Drumul Damascului, varianta mai pă deontologie și mai pă tefeleală

de Mirel Palada, sociolog

De cînd lumea și pămîntul, oamenii își schimbă scufița. Uneori în mod jenant. Alteori cît se poate de argumentat. E o vorbă înțeleaptă, deși rea: numa’ boul e consecvent.

Prezentul nu face nici el rabat de această regulă. De niște luni bune încoace, sîntem martorii unor spectaculoase deziceri, răzgîndiri, întoarceri la o sută optzeci de grade. Adevărate drumuri ale Damascului. Ce ți-e și cu consecvența asta. Ești consecvent pînă îți dai seama că, dacă rămîi consecvent, s-ar cam putea să intri la capitolul bovine.

Vă mai aduceți aminte cînd Polonia era potaia de servici a Uniunii Europene? Doamne, ce mai era la gura deontologilor bruxellezi la adresa nasoilor de suveraniști polonezi. I-au făcut în toate felurile. I-au demonizat, i-au tăvălit, i-au ostracizat. Au vrut să-i dea jos de la putere, căci sînt suveraniști și primitivi și încalcă nobilele idealuri ale lu’ Macovei. Mai aveau un pic și intrau cu tancurile peste ei, să-i învețe justiție și rule of law și adecvarea la preceptele centrului imperiului european.

Iaca boroboață, a venit războiul din Ucraina. Dintr-o dată, ce să vezi? Polonia este noul erou al Europei. Noul elev premiant. Ca ei, nimenea. În prima linie de apărare a libertății. Vajnici stîlpi ai democrației. Toate negocierile se învîrt în jurul lor. Sînt băgați în seamă, corcoliți, răsfățați. Haide, bre, dați-le la amărîții ăia de ucrainieni niște avioane, vă rugăm noi. Sînt pe lista scurtă a țărilorimportante, mari puteri care să ofere garanții de securitate Ucrainei. Biden, ditamai președintele Imperiului Cel Mare Și Bun, i-a vizitat și i-a lăudat. Pe noi nu.

Putem scrie un întreg volum despre cum Polonia, de o lună încoace, e baby darlingul lumii libere, occidentale, dezvoltate și democratice. Iaca poznă. Iaca boroboață. Ce să mai înțeleagă distinsul cetățean obișnuit, expus zilnic la valuri valuri de discursuri deontoloage, care împart lumea în cei răi și în cei buni?

Evident că nu mai înțelege nimic. Înțelege ce-i spun deontologii. Noroc că mai există Radu Tudor pe lumea asta, căci altminteri nu știu ce ne-am fi făcut în tot acest haos valoric, de nu se vede om cu persoană.

Vă place cum consecvența are geometrie variabilă? Mie-mi place la nebunie.

Stai așa, că de-abia am început. Polonia nu e singura țară care să beneficieze din punct de vedere al imaginii de pe urma acestui război. Alte două țări demonizate au fost brusc reconsiderate. Stai, să vezi distracție. Te deontologizezi pe tine de rîs.

În primul rînd, Turcia. Ah, ce era la gura europenilor și americanilor la adresa turcilor și mai ales a lui Erdoğan. Medieval, sultan, neo-otoman, încălcarea drepturilor omului. Că face, că drege. Că trebuie să-și dea demisia, să fie schimbat. Că e o rușine pentru lumea civilizată. Știți voi: tot arsenalul de strategii discursive de tip Soros. Și dă-i cu lături în cap. Și dă-i și terfelește-l.

Iaca poznă, a început războiul din Ucraina. În decurs de o lună, Erdoğan al nostru s-a metamorfozat din trimisul lui Satana pe Pămînt în cel mai foarte perfect și necesar diplomat care rezolvă lucruri, negociază, pune dușmanii la masă, e important geostrategic.

Poate poate domnu’ sultan își bagă și el nasul prin conflict, tot îl îndeamnă americanii – cei care acum vreo zece ani au pus un umăr sincer, dar dezinteresat la lovitura de stat împotriva sa. Poate poate distinsa sa Excelență vinde totuși niște sisteme antiaeriene de-alea rusești la ucrainieni. Cuuum? Nu vrea domnu’ Erdoğan? Biiine. Sîntem triști, dar înțelegem. Hai să ne ajuți cu negocierile măcar. Vai, ce om deosebit sînteți, domnu’ Erdoğan. Era cît pe-aci să aveți o scamă.

Asta cu Erdoğan e cum e. Dar aia cu Venezuela, cum vi se pare? E pur și simplu genială în absurditatea ei. Pînă deunăzi nu știau ce să facă să-l dea jos pe Maduro. Numa ăla din Coreea de Nord și ăla din Iran erau mai demonizați decît Maduro. Ciuma pămîntului. Dictatorul lepră. Acuma se căciulesc toți pe lîngă ei, se gudură să le dea petrol, să neutralizeze embargoul rusesc. Ah, cîtă deontologie. Ah, ce delicios drum al Damascului. Curat murdar, coane Machiavelli.

Stai, că n-am terminat. Stai, că mai am. Nu doar țările și șefii de stat beneficiază de pe urma acestor convenabile reconsiderări în al treișpelea ceas. Ați auzit de Ciuma Roșie? Ați auzit de PeeSeeDee, acest partid jegos și medieval care trebuie pur și simplu șters de pe fața pămîntului?

N-aveați cum să nu auziți. Musai ați auzit. Pentru că între timp s-a dat de trei ori peste cap și s-a transformat peste noapte într-un partener politic respectabil, care contribuie semnificativ la arhitectura de securitate a statului român și la eforturile consolidate de răspîndire a democrației pe glob, în lupta cu adversarii politici geostrategici, cu dictatura și cu încălcarea flagrantă a drepturilor omului, a libertății și suveranității.

Ah, ce limbaj delicios. Ah, ce-mi place drumul Damascului. Din Muie PSD s-a transformat în partenerul senior de guvernare. Cel care, printre altele, a primit ditamai ministerul apărării naționale, fix cînd am ajuns să fim vecini cu cel mai mare război din Europa după al Doilea Război Mondial.

Remarcabil. Mițo, dă-mi sărurile, că-mi vine să leșin de plăcere.

Stai așa, că mai am. Stai, că de-abia a început distracția și deontologia.

Ați auzit de Daea și de cormorani? Și de cum era el demonizat cînd se străduia să convingă puterea imperială europeană că trebuie să facem irigații? Doamne, ce l-au mai tăvălit pe amărîtul ăla de medieval. Mai aveau un pic și-l și excomunicau. Cum îndrăznește, mama lui de primitiv? Uită-te la el, nu știe nici să vorbească. Mai are și pămînt pe sub unghii. Un țăran. Un mitocan. Ăștia au ajuns, dom’le, să ne conducă?

Iaca acuma toată lumea plînge cu lacrimi de cormoran pentru faptul că e secetă și n-avem irigații. Cea mai mare secetă de douăzeci și cinci de ani încoace. E jale mare. Și noi n-avem irigații. Probabil Daea e de vină. Probabil și Dragnea.

Nu știu cine e, dar clar toți acum vorbesc fix cu cuvintele lui Daea și ale lui Dragnea. Mai e un pic și o să-i auzim pînă și pe deontologii de la USR că e nevoie să facem niște șantiere ale tineretului, un soi de Bumbești Livezeni tefelistic, să săpăm șanțuri să combatem seceta, înainte să stingem cu toții lumina și să combatem încălzirea globală.

Doamne, ce-mi place drumul Damascului. Stai, că mai am.

Ați auzit de autonomie? Un concept drag suveraniștilor, pentru care de ani buni de zile sînt împroșcați cu toate lăturile deontologilor din dotare. Huoo, nenorociților. Cum îndrăzniți să vehiculați asemenea idei, să prostiți poporul, să le băgați tîmpenii în cap? Numa’ la medievalul ăla de Ceaușescu am mai auzit asemenea aberații. Cum să fim autonomi? Toată lumea e interconectată acum, bă medievalilor bă. Nu există autonomie. Nu se poate autonomie. Sînteți vetuști. Sînteți primitivi. E globalizare. Nu ne mai putem permite să fim autarhici. Doamne, cît de medievali puteți fi. Huoooo…

Da, da. Cum să nu. Și a început războiul în Ucraina. Și au amenințat rușii că taie gazele. Și au descoperit toți dintr-o dată că sînt dependenți pînă peste cap de gazul rusesc. Ah, ce dureros. Meanwhile, americanii s-au tot strofocat că și-au cam predat toate capacitățile de producție la chinezi și, ce să vezi, acuma sînt captivi marelul dragon asiatic.

Ai dă capu meu. Brusc, peste noapte, un ditamai tăvălugul de justificare a nevoii de autonomie a început din toate gurile de tun occidentale. Think tankuri, comisari europeni, șefi de stat și de guvern, formatori de opinie, ditamai distinșii înțelepți de serviciu.

Toți acuma se lamentează și se dau de chinul morții că sîntem dependenți de gaz și de energie la ruși, de capacități de producție la chinezi și de forță de muncă la țările sărace.

Să ne lecuim de gazul rusesc! Să nu mai importăm grîu de la ei! Să aducem întreprinderile de la chinezi înapoi aici, în Europa și în America! Să fie bine, să nu fie rău! Globalizare e bună, dar nu e așa de bună. E mai bună reziliența – noul cuvînt cod sub care se poate ascunde orice, inclusiv legitimarea intereselor marilor puteri. Geometrie variabilă ascunsă sub un strat gros de deontologie fățarnică.

Aha. Care va să zică, ce să vezi, autonomia de fapt e bună. Aha. Dacă ziceți voi, acuma, e bună. Acum cinci ani nu era bună. Doar acuma e bună, că ziceți voi. Bine, mă. Da, da. Cum să nu.

Nu e bine că nu mai avem fabrici de zahăr? Nu e bine că nu producem suficientă energie? Nu e bine că nu sîntem autonomi cu gazul? Vreți să redeschideți minele de cărbune? Vreți să terminați hidrocentralele alea oprite la 90%, de s-au legat tefeleii cu lanțul de copaci că distrug ecologia și că moare gîndăcelul de stepă?

Ce spui tu, Franț? Păi pînă acuma nu justificați că e bine să fim împletiți în marele lanț de producție global? Acuma nu mai e cu de-alea, cu ecologie și cu încălzirea globală? Cu globalizarea și cu mîna invizibilă a economiei de piață? Ce-aveți cu mîna invizibilă, de ce dați peste mînă mîinii invizibile? Ce-s cu ideile astea ceaușiste pe capul vostru? Cum ați putut ajunge așa, dintr-o dată, în halul ăsta de naționaliști, de medievali? Primitivilor. Suveraniștilor. Comuniștilor. Huoooo.

Doamne, ce-mi place drumul Damascului. Doamne, ce-mi place cum tot, dar absolut ce ziceam noi acum zece ani, acum cinci ani, chestii pentru care am fost tăvăliți și împroșcați cu toate lăturile posibile, acuma au devenit înțelepte politici de stat europene.

Vă place geometria variabilă? Vă place deontologia pe bază de stînga-mprejur? Vă place doublethinkul? Vă place 1984? Ar cam trebui, că tocmai îl trăiți pe viu.

Beți încet, că de-aici încolo numa și numa de-asta o să aveți parte. Da’ beți încet, că-i rece. Să nu faceți cumva pneumonie. Sau, și mai rău, Doamne ferește, Covid.

Ghinion.

sursa: Strict Secret

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *