Entuziasmul nestatornic si Calea Imparateasca

[…]

Insa chipul Mantuitorului este trist si ochii Lui sunt plini de lacrimi. El este absolut singur cu gandurile Sale. Nimeni din gloata nu-L intelege, nu-L inteleg nici macar ucenicii Lui cei mai apropiati, care sunt antrenati de entuziasmul gene­ral. Toti asteapta de la El sa Se declare imparat, sa Se puna in fruntea ostirilor israelite si sa le duca, pe calea glorioasa a biruintelor, la rasturnarea odiosului jug roman, la indepen­denta, la putere. El stie insa ca asteptarile lor sunt zadarnice, ca nu poate sa le dea asta, ca nu pentru asta a venit, ca este vorba de aceeasi ispita cu care a incercat, la inceputul sluji­rii Lui, sa-L insele diavolul, ca daca gloata ar sti asta si nu s-ar amagi cu nadejdi desarte ar fi mai moderata in manifes­tarea entuziasmului sau.

El stie ca dupa cateva zile aceasta gloata Ii va intoarce spatele ca unui amagitor din pricina ca nu-i va indreptati asteptarile; stie ca, desi El nu le-a promis nimic si s-a straduit in repetate randuri sa ii scoata din rata­cire, dovedindu-le ca nadejdile lor sunt desarte, ei tot Il vor uri, din dezamagire, si ca aceiasi oameni care acum striga cu atata entuziasm: Osana! vorstriga peste cateva zile cu inversunare: Rastigneste-L!

Iata de ce este trist chipul Domnului nostru Iisus Hristos!

Intr-adevar, ce uriasa schimbare! Iata-i pe acesti oameni ce par a fi gata sa isi dea viata pentru iubitul lor Proroc… Au ragusit de atatea strigate triumfatoare, ochii le ard de entuziasm, in mainile lor se leagana mii de ramuri de finic, ridicandu-se si coborandu-se ca o padure in furtuna, haine­le colorate flutura in vazduh ca niste pete aprinse… Aceas­ta gloata orientala patimasa, agitata, si-a gasit eroul!.. Dupa cateva zile, tabloul se schimba radical: aceleasi fete, insa pli­ne de inversunare; ochii le ard de ura; mii de pumni stransi se ridica amenintator; din guri li se revarsa blesteme si hule… Iar inaintea lor se afla Acelasi Mantuitor, linistit si maret in blandetea Sa, in a Carui inima atat entuziasmul, cat si ura lor intampina doar durere si compasiune.

Gloata e nestatornica, si multi dintre cei ce fusesera cand­va ucenici ai Domnului, care il ascultau cu incantare si erau gata sa il urmeze peste tot L-au tradat si s-au lipsit de cununa vesnicei fericiri. Nu au avut destula statornicie.

Aceasta este pentru noi o mare lectie, mai ales pentru cei care sunt incepatori pe calea crestina. Dupa cat se pare, nestatornicia este unul dintre pacatele de moarte ale firii poporu­lui nostru. Ne pasionam usor de orice lucru nou, ne avantam cu incantare la orice lucrare noua, mai ales daca poarta pecetea idealismului, insa pasiunile acestea se racesc la fel de repede cum apar, iar cele dintai piedici ne potolesc ardoa­rea, incordarea vointei ne oboseste repede si, in fata unei cai lungi, pe care se vede un sir nesfarsit de greutati, pe noi pune stapanire descurajarea. Ne lasam pagubasi chiar fara a fi incercat sa ne luptam.

Deosebit de funest se face simtita aceasta lipsa a statornici­ei in viata duhovniceasca. Cati tineri n-au pierit duhovniceste din pricina lipsei de rabdare! La inceput, cand in penumbra ignorantei religioase a vietii obisnuite inaintea lor straluceste orbitor lumina adevarului evanghelic, ei nu se pot impotrivi, caci nu te poti impotrivi adevarului atunci cand l-ai recunos­cut. Se dedica cu pasiune noii vieti, in care totul le aduce atata bucurie, este perceput atat de profund si spune atat de mult inimii. La inceput, in ei este atata ravna, incat aproape intot­deauna se transforma intr-o nazuinta catre asceza.

Formele obisnuite ale slujirii lui Dumnezeu, care nu cer mare incorda­re, li se par prea slabe, prea incete, si de obicei se impovareaza de capul lor cu nesfarsite pravile de postire, de rugaciune, de metanii si de alte nevointe ale vietii asceticeVai! Cu cat iau mai mult asupra lor, cu atat obosesc mai repede, si cu cat este mai puternica pornirea de la inceput, cu atat se face simtita mai grabnic lipsa statorniciei. Dupa cateva luni ei merg deja in virtutea inertiei, se simt cumva pierduti, de parca rezulta­tele ravnei lor nu corespund cu asteptarile pe care le aveau, si raceala primei dezamagiri si a nedumeririlor se furiseaza in suflet.

Putin cate putin, se „coace” prima indoiala fatala: „Oare este buna calea pe care am ales-o?” – si, simtindu-se corecti in osardia lor, ei se straduie sa isi explice nereusita si insatisfactia nu prin nepriceperea lor duhovniceasca, ci prin aceea ca au fost inselati. Acesta este deja un pas spre necredin­ta si, mergand mai departe pe aceasta cale, in cele din urma renunta cu desavarsire la calea vietii duhovnicesti si trec in tabara vrajmasilor Evangheliei. Si se fac omului cele din urma mai rau decat necredinta dintai.

Poate ca amanuntele acestui proces nu sunt intotdeauna la fel, insa, oricum ar fi, aceasta nestatornicie, aceasta incapacitate de a-ti tine nerabdarea in frau si trista inclinatie spre a ceda rapid duhului dezamagirii si descurajarii fac multe victi­me, mai ales in randul tineretului. Daca am putea inconjura cu privirea intregul camp al luptei duhovnicesti din aceasta lume, ni s-ar parea ca un cimitir acoperit de cadavrele nadejdi­lor nedate in parg si al avanturilor pierite inainte de vreme.

Statornicia pana la capat, pana la moarte, este indispen­sabilaNu ajunge doar sa pornesti pe calea crestina, ci trebu­ie sa si ajungi la tinta – si daca viata crestina, dupa cum zice Sfantul Apostol Pavel, e ca o alergare in arena, in care toti luam parte la intrecere, este limpede ca premiul il primesc doar cei care alearga pana la finis. Atletul care la jumatatea cursei inceteaza sa mai alerge se elimina singur de pe lista pretendentilor la victorie, si oricat de rapid ar fi alergat pri­ma jumatate a cursei, asta nu ii va aduce nici un folos: e un efort zadarnic.

Si dreptul, daca se va abate de la dreptatea sa si se va purta cu nedreptate si va face toate acele ticalosii pe care le face nele­giuitul, va fi el oare viu? Toate faptele lui bune, pe care le va fi facut, nu se vor pomeni, ci pentru nelegiuirea sa, pe care va fi facut-o, si pentru pacatele sale, pe care le-a savarsit, va muri (Iez. 18, 24).

Fii credincios pana la moarte, si iti voi da tie cununa vietii (Apoc. 2, 10)

– iata regula fundamentala a vie­tii duhovnicesti.

Cum sa facem asta?

Nu vom vorbi aici despre staruinta in viata duhovniceas­ca: despre incordarea indelungata a vointei si despre lucrarea darza de biruire a greutatilor intalnite in cale. Despre aceasta am vorbit deja mai inainte. Aici este vorba doar de statorni­cie, adica despre capacitatea de a pastra neschimbate pana la capat scopul si orientarea fundamentala a vietii.

Se intelege de la sine ca este imposibil sa oferim un ras­puns exhaustiv la intrebarea data, fiindca aici totul depin­de, in ultima instanta, de voia lui Dumnezeu. Domnul are puterea sa-l mantuiasca pe om chiar si in situatiile cele mai disperateTotusi, putem arata o serie de piedici sau de pasi gresiti care, starnind dezamagirea sau descurajarea, impiedi­ca mai mult decat orice statornicia vietii duhovnicesti si care trebuie evitate cu multa grija!

Cea mai obisnuita piedica este aici orientarea gresita a nadejdilor fundamentale chiar la inceputul vietii duhovni­cesti. De ce gloata care era gata aproape sa Il divinizeze pe Domnul L-a tradat atat de curand? Am vazut deja ca cea mai insemnata cauza a acestei dezamagiri a constat in aceea ca asteptau de la Mantuitorul ceea ce El nu putea sa dea. Gloata voia sa Ii impuna voia sa si nadejdile sale, si s-a maniat atunci cand El nu i S-a supus, ci a mers pe calea Sa. Ovatiile zgomo­toase cu care ea L-a intampinat pe Domnul nu aratau dragoste fata de El personal, nici incantare de invatatura Lui, ci nadejdea ca El va putea sa-i infaptuiasca visele si dorintele. In acele clipe, oamenii care jubilau Il urmau pe Mantuito­rul nu fiindca pretuiau in El imaginea supremei desavarsiri duhovnicesti si recunosteau adevarul profund al cuvintelor Lui, ci fiindca asteptau de la El satisfacerea mandriei lor nati­onale, si atunci cand au vazut ca s-au inselat in asteptarile lor reactia a fost inevitabila.

Asa se intampla si in viata duhovniceasca.

[…]

sursa: Cuvantul Ortodox

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *