Domnule Dîncu, unde sunt MIG-urile?

Dacă sunteți nedumeriți de ce nu se mai văd MIG-uri pe cer sau pe ogoarele patriei, explicația ar putea fi simplă.

Cum spuneam ieri, ministrul Vasile Dîncu a mărturisit că 11 copii orfani din Constanța l-au rugat să nu mai lase piloții să zboare cu avioanele rusești. Să le înlocuim cu din alea americane, F-35, la 82 de milioane de dolari bucata.

Dacă vă întrebați ce s-a întâmplat cu MIG-urile din dotarea armatei (vorbim despre circa 26 de avioane MiG 21 LanceR), e foarte posibil ca ele să nu fi ajuns la REMAT.

Iată de ce: ”Ucraina a primit avioane de luptă și piese de schimb pentru a-și consolida forțele aeriene”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. Acesta a sugerat că avioanele ajunse în Ucraina ar fi de fabricație rusă. Deci MiG-uri.

Știm cine mai avea MiG-uri în zonă: România și Polonia.

E de înțeles poziția ministrului Dîncu și a președintelui Iohannis. Față de Moscova, vrem să părem ”cetățeni rezonabili”. Neimplicați. Buni vecini. Care se ocupă în principal de refugiați, iar în secundar mai trimitem pe front căști de protecție, veste antiglonț și conserve de mazăre. Nimic periculos, cu alte cuvinte.

Pe de altă parte, trebuie să fim chiar naivi ca să credem că rușii nu ar fi aflat nimic despre mercenarii plecați în prima linie și avioanele trimise peste graniță (apropo, cu tot cu piloți?). Bineînțeles, dacă într-adevăr așa au stat lucrurile. Altfel, putem să-l credem pe cuvânt pe ministrul Dîncu.

Din moment ce toți aliații NATO trimit armament la greu în Ucraina (mulți, fără să se ascundă), nu văd de ce România ar face notă discordantă. Doar nu am devenit, brusc, prietenii rușilor.

De remarcat ”baletul” cancelarului Olaf Scholz, care a pretins că ”armata germană nu are ce dona Ucrainei”. În schimb, Kievul poate cumpăra armament de la uzinele germane, iar Berlinul va deconta nota. Băi, ej prost?! Așa o tragi-comedie cred că și lui Zelensky i-ar fi jenă s-o pună în scenă.

sursa: Adrian Onciu

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *