Când se bate șaua să priceapă România

Pe vremuri, când între București și Moscova se iveau (iar) disensiuni, începea spectacolul apropourilor. Sovieticii băteau șaua despre Transilvania, românii își aminteau de Basarabia. Așa mai apăreau cărți despre Războiul din Est, despre cum a fost pierdut teritoriul dintre Prut și Nistru, despre influența rusească asupra țărilor române. La Budapesta apăreau cărți despre românizarea maghiarilor, despre ceangăi, despre cum au furat românii Transilvania de la unguri.

De câteva săptămâni asistăm la niște momente ciudate în relațiile româno-maghiare. Echipa națională de hokey cânta imnul Ținutului Secuiesc, ministrul sporturilor spune că nu știe Imnul Național, mașini ale Poliției locale sunt inscripționate în maghiară, vizita președintelui maghiar în Transilvania, unde s-a pozat, în munți, cu o bornă vopsită în culorile maghiare, decorarea de către o asociație a doi români de etnie maghiară condamnați pentru terorism…

Sunt prea multe ca să fie simple coincidențe; aș spune că sunt, mai degrabă teste și apropouri. Prevăd că asemenea genuri de evenimente se vor înmulți pentru că nu par să fie decât începuturile unui război hibrid declarat României. Nu, nu de Ungaria. Ungaria doar execută o partitură.

Ne sunt date indicații subtile că politică noastră externă merge într-o direcție deranjantă pentru cineva anume iar acel cineva poate să facă lucruri deranjante pentru noi. Mai clar: implicarea României în conflictul din Ucraina deranjează Rusia iar Rusia ne trimite semnale. Moscova are un anumit mod de operare în domeniul acesta, unii numesc maniera rusească de a face diplomație drept „creșterea treptată a intensității durerii”. Rusia nu vine să dea cu parul dintr-o dată; întâi bate apropouri, apoi emite comunicate, pe urmă începe să aplice anumite lovituri a căror intensitate crește.

Întrebarea care se pune în acest moment este dacă România mai are capacitatea de a lua decizii sau și-a transferat, pe modelul Ucrainei, deciziile către Washington. Pentru că, dacă Bucureștiul nu mai poate decide, degeaba ne așteptăm că autoritățile să priceapă apropourile care le sunt transmise.

Iar dacă România nu mai poate lua decizii în privința politicii externe, atunci e cazul să ne așteptăm ca intensitatea durerii să crească și să fim martorii unor schimbări de paradigmă sau chiar mai mult.

În 1918, României i s-a oferit Basarabia ca premiu de consolare pentru pierderea Dobrogei, dată de nemți Bulgariei. Unirea de la 27 Martie s-a produs pentru că așa au vrut germanii, să nu ne mai amețim cu povești. Unirea cu Republica Moldova, care ni se vântură prin față, poate fi, la fel, un alt premiu de consolare pentru pierderea Transilvaniei.

Răzvan Bibire via Deșteptarea

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *