Închisoarea din mașină

Când cumperi o mașină, speri să te bucuri de 2 lucruri:

  • Senzația de libertate pe care o ai, pentru a te putea deplasa dintr-un punct în altul
  • Posibilitatea de a efectua călătoria în condiții de confort și siguranță.

Problema apare în primul caz, pentru că se vorbește despre ”LIBERTATE”. Din totdeauna cei care au fost la putere ne-au dorit libertatea, motiv pentru care au făcut tot ce le-a stat în putere să ne-o ia. Din acest motiv s-au străduit să găsească metode prin care mașina să poată fi transformată într-un al ”n”-lea gardian al populației, alături de celelalte ”organe” și ”metode” de control.

Primul pas a fost cel al impunerii automobilelor electrice ca unic mijloc de deplasare, prin interzicerea comercializării autoturismelor cu motoare cu ardere internă, chiar cu riscul aruncării în șomaj a milioane de oameni care lucrează în fabricile producătoare de motoare termice, injectoare, pompe combustibil, curele, turbine, sisteme de exhaustare, etc.

Ce legătură au mașinile electrice cu libertatea? În primul rând autonomia. Faptul că la o autonomie de 4-500 km nu te poți deplasa pe o rază mai mare de 200-250 de kilometri în jurul locuinței fără riscul de a pierde ore întregi la reîncărcare, este o metodă ”discretă” de control.

Dar mai există și alte metode mai directe. De exemplu, în SUA, autoturismele Tesla, nu pot pătrunde în anumite zone ”rezidențiale” pentru că motorul mașinii este oprit automat, prin satelit, la intrarea în zona respectivă.

Tehnologia existând, nu m-ar mira ca în foarte scurt timp, mașina să nu îți permită decât să te deplasezi pe anumite trasee, să nu poți pleca de acasă dacă ”așa vrea șefii” sau să se oprească automat în trafic în cazul în care, de exemplu, constată că ai comis o abatere de la regulile de circulație (depășire de viteză, depășirea liniei continue, etc) și să ”te rețină” acolo până la sosirea primului echipaj de poliție.

Aceste caracteristici ”de control” au apărut deja și la mașinile cu motoare cu ardere internă, prin intermediul funcțiilor oferite prin intermediul ”computerului de bord”, așa cum vom vedea în continuare.

Pentru al doilea caz, s-au gândit băieții cum pot să determine clienții să plătească în mod continuu pentru utilizarea autoturismului deja achiziționat, așa că au introdus ”funcțiile cu abonament”.

Astfel BMW a anunțat deja că multe funcții ale modelelor din noile generații vor fi disponibile doar pe bază de ”abonament lunar”, astfel: funcția de încălzire în scaune va fi disponibilă contra unui abonament de 18 USD/lună sau 180 USD/an, volan încălzit (între 10 și 12 dolari pe lună), faza lungă automată a farurilor (12 dolari pe lună) și pilot automat adaptiv (cruise control) cu centrare pe bandă – 42 de dolari pe lună.

Practica este folosită și de alți mari producători auto, printre care Lexus, Toyota și Subaru, care permit șoferilor să pornească sau să oprească mașinile prin intermediul unei aplicații, contra cost.

Astfel, așa cum ”de la distanță” se poate comanda activarea funcției de încălzire în scaune, tot așa se poate activa blocarea motorului în orice situație dorită de cei care dețin controlul asupra mașinii personale (producătorul mașinii, autorități, etc).

Să mai vorbesc de modulele GPS instalate la bordul autoturismelor, care transmit celor interesați în orice moment traseul vehiculului, durata de staționare, parametri de deplasare, etc.

AutoTehnica

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *