine superioritatea rușilor. Cu alte cuvinte, Rusia câștigă.

Deși victoria o contabilizează Rusia, pierderea este împărțită între Ucraina ( pierderi umane și teritoriale importante, economie în colaps, datorii, distrugere) și aliații săi. Cea mai importantă pierdere la nivelul imaginii o încasează, desigur, SUA, cea mai implicată dintre toți aliații occidentali. După retragerea pripită din Afganistan, percepută ca o înfrângere pentru un hegemon, forțat să plece în grabă și să-și abandoneze echipamentul militar, victoria Rusiei în Ucraina reprezintă pentru Washington o catastrofă, rezultatul strategiei falimentare a administrației Biden.

În disperată nevoie de restaurare a imaginii de forță și putere, Washington pune la cale o acțiune riscantă – vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. În ciuda avertizărilor părții chineze și a discuției lui Xi cu Joe Biden? Nu! Mai degrabă, DATORITĂ poziționării clare a Beijing în privința acestei vizite. Reușind să treacă peste linia roșie impusă de China fără ca aceasta să facă un gest agresiv (nu a doborât avionul, nu a atacat Taiwanul), China a părut slabă, iar SUA un adevărat hegemon căruia nimeni nu-i impune limite. Dacă a doua țară din lume nu se poate opune Americii, ce șanse are o țară mică? E un joc de imagine.

O armată de ‘analiști’ a avut sarcina să dea acestui zbor valențe apocaliptice și să prezinte China ca pe un stat slab, fricos, incapabil să contracareze SUA. Asemănător, analiștii au hotărât că Putin va captura Kievul în trei zile. După cele trei zile, Kievul nefiind sub administrație rusă, au decretat că armata rusă este o adunătură de neghiobi și incapabili. Paralel cu realitatea.

În sprijinul ipotezei că SUA avea nevoie disperată de mutarea atenției de la dezastrul din Ucraina, dar și de un succes de imagine, vine și informația eliminării liderului Al Qaeda, Ayman Al-Zawahiri, aflat în balconul vilei sale din Kabul. America is back again! Apară lumea de teroriști și salvează democrația pe unde o găsește, prin Taiwan, prin Kosovo și în alte locuri fierbinți! Plătitorii de taxe din America nu trebuie să se preocupe de miliardele rulate prin Ucraina în buzunarele lacome ale complexului militar, nici de inflație, nici de politicile publice dezastruoase. Dacă PR-ul ar ține de foame… Dar nu ține, iar gesturile de imagine, deși importante, au nevoie să fie dublate de strategie și acțiuni reale.

2. Deși precipitată de înfrângerea previzibilă a Ucrainei, mutarea interesului spre Asia este firească. Acolo este China, acolo se joacă supremația lumii, acolo sunt căile maritime cele mai importante, acolo este viitorul. Capcana lui Tucidide: când o putere emergentă amenință supremația puterii conducătoare, rezultatul cel mai probabil este unul violent. Atena si Sparta, exemplul cel mai folosit. Războiul (confruntarea), deși poate nedorit de niciuna din părți, este aproape inevitabil. Acesta este ciclul istoriei.

Vizita oficialului american nu a rămas fără consecințe, unele serioase în opinia mea.

– a justificat pentru partea chineză desfășurarea unor exerciții militare (cu foc viu) în 6 zone maritime și aeriene în jurul Taiwanului. Dacă le iniția fără provocarea acestei vizite, opinia internațională ar fi reacționat și China risca sancțiuni. Profitând de situație, China a mutat echipament militar aproape de Taiwan.

– China impune Taiwanului sancțiuni economice: interzice importul de citrice din Taiwan și exportul de nisip. Amuzant? Nu prea! Fructele proaspete reprezintă cea mai mare categorie de export pentru Taiwan în spaţiul agricol. Ţara exportă cantităţi mari de ananas proaspăt, mere cu zahăr, citrice, mango, mere ceară, pomelo, ponkan, struguri, banane şi grapefruit. China cumpără peste 80% din toate fructele exportate. Nisipul este esențial pentru producerea de semiconductori. Taiwan este cel mai mare producător de cipuri electronice, care sunt furnizate în aproape toate industriile, de la telefoane la laptopuri, ceasuri la console de jocuri, echipamente industriale la automobile şi avioane de pasageri şi aeronave de luptă. TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company) este cea mai mare turnătorie din lume şi deţine aproximativ 65% din producţia globală de cipuri.

coincidență, acum câteva zile, la Washington s-a votat legea privind stimularea producției de cipuri în America, proiect ce prevede peste 52 de miliarde de dolari pentru companiile americane care produc cipuri de computer, precum și alte miliarde de credite fiscale pentru a încuraja investițiile în fabricarea de cipuri. De asemenea, oferă zeci de miliarde de dolari pentru a finanța cercetarea științifică și pentru a stimula inovarea și dezvoltarea altor tehnologii din SUA. TSMC a promis că ca reloca o parte a producției sale de cipuri în SUA, urmând să deschidă 6 fabrici. Promisiunea este mai veche, neonorată încă din cauza costurilor de construcție și de producție. Iată că vizita lui Nancy Pelosi și accentuarea tensiunilor cu China au reușit să forțeze mâna companiei din Taiwan. Singura „mică” problemă – construcția unei astfel de fabrici durează 4 ani.

creșterea activității militare în zona strâmtorii Taiwan afectează lanțurile de distribuție și comerț. O treime din transportul maritim mondial trece prin Marea Chinei de Sud, peste 3 trilioane de dolari pe an. Cine controlează Marea Chinei de Sud, controlează Asia. Taiwan este un premiu pe care nici SUA, nici China nu își permit să-l piardă.

vizita lui Nancy Pelosi a fost și un mod de a testa reacția Chinei. O operație fără anestezie. Și înainte, dar și după finalul vizitei, Washington-ul, prin declarații oficiale, a spus răspicat că nu susține independența Taiwanului, accentuându-se pe diverse canale că decizia vizitei a fost una personală… Vi se pare octogenara o fiară imposibil de domolit, chiar și de intervenția Președintelui? SUA nu este dispusă (nu acum) la o confruntare cu China, iar răspunsul Chinei este în aceeași notă. Războiul economic va continua însă și ne va costa pe toți. Ce-i drept, mai puțin decât un război mondial, eventual și nuclear.

3. Paranteză. Surpriza neplăcută o reprezintă propaganda. Și de-o parte, dar și de cealaltă. Analizele nu au finețe, nu permit dubiul, neapărat trebuie să fie aliniate. Alb si negru. Studiu de caz: Taiwanul. Am citit rânduri frumos ticluite despre democrația minunată din Taiwan, despre independența țării. Nu recunoști că Taiwanul este o țară independentă, fără nicio legătură cu China? Ești un putinist, un conspiraționist, un troglodit.

E un caz splendid în care propagandiștii, din exces de zel și lipsă de lectură, exced linia oficială: America însăși NU a recunoscut independența Taiwanului. Inițial au recunoscut-o, după care au renunțat la recunoaștere în 1979. De ce? Pentru că era nevoie de China împotriva URSS-ului. Simplu. În cealaltă parte a Rubiconului propagandistic, sătui de NATO/EU/Imperiul american și globalismul care bântuie liderii occidentali, China este prezentată ca o speranță în lupta cu Davos-ul.

China? Țara care a fost modelul pentru lockdownul occidental? Țara cu credite sociale? Ce reproșăm WEF? Creditul social, ID ul digital, controlul. Și, totuși, China este văzută ca lumina de la capătul tunelului, țara care va învinge globalismul? Există foarte puține analize flexibile, interesate de decriptarea acestor crize și războaie, într-o mare de copişti, difuzoare pentru idei fabricate de alții. Nici SUA nu vinde democrație, dar nici China libertate globală. De unde ideea trăsnită că modelul chinezesc este nealiniat cu cel propus de WEF? Am închis paranteza.

4. Capcana lui Tucidide. China este, într-adevăr, puterea emergentă, singura capabilă să conteste hegemonul american. Acesta, deși în declin, rămâne cel mai puternic stat din lume. Pentru cât timp, acestea este întrebarea.

Dolarul, arma sa secretă, apărată de cea mai mare armată a lumii, își pierde treptat supremația. SUA și petrodolarul nu mai sunt singurii la butoanele comerțului cu petrol. Fisurile nu sunt mari, dar există, se vede rubla prin ele. Aventura ucraineană a Washington-ului a fost o mutare proastă.

Cei care cred că SUA sunt învinse în acest moment ar trebui să examineze situația țărilor europene. Ale cui comenzi au transformat Europa într-un continent irelevant? Declinul nu este sinonim cu finalul. Romei i-au trebuit 300 de ani până să fie jefuită și învinsă, imperiul otoman a murit lent și urât, iar prin Balcani îi mai simți încă mirosul, iar altor imperii numai milioanele de morți din două războaie mondiale le-au putut scrie necrologul.

Iată de ce cred că intrăm în cea mai periculoasă etapă a existenței imperiului american. Imperiile mor greu și sângeros. În acest moment, nici măcar China nu este suficient de puternică pentru a provoca frontal SUA.

Să nu uităm în analiză că principalul partener comercial al Chinei este SUA. Fără construcția unei alternative, să-ți provoci principalul partener comercial echivalează cu o sinucidere. Seppuku este un cuvânt japonez, nu chinezesc… La ce asistăm noi? La pregătirile acestei confruntări.

Întâi a fost globalizarea în vârful căreia a stat America, extrăgând bogăție și putere. Globalizarea a creat, inevitabil, China, fabrica lumii. Am uitat de pandemie… Cu fabrica închisă, Planeta nu a putut produce nimic, nici măcar măști. 90% din antibioticele consumate global se produc în China. Iată ce ar însemna un război între China și SUA acum. Blocaj total.

China s-a făcut mare și a inventat Noul Drum al Mătăsii, adică si-a inventat propriul proiect de globalizare, fără America. Un proiect win-win, pentru China, dar și pentru țările pe unde șerpuiește acest Nou Drum al Mătăsii. O alternativă pentru statele mici, care astfel au reușit să obțină astfel împrumuturi și să dezvolte proiecte de infrastructură, fără condițiile FMI și Banca Mondială, în fapt două unelte ale SUA pentru a accesa/monopoliza resursele naturale și bogățiile altor (majorității) țări.

Strategia de răspuns a SUA a fost o strategie a haosului, lose-lose. Sub pretextul democratizării, se prezenta militar în diverse puncte ale globului. În mod uzual, în cele care dețineau resurse, petrol, poziții strategice. Sau intervenea în politica internă prin susținerea unui candidat/partid/facțiuni care urma să-i fie fidel/ă. Dacă era nevoie, inventa un dușman intern sau extern. În situația în care toate acestea eșuau, produceau haos astfel încât nimeni să nu poată controla zona/tara respectivă, ca de exemplu în Libia transformată dintr-o țară bogată în țara nimănui.

În privința Rusiei, metoda a funcționat până când KGB-ul s-a trezit și l-a produs pe Putin. SUA a schimbat strategia: a încercat să domine sau să sădească focare la granița Rusiei sau sfera de influență Georgia, Belarus, Kazahstan. Identic, în jurul Chinei. Acesta a fost punctul de pornire al acestui proiect. Inevitabilul s-a produs – China și Rusia au pus alături BRI (Belt and Road Initiative) și forța militară a Rusiei. Au apărut BRICS-ul, Organizația de la Shanghai și alte organisme de Cooperare regională.

Nici SUA nu a ezitat – au apărut QUAD, AUKUS, extinderea NATO. Lupta este pentru resurse și pentru controlul rutelor de transport. E ceva nou sub soare? Venețienii și genovezii au trăit apogeul în epoca în care dominau rutele de navigație, Spania și Portugalia au cunoscut bogăția când au stăpânit oceanele și comerțul maritim, imperiul britanic a dispărut când a cedat rutele maritime Americii. E ciclul istoriei. Dar să nu ne grăbim spre înmormântarea imperiului american – cât timp controlează rutele maritime, controlează lumea. Procesul de deposedare al supremației este lung. Inevitabil, dar lung.

5. Un fapt interesant. Afganistan, țară importantă pentru BRI, prezență militară a SUA timp de 20 de ani. Acum două zile, liderul Al Qaeda este eliminat în Kabul, Afganistan. Ayman Al-Zawahiri era un lider puternic contestat din interior. Ce se întâmplă când liderul unei astfel de grupări teroriste este ucis? De obicei, apare altul mai agresiv și mai sângeros. Instabil, cu o rețea teroristă în dezvoltare, nu știu dacă Afganistan va face carieră pe Noul Drum al Mătăsii.

Luni, tulburări în Kosovo. De fapt și Bosnia are probleme. Croația dorește să se despartă de musulmani. În concluzie, Balcanii de Vest, regiune importantă din Noul Drum al Mătăsii, redevin o zonă instabilă. Azerbaidjan, tulburări la granița cu Armenia. Un șir lung de focare. De obicei, în zone cu resurse sau conectate la coridoare de transport. Există puteri bune sau rele? Nu cred.  Exista interese, cooperare, avantaje, țări mici, țări mari, lideri abili, lideri slabi.

6. Luni s-au scos armele la granița Kosovo/Serbia. Ieri, s-au pus bazele unei „frumoase” confruntări între China și SUA, prin proxy-ul Taiwan. În timp ce scriu, primesc notificări despre schimburi de focuri la granița Azerbaidjan/Armenia, în regiunea Nagorno-Karabakh. Neconfirmat, se pare că Iranul mută trupe la granița cu Azerbaidjanul.

Pe 5 august urmează să se întâlnească Erdogan și Putin, la Soci. Sigur, ei s-au întâlnit și la Teheran, au avut discuții fructuoase, acordul privind deschiderea transporturilor de grâne a devenit funcțional, nu-i așa? Singurul aspect divergent – Siria. În perspectiva întâlnirii de la Soci, agitația din Azerbaidjan poate fi o formă de presiune din partea lui Erdogan pentru a obține concesii din partea lui Putin în dosarul sirian. Sau poate trebuie să găsim explicații în acordul semnat de Azerbaidjan cu UE, în încercarea de înlocuire a gazului rusesc, iar acesta este răspunsul Rusiei. După vizita la Erevan, Naryshkin, șeful SVR, a plecat la Baku. Ce știm noi? Nu știm unde este adevărul, dar cu siguranță nu îl aflăm în delirurile propagandei.

Conducta Trans Anatolian Pipeline (TANAP) pornește din zăcământul Shah Deniz din Azerbaidjan, trece prin Georgia și Turcia și se unește la granița grecească cu conducta TAP, care transportă gaze naturale azere în Europa prin Albania și Italia. Balcanii de Vest (Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Croația) sunt interesați să conecteze la TAP conducta Ionian Adriatic Pipeline (IAP), care este în construcție. Conexiunea ar urma să fie realizată la granița cu Albania. De menționat că Balcanii de Vest sunt complet dependenți de gazul rusesc, motiv pentru care țările din regiune caută o nouă rută de aprovizionare. Coridorul Sudic, legătură între Marea Caspică și Europa, fără Rusia. Credeți că la Moscova se joacă resemnarea? Drept urmare, când analizăm conflicte de graniță, dezghețarea unor pricini vechi, vizite ciudate, întotdeauna trebuie luat în discuție factorul economic, nevăzut.

Înainte de războiul din Ucraina, ruta rusească era principala cale pentru comerțul terestru dintre China și UE, parte vitală a BRI. Războiul din Ucraina și sancțiunile occidentale impuse Rusiei su determinat China să caute alternative. Principala alternativă este rețeaua de aproximativ 6.500 de kilometri de drumuri, căi ferate și porturi care se întinde prin Kazahstan, Marea Caspică, Azerbaidjan, Georgia, Turcia și Europa cunoscută sub numele de Ruta Internațională de Transport Transcaspică (TITR) sau Coridorul de Mijloc. Din nou Azerbaidjan, dar și Kazahstan.

Declarațiile fluctuante ale președintelui Kazahstan, Tokayev, în contradicție cu cele ale Kremlinului își găsesc explicația mai ușor dacă privim rețeaua de conducte și coridoare de transport. Nu e vorbă, și replica rusească a fost clară! Pe 4 iulie, Tokayev a avut o convorbire telefonică cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în care primul s-a declarat gata să sprijine Uniunea Europeană să depăşească actuala penurie de energie. A doua zi, un tribunal districtual din oraşul-port Novorossisk, din Rusia, a ordonat închiderea terminalului prin care curge spre Europa majoritatea petrolului kazah, pentru 30 de zile. Caspian Pipeline Consortium (CPC) este consorțiul care operează conducta caspică ce aduce petrol din Kazahstan la Marea Neagră și are ca acționari și marile companii americane Chevron și Exxon. Ulterior, suspendarea funcționării conductei a fost revocată. O întrebare. Credeți că aceste companii americane au sunat la Washington ? Sau la Tokayev? Să lăsăm întrebările naive pentru propagandiștii de ambele părți…

În timp ce subiectul piesei îl reprezenta mobilitatea mâinii drepte a lui Putin, Dictatorul avea planuri privind altă rută comercială – Coridorul internațional de transport nord-sud (INSTC) – o rețea de 7 200 de kilometri de căi ferate, autostrăzi și rute maritime care leagă Rusia și India prin Iran. În iunie, Iranul a anunțat primul tranzit pilot de mărfuri din Rusia către India folosind INSTC, prin portul Bandar Abbas din Strâmtoarea Ormuz.

De atunci, cele două containere de lemn laminat au fost urmate de expedierea a cel puțin alte 39 de containere care se îndreptau din Rusia către portul indian Nhava Sheva din Marea Arabiei, în luna iulie. Până în 2030, se preconizează că INSTC va avea capacitatea de a transporta până la aproape 25 de milioane de tone de marfă în fiecare an – 75 % din traficul total de containere între Eurasia, Asia de Sud și Golf. Pe termen lung, INSTC ar fi o alternativă la Canalul Suez, Marea Mediterana şi Bosfor, dar și la BRI în regiune, China și India nefiind cei mai buni parteneri.

Ce putem face? În primul rând, să nu devenim captivi propagandei și să încercăm să privim dincolo de stereotipuri. Lumea este un formată dintr-o rețea densă de interese, conducte, coridoare și bani. O pânză de păianjen, iar noi, mici musculițe prinse în țesătură. Hai să nu ne mințim că o pânză e mai frumoasă decât alta și să căutăm soluții să nu atârnăm sinucigaș în vreun ochi de mare putere, strigând imbecil ‘slava‘ sau lăudând democrația chineză care ne-a salvat de sclavia americană. Noi, ca țară, dar și individual. E bine să fim vigilenți la trolii Kremlinului, dar vaccinurile nu au fost impuse de la Moscova, ci de la Bruxelles. Putin s-ar putea gândi să invadeze Europa, dar de confiscarea fermelor în Olanda nu se ocupă el, ci guvernul olandez. Basarabia ne-a fost luată de URSS-ul cel ticălos, dar guvernul de la Kiev a dispus înlăturarea statuii lui Alexandru cel Bun, iar „Basarabia este Ucraina” se alintă în vânt la Odesa, nu la Sankt Petersburg. Pe de altă parte, ticăloșia cu green pass-ul a venit de la Bruxelles, via OMS, dar nici nu poți ignora rolul Chinei în propagarea metodei. Șocant, pare o înțelegere între ei în detrimentul musculițelor. Neînțelegerile ulterioare au legătură cu împărțirea prăzii, nu cu noi.

Ana Iordănescu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Moartea este singurul fapt real din Ucraina

1. Deși urât și plin de moarte ca orice război, cel din Ucraina a avut, în mod paradoxal, încă din februarie, un aer de neseriozitate. De scenariu cu tușe groase. Vedete în plimbare la Kiev, concerte la metrou, știri despre eroi inventați, o atmosferă de serial fantasy peste care tronează, răgușit și nedormit, Zelensky. Când vezi imagini cu șirurile nesfârșite de morminte, mintea, relaxată de concertul lui Bono de la metroul kievean sau de discursul lui Zelensky la Cannes, îți joacă feste- aștepți să iasă figuranții din morminte, înviați precum Fantoma din Kiev, să strige „slava”. Nu iese nimeni. Moartea este singurul fapt real din Ucraina. În această notă suprarealistă, zilele trecute, președintele Zelensky a realizat cu succes un shooting pentru revista Vogue. Vogue… fashion. Împreună cu soția, frumoasă și fotogenică de altfel, un cuplu fashion îmbrăcat în haine de brand. Modă cățărată pe cadavrul unei țări. Ulterior, Eroul-fotomodel și-a făcut timp pentru a primi premiul ‘Churchill ‘ de la Boris Johnson. Aceasta este epoca, acesta este arhetipul eroului, nefirească pare mai degrabă o analiză serioasă a schimbărilor pe care le trăim.

2. Poate prezentarea de la punctul 1 v-a lăsat impresia unui Zelensky inofensiv și bonom. Nu este. A „reușit” pierderea unei suprafețe importante din Ucraina și, cel mai probabil, sub conducerea sa, Ucraina va înceta să funcționeze în interiorul granițelelor recunoscute la 24 februarie; distrugerea a 80% din totalul forțelor militare profesioniste; anihilarea completă a opoziției și confiscarea sediilor acestor partide.

Paranteză: pentru naivi, interzicerea oricărei vieți democratice în Ucraina, chiar și mimată, a început în iunie 2021, drept urmare nu are legătură cu războiul. Ce a mai reușit Zelensky? Companiile Cargill, DuPont și Monsanto au cumpărat 17 milioane hectare teren agricol, adică peste 60% din terenul agricol al Ucrainei, deși promisese că vânzarea terenului către străini se va face numai aprobată prin referendum. A reușit cu brio să exercite cenzura, să folosească SBU ca pe un instrument personal pentru înlăturarea opozanților, o veritabilă poliție politică – răpiri, torturi, ziariști morți. Recentele demiteri/suspendări ale Procurorului general și ale șefului SBU, alături de cele peste 600 de dosare instrumentate pentru trădare (colaborare cu Rusia), sunt parte a unei lupte pentru putere de la Kiev, nefiind nici măcar tangențial legate de binele Ucrainei. Pare că Eroul își pregătește scuza pentru înfrângere – trădătorii. Oricine, dar nu el.

3. Interesant, aproape ca o coincidență, deși marele joc nu le admite, după 5 luni în care declarațiile Rusiei privind înlăturarea lui Zelensky au fost rezervate sau au negat această dorință, săptămâna aceasta Lavrov a făcut vorbire de două ori despre necesitatea eliberării poporului ucrainean de regimul Zelensky. Simultan, SUA reînvie lupta împotriva corupției în Ucraina, „sfatul” fiind în direcția alegerii unui procuror general credibil. Washington-ul este nemulțumit de Erou? Sincronizarea este interesantă. Știm că nu ştim, dar cu siguranță se intră într-o etapă nouă. Mirarea o reprezintă întârzierea cu care Rusia își propune înlăturarea lui Zelensky. Poate că acum a devenit clar că acesta nu va semna o pace cu Moscova, legitimând noile granițe (micșorate) ale Ucrainei sau poate altele sunt resorturile ascunse ale declarațiilor.

Un exemplu: pe 15 iulie, directorul CIA, Burns, sosește în Armenia. El s-a întâlnit cu prim-ministrul armean Nikol Pashinian. În timpul vizitei directorului CIA, s-a hotărât înființarea unei Agenții de Informații Externe (un fel de SIE). Pe 18 iulie, la Erevan sosește Serghei Naryshkin, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei și se întâlnește cu prim-ministrul armean. Tigran Grigorian, un analist politic armean, a declarat pentru RFE/RL pe 15 iulie că „experți” în securitate din SUA și Rusia au sosit în ultimele zile la Erevan pentru discuții confidențiale axate pe războiul din Ucraina.

După Erevan, Naryshkin zboară la Baku, Azerbaidjan. De ce Azerbaidjan? Miza este normalizarea relațiilor dintre Armenia și Azerbaidjan pentru a permite funcționarea coridoarelor de transport din zona Caspică. În vizita lui Naryshkin la Baku s-a semnat un acord între Rusia și Azerbaidjan conform căruia Azerbaidjan va pune informațiile la comun inclusiv cu Armenia, deci cu noua agenție înființată la vizita șefului CIA…

Interesant, nu-i așa? În plus, așa cum am mai scris, pe 21 iulie la Moscova aterizează ministrul de Externe maghiar, Szijjarto. Nu de la Budapesta, ci de la Washington. Căsuțe poștale umane. Pură întâmplare, după 5 luni de emisiuni/articole halucinante, Burns anunță că Putin este sănătos tun.

4. La punctul 3 am menționat zona Caspică. Sigur, analiștii invitați în studiouri, ocupați cu bolile terminale de care suferă Dictatorul și cu victoriile inexistente ale Ucrainei, nu și-au găsit răgazul să vorbească.

Pe 29 iunie, la Ashgabat are loc Summit-ul Caspic. Prezenți au fost președinții celor 5 state riverane: Kazahstan, Iran, Turkmenistan, Azerbaidjan și Rusia. Liderii s-au concentrat pe comunicațiile de transport din Marea Caspică și au convenit că regiunea ar putea deveni un hub pentru coridoarele Est-Vest și Nord-Sud.

Summitul Caspic a avut loc la doar 5 săptămâni după ce forțele ruse au câștigat controlul orașului-port Mariupol (21 mai) și au dobândit supremația totală a Rusiei asupra Mării Azov și asupra strâmtorii Kerci din estul Crimeei. Strâmtoarea Kerci are un rol strategic în politicile rusești, fiind punctul maritim care leagă Marea Neagră prin Marea Azov de principalele căi navigabile ale Rusiei, inclusiv Don și Volga. Strâmtoarea Kerci asigură tranzitul maritim de la Marea Neagră până la Moscova și Sankt Petersburg, ca să nu mai vorbim de ruta maritimă strategică dintre Marea Caspică (prin Canalul Volga-Don) până la Marea Neagră și Mediterana.

Imaginea de ansamblu: râul Volga leagă și Marea Caspică de Marea Baltică, precum și Ruta Mării Nordului (prin calea navigabilă Volga-Baltică). Este suficient să spunem că Rusia a câștigat controlul asupra unui sistem integrat de căi navigabile, care leagă Marea Neagră și Marea Caspică de Marea Baltică și Ruta Mării Nordului (care este o bandă de navigație lungă de 4800 km care leagă Atlanticul de Oceanul Pacific).

Primul moment esențial a fost în 2014 – ocuparea Crimeei. Al doilea, la începutul Operațiunii Speciale când toată lumea aplauda rezistența Kievului, rușii ocupau Hersonul. Încă din data de 2 martie. Capturarea acestui oraș s-a dovedit extrem de strategică. Dar cine să gândească dincolo de declarațiile Eroului și de fanteziile nițeluș prostești cu gospodine șefe pe borcanul cu murături anti-drone? Capturarea Hersonului la începutul lunii martie a însemnat eșecul planului NATO de a-și extinde prezența militară în bazinul Mării Negre. Astăzi, jocul s-a încheiat practic pentru SUA și NATO, odată ce Rusia a preluat controlul asupra întregului bazin al Mării Azov. Rusia controlează acum de facto accesul Niprului către și dinspre Marea Neagră. Iar Niprul se întâmplă să fie principala cale fluvială pentru legăturile de transport ale Ucrainei către piața mondială.

Controlul strâmtorii Kerci asigură Rusiei un avantaj în ceea ce privește rutele de transport care leagă Europa de Vest și de Est de bazinul Mării Caspice, Kazahstan și China. Iată de ce SUA și-a recalibrat strategia în zona Caucazului și a Asiei Centrale. Acesta este și motivul pentru care Azerbaidjan a devenit punctul de interes. Ursula von der Leyen a mers la Baku și a semnat o înțelegere pentru cooperare energetică, iar la Bruxelles, Charles Michel, președintele Consiliului European, a organizat o întâlnire între președintele Azerbaidjanului Aliyev și prim-ministrul armean Nikol Pashinyan. Luni, Blinken a vorbit cu președintele Azerbaidjanului Aliyev pentru a sublinia oferta în așteptare a Washington-ului „pentru a facilita deschiderea legăturilor regionale de transport și comunicații”.

În concluzie, Azerbaidjanul este curtat de toată lumea. SUA/NATO dorește să înlocuiască prezența Turciei/Rusiei în această zonă vitală pentru marile coridoare de transport. Acesta este jocul și explicația vizitelor la Erevan și Baku. Lupta pentru supremație în zonă nu exclude posibilitatea (probabilitatea) unor negocieri secrete între SUA și Rusia în privința Ucrainei. Promovarea în discursul lui Viktor Orban de la Tușnad a soluției obținerii păcii prin negocieri directe ruso-americane nu este întâmplătoare, ci linia acestor evoluții.

5. Între 24 ianuarie și 1 iulie, volumul asistenței internaționale acordate Ucrainei a depășit 80,7 miliarde de euro. Pentru înțelegerea contextului, PIB-ul Ucrainei era, înainte de război, de 100 mld.

În ciuda acestui ajutor, Ucraina are probleme financiare majore. Oleg Ustenko, consilierul economic al președintelui Ucrainei, a declarat că acum sunt necesare 9 miliarde de dolari pe lună de la sponsorii occidentali pentru a acoperi deficitul bugetar uriaș. Înalți oficiali ucraineni au cerut creditorilor să anuleze datoriile externe ale Ucrainei.

Anul acesta, Ucraina trebuie să plătească aproximativ 60% din veniturile bugetare, sau mai mult de 21 de miliarde de dolari, datoria externă totală a Ucrainei fiind de peste 57 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, nimeni nu se grăbește să anuleze datoriile față de Ucraina, deși acest lucru s-a întâmplat în practica FMI. Reprezentantul FMI, Jerry Rice, se așteaptă ca Ucraina să continue să-și plătească datoriile față de fond (8,6 mld dolari în 2022). Deci vedeți, e minunat să strigi ‘slava’, dar datoriile trebuie plătite.

Companiei ucrainene de gaze Naftogaz i s-a refuzat o amânare a plății datoriilor. Cine a luat decizia? O firmă rusească? Nu, o firma de avocatură londoneză. Astăzi Naftogaz a intrat în incapacitate de plată. În mai 2022, țările UE au promis Ucrainei un ajutor de 9 mld de euro. În iulie, Germania și-a exprimat îndoieli și suma a fost redusă de la 9 mld la 1 mld, iar pe măsură ce criza lovește Europa, ajutorul pentru Ucraina va însemna foarte multe încurajări. Și atât. Mai ales, în lipsa lui Boris Johnson și a lui Mario Draghi. Sigur, există premierul României, dar domnia sa este specializat pe ajutorul refugiaților. Number one suntem!

Un război scump. Cine va continua să îl susțină? Rusia si-a dovedit pragmatismul și rezistența. Occidentul, nu. Putin merge la Teheran, pune piloni puternici noii ordini non-dolarizate (Iran-india-Rusia). Turcia si Arabia Saudită își exprimā dorința de a se alătura BRICS. Acordul de la Odesa permite exportul de cereale rusești în Africa-turneul lui Lavrov este un succes. Discuțiile despre Nord Stream 2 s-au redeschis. Sau de ce credeți că s-a dus Schroder la Moscova? Lumea se schimbă. România, deși feritā de problemele cu energia și dependența de Rusia, se simte solidarā. Avem și noi ‘Zelensky’ noștri. Mai mici, mai urâți, mai puțin belicoși, dar la fel de străini de interesul țării.

De fiecare dată când scriu despre Zelensky găsesc uimitoare capacitatea oamenilor de a admira un astfel de personaj. Găunos, toxic, dar māiastru în a pune o țară la pământ.

Între două poze pentru Vogue a semnat și anularea cetățeniei ucrainene pentru creatorul său, Kolomoiski. Normal, credeați că îl lasă să pice sub incidența legilor de la Kiev. Kolomoiski e cetățean israelian. Când își extrădeazā Israel cetățenii? Niciodată! Tocmai când devenise mai interesant, cu înregistrări vocale ale lui Biden amenințându-l pe Poroshenko pentru niște împrumuturi FMI rulate prin banca lui Kolomoiski.

Jocul e prea mare pentru a fi complet decriptat, dar va asigur că ultima preocupare este independența, suveranitatea și democrația Ucrainei. 

Ana Iordănescu via CristoiuBlog

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Un nebun aruncă o piatră

Un nebun aruncă o piatră, o sută se străduie să o scoată. Un fraier supraestimat, umflat cu pompa trotineto-progresistă, aruncă o vorbă, o țară întreagă devine captivă. Mă refer la Buhnici, nimeni în drum. Îmi pare rău să stric petrecerea, dar se întâmplă lucruri pe planetă în timp ce toată țara s-a oprit să despice firul în șapte despre ce a dorit să zică poetul. Nimic. N-a zis nimic. E un personaj de carton, tabula rasa, produsul standard al vremurilor acestora. Pare inteligent prin asociere cu casa în care locuieste. Casa chiar este.

În timpuri molcome, un cancan alungă monotonia, dar nu e cazul epocii ăsteia. Nu e mai oportun să fim atenți la mișcările din Olanda? Sau la barca numită Europa care se scufundă? Și noi odată cu ea… La inflație, șomaj. La propunerea Ursulei întru solidaritate în raționalizarea gazului. Spania a refuzat. Noi? Guvernul nostru? Nu știm, suntem prea ocupați cu Buhnici. Nu mai bine medităm puțintel la posibila/probabila vecinătate cu Rusia? Între Ungaria și Rusia, Buhnici și vorbele lui nu ne ajută. Nici măcar soția care arată atât de bine. Între Turcia și Rusia, nici Marea Neagră nu mai este chiar prietenoasă.

Subiecte fără substanță. Dacă e ok să alerge copiii intre mese la restaurant. Dezbatere națională. Ce a zis Buhnici. Ce note au dat niște băieți unor cucoane. Înțeleg că sunt special promovate pentru a ne ține ocupați, dar și noi suntem ușor de “ocupat” cu teme minore. Drept este că şi atunci când analiștii intră în subiecte puternice, praf le fac. După întâlnirea din Teheran între Erdogan și Putin, singurele analize au fost despre umilirea lui Putin, că nu si a mișcat indexul, că a ridicat mâna într-un unghi obtuz.
Tâmpenii. Lumea se schimbă. Geografia se rescrie. Iar noi discutăm despre Buhnici. Lipsesc întrebările pentru guvern.

Și ne mai mirăm că nu contăm. Sau că ne conduc niște nevolnici. Sau că ne fură toți.

Ana Iordănescu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Ultimul Război American

Când Roma nu a mai avut forța pentru a impune Legea romană (Pax Romana), a ales să propage “dezordinea romană”, în numele supraviețuirii. Mai mult, Imperiul Roman de Răsărit a ridicat această strategie la rang de politică imperială pentru a-și proteja frontierele – dacă Imperiul nu putea guverna frontierele, alegerea a fost să le facă neguvernabile, imposibil de guvernat, deci fără miză se a fi cucerite.

Statele Unite ale Americii, un imperiu informal, au preluat această strategie, dar au modificat-o – dacă în cazul romanilor era o tehnică defensivă, folosită în interiorul teritoriului, în cazul Americii a devenit totalmente ofensivă, conflictele generate fiind externe homeland-ului. Caracteristic imperiilor în declin, profitând de poziția geografică izolată și sigură în intimitatea celor două oceane, aprinde conflicte în întreaga lume, de cele mai multe ori în proximitatea adversarilor și astfel se poziționează ca o oază de stabilitate și securitate, atrăgând fluxurile financiare din întreaga lume.

În concluzie, guvernarea prin haos și război este deosebit de profitabilă pentru SUA: își hrănește complexul industrial militar generând piață pentru armament, dar și restul companiilor americane, își slăbește adversarii, nevoiți să își consume resurse importante pentru a purta războaie induse care produc adeseori și instabilitate internă și, cel mai important, SUA își poate proteja produsul său de export cel mai valoros – petro/dolarul.

Problema cea mai mare este că acest joc nu este o formulă win-win, ci una lose-lose, miza nu este ca SUA să nu piardă, ci să piardă mai puțin decât adversarii. Profesorul Mearshimmer observa că SUA creează haos și distrugere și din teama ca pacea și dezvoltarea economică să nu ajute la întărirea unei alte puteri capabile să îi conteste hegemonia. Inevitabil s-a produs, iar după treizeci de ani de unipolaritate incontestabilă, China și Rusia bat la ușa Americii cu propunerea unei ordini mondiale multipolare – plăcinta trebuie împărțită! America, aflată în faza de declin accentuat, sau mai precis elitele sale, au aplicat și intern această tehnică a haosului (mișcările BLM) dar, de principiu, criza internă se exportă către alte țări.

În acest context, Ucraina nu are decât un rol marginal. Să lăsăm emoția să inunde discursurile analiștilor “profesioniști” și să avem puterea să verbalizăm evidența – morții și distrugerea Ucrainei, pe cât de tragice, pe atât de irelevante sunt în tabloul general al acestui Ultim Război American.

Eliberarea țării și lupta ei pentru suveranitate/popor sunt invenții ale aparatului de propagandă de la Washington la fel de reale precum soldatul care a mers două zile cu un glonț în inimă, fetița care a apăsat frâna, deși în picior avea un glonț al dușmanul rus sau pilotul-minune care a doborât toată flota de avioane rusești.

Oamenii au nevoie de mit și de excepțional, iar propaganda hrănește această foame a omului-modern, cu individualitate castrată, identitate incertă și păgân, autoexlus de la creștinism pe motiv de modă. Le vinde o apartenență, o suprapunere cu o cauză și ei cumpără, dovadă stă puzderia de conturi cu steagul Ucrainei la profil. Formă fără fond, cei mai mulți habar nu au unde este Ucraina pe hartă.

Prăbușirea URSS în 1991 a închis un ciclu istoric – pentru prima dată în ultimii 500 de ani, nicio țară europeană (imperiu) nu era o putere globală. Întregul sistem de relații internaționale a devenit oglinda acestei hegemonii americane – instituții internaționale (FMI, Banca Mondială, ONU) și controlul informațiilor (presa, rețele sociale).

Rezultatul? Invazia Irakului sub un pretext fals, deci o nesocotire fățișă a sistemul de securitate internațional, Libia, Iugoslavia, Afganistan, toate aceste agresiuni au fost posibile, permise și nesancționate. Se știe acum că intenția lui Gaddafi era să formeze Uniunea Statelor Africane, cu o monedă unică, dinarul libian, cuplat la aur, înlocuind atât dolarul ca monedă de referință, inclusiv pentru țările africane francofone dependente de francul francez. Țările NATO au reacționat pentru “reinstaurarea democrației” și înlăturarea dictatorului, în special Franța și SUA. Distrugerea Libiei continuă și azi, la zece ani de la înlăturarea lui Gaddafi, țara fiind neguvernabilă, un tărâm pierdut, captiv al unui război civil perpetuu.

Lui Saddam Hussein i s-au inventat arme de distrugere în masă. Coincidența, numai coincidența, face ca și acesta să fi cochetat cu vânzarea petrolul în altă monedă decât dolarul. Sistemul de legi internaționale este aliniat principiilor westafaliene (doctrina egalității suverane, indiferent de statut și de putere, orice stat are aceleași drepturi, o utopie pe care cele două războaie mondiale au spulberat-o) cel puțin în teorie, căci în practică nu se aplică și Americii care, împreună cu aliații europeni pot invada și schimba orice regim neprietenos, de preferință în țări cu resurse bogate.

Monopolul le-a aparținut până în februarie 2024 când Rusia a invadat Ucraina. Brusc, dreptul internațional bazat pe respectarea suveranității a redevenit relevant. Sigur, nu se poate legitima invazia Ucrainei prin intervențiile din trecut ale SUA/NATO (“Rusia are voie să atace Ucraina pentru că și Afganistanul a fost invadat”) , dar trebuie acceptată necesitatea schimbării acestui set de relații internaționale, altfel vom plonja într-o perioadă de volatilitate totală cu o singură normă: legea junglei. Dubla măsura este o politică nesăbuită, asta dacă nu dorim o ordine internațională care să fie un fel de Cosa Nostra, unde conduce o singură familie. Nu știi niciodată când apare un nou derbedeu în oraș, suficient de puternic pentru a o provocare.

Dintre toate tipurile de analiză a crizei din Ucraina, cel mai inadecvat mi se pare cel al perspectivei morale. Dacă ne referim la politicieni, abordarea în cheie morală sau moralistă a crizei ucraineano-rusă te duce într-o fundătură, compromisul celor doi beligeranți devine imposibil.

Întrebarea corectă nu este, în opinia mea, cine este eroul și cine este ticălosul, pentru că accentuarea acestei judecăți duce la perpetuarea războiului până la anihilarea unei părți, de preferință a celui rău. Dar dacă acesta este de neînvins, a celui atacat (eroul) deci, iată, perspectiva morală în astfel de situații este nu numai contraproductivă, dar și profund stupidă.

Întrebarea corectă este cine câștigă, iar în funcție de răspuns (realist, nu propagandistic), trebuie acționat. Este probabil un sindrom al epocii noastre ca, în același timp, să existe în poziții-cheie atât de multe personaje care nu înțeleg nimic din nimic, cu atât mai puțin esența relațiilor dintre state…

În absența unor principii general acceptate și aplicate, pentru state există interese și cam atât. Lordul Emerson ne-a avertizat în privința asta : “O naţiune nu are inamici permanenţi, nici prieteni permanenţi, ci numai interese permanente.” Și ca în orice confruntare/negociere contează atuurile pe care le deții – leverage – da, exact ca în filmele cu mafioți… Cei mai puțin vigilenți (eufemism) etichetează drept propagandă rusească cel mai puternic argument inventat de la începutul timpurilor – puterea. Poate ați uitat, dar în anii ’80 cei mai buni prieteni ai SUA erau Irakul și Afganistanul. Evident, nu mai sunt.

Dacă Ucraina este un “dosar” obișnuit , de ce consumă atâta cerneală? Pentru că este business as usual până când nu mai este. Un șoc pentru sistemul administrat de americani pentru a profita de haos? Da, desigur. Dar ultimul în această formulă. Beneficiară directă a sistemul globilizat pe care ea l-a creat, America are o mare problemă.

Dacă această globalizare va continua în formula sa extinsă, SUA își va pierde puterea de influență în fața Chinei. Nu are resursele Rusiei, nici comerțul extins al Chinei – singurul său avantaj (major) este dolarul, ca monedă de referință. China își extinde proiectul gigantic Belt and Road (Noul Drum al Mătăsii), iar înlocuirea dolarului cu alte monede este o chestiune de timp.

Nu poți invada toate țările din acest proiect, la fel cum ai invadat Libia, nu? Deci, ce faci? Distrugi sistemul, aplicându-i un șoc, și îl reduci la limitele sale vestice în fruntea căruia îți poți păstra sfera de influență.

Țările convocate de Lloyd Austin la Rammstein reprezintă limitele noii influențe americane, acei 12% din comunitatea globală. Dacă vă amintiți, la începutul războiului Larry Fink, CEO Al fondului BlockRock, a declarat că globalizarea a luat sfârșit. Cine este BlockRock? Alături de Vanguard și de alte câteva fonduri, băieții care stăpânesc lumea. La propriu, cu acte, nu este metaforă.

Tot la începutul crizei, Arabia Saudită a început să experimenteze probleme în comunicarea cu Joe Biden, în sensul că a refuzat să îi răspundă acestuia la telefon. Târgul era așa: SUA furnizează apărare și securitate Arabiei Saudite, iar saudiții garantează dolarul. China va plăti Arabiei Saudite în yuani, India va utiliza rupia și rubla, în relațiile de schimb cu Rusia. Ce putem spune? Cuplajul a intrat pe fir…

Probabil că atunci când te joci prea mult cu sancțiunile și blochezi Iranul, Venezuela și Rusia în același timp, nu poți câștiga. Dar adevărata lovitură dată dolarului a venit de la Washington. Furați de euforia momentului, birocrații americani au înghețat rezervele în valută ale Rusiei. O captură importantă, 300 miliarde, dar Rusia nu este Afganistanul. Toate țările au privit cu atenție momentul și au înțeles: rezervele în valută (dolari și euro) aflate în bănci occidentale pot fi oricând confiscate dacă SUA dorește. No deal zone, deci..

Iată de ce SUA are nevoie să distrugă sistemul, urmând să își hrănească puterea din canibalizarea Europei (UE). Aliați obedienți, aceștia au ales suicidul: dezindustrializarea Germaniei (dar nu numai – toată Uniunea), acceptarea condiției de clienți captivi ai energiei scumpe vândută de SUA sau clienți SUA, distrugerea monedei euro pentru a susține dolarul. Nu cumpărăm de la Rusia, dar cumpărăm gaz lichefiat de la Qatar? Pentru că desigur, Qatarul nu sponsorizează terorismul jihadist, ci niscai biblioteci…

Când tu, Germania, ai ministru de Externe pe Annalena Baerbock, care într-o lume normală nu ar trebui să conducă altceva în afara mașinii de spălat, orice este posibil. Absolut orice. Ce urmează pentru Europa? Inflație record, preturi mari la energie, șomaj, probleme cu valul de refugiați ucraineni. Deci principalii perdanți ai acestei crize ucrainene suntem noi, europenii, mai ales că, spre deosebire de perioada Războiului Rece, Rusia a decis să nu mai lupte cu SUA pentru Europa. Asia sună mult mai interesant, la Moscova existând un puternic curent de opinie în acest sens.

Creștinismul, umbra lui Petru cel Mare, visul celei de-a treia Romă, fascinația elitelor rusești pentru Europa sunt tot atâtea argumente pentru continuarea unei relații, însă virulența campaniei împotriva Rusiei și a rușilor va face foarte dificilă normalizarea acestei legături. În discursul din 9 mai, Putin nu a nominalizat la capitolul inamici SUA, ci statele NATO, deci țările europene.

Un continent prăbușit sub greutatea propriei prostii. Într-o întorsătură hidoasă a vremurilor, acest continent oportunist a ales să își rescrie istoria. Eliberat de f@scism și cu prețul a celor 27 de milioane de morți ai URSS, deci și ruși , alege să mistifice istoria. Cancelarul Germaniei ne anunță că vom învinge și acum, ca și în 9 mai 1945. Incredibil! Noi vom învinge din nou? Noi, adică Germania? Nu, putem să îi detestăm pe ruși, să îl batjocorim pe Putin, dar încercarea Germaniei de a arunca vina SA pe Rusia, nu are voie să treacă neobservată. Germania hitleristă a fost învinsă, iar 75% din pierderile germane au fost cauzate pe Frontul de Est. Morții cei mai mulți i-a dat Europa de Est, iar drept mulțumire, este pe punctul de a fi sacrificata încă o dată.

La fel de sinistră este confiscarea victoriei de către Ucraina, prin declarațiile năucitoare ale lui Zelensky. Se bate monedă pe pactul Ribbentrop-Molotov. Da, așa este, un acord al iadului. Dar este o memorie selectivă. Hai să vorbim și de trădarea poloneză care au intrat în Cehoslovacia, de crimele banderistilor ucraineni, de sprijinul acordat lui Hitler de către serviciile britanice, în anii ’30, acesta fiind văzut ca o soluție împotriva URSS, de banii veniți de peste Ocean către Germania n@zistă.

Un continent al vendetelor etnice, și nu numai în Balcani. Un continent care și-a anulat moștenirea: filozofia greacă, dreptul roman și creștinismul, alegând progresismul bizar făcut de proști pentru proști. Declarațiile Papei nu sunt apreciate decât în limita desfășurătorului neo-marxist. Kirill al Moscovei trebuie sancționat. Cine hotărăște? Marea Preoteasă Ursula? Cea care ne sfătuia să nu mai spunem mamei “mamă”, ci “părinte 1”? Cea care nealeasă a decis că a sărbători Crăciunul sau Paștele este greșit și neinclusiv?

Ei bine, dacă asta este noua Europă, nu știu dacă trebuie salvată. Pentru că este imbecilă și ticăloasă, rămasă blocată în același dispreț pentru estici, slavi, ortodocși, tradiționaliști. Rusia a înțeles, iar discursul lui Putin s-a adresat exclusiv acelei părți din America rămase raționale.

Răspunsul a venit printr-un text al lui Richard Haas, președintele CFR (Consiliul Relații Externe), în care se reitera nevoia de dialog cu Rusia, reevaluarea acuzațiilor de crime de război lansate de Zelensky. În plus, textul îl certa pe Lloyd Austin, șeful Pentagonului, pentru declarațiile nesăbuite în privința distrugerii Rusiei. Și parcă nici ideea de schimbare a regimului de la Moscova nu este oportună. Nu că nu-i o idee bună, dar nu e momentul… O palmă pentru istericii de serviciu.

Declarațiile lui Macron sunt în aceeași notă – Nu umiliți Rusia! Sigur că Macron se aliniază președintelui CFR – în fond răspund aceluiași număr de telefon. O schimbare a tonului. De ce? Pentru că Rusia câștiga în Ucraina, iar șansele să se piardă definitiv într-un război de uzură sunt din ce în ce mai mici, și probabil, un semnal pentru deschiderea unor negocieri nepublice – despre laboratoare, Hunter și cine mai știe ce.

Ucraina, caz singular în istoria negocierilor, va sfârși lipsită de litoral, deci de orice putere economică, și bogățiile Donbasului. Astfel în Marea Neagră vor sta Rusia și Turcia, iar Europa vorbește despre sexul îngerilor.

România? Interesul României? Ce interes poate avea o provincie îndepărtată a coloniei europene? Poate că înainte de a ne teme de ruși, ar trebui să ne termen de Ucraina… După ce Ucraina a fost anunțată, ieri, că va intra în UE în câțiva ani, Kuleba a răspuns că nu poate accepta o astfel de decizie. Și? Și a redus gazele rusești care trec prin Ucraina către Europa cu o treime… Nu este șantaj, este luptă pentru libertate.

Ar exista o soluție pentru a contracara acest joc cu haosul maximizat al Americii? Da, teoretic. Să arunci în foc mai multe zone și cu așa o violență astfel încât SUA să nu mai aibă timpul necesar să culeagă beneficiile șocul sistematic. Un exemplu – America de Sud. Sau să creezi interese divergente între SUA și Japonia sau între SUA și Germania. Strict teoretic.

Breșa o reprezintă energia, atât Japonia cât și Germania nefiind independente energetic. Dar nu o desprindere treptată de la furnizare, ci una rapidă. Din motive care îmi scapă (!), Rusia nu dorește, deși poate, să administreze acest șoc sistemului. În tot acest timp, ochiul Dragonului privește și învață din greșelile Rusiei. Dacă va invada Taiwanul, China va începe în forță. Blocarea aprovizionării cu apă și energie, comunicații tăiate, anihilarea completă a adversarului, bombardarea instituțiilor oficiale, eliminarea conducerii actuale, no Zelensky cu ochi oblici. Umanitatea Moscovei și încercarea de limitare a pierderilor civile costă.

Martin Armstrong, un cunoscut economist, ne avertizează că toate statele își doresc un război generalizat pentru a ascunde deficitele imense, prăbușirea sistemelor de pensii nesustenabile, inflația năucitoare generată de tipărirea de hârtii în timpul pandemiei pentru a promova lockdown-uri fără beneficii, gândite de idioți monumentali precum Bill Gheiț. Și poate și efectele adverse ale vaccinului. Vom vedea. Varianta aceasta ar explica paginile lipsă din scenariu.

În timp ce harța mondială atingea înălțimi record, Statele Unite și Rusia au făcut schimb de prizonieri. Un american la schimb cu un rus. Deci Războiul Rece 2.0 a început. În fond ce sunt țările, dacă nu niște colonii ale unei mafii transcontinentale?

Ana Iordanescu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Cugetări

Revoltele extreme au pus stăpânire pe Sri Lanka, după ce economia țării s-a prăbușit. Oamenii furioși din cauza creșterii uriașe a costurilor de trai au incendiat proprietatile de lux si bolizii a peste 50 de politiceni. Au murit cel puțin 5 persoane și alte 230 au fost rănite, potrivit celui mai recent bilant. Ţara cu 22 de milioane de locuitori se confruntă cu o inflație record. Prețurile la alimente au explodat, iar oamenii nu mai au acces la bunuri esențiale: produse alimentare, combustibil și chiar medicamente… The future!

Suedia și Finlanda, văzând ce bine îi merge Ucrainei pentru că a insistat cu intrarea în NATO, au decis că vor și ele. E supărare mare în Valhala! Na, noi să fim în locul lor! Să vezi cum au ajuns vikingii… În altă ordine de idei, nici noi, cei din UE și NATO, nu suntem departe. Văzându-l pe Zelensky ce bine își conduce țara, am decis să mergem pe mâna lui. Pare că știe ce face!! Ce zice el, aia executăm!

Putin e de vină pentru orice.. Dar ce ne facem? Că au zis experții că e pe moarte!! Pe cine mai dăm vina? Îl ținem în geam cu dinții rânjiți ca să îi luăm pensia? Îi plătim tratamentul? Que pasa con nosotros??

Ce se întâmplă? De ce mai vorbim despre războiul din Ucraina? Nici acum nu au trecut cele trei zile pentru care mai aveau muniție rușii? Că așa au zic experții si generalii.

Cine a blocat gazele?? Putin? Aa, nu, Ucraina și Marea Preoteasă Ursula… Scuzați-mă, băieți!

Ana Iordanescu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Ce mai aflăm din documentele Pfizer

Documentele Pfizer declasificate în ciuda dorinței producătorului de a rămâne secrete timp de 70 de ani conțin informații năucitoare!

Vaccinul Pfizer a fost recomandat cu insistență femeilor gravide și celor care alăptează, în absența oricăror studii clinice umane efectuate pe aceste categorii de recipienți. Conform documentelor, singurele studii efectuate au fost realizate pe un număr de 44 șoareci, în Franța, timp de 42 de zile. That’s it!

Și totuși medicii, nu numai eroii pandemiei televizate ci mulți alți “profesioniști”, rămași anonimi au insistat pentru acest vaccin, unii condiționând actul medical de vaccinarea acestei categorii speciale (gravide și femei care alăptează).

Toți medicii care au recomandat vaccinul, fără excepție, au argumentat existența studiilor ample pe care, evident, le-au și consultat. Bravo, exceptând situația că aceste studii NU există! Acești “profesioniști” sunt, probabil, beneficiarii unor stimulente Pfizer sau sunt niște habarniști, posesori de diplome, nu și de știință medicală. Ambele categorii sunt deosebit de periculoase.

Vaccinul este SIGUR și EFICIENT! Aceleași documente indică o eficacitate a vaccinului de 12%, în primele 7 zile, și de 1% în perioada următoare.

1%…

Ana Iordanescu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Vânătoarea lui Aprilie Roșu

I. No more secrets!

Cine a urmărit situația Ucrainei începând cu lovitura de stat din 2014 și ulterior cu finanțarea unei adevărate armate private de extrema dreaptă, înarmată și antrenată la standarde NATO, cunoaște rolul SUA în pregătirea cu ani în avans a acestei confruntări, iar dezvăluirea acestui veritabil secret al lui Polichinell nu șochează, exceptându-i pe naivii de serviciu decorați cu stegulețe la profil, masă de manevră usor de manipulat din cauza / datorită lipsei de cultură și, în esență, de creier.

Războiul din Ucraina nu este, nici nu a fost, despre eliberarea Ucrainei, ci despre dezghețarea Războiului Rece în contextul unei noi ordini mondiale. Ceea ce este interesant la această dezvăluire este momentul, reușind să ofere pretextul perfect pentru ca Putin să-și justifice și eventual să upgradeze lupta în Ucraina. Nu mai este o “operațiune militară specială”, ci un veritabil război de supraviețuire, însăși soarta Rusiei fiind în joc, iar rușii nu pierd războaiele care le vizează supraviețuirea (Napoleon, Hitler).

În secundar, remarc o desfășurare propagandistică similară cu cea pandemică – ceea ce inițial era considerată teorie a conspirației devenea inevitabil, dar întotdeauna ulterior, informație oficială. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este originea coronavirusului – inițial erai etichetat drept conspiraționist dacă făceai vorbire despre originea nenaturală a coronavirusului, pentru ca, la câteva luni distanță, în cea mai evidentă manipulare, virusul era admis ca provenind din laborator chiar de la nivelul propagandei oficiale. În cazul Ucrainei, dacă acum două luni analiza te ducea spre doctrina Brzezinski și sumele imense investite de către SUA în militarizarea acestei țări, erai propagandist prorus, insensibil la lupta de eliberare a vecinului nostru. În acest moment, statutul de proxy de serviciu și de sacrificiu al Ucrainei este admis de șeful Pentagonului, iar în Congres republicanii îi acuză pe democrați că au generat acest conflict prin insistența admiterii Ucrainei în NATO.

Note:

1. Doctrina lui Brzezinski subliniază importanța Ucrainei pentru statutul de mare putere al Rusiei, imposibil în lipsă, iată deci sursa interesului american pentru democrația și statalitatea ucrainene.

2. Brzezinski este autorul strategiei americane de sprijinire a mujahedinilor afgani împotriva URSS. Pierderea acestui război a dus, alături de alți factori, la destrămarea URSS. Mujahedinii s-au transformat ulterior în Al Qaeda și au lovit lumea vestică, inclusiv America, dar lui Brzezinski i s-a părut un preț corect. Documente declasificate au demonstrat că sprijinul american pentru mujahedini (arme, tabere de antrenament, fonduri) începuse cu 6 luni înainte de intrarea URSS-ului în Afganistan. Tiparele istoriei sunt repetitive și ironice.

3. Alături de Afganistan și Ucraina, în Siria, SUA au ales să colaboreze cu Al Qaeda și Isis (Operațiunea Tymber Sycamore) pentru a învinge Siria, dar mai ales Rusia, principala forță militară din teren. Rusia și Assad nu au fost învinși, dar a apărut Statul Islamic…

În concluzie, istoria confruntării Americii cu URSS / Rusia prin intermediul unor țări terțe este lungă, de la Vietnam până la Siria. Diferența în cazul Ucrainei stă în intensitatea luptelor, amploarea lor și miza. Este prima dată în istorie când o țară aflată în război cu o mare putere este sprijinită deschis și într-o proporție atât de mare de o altă superputere, probabil pentru că ambele imperii (american și rus) își joacă rolul în noua ordine mondială lume, poate chiar existența.

II. Limitele Imperiului.

Pe 26 aprilie, la o zi după vizita lui Lloyd Austin și Antony Blinken la Kiev, la baza americană Rammstein din Germania 40 de țări ale lumii au avut o reuniune la invitația SUA. Este actul de naștere al Coaliției multinaționale condusă de America în Războiul cu Federația Rusă.

Scopul reuniunii inițiate de SUA a constat în angajarea celor 40 de țări care participă la Coaliție – 7 dintre ele nu sînt membre NATO – de a livra arme Ucrainei. Secretarul de stat al Apărării SUA a anunțat, la o conferință de presă, că țările membre ale Coaliției se vor întîlni lunar pentru a analiza cum s-a desfășurat livrarea de armament Ucrainei de către fiecare țară membră, ce armament mai trebuie trimis. Dat fiind că livrarea de armament trece și pe drept cuvînt ca o campanie militară dusă de Coaliție împotriva Rusiei, cu scopul deja declarat de a o distruge din punct de vedere economic și militar” (Ion Cristoiu).

Cooptarea în această Coaliție Internațională împotriva Rusiei a unor state non-UE ne aduce în atenție declarațiile lui Liz Truss, ministrul Apărării Marii Britanii. (Între paranteze, unul dintre cei mai slabi politicieni din istoria Angliei, complet analfabetă, periculoasă prin această lipsă de pregătire și de inteligență politică, dar în același timp emblematică pentru calitatea epocii. Și Anglia are o istorie amplă..).

Liz Truss vorbește despre un “NATO global”, întins până în zona indo-pacifică, o coaliție cu rol preventiv, dând exemplul Taiwanului pe care declară că acest nou NATO trebuie să îl apere.

Intenția este clară – se va deschide un al doilea conflict în Taiwan. Blinken îi întărește declarațiile prin propunerea de a înarma Taiwanul înainte de a fi atacat de China. Deci NATO are datoria să apere Ucraina și Taiwanul, țări non -NATO? La ce asistăm? În opinia mea, la stabilirea limitelor militare ale Imperiului american.

NATO global reprezintă noul imperiu SUA iar zona țărilor care aplică sancțiunile economice împotriva Rusiei și Belarusului sunt coloniile Imperiului. Aceasta este și explicația hărniciei cu care țările europene au adoptat sancțiuni economice sinucigașe – rolul coloniilor este de a alimenta și salva țară-mamă.

Sancțiunile economice vor dezindustrializa bogatele țări UE, vor distruge piața europeană (lovind astfel și în China lipsită de o piață viabilă), vor aduce sărăcie și irelevanță economicå. Dolarul se va salva prin înghițirea euro. Ironic, zona euro este lovită și de dolar, care s-a întărit în raport cu euro, dar și de plata în ruble a gazului… Coincidență, probabil.

Pentru a avea percepția corectă a dezastrului american, există rapoarte care au concluzionat că traficul de droguri s-a mutat din sfera dolarului către alte monede (în principal, euro), în special după retragerea SUA din narco-statul afgan. După cum știm, șobolanii părăsesc primii nava care se scufundă…

SUA, țara apărută ca o colonie europeană – prelungire a celor două puteri europene ale secolului, Franța și Anglia -, a închis cercul și a transformat Europa într-o colonie americană, etapele intermediare și graduale fiind cele două războaie mondiale.

Istoria curge în sens invers pentru Euro.

Deci Truss a desenat geografia coloniilor americane – Marea Britanie (pe post de reprezentant al împăratului), țările UE alături de Japonia, Canada, Noua Zeelandă și Australia. Nașterea formală și solemnă a imperiului american, grăbită de confruntarea cu “barbarii” , China și Rusia, apare nu într-un moment de glorie al Americii, ci în momentul în care declinul a devenit sesizabil. America sângerează!

Fiecare imperiu își promite sieși, sub aroganța excepționalismului care l-a generat, să nu repete căderile altor imperii înghițite de istorie, dar toate sfârșesc nu din cauza barbarilor de la porți, ci sub greutatea propriei corupții. Dacă istoria nu a putut salva Imperiul Roman, nici o altă construcție – palidă prin comparație -, nu va evita prăbușirea. Imperiului otoman i-a trebuit un secol să se declare mort, cu urme încă vizibile în Bosnia sau Orient, un razboi mondial a pus capăt celui Britanic, iar ultimul mare imperiu european, URSS, s-a năruit în corupția puturoasă și descompusă a utopiei cu care s-a hrănit. Ucrainele nu pot învinge căderea Americii, ci pot, cel mult, să o amâne.

Pentru a-și satisface elitele financiare, SUA s-a auto-dezindustrializat mutând producția în China, pentru profitul acestora și în detrimentul cetățenilor, lipsindu-si populația de joburi, de asistență medicală egală. Sumele imense trimise către Ucraina, sub formă de ajutor pentru înarmare, sunt expresia corupției – îmbogățesc un complex militar-industrial de firme, mută banii de la contribuabilii americani în buzunarul acestor elite. Lloyd Austin, înainte de a fi șef la Pentagon, a lucrat pentru Raytheon. Unii (răutăcioși) spun că încă lucrează.

Afganistan, unde a fost abandonat echipament militar în valoare de 7 miliarde și s-au cheltuit trilioane de dolari, Ucraina unde se vor vărsa încă 33 miliarde în împrumuturi nu reprezintă decât afaceri pe/cu banii contribuabililor. Propaganda emoționantă cu stegulețe și naivi în rol de cetățeni este o măsură de politețe pentru a nu ne revolta (sau deștepta).

Este incredibil cum oamenii se bucură când li se prezintă oligarhii ruși pedepsiți și lăsați fără proprietăți. De ce ne bucurăm? Au furat de la noi? Nu, au furat de la poporul rus. Și atunci? Ni se arată pentru a nu observa că și noi trăim într-o plutocrație, nu numai rușii, dar îi numim “miliardari” sau “filantropi” pe oligarhi. Cel puțin oligarhii lor nu vor să salveze Planeta, nu sponsorizează campanii de vaccinare sau ONG-uri dubioase, au pasiuni mai bizantine – haine de firmă, bijuterii, case, amante.

III. Ucraina /Transnistria.

Cine este Ucraina? Populația, oamenii simpli? Românii de acolo? Etnicii ruși? Zelenski, Arestovici & comp? Batalioanele n@ziste? Ce Ucraină plângem și oblojim noi? Pentru că o singură Ucraină nu există, iar, dacă ar exista și ar include politicienii și armatele private, nu ar merita nicio lacrimă sau ajutor.

1. Deplângem ipocrit sau stupid distrugerea acestei țări și perspectiva dezintegrării teritoriale. De ce? A avut 8 (OPT) ANI(!!) pentru a aplica Acordurile de la Minsk care îi garantau integritatea teritorială. Deci Ucraina este șleahta de politicieni defecți și corupți care au preferat să se supună intereselor occidentale, iar nu ale țării lor?

2. Se vorbește nedistinctiv despre “poporul ucrainean”. Etnicii ruși din Est Nu erau cetățeni ucraineni ? Ungurii din Ardeal nu sunt cetățeni români? Ce fel de țară ar fi România dacă ar bombarda Harghita și Covasna? Etnicii români din Bucovina unde muncesc, trăiesc, mor? În Ucraina, deci sunt în țara lor, cetățeni ucraineni. Ei nu au drepturi? Ce fel de țară își ucide timp de opt ani proprii cetățeni? Celor care încă se agață de propaganda găunoasă, le recomand să studieze crimele, torturile, nenorocirile care au avut loc timp de atâția ani în Ucraina. Sunt documentate oficial. Nu poți să plângi de mila unor victime (nevinovate), dar să consideri just să mori pentru că ești rus. Aceasta este esența n@zsmului. Deci pe cine celebrăm?

3. O țară care se face hub pentru extrema dreaptă internațională nu merită jelită. Aceste forțe au terorizat populația civilă (ucraineni, romi, greci, români, ruși). Celor care îmi contraargumenteaza că Zelinsky este evreu, ca și cum acest argument este absolut în a desființa existența Batalioanele n@ziste în Ucraina, le recomand să tacă. Mult. Dovezile în această direcție sunt copleșitoare, au ajuns chiar și în Congresul american. Grava fractură de logică în care se zbat aceștia îmi explică proliferarea rapidă a n@zismului la jumătatea secolului trecut.

4. Cine este responsabil pentru Ucraina? Pentru poporul său? Rusia? SUA? Neinspirata Liz Truss? Nu! Zelensky, Arestovich, Kuleba, Poroshenko și alții ca ei. Pentru ce îi felicităm și zeificăm? Au reușit să piardă Estul țării, adică resursele, și litoralul, adică artera care pompa sânge în inima economiei țării… Au reușit să contribuie la moartea cetățenilor ucraineni, alții decât cei uciși în ultimii opt ani. Și-au lovit cu rachete gara din Kramatorsk, Ucraina! Au mințit, și-au folosit cetățenii ucraineni (fără deosebire) pe post de scuturi umane, pentru a deschide buzunarele vesticilor (“mâna care nu spune o poveste, nu primește pomană”).

În tot acest timp cât oamenii mor, rămân fără case, fără haine, fără speranțe, averile acestor “eroi ucraineni” cresc.. Deci, dintre toți vulturii așezați pe stârvul Ucrainei, ei sunt fără îndoială cei mai răi. Vă invit să reluați cronologia acestui război. Chiar și serviciile occidentale de inteligence recunosc că Putin luat decizia invaziei în ultima clipă, ceea ce demonstrează că acest război putea fi evitat iar Ucraina salvată.

În timp ce la Moscova se perindau politicieni încercând medierea păcii, Zelensky, păpușat de Washington, se ducea la München și cerea intrarea în NATO sau anularea Acordului de la Budapesta, deci arme nucleare. Zero interes pentru propunerile de pace venite de la Moscova.

Mai mult, începând cu 18 februarie artileria ucraineană și-a intensificat bombardamentele pe linia frontului din Donbas, conform OSCE. Mă scuzați, pe cine bombardau? Cumva proprii cetățeni? Eroul Ucrainei își omora cetățenii? De ce credeți că Rusia nu a bombardat clădirile puterii din Kiev? Este prima decizie în caz de invazie, este în logica războiului să încerci să perturbi centrul de putere al adversarului. Sediul Radei, al Guvernului, biroul lui Zelensky. A fost o decizie asumată, deși asta a înlesnit alimentarea Ucrainei cu arme de către partenerii vestici.

De ce i s-a permis lui Zelensky să rămână în Kiev? Pentru că Rusia a lăsat deschisă oportunitatea unei intelegeri, a unor negocieri. Dacă “operațiunea specială” se transformă în “război”, cu tot ceea ce presupune – distrugerea instituțiilor din Kiev, mutarea lui Zelensky – pacea a fost abandonată și de ruși, nu numai de către agitatorii de serviciu, SUA și UK. Declarațiile năucitoare ale Eroului care a reușit să se salveze, deși a fost atacat de asasini parașutați de Moscova, sunt scenarii tip Hollywood (categoria B). A fost considerat util pentru pace și pentru legitimitatea unei viitoare înțelegeri. Dacă Moscova (Putin mai precis) îl doreau mort, era mort. Asasinii puteau răsări din lustră sau din tivul tricoului, dar erau eficienți.

Problema nu este că Zelensky este actor, ci că a rămas actor. Dacă la început se mima comanda la Kiev, de ceva vreme chiar și comunicatele militare parvin via Ministerul Apărării din Marea Britanie. Apărăm o clasă legitimă votată pentru a aduce pacea, dar care a adus distrugerea? Câți oameni au pierdut ucrainenii? Câte echipamente? Ce resurse au? Suntem intoxicați cu informații militare și tehnice despre Rusia, dar despre protejata întregii lumi, Ucraina, nu știm mai nimic. Exceptând că doboară drone cu borcanul de murături. Câți soldați sunt în armata Ucrainei? Conform lui Jacques Baud, colonel în armata elvețiană, aproximativ 100.000 luptători străini sunt în Ucraina. De ce? Pentru a nu repeta “succesul” armatei afgane? Câți militari ucraineni au dezertat și luptă de partea celor două republici separatiste?

Rușii au adus luptători din Siberia și Daghestan, ucrainenii din țările vestice, pentru că, evident, rușii și ucraineni sunt veri, neamuri, împărtășesc o istorie comună. Totuși, să nu uităm că Primul Război Mondial a fost purtat între țări conduse de veri… De ce nu li se permite luptătorilor din subteranele Azov să se predea? Kievul le-a refuzat această posibilitate. În disperare de cauză, aceștia l-au apelat pe Papa de la Roma și au cerut evacuarea într-o țară terță, Turcia. De ce se tem să rămână în Ucraina, țara pentru care s-au înrolat să lupte? Și, cel mai important, de ce nu eliberează civilii?

În anul 2019 a fost publicată analiza think tank-ului RAND, reprezentant al complexului militar-industrial de la Washington, “Extending Russia” – copleșirea, slăbirea Rusiei. Într-un text anterior (Anatomia unui război – II) l-am prezentat in extenso. Pe scurt, erau prevăzute șase măsuri: înarmarea Ucrainei, înarmarea jihadistilor din Siria, promovarea schimbării de regim în Belarus, exploatarea tensiunilor în Caucazul de Sud (conflictul Azeri-armean), reducerea influenței rusești în Asia Centrală (revoluția din Kazakhstan). Cinci. Toate “rezolvate”. Al șaselea, concurarea prezenței militare rusești în Transnistria, mi s-a părut ciudat și, oricum, nu se petrecuse în acel moment, deci părea un obiectiv abandonat. Greșit!

Acum trei zile, Yuri Butusov, un ziarist aflat în proximitatea cercului de putere de la Kiev, scria: “Există o singură șansă de a salva Mariupol – o lovitură în Transnistria!”.

Desfășurarea atentatelor din Transnistria se cunoaște, nu o reiau. Imediat, în vâltoarea și zăpăceala momentului, apar declarațiile lui Arestovich. Acesta, vorbind în numele Ucrainei, se arată dispus să intre în Transnistria la cererea Moldovei, menționând și România, mai degrabă invitând-o să apere Moldova.

În primul rând, Moldova nu este atacată, deci nu are nevoie să fie apărată. Dacă însă retorica ucraineană va continua, da, Moldova și pe cale de consecință România vor avea probleme riscând să fie implicate în acest război. Iată fructele “prieteniei” ucrainene, pentru cei care aveau iluzii în această direcție. Urmărind dinamica propagandei și a conturilor de trolli, am rămas uimită de amploarea aparatului propagandistic.

Doi, în Transnistria se găsesc depozite de armament rusesc (Armata a 14-a). Nu există operațiuni de false flag prin care să îți arunci în aer muniția în timpul unui război, deci varianta unei provocări rusești este oligofrenă.

Trei, Ucraina, nu Rusia are nevoie de deschiderea unui al doilea front, cu implicarea unei țări NATO. Cine a cerut până la obsesie “no fly zone”? Putin? De ce? Este vreun ronin care îşi dorește să piardă Rusia într-un război direct cu NATO? Nu!

Patru, deși se minte mult și prost, Rusia a reușit să distrugă depozite importante ale armatei ucrainene, acolo găsindu-se armele transferate de țările europene. La pachet cu bombardarea rutelor de cale ferată din vestul Ucrainei, plus anunțul producătorilor americani de armament potrivit căruia producerea de armament nou are nevoie de timp, blocarea porturilor – ucrainenii au nevoie de combustibil, armament, muniție, iar depozitul de la Cobasna, cel mai mare din Europa, 20.000 tone, aflat la numai 2 km de granița ucraineană.

Cinci, Transnistria nu se află pe Marte, deci a prins de veste că există un război la granița sa, prin urmare s-a pregătit timp de două luni. Încă din 1992, pe teritoriul său sunt staționați 1500 militari ruși plus 5000 militari autohtoni, probabil se pot activa și rezerviștii. Pentru a putea invada, Ucraina are nevoie de un raport de forțe 3:1, efective pe care chiar dacă le-ar putea găsi, ar lua câteva săptămâni să le mute.

Aceasta este abordarea rațională însă este știut că omul nu este întotdeauna atașat de acest tip de comportament, deci ucrainenii pot încerca un atac al depozitului militar, iar, în acest caz, rușii nu ar ezita să îl arunce în aer – echivalentul unei bombe de 10 kilotone. Până în acest moment, rușii nu au mușcat momeala ucraineană, nici Moldova, nici România. Totuși Moldova ar trebui să își gândească drumul și să renunțe la Transnistria care nu a fost niciodată a ei, ci parte a unei strategii a URSS de a controla fostele republici prin alipirea unor astfel de zone apendice.

Șase, provocările din Transnistria pregătite de Kiev și atentatele de pe teritoriul Rusiei au legătură directă cu Bătălia pentru Donbas unde perspectiva unei înfrângeri mai severe decât la Mariupol se întrevede. Deși nu sunt prezentate aceste informații , foarte mulți soldați ucraineni se predau. Pierderile umane în ultimile 60 de zile sunt foarte mari – 25000 morți, fără a contoriza răniții și prizonierii. Declarația lui Blinken în fața Comisiei de politică externă potrivit căreia SUA susțin neutralitatea Ucrainei și negocierile de pace reprezintă planul B, în situația când Ucraina pierde (ceea ce face) și nicio diversiune/distragere nu va funcționa. Disperarea este mare, miza cea mai mare a rămas Odesa. Nu știu în ce cheie să comentez mutările de nave în Marea Neagră și activarea prezenței militare românească în zonă.

Șapte, deși nimic nu s-a întâmplat, în România s-a reactivat curentul unionist. Pentru o Unire, este nevoie de doi. Moldova vrea? Nu! Au apărut binefăcătorii cu forța: e război, nu mai trebuie referendum, ne unim pur și simplu, îi salvăm. Ce război este? Este România în război? Sau Moldova? Deci? Știți ceva, nici măcar Ucraina nu este în război…

Ce ne-ar aduce Unirea? Dacă nu o rachetă în cap, și atunci ne-am unifica în Ceruri cu Moldova, în mod sigur un bolovan de picior. Unirea RFG cu RDG a dezechilibrat Germania, ce credeți că s-ar întâmpla cu niște pârliți ca noi sa invităm în casă alții și mai scăpătați? Lăsați UE să ajute Moldova cu bani, nu România. Dacă ar exista o cale pașnică si diplomații capabili să ne unească cu Moldova, cu acordul Moscovei, atunci desigur.

Putin este un dictator pentru că intenționează alipirea Donbasului, deși acesta i-a cerut asta, dar noi suntem niște patrioți că perorăm despre alipirea forțată a Moldovei? Când o cere, avem o discuție.

În altă ordine de idei, cu părere de rău îmi exprim o constatare personală – românii nu “simt” pentru Moldova decât într-o proporție mult mai mică în comparație cu atașamentul, înscris în ADN ul nostru, pentru Transilvania. 11 români din 10 (!, fără trotineți, aceștia fiind cetățeni universali) se enervează când se ajunge la subiectul “Ardeal” . Sună xenofob dar talpa, esența țării se mândrește și ar reedita “excursia”la Budapesta.

Ceea ce mă aduce la concluzia finală – în timp ce suntem momiți cu uniri pe care 30 de ani nu le-am făcut (nu am dorit noi, ei sau Europa), nimeni nu își asumă oficial discuția despre situația românilor din Ucraina sau/și a teritoriilor românești prinse în statalitatea ucraineană. Acolo este un război, de ce nu dezvoltăm ACEST curent unionist? Nu avem nici Brătieni, nici vreo Regină Maria prin ogradă, deci ar trebui să privim harta cu atenție pentru a nu ne trezi că Moldova lor nu se unește cu a noastră și ne ușurează de grija Moldovelor, nu poți ști cum gândește Ursul. Ca un urs, bănuiesc…

Mai bine să nu deschidem jocuri periculoase care ne pot costa inima, adică Ardealul. Ceea ce putem și trebuie să facem este să susținem diplomatic Republica Moldova, politica dublei cetățenii fiind eficientă. Cine are nevoie de invazii când buletinul este o armă la fel de eficientă?

Atenție mare la darurile grecilor, dar mai ales la invitațiile ucrainene la invazii comune! Vecinii noștri ne-au oferit un măr otrăvit. Nu scrie niciunde că, odată cu împărțirea Ucrainei, a devenit frecventabilă și ideea slăbirii statalității românești!
Mult mai interesantă decât scriptul recitat de Arestovich este declarația lui Narîșkin, șeful spionajului rusesc, care a acuzat Polonia că vrea să anexeze părți din Ucraina. Aceasta a spus că SVR are informații operative, deci nu scenarii, analize, ci date operative, potrivit cărora SUA și Polonia ar complota pentru a restabili controlul polonez asupra unei părţi din vestul Ucrainei, adică pentru a-și relua vechile posesiuni istorice, inclusiv orașul Liov. Dacă ne amintim, Polonia a solicitat trimiterea unor trupe de menținere a păcii în Ucraina încă din martie 2022, țările aliate NATO respingând propunerea. Narîskin reia tema și susține că Statele Unite discută cu Polonia un plan prin care forțele poloneze de „menținere a păcii” ar intra, fără un mandat NATO, în părți din vestul Ucrainei, acolo unde șansele unei confruntări cu forțele ruse sunt reduse.

Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei și unul dintre aliaţii cei mai apropiaţi ai lui Vladimir Putin, a declarat în cursul acestei săptămâni că Ucraina se îndreaptă spre fărâmiţarea în mai multe state ca urmare a ceea ce el a spus că este o încercare a SUA de a folosi Kievul pentru a submina Rusia.

Primul scenariu – declarația lui Narîșkin este varianta rusească a lui “dezbină pentru a conduce”, o diversiune pentru a scinda frontul anti-Rusia și a slăbi încrederea Kievului în Washington. Al doilea – un scenariu agreat de toate părțile. Rusia nu poate pierde, SUA nu poate pierde, singura situație în care nimeni nu pierde flagrant este aceasta – fiecare pleacă acasă cu o bucată de țară. Este asta sau faza nucleară. Se reconstituie vechiul Ducat lituaniano-polonez, noul centru de comandă al Washingtonului în Europa. Lukașenko a vorbit, în antiteză, despre o uniune a Belarusului cu Rusia (urmată și de alte state ex -URSS). Ceea ce este de natură să liniștească, pentru că Marele Ducat Lituanian cuprindea și părți care azi aparțin Belarusului…

Reamintesc discursul lui Putin din 21 februarie 2022, de recunoaștere a independenței republicilor Donetsk și Lugansk, înainte de atacul din 24 februarie – “Ucraina e un stat artificial creat din teritorii alipite de Stalin de la Rusia, România, Ungaria și Polonia“. Era o propunere a lui Putin către Occident? Ce face Nariskin acum? Reia propunerea? Nu știm, dar discuția este veche. Fostul presedinte georgian Mihail Saakasvili a spus ca presedintele rus Vladimir Putin a oferit părți din Ucraina Romaniei si Ungariei. Fostul ministru de Externe polonez Radoslaw Sikorski a declarat, intr-un interviu pentru publicatia americana Politico, că Rusia ar fi oferit in luna februarie 2008 Poloniei o impartire a Ucrainei, respectiv teritorii care au fost poloneze inainte de Al Doilea Razboi Mondial.

IV. Chomsky: “Ne apropiem de cel mai periculos moment din istoria omenirii”. Da. Pentru că pacea a devenit indezirabilă, pentru că nu este profitabilă spre deosebire de război care produce averi. Ministrul britanic al forțelor armate James Heappey: “Este total legitim ca Ucraina să atace ținte pe teritoriul Rusiei”. Liz Truss, ministrul de externe britanic și campioana declarațiilor isterice: ” Războiul din Ucraina este războiul nostru, al tuturor”. Tot Liz Truss: “Rusia trebuie scoasă din întreaga Ucraina”, adică și din Crimeea. Cu altfel de lideri belicoși, Războiul Nuclear este la o silabă distanță. Stupiditate.

Planul este deja stabilit. Distrugerea /excluderea Rusiei, în prima fază, urmată de atacul asupra Chinei. Cel puțin această este varianta dezvăluită de netalentată doamnă Truss. Un NATO global, în rol Jandarm Global, dar și înființarea unei structuri de Poliție Economică Mondială. OMS, un adevărat Minister Mondial al Sănătății. Cu toate pânzele sus, spre Guvernul Mondial și Noua Ordine Mondială. O viziune globalista căreia i se opune proiectul Eurasia. Planeta este mare decât Coalitia pentru Ucraina, America de Sud, Africa și alte părți ale așa numitului Sud Global nu par prea dornice să se alăture acestei Noi Ordini Mondiale.

În ultimul articol, Adrian Pătrușcă avansează ideea că Apocalipsa Nucleară a devenit dezirabilă, pregătind astfel terenul pentru o Nouă Ordine Mondială. Cum să nu te oprești puțin asupra ideii dacă ieri în WSJ a apărut un articol cu titlul: “SUA ar trebui să demonstreze că poate câștiga un război nuclear”? Replica rusească nu a întârziat – la televiziunea rusă, în emisiunea Rossiya-1, se discuta despre secunde. În cât timp o rachetă Sarmat staționată în Kaliningrad poate ajunge la Berlin, Paris sau Londra? 106s, 200s, 206s…

Propagandiștii talibanizati sunt și de-o parte și de alta, simetrici în prostie, incapabili sa gândească în afara lozincilor. Războiul în sine este rău, nu îl poți justifica, dar lipsa războiului nu e pace așa cum s-a înțeles acum după ani de război Rece.

Războiul din Ucraina părea rezultatul naivității Occidentului în privința Rusiei. Nu este. Planurile unei Noi Ordini Mondiale îl dezvăluie ca pe “războiul nostru” pentru supremație, premeditat. Nici Occidentul nu ajută din bunătate și generozitate, cum nici Rusia nu își însusește teritorii de dragul populației. Resursele sunt cele care merită războaie. În plus, fiecare stat tinde spre securitate absolută, iar securitatea unuia echivalează cu insecuritatea vecinului.

Rusia nu are altă șansă decât o apărare agresivă a granițelor, neavând lejeritatea unor oceane să o apere așa cum are. Este răzbunarea geografiei, pentru a parafraza un titlu notoriu. Drept urmare, orice război devine unul existențial pentru ruși.

Din momentul în care SUA au ales să insiste cu admiterea în NATO a Ucrainei zarurile au fost aruncate. Ambele țări s-au pregătit în avans, nu există inocenți.

Când imperiile merg la judecata istoriei, măreția nu se împiedică în norma morală. Ne putem imagina că Imperiul Roman nu cucerea prin construirea unor poduri de flori, ci prin sabie, sânge și teroare.

Întrebările vor primi un răspuns pe 9 mai când “operațiunea specială” se poate transforma într-un “război”, iar Ucraina va cunoaște o soartă tristă, nemaiexistând nicio reținere a ruşilor. Lipsa de consistență a liderilor lumii este de natură sa ne înfricoșeze!

sursa: Ana Iordanescu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Nebunie, sau prostie?

Duda, președintele Poloniei, a declarat că se va acționa în justiție împotriva Gazpromului pentru nerespectarea clauzelor contractuale, în contextul stopării livrărilor de gaz rusesc din cauza neacceptarii rublei ca monedă de plată. Ursula von der Leyen a declarat, la rândul său, că ceea ce face Rusia este un șantaj. Ordinar, adaug eu…

Acești oameni sunt nebuni? Complet nebuni, de balamuc? Dacă da, de ce nu îi tratăm? Dacă nu, poate noi suntem nebuni! Cineva, oricum, nu e bine cu capul în anul de grație 2022…

De când a început bombardeaua în Ucraina, am auzit în toate limbile europene o singură mantră: să impunem restricții produselor rusești, de la șosete la sportivi, dar mai ales, gazului și petrolului (ruskie). Ahu, ahu! , au strigat toți deosebiții. Deosebit de proști, asta vreau să zic.

Poloneza a devenit un fel de lingua franca a luptei împotriva Rusiei. Să renunțăm, să fim bravi, să cutare, cine nu renunță e cu Putin, să fie aspru sancționat. Polonia, un fel de al 51-lea stat american.

Tuta de Ursula, la fel. Rezistăm, trăim ca în peșteră, ne sacrificăm, dar suntem țepeni și care o mai lua de la ruși să facă, să pățească, să-i sară ochii.. Balcanisme, dar ea fiind nemțoaică n-are fermentul plin de vervă al Balcanilor și s-a exprimat mai ca tractorul, dar asta a gândit: să dea toți dracii în capul ăluia care o mai lua de la ruși!

Nu mai vorbea nimeni de contract cu Gazprom, de clauze, de legislație. Acum să nu ne închipuim că rușii au continuat să livreze gazele pentru că s-au gândit la săracii europeni. Nu. S-au gândit la bani, s-au gândit să nu piardă piața europeană și, eventual, cum să salveze rubla pe care occidentalii s-au pripit să o declare moartă și îngropată. În timp ce la Bruxelles i se făcea deja de trei zile, a venit vestea: vreți gaz, plătiți în ruble. Nici nu vă salut, dasvidania.

Kafka e depășit de situație. Polonezii vor da în judecată Gazprom pentru nerespectarea unui contract pe care oricum Polonia l-a denunțat de la începutul crizei ucrainene. Deci nu sunt mulțumiți de aplicarea sancțiunilor pe care ei le au cerut. Dacă le impuneau rușii, avea sens, dar așa suntem toți de la Spitalul 9.

Iar Ursula cea tută vorbește despre șantaj. Deci Rusia forțează Europa să cumpere gaz de la ea, dar, dacă nu mai trimite, nu e bine că o dă Duda în judecată. Dar cine a secătuit Europa de resurse? Putin? Stalin? Cine a chemat-o pe Greta Trotineta să denunțe cărbunele? Lenin? Cine a împiedicat Europa să își genereze surse alternative? Și nu mă refer la trei panouri solare, că nu se alimentează industria europeană puternic consumatoare de la trei eoliene și două mori.

Deci vedeți, cineva e nebun în această poveste. Dincolo de umorul negru, situația se complică pe zi ce trece. Chiar și cu livrările neîntrerupte complet, prețul gazului a crescut ceea ce înseamnă că produsele europene devin necompetitive, deci șomaj, deci prețuri mari, deci nasol.

Pentru cei care au crezut că e ceva cool, care se rezolvă cu o pătură în plus și un dușuleț rece, ca într-o tabără, ce să zic, bănuiesc că ați susținut și codul QR, deci de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Deci oamenii ăștia sunt nebuni? Sau noi suntem? Sau poate nu e nebunie, ci prostie.

sursa: Ana Iordanescu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Anatomia unui război (II)

III. Concluzii

1. Destrămarea URSS în 1991 a deschis era hegemonului unic – SUA. Pentru prima dată, în ultimii 500 de ani (cel puțin), nicio putere europeană nu se ridica la rangul de superputere. URSS, deși cu vaste teritorii în Asia, a fost o superputere europeană. În absența coloniilor, nicio o țară europeană nu are puterea și bogăția de a se opune SUA. Primul război mondial a însemnat sfârşitul erei imperiilor europene. Al doilea război, sfârșitul Imperiului britanic și înlocuirea lui de către SUA. Anii Războiului Rece, oricât de ciudat sună, reprezintă anii de maximă înflorire ai imperiului american. Din 1991, de la destrămarea URSS a început și declinul american, paradoxal.

2. Destrămarea URSS a lăsat moștenire o situație de facto ale cărei consecințe le trăim azi – aproximativ 25 de milioane de etnici ruși s-au trezit peste noapte în afara granițelor Rusiei. Cei mai mulți dintre ei, în Ucraina. Georgia, o problemă similară.

3. Destrămarea URSS a reprezentat un șoc pentru Rusia și poporul rus. Epoca lui Elțin a însemnat haos, sărăcie, penetrarea Rusiei, la un nivel nemaiîntâlnit, de către capitalul occidental. Era o chestie de timp până când serviciile secrete rusești, împreună cu armata, adică structura de bază a puterii rusești, vor renaște și vor recâștiga controlul Rusiei. Aceasta este epoca Putin.

4. Deși propaganda mainstream, bazându-se pe analfabetismul și incultura maselor, face eforturi în minimalizarea Rusiei, nu trebuie să uităm că este cea mai mare țară din lume. Acest argument, alături de arsenalul nuclear și imensele resurse naturale fac imposibilă tratarea Rusiei ca o țară insignifiantă. Mai periculoasă decât o Rusie victorioasă în Ucraina este o Rusie învinsă în Ucraina: cu economia decimată de sancțiuni și umilința unei înfrângeri, presiunea pentru a folosi arma nucleară crește exponențial la Moscova. Trebuie să fim pregătiți să ne asumăm consecințe dezastruoase: într-un eventual război total, dacă Rusia pierde, pierdem toți. Mă refer la o confruntare nucleară, fără supraviețuitori. Deci, atenție la propagandiștii lipsiți de creier!

5. Rusia, deși are majoritatea teritoriilor în Asia, are obsesia Europei. Elitele sale, încă de la Petru cel Mare, s-au considerat europene. Moscova – a treia Romă. Creștinismul. Prezentarea fiind schematică, nu este locul potrivit pentru dezvoltarea temei. Revenind la punctul 1, Europa, puternic industrializată și conectată la resursele rusești, cu o populație mult mai mare decât a SUA, ar reprezenta un rival redutabil pentru America.

Aceasta este, în opinia mea, o motivație importantă pentru care se insistă cu impunerea sancțiunilor asupra gazului și petrolului rusești. Europa, fără bogățiile coloniilor și separată de Rusia, nu mai reprezintă un pericol, cu atât mai puțin un rival pentru SUA. O Europă puternică fără o Germanie puternică economic este o utopie. Deși criza ucraineano-rusă nu s-a terminat, un efect al acesteia este cert: Nord Stream 2 a murit! Ce ar fi însemnat această conductă? Un adevărat pact ruso-german.

6. Ucraina este calul troian american. Să zicem, ipotetic, că Ucraina rămâne întreagă și este primită în UE. Ce ar însemna această admitere? O schimbare profundă a raportului de forțe: Ucraina este o țară imensă, a doua ca mărime după Rusia. Brusc, Germania și Franța nu mai sunt atât de mari… O țară atât de mare, o țară condusă de SUA în inima deciziei europene?

Pe de altă parte, dacă și-ar păstra Estul, ar aduce în UE pentru a fi exploatat de capitalul european o cantitate imensă de resurse. Situația este ipotetică, fără șanse de a se materializa pentru că Rusia, la sfârșitul crizei, va pleca cu Estul Ucrainei, deci cu toate resursele, și cu litoralul ucrainean. Ce rămâne din Ucraina? O țară încă mare, dar lipsită de atuurile economice, săracă, distrusă de război, cu rămășițe înarmate ale unor miliții de sorginte neo-n@zistă – adică un adevărat cartof fierbinte pentru UE.

În opinia mea, pentru România o problemă mult mai mare decât un atac rusesc o reprezintă granița de 600 km cu Ucraina. Cantitățile imense de arme trimise în Ucraina vor naște un monstru, un fel de Al Qaeda caucaziană, iar o graniță atât de mare nu poate fi complet securizată.

7. În prima parte a textului, am prezentat strategia americană în Ucraina – Rusia nu își poate reface puterea fără posesia/controlul Ucrainei, deci trebuie depuse toate eforturile în acest sens.

După 1945, CIA a sprijinit naționalismul ucrainean pentru a slăbi astfel puterea sovietică, iar după căderea URSS acțiunile interventioniste americane au fost mult mai puternice, culminând cu Maidanul din 2014 – o adevărată lovitură de stat soldată cu înlocuirea președintelui țării. 2008 și 2014 au reprezentat bornele de foc ale confruntării ruso-americane. După Summitul NATO de la București a izbucnit războiul din Georgia, după lovitura de stat din 2014, anexarea Crimeii.

Extinderea NATO în Ucraina ca o continuare a extinderii în Europa Centrală și de Est, reprezintă o amenințare existențială pentru Rusia, ceea ce Criza rachetelor cubaneze din 1962 a reprezentat pentru SUA.

Implicarea CIA, a sniperilor contractați de SUA și a Victoriei Nuland în lovitura de stat din 2014 și, ulterior, în masacrul de la Odesa sunt demonstrate. De exemplu, Dimitri Yarosh, liderul Sector Dreapta, a fost antrenat în Polonia de către CIA cu puțin timp înainte de februarie 2014. Acesta este momentul de început al războiul proxy ruso-american, pe teritoriul ucrainean. Să nu ne amăgim, înainte de 2014 Ucraina nu era o țară liberă – coabitau ambele influențe, rusă și americană, egale în corupție și scopuri obscure.

8. Răspunsul Rusiei a fost prompt – anexarea Crimeii. Câteva lămuriri. În februarie 2021, Zelensky declara: “Crimeea este inima Ucrainei. Însorită, blândă, strălucitoare. Cu şapte ani în urmă ne-au scos inima”. Inima Ucrainei, o metaforă sublimă, dar o inimă adăugată absolut stupid de către Hrusciov în februarie 1954. Hrusciov, ucrainean la origine, își asigura astfel loialitatea Ucrainei în alegerea sa după moartea lui Stalin.

Crimeea, în ciuda jenantei rescrieri recente a istoriei, este un teritoriu rusesc încă din secolul al XVIII lea, locuit majoritar de ruși. Niciun conducător al Rusiei, dictator sau nu, nu își va păstra puterea la Moscova dacă renunță la Crimeea. În 2010, Ucraina și Rusia au semnat acordul de la Harkov – Ucraina primea o reducere de o treime la prețul gazelor naturale la schimb cu permisiunea ca flota rusă să poată staționa în Crimeea încă 25 de ani după anul 2017, data retragerii inițiale.

În condițiile loviturii de stat din 2014, soldată cu schimbarea puterii în Ucraina, Rusia a reacționat dur și a anexat Crimeea. Pentru a înțelege reacția Rusiei trebuie să admitem că schimbarea puterii de la Kiev prin imixtiune americană a fost înregistrată la Moscova ca o amenințare existențială. Kremlinul nu putea permite o dispută asupra propriei flote. O ocazie bună pentru a repara prostia lui Hrusciov și de a-și adăuga în “portofoliu” un port de apă caldă.

Anul 2014 a reprezentat începutul crizei ucrainene. Timp de 8 ani, au avut loc numeroase crime – 15.000 victime în Donbas, bombardarea de către forțele ucrainene a etnicilor ruși din cele două republici separatiste. Pedepsirea populației din Crimeea prin oprirea alimentării cu apă potabilă.

Cu sprijinul american (plus Canada, UK) au început 8 ani de construcție a unor trupe paramilitare neo-n@ziste care, în acest moment, au ajuns la un nivel atât de profund de infiltrare în structurile statului ucrainean încât deciziile îi aparțin. Un stat autoritarist, corupt, cu un parlament formal care nu are decât un rol decorativ, deciziile aparținând extremiștilor, fără presă liberă, fără instituții democratice. Acesta este cadoul otrăvit pe care SUA îl face Europei.

Din nefericire pentru poporul ucrainean, are la conducere (din nou!) lideri străini de nevoile reale ale poporului. Istoria acestui popor este presărată de ucraineni care omoară alți ucraineni – în ultimii 8 ani, victime au fost etnicii ruși. În altă perioadă a istoriei, victime au fost ucrainenii evrei. În detrimentul neutralității, a ales să se poarte ca un membru de facto al NATO și a deschis un front în estul țării, împotriva propriilor cetățeni, care va duce, inevitabil, la pierderea acestei părți a teritoriului.

Este o situație în care toată lumea pierde. Ucraina, teritorii, populație, morți, distrugerea economiei. Rusia, paradoxal, deși va câștiga estul și litoralul ucrainean, pierde DEFINITV Ucraina. Europa, în declin total – după ce și-a pierdut statutul de centru al lumii, este pe punctul de a deveni irelevantă în istorie. SUA, din nou paradoxal, pierde și ea. Captivă a logicii Războiului Rece, alege o luptă cu Rusia, uitând de inamicul real – China. O alianță cu Rusia ar fi servit mult mai bine hegemonul american. În acest punct al evenimentelor, singura care pare să câștige este China.

Într-o carte de dialoguri cu Dughin, profesorul Olavo de Carvalho prezintă o posibilă explicație a strategiei americane – singurele elite care sunt naționale, deci coincid cu interesul țării respective, sunt cele din China și Rusia (formate din militari, servicii secrete și oamenii de afaceri emanați). În schimb elitele occidentale, globaliste, deși de diverse naționalități, nu au niciun fel de loialitate față de țările cărora le aparțin. Poate așa ne putem explica ciudata strategie de la Washington…

9. În 2019 un think tank apropiat de complexul militaro-industrial american, RAND Corporation, publica in studiu amplu privind modalități de slăbire a Moscovei și, în final, pe fondul crizei economiei ruse, generarea unei schimbări de regim. Iată principale modalități prezentate în studiu.

– înarmarea Ucrainei. Activitatea, întâmplător, foarte productivă pentru producătorii/vânzătorii de armament.

– sprijinirea rebelilor din Siria.

– liberalizarea Belarusului. În mai 2021, în Belarus, dacă vă amintiți avea loc un incident – interceptarea unui avion de linie și forțarea aterizării lui la Minsk. La sol, a fost arestat jurnalistul Roman Protasevich, disident belorus. După un an, recitind știrile descoperim că Roman Protasevich, cel presupus torturat de către Lukașenko și pentru care presa occidentală scria emoțional, este liber ca pasarea cerului. O mică repetiție înainte de fenomenul Zelensky.

Mai mult, există dovezi clare conform cărora Protasevich a efectuat un tur de un an alături de batalionul Azov și este un apropiat al CIA. Da, e o lume mică!! Exact pe modelul ucrainean, imediat după incidentul din mai au fost impuse sancțiuni împotriva politicienilor și oamenilor de afaceri de la Minsk, confiscarea conturilor și proprietăților din Europa… Sună cunoscut?

– exploatarea tensiunilor din Caucazul de Sud. A se vedea în acest sens atacul azer asupra Armeniei, situație ținută sub control de declarațiile ferme ale Iranului.

– reducerea influenței Rusiei în Asia Centrală. În ianuarie 2022, izbucnește revolta din Kazakhstan generată de creșterea prețurilor. În rândul demonstranților se remarcă infiltrarea unor profesioniști. Numărul insurgenților a fost estimat la aproximativ 20.000, conduși de foști colaboratori afgani ai CIA și de jihadisti din Siria. Grupuri organizate au atacat clădiri publice, lunetiștii de pe acoperișuri trag în demonstranți și în polițiști. Se atacă depozite de arme și închisoarea Taldykorgan unde sunt închiși islamiștii.

În prezența acestei tentative de lovitură de stat, organizata de serviciile de intelligence americane și britanice, posibil și turce, este solicitată intervenția militară a Rusiei. Este arestat pentru trădare un personaj important, Karim Masimov, apropiat al familiei Biden. Lovitura de stat a eșuat, fiind reprimată dur. Totuși, spre deosebire de alte situații, nicio țară europeană nu plânge democrația pierdută, iar despre sancțiuni nici nu se pune problema. Minunile pe care le face exploatarea resurselor Kazakhstanului de către Exxon și Chevron… Rusia își păstrează influența în Kazakhstan, dar mesajul este clar – criza din Ucraina nu poate fi evitată!

– rivalizarea cu Rusia în Transnistria. Acesta este ultimul punct (principal) al planului RAND și singurul nepus în practică (încă). În acest sens, poate ar trebui să reevaluăm declarațiile acide ale Ucrainei la adresa Moldovei. Dacă acest conflict se mută în Moldova, nici situația României nu este comodă. O intervenție în sprijinul ei ar însemna să luăm locul Ucrainei în războiul Americii cu Rusia. O ironie a istoriei – Transnistria nu a aparținut niciodată Moldovei, fiind parte a politicii sovietice de control a diverselor provincii prin adăugarea unui apendice de acest tip.

Încă o dată remarc rolul nefast al politicienilor ucraineni în a destabiliza această parte a Europei, sub îndrumarea SUA. Dacă analizăm solicitările Ucrainei pentru armament de la țările Europei centrale și de Est, se remarcă un efort (coordonat?) de dezarmare a acestor țări, făcându-se loc pentru noi achiziții costisitoare.

10. După 1945 puterea americană s-a bazat pe doi piloni: puterea militară și puterea dolarului ca unică monedă de referință în schimburile internaționale. Echivalentul financiar al NATO este FMI, ambele capabile să ajute la perpetuarea puterii americane. Ajutorul acordat Marii Britanii de către SUA în timpul celui de Al Doilea Război Mondial a venit cu un cost imens – îngroparea lirei sterline.

Începând cu anul 2014, după invazia Crimeii, când au fost impuse primele sancțiuni împotriva Rusiei a început un proces, accelerat de noile evenimente, de dezvoltare a schimburilor bilaterale în monedă non-dolar.

Cu atât mai periculoasă decizia SUA/UE de a sechestra, prin sancțiuni, mai mult de jumătate din rezervele Băncii Centrale a Rusiei. Nu a făcut decât să ușureze decizia multor țări de a renunța la exclusivitatea dolarului, cea mai performantă armă americană împotriva suveranității altor țări. Structura de implementare există deja – țările partenere în Noul Drum al Mătăsii, imensul proiect al Chinei.

Este dispus Imperiul american să se sinucidă pentru a-și salva elita financiară? Pare că da, până acum și-a distrus industria pentru a salva oligarhii finanțelor. Își poate prelungi căderea prin recurgerea la război? Un imperiu mult mai important, Imperiul Roman, a murit protejându-și bogații…

“Cine controlează banii, controlează lumea întreagă” – Kissinger. Ne apropiem, așa cum declara Chomsky, de cel mai periculos moment din istoria omenirii. Ultimul imperiu face o alegere ciudată – alege o confruntare cu Rusia, uitând de China. În opinia mea, pericolul chinez este mult mai mare decât cel rusesc. Este suficient să privim harta – Noul Drum al Mătăsii nu înseamnă exclusiv drumuri și căi ferate, ci noi (multe) baze militare chineze presărate în toată lumea, de la coasta Africii până în Marea Chinei de Sud.

Prin vocația europeană înscrisă în însăși formarea statului rus (în fond, URSS a fost ultimul mare imperiu european), Rusia a ales proiectul Eurasia și apropierea de China în lipsă de alte opțiuni. Sincer, motivația pentru care strategii americani au ales să își întărească adversarul îmi scapă.

Spre deosebire de SUA, posesoare ale unor granițe naturale care o fac de neatacat, Rusia nu are acest avantaj. Prezența la granița vestică a unei Ucraine expansive și necesitatea gestionarii corecte a graniței cu China i-au prederminat răspunsul. Fantezia occidentală a unei Rusii democratice și liberale, după standardele europene, este naivă – o țară imensă, cu o istorie specială ca Rusia, nu a fost și nici nu va putea fi condusă democratic. Din momentul în care Occidentul acceptă acest fapt, relațiile se vor normaliza.

În privința Ucrainei, fereastra de oportunitate în găsirea unei soluții se îngustează pe zi ce trece. În acest moment, singura șansă a Ucrainei pentru a nu fi complet ștearsă de pe hartă este să renunțe la est și la sud și să înceapă reconstrucția unei națiuni ucrainene curățată de etnicii ruși. Acele părți ale teritoriului sunt deja pierdute. Este nevoie de curaj și inteligență pentru a pune pe hârtie ceea ce este deja în teren. Este singura cale pentru Ucraina de a-și păstra statalitatea și poporul.

În caz contrar, avem o nouă Libie. Nu, livrarea de arme nu va ajuta Ucraina să învingă, ci numai să își mărească pierderile și să crească riscul unui accident/incident nuclear. Tensiunile lumii sunt enorme – Insulele Solomon, Taiwan, Cașmirul. Poate că Al Treilea Razboi Mondial nu este un atac nuclear, ci focuri aprinse ici-colo și aiurea.

Sancțiunile grâului rusesc vor aduce foametea în Africa, iar Europa se va scufunda sub presiunea a milioane de africani în căutare de hrană. După secole de desfrâu, apa și hrana devin, din nou, motive pentru războaie. Totul pentru a proteja elite bolnave!

sursa: Ana Iordanescu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Anatomia unui război

Într-un interviu foarte recent, Alexei Arestovich, consilierul președintelui Zelensky, avansa posibiltatea, probabilitatea chiar, prelungirii confruntării militare ruso-ucrainene până în anul 2035. O perioadă de 10-12 ani de lupte minore, iar la fiecare 2 ani confruntări armate majore, cu mici perioade de acalmie, populația fiind invitată deschis să plece din țară.

Admirator public al ISIS, Arestovich este un personaj ciudat, autor și al altor declarații șocante în trecut – războiul a fost pregătit și așteptat de Ucraina încă din 2019, pe cale de consecință, activitatea diplomatică pentru prevenirea acestui război a fost, cu intenție, subdimensionată; deși autoritățile ucrainene aveau informații certe despre iminența invaziei rusești, au mințit populația, sub pretextul că exodul acesteua ar fi blocat podurile (?!).

Chiar și pentru un personaj ca Arestovich, declarația a părut excesivă. Până când nu a mai părut… Ieri, într-un interviu difuzat de către CNN, Zelensky a avansat același termen – 10 ani – timp pentru care Ucraina își asumă rezistența.

În februarie, la debutul crizei, liderii lumii au avut un mesaj comun: acest război va dura! Macron, Boris Johnson, Stoltenberg, Biden, Blinken. Hilary Clinton a fost și mai darnică în explicații – planul este ca Ucraina să fie pentru Rusia ceea ce Afganistanul anilor ’80 a fost pentru URSS – cauza prăbușirii, SUA urmând același rețetar al înarmării unor forțe interne ucrainene de extremă dreaptă, în rolul mujahedinilor afgani.

După două luni de conflict, aproape 15% din populația Ucrainei a părăsit țara. În zece ani, ce procent se va atinge? Unde se vor refugia? În Europa? Zelensky a solicitat țărilor G7 suma de 50 miliarde pentru acoperirea deficitului bugetar. În zece ani de război devastator, ce sume vor fi necesare? Ursula von der Leyen a primit, la rândul său, solicitarea ca UE să acopere un necesar lunar de 7 miliarde pentru plata salariilor și pensiilor ucrainene.

Zece ani?? Nu numai că Ucraina nu se va salva, dar va reuși prăbușirea totală și ireversibilă a Europei. Perspectiva belicoasă devine unica atitudine, orice discuție despre pace a fost eliminată din discursul public. Un moment periculos, șansele de transformare a acestui conflict local într-unul mondial fiind direct proporționale cu durata sa. Germenii prezentului au fost plantați cu mulți ani în urmă.

I. “Marea tablă de șah”.

1. În anul 1997, Zbigniew Brzezinski, fostul consilier de stat american, publica “The great chessboard”, carte fundamentală pentru înțelegerea strategiei și intereselor SUA în privința Ucrainei. Iată ce scria Brzezinski:

Ucraina, un spațiu nou și important pe tabla de șah eurasiatică, este un pivot geopolitic deoarece însăși existența sa ca țară independentă ajută la transformarea Rusiei. Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu eurasiatic. Rusia fără Ucraina poate încă să lupte pentru statutul imperial, dar atunci ar deveni un stat imperial predominant asiatic, mai probabil să fie atras în conflicte debilitante cu asiaticii centrali treziți. [..]

Cu toate acestea, dacă Moscova recâștigă controlul asupra Ucrainei, cu cei 52 de milioane de oameni și resursele sale majore, precum și accesul său la Marea Neagră, Rusia își recapătă automat din nou mijloacele pentru a deveni un stat imperial puternic, care se întinde pe Europa și Asia. Pierderea independenței Ucrainei ar avea consecințe imediate pentru Europa Centrală, transformând Polonia într-un pivot geopolitic la granița de est a Europei unite”.

În decembrie 1979, Brzezinski se lăuda că a determinat invazia Afganistanului de către URSS prin sprijinirea cu arme a fundamentaliștilor islamici. Confruntat cu distrugerea Afganistanului și dezvoltarea incontrolabilă a Al Qaeda, derivată din forțele mujahedine înarmate de către SUA, Brzezinski a răspuns: “Ce este mai important pentru istorie? Talibanii sau prăbușirea URSS?”.

Privind retrospectiv, cred că și talibanii s-au străduit să fie devină relevanți pe scena istoriei, dacă nu prin fapte mărețe, măcar prin viețile și țările distruse. Iată deci strategia în privința Ucrainei – să fie noul Afganistan, adică transformarea ei în ruină, cu scopul precis de a falimenta Rusia și de a determina astfel o schimbare de regim.

Administrația Biden nu a făcut decât să preia strategia americană a anilor ’70 și ’80, teoreticianul “problemei ucrainene” fiind Brzezinski care a identificat Ucraina ca pe un stat – pivot, alături de Azerbaijan. Pentru corectitudinea relatării, administrația Biden nu a inițiat, ci a continuat politica de control a Ucrainei.

Ura împotriva lui Putin își are explicația în succesul pe care acesta l-a înregistrat de la preluarea conducerii Rusiei, reușind stabilizarea economiei rusești și oprirea jafului care avusese loc în timpul celor zece ani de privatizări sub Boris Elțin. În fapt, Putin a stopat preluarea resurselor Rusiei de către investitorii occidentali în colaborare cu oligarhi ruși conectați cu Vestul Europei și SUA (ceea ce, de exemplu, România nu a reușit). Putem adăuga și intervenția Rusiei în Siria împotriva forțelor susținute de către americani, împiedicând Siria să aibă soarta Irakului și Libiei (vă amintiți poate operațiunea “Timber Sycamore” despre care am scris în alt articol). Confruntarea este complexă, dar în esența ei se reduce la hegemonia mondială și salvarea Occidentul de la declinul economic accentuat. În concluzie, războiul ucrainean nu este rodul hazardului, ci rezultatul unei determinări, al unei strategii.

În februarie 2014, administrația Obama a susținut insurecția din Piața Maidan, care a dus la răsturnarea liderului pro-rus al Ucrainei, Viktor Ianukovici, după ce acesta a respins un împrumut al Fondului Monetar Internațional (FMI) care a venit cu condiții dăunătoare Ucrainei. După răsturnarea lui Ianukovici, PRIMUL act legislativ al noului guvern a fost abrogarea legii care stipula și rusa ca limbă oficială a Ucrainei. Modificarea legislativă a generat o furtună în rândul populației vorbitoare de rusă, aspru reprimată de autoritățile de la Kiev. Notabile sunt masacrele de la Mariupol și Odesa, din cursul anului 2014. Deși puțin cunoscut, în masacrul de la Odesa, 46 de oameni au murit arși de vii. Au urmat Acordurile de la Minsk – septembrie 2014 și februarie 2015 – pe care însă Ucraina, cu sprijinul SUA și țărilor europene, nu le-a respectat niciodată.

Începând din 2014 – 2015, NATO se implică și trece la instruirea armatei ucrainene. Iată, se construia încă de atunci războiul de azi. La solicitarea părții ucrainene, NATO a intervenit pentru reconfigurarea armatei ucrainene, participând activ la antrenarea forțelor armate. Ultima confirmare a prezenței trupelor NATO a avut loc acum câteva zile când s-a admis că forțele britanice speciale SAS au antrenat soldați ucraineni lângă Kiev.

Însă acest proces presupunea un timp îndelungat și atunci s-a apelat la varianta expres – înarmarea și mărirea efectivelor trupelor paramilitare neo-n@ziste, cu finanțare masivă din partea SUA, Canada, UK, Franța. În martie/aprilie 2014, a avut loc o rechemare a rezerviștilor ucraineni. La prima sesiune, 70% nu s-au prezentat. La a doua, 80 %, iar la a treia, 90% nu s-au mai prezentat.

Soluția disperată, dacă admitem că Ucraina ghidată de SUA pregătea capcana unei invazii rusești în anii următori, nu putea fi decât soluția luptătorilor de extrema dreaptă autohtoni și mercenarii straini. Deși populația Ucrainei este de aproximativ 40 de milioane, tinerii preferau să emigreze decât să lupte împotriva celor din Donbas.

Dezvoltarea acestor batalioane private, de sorginte ultra-naționalistă și neo-nazistă, a adus după sine o perioadă de opt ani de violențe extreme (crime, torturi, bombardate) împotriva civililor din Donbas, dar și-a atins scopul – a pornit războiul de care SUA avea nevoie. La începutul lunii februarie, s-a observat o intensificare a bombardamentelor armatei ucrainene împotriva celor două republici separatiste, iar pe 21 februarie, Rusia a raportat că a capturat un soldat ucrainean și a ucis alți cinci, după ce au trecut granița la Rostov, în Rusia. În aceeași săptămână, sute de mercenari americani au intrat în Ucraina.

2. Pacea. Pe 27 februarie, guvernul ucrainean este de acord să înceapă negocierile de pace cu Rusia. La câteva ORE de la această decizie, Uniunea Europeană a votat un ajutor de 450 de milioane euro pentru arme către Ucraina. Din acel moment, un acord de pace nu a mai fost imperios necesar. Mai mult, s-a trecut la eliminarea acelora în favoarea negocierilor. Pe 5 martie, SBU îl împușcă pe Denis Kireev, membru în delegația ucraineană prezentă în Belarus, sub acuzatia de trădare, în fapt fiind considerat prea favorabil unui acord cu Rusia. Pe 10 martie, Dmitri Demyanenko este și el asasinat pentru aceeași vină de a fi prea favorabil unui acord cu Rusia. Demyanenko era fostul director adjunct al SBU.

La Instabul, în momentul când părțile și anunțat că au ajuns la un acord pe care urmează să îl redacteze în câteva zile, a apărut masacrul de la Bucea. În acest moment, discuțiile despre pace au fost eliminate complet din peisaj.

3. “Democrația”ucraineană pe care Zelensky ne cere să o apărăm nu există. Mai mult, președintele ucrainean supervizează o campanie de răpiri, dispariții și torturi ale oponenților, în tandem cu subordonarea presei în totalitate și scoaterea în afara legii a partidelor de opoziție.

Deși presa internațională ignoră voit subiectul, de la începutul conflictului, SBU în coordonare cu trupele paramilitare neo-n@ziste a declanșat o campanie a terorii și a atrocităților. Pe de-o parte, pe câmpul de luptă, prizonierii de război au fost supuși torturilor și uciși, în totală nesocotire a Convențiilor internaționale.

De la începutul ostilităților, mai mulți primari au fost uciși, vina acestora fiind că au inițiat discuții de încetare a violențelor cu trupele rusești ocupante. Pe 1 martie, primarul orașului Kreminna este răpit de către SBU și ulterior este împușcat în inimă. Pe 3 martie circulă poze cu cadavrul său, urmele de tortură severă fiind vizibile. Pe 7 martie, primarul din Gostomel este ucis. Se pare că acesta negociase cu militarii ruși organizarea unui coridor umanitar pentru evacuarea rezidenților. Pe 24 martie, primarul din Kupyansk, Gennady Matsegora, face public un apel către Zelensky pentru eliberarea fiicei sale, răpită și ținută ostatic de către SBU.

Ce face Zelensky? Iese public cu o declarație dură pentru cei care vor încerca să colaboreze cu armata rusă, inclusiv cei care vor organiza coridoare umanitare, arătând astfel că violențele sunt aprobate de la cel mai înalt nivel. Să medităm, în lumina acestor informații, la descoperirea masacrelor de la Bucea și din alte localități. Cei uciși aveau semnul distinctiv al banderolei albe… În total, lipsesc cel puțin 11 primari, în afara celor ale căror trupuri nu au fost găsite.

Ucraina pretinde că au fost răpiți de către ruși, deși nu există nicio dovadă sau motivație coerentă. În total, mai mulți ziariști și disidenți au fost uciși sau reținuți și condamnați.

La începutul lui martie, milițiile neo-n@ziste l-au răpit și torturat sever (există filmări publice) pe Maxim Ryndovsky, un luptător profesionist MMA, pentru vina de a se fi antrenat împreună cu luptători MMA ruși și de a se fi pronunțat în favoarea păcii.

Nivelul de violență adus în societatea ucraineană de aceste forțe de extrema dreaptă hrănite cu bani occidentali este inimaginabil, începând cu asasinarea cunoscutului ziarist Oles Buzina în 2015 până la umilirea prin legarea cu bandă adezivă de copaci a romilor sau a cetățenilor vorbitori de rusă.

Situația gravă în sine capătă nuanțe tragice și rău-prevestitoare când presa main-stream face o adevărată echilibristica a minciunii, în încercarea de a cosmetiza realitatea – n@zismul nu este nazism, ci, cel mult, ultra-naționalism, violența ucraineană este justă, tortura este îngăduită sau ignorată. Ce monstru se naște la granița noastră?

Ultra-naționaliștii comit crime în stil ISIS (decapitari), dar nu este grav… Zelensky a închis cercul – a statuat că nu vor exista negocieri de pace dacă luptătorii Azov rămași pe platforma Azovstal vor fi bombardați de ruși, în același timp, același Zelensky a refuzat propunerea Moscovei de a permite luptătorilor Azov să se predea. Zelensky nu îi lasă să se predea, dar promite un război fără sfârșit pentru a-i răzbuna…

Domnul erou uită că totuși e un război în curs, iar opțiunile sunt incluse în joc – te predai sau mori în luptă. Sau este război numai când ucrainenii omoară și torturează, mai ales proprii civili? Aseară, pe contul de socializare al eroului a apărut un video în care acesta vorbea ciudat, fiind sub efectul unor substanțe. Astăzi, l-a șters.

Acesta este eroul care hotărâste soarta Planetei! Numindu-l dr@gat, Putin a avut dreptate. Rapid, “lumea liberă” face pasul înapoi în istorie și re-legitimează stigmatul de a te fi născut într-un anumit popor. Este, din nou, legal să urăști. Acum câteva zile la televiziunea germană, Florence Gaub, director adjunct al Institutului european de studii de securitate, explica senină că rusii nu sunt europeni, deși arată ca noi, nu le pasă dacă mor, nu sunt echipați (intelectual) pentru viața post-modernă, parcă citând din Hitler – deci un fel de sub-oameni. Pe bani europeni, la o televiziune GERMANĂ, ironia istoriei. Pentru că textul ne-a adus până aici, forțând-ne aducerea aminte a unor teme pe care le credeam îngropate în țărâna Celui De al Doilea Război Mondial, iată câteva operațiuni secrete CIA care reprezintă explicația multor mistere.

II. Operațiuni CIA.

1. Operațiunea Paperclip. Cu toate că Al Doilea Război Mondial nu se încheiase, Războiul Rece era o certitudine pentru anii ce aveau să vină, deci SUA deja începuseră pregătirea pentru viitoarea confruntare cu URSS.

Din punct de vedere al armelor deţinute, dar mai ales al tehnologiilor militare de-a dreptul vizionare, germanii aveau un avans considerabil în faţa anglo-americanilor și a sovieticilor. După înfrângerea din URSS, Hitler, conștient de valoarea savanților germani, a ordonat întoarcerea acestora în interiorul granițelor germane, mai precis la baza militară din Peenemunde, pe coasta maritimă din nord-estul Germaniei. Acolo, celor aproape 4000 de experți și ingineri – “armata de genii a lui Hitler” – li s-a dat ordin să conceapă un plan de stopare a Armatei Roșii.

În același timp, Hitler l-a desemnat pe Werner Osenberg cu întocmirea unei liste cu acei savanți demni de încredere – celebra Listă a lui Osenberg. Aliaţii au dat din pură întâmplare peste ea. În luna mai a anului 1945, un spion polonez a găsit fragmente din Lista lui Osenberg ascunse într-o toaletă dintr-o clădire a Universităţii din Bonn. Lista a ajuns în mâinile celor din serviciul secret MI6, care au trimis-o omologilor lor americani.

Robert B. Staver, şeful Direcţiei de Studii şi Cercetări asupra Aparatelor de Propulsie cu Reacţie din cadrul Armatei Americane s-a folosit din plin de această listă pentru a înjgheba, şi apoi completa, un prim nucleu de savanţi germani care aveau să fie capturaţi şi interogaţi. Printre primele nume din listă se evidenţia şi cel al celebrului Werner von Braun, cel mai important savant german şi pionerul rachetelor aşa cum le ştim şi la ora actuală.

Savanții germani aveau varianta colaborării cu americanii sau judecarea la Nurberg. Alegerea nu a fost grea… Werner von Braun, spre exemplu, avea grad de colonel în SS, şi se folosea din plin de acest grad pentru a se deplasa pe tot teritoriul deţinut de germani, chiar şi în ultimele săptămâni de dinaintea încheierii războiului. Talentul şi creativitatea omului care inventase tehnologia rachetelor precum şi prototipul V2 erau suficiente pentru ca americanii să ordone o operaţiune de „înălbire” a trecutului acestuia înainte de a fi trimis în Statele Unite unde a beneficiat de cele mai bune condiţii de trai şi lucru din lume pentru restul tuturor zilelor, Braun fiind creierul din spatele aselenizării cu succes a americanilor din anul 1969.

Problema majoră a americanilor a apărut în momentul în care și sovieticii au început propria “vânătoare de genii”. Până în anul 1947, Operaţiunea Paperclip putea fi considerată deja un succes, căci americanii reuşiseră să obţină un număr de aproximativ 1.800 cercetători germani, alături de 3.700 rude şi membri ai familiilor acestora care reuşiseră să scape de sovietici.

Se estimează că din cauza acestei operaţiuni, Statele Unite au ţinut în loc reconstruirea Germaniei timp de trei ani de zile, căci şi statul german ar fi avut mult de câştigat de pe urma cercetătorilor săi. Cercetarea americană, dar și cea mondială, au primit un impuls fantastic prin recuperarea acestor genii germane.

Creierele germane au stat la baza activității Programului Spațial american, dar și în domeniul aerodinamicii, electronice, medicinei și serviciilor secrete. Oficial, Protectul Paperclip s-a încheiat în anul 1957. Scopul său a fost fost de a împiedica să ajungă cunoștințele științifice germane la URSS și Regatul Unit și, totodată, de a opri Germania post-belică să dezvolte din nou cercetările militare.

Rachetele supersonice, rachetele ghidate, gazele paralizante, tancurile blindate, avioanele cu reacție au fost doar câteva din tehnnologille inovatoare dezvoltate de cercetătorii Germaniei naziste. Erau primele zile ale Războiului rece, iar SUA și URSS erau deja într-o cursă contra cronometru. Ca și astăzi în Ucraina, lupta împotriva nazismului contează… până când nu mai contează.

Americanii au reușit securizarea vastului complex Nordhausen, aflat sub Munții Harz, chiar înainte ca sovieticii să preia fabrica. În acea fabrică, Werner von Braun și grupul său fabricaseră rachetele Agrregat, V-I și V-2. Sovieticii nu au rămas mai prejos – în mai 1945, aceștia au preluat laboratoarele de cercetare atomică din cadrul Institutului Kaiser din Berlin. Arsenalul nuclear sovietic s-a dezvoltat pe captura din aceste laboratoare nemțești.

Se pare că și tehnicile de tortură și interogatoriu folosite de CIA au fost alcătuite pe baza informaţiilor obţinute de la cercetătorii germani care au făcut experimente pe oameni în lagărele naziste. Este cazul lui Hubertus Strughold care deşi a fost învinuit în cadrul Procesului de la Nurnberg că făcea experimente cumplite pe deţinuţii din Dachau, nu doar că nu a păţit nimic, dar se pare că a avut o funcţie importantă în cadrul NASA, iar biblioteca unei baze militare din San Antonio, Texas, poartă şi astăzi numele său.

În lumina acestor informații, finanțarea unor grupuri neo-n@ziste pentru a atrage Rusia în confruntare, pare o simplă etapă a unui joc extins pe zeci de ani și pe care nu îl putem acuza de vreo urmă de moralitate.

Nu vreau să rămânem cu impresia greșită că a existat numai Operațiunea Paperclip a americanilor. Nu, operațiunea simetrică a URSS s-a numit Operațiunea Osoaviakhim.

Încercând o vindecare miraculoasă de naivitate, amintesc alte operațiuni secrete – Operațiunea Savehaven (identificarea savanților capturați de sovietici, precum și a celor care reușiseră să fugă în Africa, Spania sau America de Sud) sau Proiectul Ratlines (o operațiune secretă care asigura rute de tranzit pentru ofițeri superiori SS și Gestapo din Europa către Argentina, Chile, Paraguay, Brazilia, Egipt, alte țări din Orientul Mijlociu.

2. Recent au fost declasificate documente secrete CIA care demonstrează, dincolo de orice dubiu, implicarea SUA în susținerea naționalismului ucrainean, văzut ca un instrument de slăbire a Moscovei. În anul 1946, SUA inițiau operațiunea Belladonna – OSS (predecesorul CIA) se implica în sprijinirea OUN (Organizația Naționaliștilor Ucraineni) și UHVR (Consiliul Suprem de Eliberare a Ucrainei) – organizație umbrelă pentru luptătorii ucraineni de extremă dreapta, ultra-naționaliști, luptători anti-URSS.

Figurile centrale ale acestei prime operațiuni au fost Stepan Bandera și Andrei Melnyk, cei doi lideri ai OUN. Coordonarea operațiunii se făcea de la München și urmarea sprijinirea luptătorilor de extremă dreapta, unii colaboratori naziști notorii, care se opuneau URSS acum.

Concomitent cu această operatiune, în anul 1947 era lansată o alta, Operațiunea Trident, care implica figuri mai puțin proeminente de extremă dreapta ucraineană și avea drept scop infiltrarea în serviciile secrete sovietice. În anul 1959, Stepan Bandera este otrăvit la München de către sovietici. CIA îl alege pe Mykola Lebed, un alt lider al OUN. Lebed este ales să conducă Proiectul Aerodynamic, o altă operațiune secretă a CIA. Jobul său era să răspândească propagandă anticomunistă și anti-URSS în Ucraina, sarcină îndeplinită cu brio timp de câteva decenii din poziția de director al Prolog Research and Publishing Association, o fundație/editură non-profit.

3. Operațiunea Gladio. Armatele de naziști “lăsate în urmă”. La începutul anilor ’50, SUA au început formarea și antrenarea unor rețele de voluntari de extremă dreaptă în Vestul Europei, astfel ca în cazul unei invazii a URSS CIA să poată să formeze o rezistență adecvată. CIA a finanțat și consiliat aceste grupuri, ulterior fiind cooptate în acest proiect și serviciile militare de intelligence ale țărilor europene (NATO).

Numite armatele “stay behind”, acestea au determinat o creștere fulminantă a terorismului în Europa. “Armatele secrete” ale NATO s-au angajat în activități criminale și subversive în mai multe țări, ridicând întrebarea fundamentală: sunt armate secrete, anticomuniste, cu puternice accente de extrema dreaptă sau grupuri teroriste?

În 1960 aceste grupuri “stay-behind”, în colaborare cu armata turcă, au organizat o lovitură de stat și l-au asasinat pe Adnan Menderes, premierul turc. În 1967, în Grecia, grupurile “stay-behind” au organizat o lovitură de stat și au impus dictatura militară. În 1971, 1971, în Turcia, după o lovitură de stat militară, armata rămasă în urmă s-a angajat în acțiuni numite „teroarea internă” și a ucis sute de oameni; în 1977 în Spania, armatele secrete au produs un masacru la Madrid. în 1985, în Belgia, grupurile “stay-behind” au atacat și împușcat cumpărătorii la întâmplare în supermarketuri, ucigând 28; în Elveția, în 1990, fostul șef elvețian al grupului elvețian a scris Departamentului de Apărare al SUA, amenințând că va dezvălui „întregul adevăr”. A fost găsit a doua zi înjunghiat cu propria baionetă. În 1995, Marea Britanie a dezvăluit că MI6 și SAS au ajutat la inițierea și dezvoltarea acestui proiect.

În concluzie, CIA împreună cu MI6 au o expertiză bogată în recrutarea/colaborarea/finanțarea elementelor n@ziste sau de extrema dreaptă, atât de adânci aceste rădăcini încât ajung până în perioada celui de AL Doilea Război Mondial. Situația batalioanelor Azov din Ucraina reprezintă, forțând metafora, business as usual.

Armata secretă a fiecărei țări primea un nume distinct. În Italia, armata a primit numele de armata Gladio (de la sabia folosită de gladiatori în Imperiul Roman). Armata Gladio italiană l-a răpit și asasinat pe Aldo Moro, premierul italian, în mai 1978. În 1990, premierul italian Giulio Andreottti a dezvăluit Parlamentului existența acestei armate secrete. Din acel moment întreaga operațiune CIA a primit numele de Operațiunea Gladio.

Jurnalistul Philip Willan estima că numai în Italia, între 1969 și 1987, 356 de persoane au fost ucise și peste 1.000 au fost rănite în „cel mai prelungit și traumatizant atac terorist” din Europa de Vest, în afara Marii Britanii și Spaniei. Aceasta a fost așa-numita „strategie a tensiunii” – în mare parte realizată de grupuri fasciste armate protejate de statul secret.

În Franța, unde Partidul Comunist Francez a fost ținut în afara guvernului, în ciuda câștigării alegerilor din 1945, armata secretă a fost numită Plan Bleu și a fost folosită pentru a ajuta la menținerea definitivă a comuniștilor departe de putere. Portugalia, aflată în plină dictatura de dreapta a lui Salazar, era folosită ca bază de antrenament și pregătire.

Ofițerul SS și Gestapo Klaus Barbie (direct responsabil pentru moartea a zeci de mii de luptători din rezistență și evrei) a fost recrutat de Corpul de contrainformații al armatei americane în 1947, ascuns de tribunalul pentru crime de război și scos din țară. Barbie a jucat un rol esențial în stabilirea părții vest-germane a rețelei Gladio – Bund Deutscher Jugend (Liga Tineretului German) și Technischer Dienst (Serviciul Tehnic) sub acoperire. A fost expusă și se presupune că a fost interzisă încă din 1952, după ce a apărut o listă de morți a politicienilor comuniști și socialiști (inclusiv oficiali guvernamentali actuali) pentru a fi „lichidați” în cazul unei presupuse invazii sovietice.

Fișierele publicate de guvernul german abia în 2014 au dezvăluit că aproximativ în aceeași perioadă, o altă armată secretă nazistă în stil Gladio a fost înființată de guvernul Germaniei de Vest. Descrisă eufemistic fie „Compania de asigurări”, fie „Schnez-Truppe”, armata secretă nazistă a fost creată de fostul colonel nazist Albert Schnez. De altfel, elita militară a Germaniei de Vest abunda în n@ziști de rang înalt din armata lui Hitler.

Majoritatea detaliilor operațiunilor Gladio rămân obscure și extrem de secrete până în ziua de azi. Dar anchetele italiene, belgiene și elvețiene din anii 1990 au reușit să scoată la iveală câteva detalii despre aceste campanii teroriste. O caracteristică importantă a tuturor acestor operațiuni o reprezinta desfășurarea ca operațiuni de tip false flag, fiind frecventă greșeala încadrării acestor acte de terorism ca fiind opera stângii.

Sfârșit prima parte.

sursa: Ana Iordanescu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry